Dacia 1410
Prezentare generală
MarcăDacia
Alt nume„Zâmbetul lui Iliescu”
Dacia Berlină
Perioadă producție1984–2004
Asamblat înRomânia: Mioveni
Caroserie
Caroserieberlină
Înrudit cuDacia 1210
Dacia 1310
Grup motopropulsor
Motorizare1397
Cutie de vitezemanuală 4 / 5 trepte
Cronologie
PredecesorDacia 1300
SuccesorDacia Solenza
Dacia Logan

Dacia 1410 (sau Dacia Berlină) a fost o variantă cu motor de 1397 al autoturismului Dacia 1310.[1] În 1999 a primit un facelift, care a constat în faruri rotunjite, mască nouă, la majoritatea modelelor au dispărut elementele cromate în favoarea celor negre (considerate mai moderne ca aspect) noi mânere pentru uși și bare de protecție noi.

Era disponibilă atât ca berlină cât și break, ambele trecând prin aceleași restilizări. A fost produsă din anii 1980 și până în 2004.

A fost lansată în anul 1984, la sfârșit, ca o variantă a proaspăt lansatei Dacii 1310, cu motor preluat de la Dacia Sport și Dacia 1304. În primă fază acest model era echipat cu o cutie de viteze de 4 trepte, însă în anul 1985, pe la început, era lansată și cutia de viteze în 5 trepte. Noul model avea disponibilă o nouă planșă de bord, cu turometru și martori de presiune ulei, temperatură motor, încărcare baterie integrate, circuit adițional pentru proiectoare ceață, preechipare radio și două difuzoare în ușile față. De asemenea, era disponibilă pe acest motor din fabrică și aprindere electronică (modelele TLE), și în plus, jante late 5,5J X 13", cu anvelope 165/70R13 sau 175/70R13. Existau diverse variante, MS, MLS, TX, TLX, GTL, GTX (o serie foarte scurtă cu motorul de 1557 cmc 72 cp ce avea să echipeze mai târziu Dacia Nova), TLE (modele cu aprindere electronică și unele modele cu șoc automat).

Acest model avea să își continue cariera până la sfârșitul modelului Dacia derivat din Renault 12. Motorul de 1397 cmc este de origine Renault unde acest tip de motor fusese utilizat până în anul 2000 (modelele R 19 și 9 Broadway fabricate în Turcia, în Europa a fost montat ultima oară pe R 19 până în anul 1991). Acest motor se pare că a fost preluat de la Renault 18, deoarece imediat înainte de desfacerea contractului de licență cu Renault, s-au furnizat câteva kituri CKD Renault 18 pentru asamblare in România, model ce se dorea un înlocuitor al seriei 1300, dar s-a renunțat. Deși în mod normal ar fi trebuit să se numească 1410, multe modele cu motor de 1400 cmc purtau tot denumirea 1310. Noul motor, cuplat pe cutia cu 5 trepte, avea performanțe mult mai bune, viteza maximă fiind de aproape 150 km/h, un demaraj de circa 18 secunde 0-100 km/h ( fata de 20 secunde la motorul de 1289cmc). Motorul avea o putere de 65 cp/5500 rpm cu un cuplu de 102 nm /3300 rpm, fiind mai turat permitea o conducere mai sportivă, fiind și ceva mai economic decât cel de 1300 cc.

Acest model cu motorul de 1400 cc și 5 viteze a fost foarte popular, fiind râvnit de aproape toți doritorii de DACIA din anii 80, atât în România cât și în alte țări din est (în special Ungaria, R.D. Germană, Cehia, Slovacia), fiind considerat mult mai performant și cu un aer mai capitalist (avea origini renault) decât multe mașini din blocul estic, care oricum erau depășite moral. Acest model avea să supraviețuiască până în anul 2004. Începând cu anul 1999, Dacia 1410 este dotată cu sistem de injecție monopunct, dezvoltând 61 cp cu un cuplu de 101 nm, fiind echipată și cu catalizator ce adapta acest motor normelor de poluare Euro 2. La final se fabricaseră 1.959.730 de unități.

Legături externe

modificare
  1. ^ Automobile Romanesti - Dacia - Dacia 1310, www.automobileromanesti.ro