Defileul Buzdugeni

monument al naturii geologic sau paleontologic din Moldova
Defileul Buzdugeni
Categoria III IUCN (Monument al naturii)
Defileul Buzdugeni Edinet (3).jpg
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Coordonate48°07′27″N 27°10′17″E / 48.12419°N 27.171335°E
Suprafață100 ha  Modificați la Wikidata

Defileul Buzdugeni este un monument al naturii de tip geologic sau paleontologic în raionul Edineț, Republica Moldova. Este amplasat lângă satul Buzdugeni, la confluența râurilor Bogda și Racovăț.[1] Are o suprafață de 244.85 ha[1] (100 ha conform Legii[2]). Obiectul este administrat de Primăria comunei Burlănești.[2]

DescriereModificare

Amplasare geograficăModificare

Defileul Buzdugeni este amplasat în partea de nord-est a satului Buzdugeni, în aval de confluența râurilor Bogda și Racovăț. Începe în partea de vest a satului Gordinești și coboară spre sud până în partea de nord a satului Volodeni. Are o lungime de 1 km și o suprafață de 244.85 ha și este amplasat la altitudinea de 121 m deasupra nivelului mării.[1]

Defileul reprezintă continuarea corpului recifal aflat la 0,5 km distanță spre nord, și face parte din complexul natural Gordinești-Buzdugeni-Brînzeni, care include, printre altele, grotele Brînzeni și recifele Brînzeni.[1]

Valoare paleontologicăModificare

Defileul descoperă resturi scheletice de alge-litotamnii, coralieri, foraminifere, briozoare, moluște, crustacee și ale altor organisme marine,[1] datând din badenian și sarmațianul inferior.[3]

Versanții au o înălțime de până la 125 m. La baza lor în unele locuri sunt adunături de roci căzute de pe versanți. Pereții sunt marcați de ieșiri de calcar și grote, unele dintre care atestă urme ale activității omului preistoric. O grotă situată la înălțimea de 70 m de la nivelul râului beneficiază de statut de protecție ca monument arheologic, cu denumirea „stațiunea paleologică Buzdugeni I”. Adâncimea grotei este de circa 9 m, iar suprafața totală aproximativ 60 m². Investigațiile au determinat vârsta relativă a stațiunii umane ca fiind de 80-60 mii de ani (paleoliticul mijlociu). Săpăturile au scos la iveală unelte de silex pentru muncă și vânat, cât și peste 3.200 de piese scheletice, provenite de la 19 specii de mamifere mari și mijlocii, capturate de locuitorii neandertalieni ai stațiunii.[3]

Majoritatea reminiscențelor scheletice (peste 2.160 de la cel puțin 36 de specimene de diferite vârste) provin de la ursul-de-peșteră (Spelaearctos spelaeus), omnivor foarte răspândit în această zonă, care era vânat pentru carne și blană, iar oasele erau folosite la întreținerea focului. Locuitorii stațiunii vânau, de asemenea, cai (Equus latipes), măgari sălbatici europeni (Asinus hidruntinus), bizoni (Bison priscus), mamuți (Mammuthus primigenius), rinoceri-lânoși (Coelodonta antiquitatis), cerbi (Cervus elaphus, Megalocerus ginanteus, Rangifer tarandus) și alte erbivore mari. Se presupune că vânătorii goneau animalele către prăpastiile din preajma canionului pentru a le ucide.[3] Au mai fost descoperite oase ale hienei-de-peșteră și a diferitor insectivore și rozătoare mici, care viețuiau în împrejurimi și nimereau accidental în locuințe.[4]

Lista completă a mamiferelor identificate în stațiunea paleolitică Buzdugeni I este redată în cele ce urmează:[5][6]

ordinul Insectivora:

ordinul Lagomorpha:

ordinul Rodentia:

ordinul Carnivora:

ordinul Proboscidea:

  • mamut (Mammuthus primigenius Blumenbach)

ordinul Perissodactyla (imparicopitate):

ordinul Artiodactyla (paricopitate):

Ansamblul faunistic dat este atribuit etapei timpurii de dezvoltare a teriofaunei zonei carstice din nord-vestul Republicii Moldova a pleistocenului superior și clasificat în complexul faunistic speleoid.[7] Această asociație faunistică se caracterizează prin răspândirea largă a animalelor de cavernă — ursul și hiena —, dar și prezența reprezentanților diferitor zone geografice și biotopuri: stepă și semideșert, tundră, terenuri montane și alpine, silvo-stepă.[6]

Secționare stratigraficăModificare

Stratigrafia depozitelor din grota Buzdugeni prezintă următoarele secțiuni:[8]

Nr. Grosime (cm) Denumire Fosile
1 10-15 cernoziom
2 3-15 strat de cenușă
3 15-20 argilă de culoare galben-deschis amestecată cu pietriș depozite cu resturi de fosile de animale
4 6-18 argilă de culoare galben-închis
5 3-17 amestec de argilă nisipoasă de culoare galben-închis și pietriș
6 22-48 argilă de culoare galben-deschis
7 15-40 argilă de culoare galben-închis
8 23-42 argilă de culoare galben-închis cu amestec de pietriș de calcar
9 20-40 argilă de culoare galben-închis
10 20-42 argilă nisipoasă de culoare galben-deschis
11 16-20 amestec de argile
12 6 lentilă de lut de peșteră de culoare cafenie
13 70-100 pietriș de calcar
14 fundul stâncos al peșterii

Statut de protecțieModificare

Obiectul a fost luat sub protecția statului prin Hotărîrea Sovietului de Miniștri al RSSM din 8 ianuarie 1975 nr. 5. Statutul de protecție a fost reconfirmat prin Legea nr. 1538 din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat.[1] Deținătorul funciar al monumentului natural este primăria comunei Buzdugeni, din care satul Buzdugeni face parte.[2]

Defileul prezintă interes privitor la istoria geologică, a teriofaunei și a societății umane de la începutul pleistocenului superior în zona respectivă. Monumentul natural are valoare peisagistică, ecoturistică și cultural-instructivă.[4]

Conform situației din anul 2016, aria naturală nu este delimitată, iar albia râului este presurată de pietre mari căzute de pe pereții defileului și afectată de deșeuri.[4]

Galerie de imaginiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d e f Postolache et al. 2016, p. 10.
  2. ^ a b c „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Accesat în . 
  3. ^ a b c Postolache et al. 2016, p. 11.
  4. ^ a b c Postolache et al. 2016, p. 12.
  5. ^ David & Pascari 2012, p. 22.
  6. ^ a b David & Pascari 2012, p. 23.
  7. ^ Давид А. И. Териофауна плейстоцена Молдавии. Кишинев, изд. «Штиинца», 1980, 186 с.
  8. ^ Кетрару Н. А. Памятники эпох энеолита и мезолита. Археологическая карта Молдавской ССР, вып. 1, Кишинев, «Штиинца», 1973, 165 с.

BibliografieModificare

Legături externeModificare