DKB Group

Grupul DKB (第一勧銀グループ, Dai'ichi Kangin Gurūpu^?) sau Grupul Dai-Ichi Kangyo a fost cel mai mare keiretsu japonez la sfârșitul anilor '90.^[1]

Grupul a apărut după cel de-Al Doilea Război Mondial și s-a alăturat în jurul băncii Dai-Ichi Kangyo. Doi dintre cei mai mari clienți ai DKB, Kawasaki Heavy Industries și Furukawa Electric, și-au condus propriile grupuri corporative, cu o relație de aprovizionare încrucișată între cei doi. Grupurile Kawasaki și Furukawa au fost de acord să înceapă reuniunile președinților în 1966. Itochu, care a furnizat istoric Kawasaki cu materii prime, a devenit principala companie comercială generală pentru grupul combinat.^[2]

Președinții grupului au început întâlniri periodice Sankin-kai (三金会, Sankin-kai^?) în 1971. Tot în acel an, numele grupului s-a dezvoltat din fuziunea Dai-Ichi Bank și Nippon Kangyo Bank.^[1] În 1998, a fost anunțat că Banca Dai-Ichi Kangyo urma să fie fuzionată cu Fuji Bank și Banca Industrială a Japoniei pentru a forma Mizuho Financial Group.^[3] Grupul rezultat, care a fost înființat în septembrie 2000,^[4] a fost cel mai mare grup bancar din lume cu active de 140 trilioane de yeni.^[3]^[5] Următorii câțiva ani au cunoscut o consolidare paralelă a partenerilor lor industriali keiretsu^[3] și au văzut grupul crescând la 150 trilioane de yeni în active (30% PIB).^[4]

Companii

Vezi și

Fuyo Group

Referințe

^ ^a ^b Carson, Richard L.; Traynor, Baerbel M. (1998). Comparative Economic Systems: Transition and capitalist alternatives. M.E. Sharpe. p. 142. ISBN 978-1-56324-921-1.
^ Suzuki, Shinichi (2006). The Japanese Main Bank System: A Transaction Cost Approach. pp. 108–109. ISBN 9780542875380. ^{[nefuncțională]}
^ ^a ^b ^c Colpan, Asli M.; Hikino, Takashi; Lincoln, James R (2010). The Oxford Handbook of Business Groups. Oxford Handbooks Online. p. 147. ISBN 978-0-19-955286-3.
^ ^a ^b Gup, Benton E. (2004). Too big to fail: policies and practices in government bailouts. Greenwood Publishing Group. pp. 261–263. ISBN 978-1-56720-621-0.
^ Park, Sung-Jo; Holzhausen, Arne (2001). Can Japan globalize?. Springer. p. 79. ISBN 978-3-7908-1381-4.

Referințe

[Carson-1] Carson, Richard L.; Traynor, Baerbel M. (1998). Comparative Economic Systems: Transition and capitalist alternatives. M.E. Sharpe. p. 142. ISBN 978-1-56324-921-1.

[2] Suzuki, Shinichi (2006). The Japanese Main Bank System: A Transaction Cost Approach. pp. 108–109. ISBN 9780542875380. ^{[nefuncțională]}

[Coplan-3] Colpan, Asli M.; Hikino, Takashi; Lincoln, James R (2010). The Oxford Handbook of Business Groups. Oxford Handbooks Online. p. 147. ISBN 978-0-19-955286-3.

[Gup-4] Gup, Benton E. (2004). Too big to fail: policies and practices in government bailouts. Greenwood Publishing Group. pp. 261–263. ISBN 978-1-56720-621-0.

[5] Park, Sung-Jo; Holzhausen, Arne (2001). Can Japan globalize?. Springer. p. 79. ISBN 978-3-7908-1381-4.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]