Dracul și cele 10 porunci

film din 1963 de Julien Duvivier
(Redirecționat de la Diavolul și cele zece porunci)
Dracul și cele 10 porunci
Le diable et les dix commandements

Afișul românesc al filmului
Titlu originalLe Diable et les Dix Commandements
Genfilm de comedie
film dramatic
RegizorJulien Duvivier
ScenaristMaurice Bessy,
Michel Audiard,
René Barjavel,
Julien Duvivier,
Pascal Jardin,
Henri Jeanson,
Richard Levinson,
William Link
Bazat peun subiect re
David Alexander
Director de imagineRoger Fellous
MontajPaul Cayatte
MuzicaGeorges Garvarentz,
Guy Magenta,
Michel Magne,
Charles Aznavour
CostumeTanine Autré[*][[Tanine Autré (French costume designer)|​]]  Modificați la Wikidata
NaratorClaude Rich (neacreditat)
DistribuțieMichel Simon
Alain Delon
Danielle Darrieux
Fernandel
Françoise Arnoul
Charles Aznavour
Premiera14 septembrie 1962 Franţa Franța
Premiera în România  (1963-06-12)
Durata122 minute
a/n
ȚaraFranţa Franța
Italia Italia
Filmat înBruges  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiParis  Modificați la Wikidata
Limba originalăfranceză
Disponibil în românăsubtitrat
Prezență online

Dracul și cele 10 porunci (titlul original: în franceză Le diable et les dix commandements) este un film antologie din șapte episoade, franco-itatalian, realizat în 1962 de regizorul Julien Duvivier.[1]

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Diavolul întruchipat într-un șarpe (voce Claude Rich), comentează episoadele și servește ca fir conducător.

Primul episod : Să nu înjuri deloc

modificare

Jérôme Chambard, un bătrân pe care l-au luat de pe stradă maicile din Saint-Vincent de Paul și care asigură întreținerea mănăstirii, înjură cu mare plăcere ca un birjar. Neobținând nicio îmbunătățire din partea lui, măicuțele sunt pe cale să se despartă de el. Dar când vine în vizită episcopul, Jerome îl recunoaște ca prietenul său din copilărie. Episcopul îi dă absoluție cu condiția ca Jerome să învețe cele zece porunci.

Al doilea episod : Să nu râvnești, să nu huzurești, să nu te lași poftelor carnale deloc

modificare

Pentru a obține un colier superb și scump, o piesă unică, Françoise Beaufort îl înșală pe soțul său George, dramaturg în căutarea succesului, cu bogatul și vicleanul Philip Allan, soțul prietenei sale Micheline. Apoi își ascunde colierul printre bijuteriile ei și le pune într-o geantă pe care o depune la consignația din gară, spunându-i soțului că a găsit un bon de depunere și că îl roagă să scoată obiectul. Noaptea, când Françoise se întoarce acasă, îl găsește pe soț împreună cu Micheline care purta la gât celebrul colier.

Al treilea episod : Să nu ucizi

modificare

Sora seminaristului Denis Mayeux s-a sinucis în disperare din cauza unui criminal, Garigny, care a forțat-o să se prostitueze. Denis renunță la juramintele sale pentru a putea să își răzbune sora, prin arestarea criminalului. Temându-se că Garigny va fi condamnat la doar câteva luni de închisoare, Denis îl provoacă astfel încât el să fie prins de poliție atunci când criminalul îl va împușca.

Al patrulea episod : Să nu ai alt Dumnezeu în afară de Mine

modificare

Dumnezeu, care ajunge la o fermă izolată din munții Auvergne, realizează o minune falsă (bunicul care a simulat paralizia), ușurează agonia bunicii și pleacă după ce aceasta a închis ochii. Dar este prins de asistența unei ambulanțe a spitalului de psihiatrie din care a scăpat.

Al cincilea episod : Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să nu minți deloc

modificare

Pierre, student, unicul fiu al familiei Messager, hotelieri de pe coasta Normandiei, i-a spus tatălui său Marcel despre dorința sa de a părăsi casa părintească cât mai curând din cauza naturii mereu mohorâte a mamei Germaine și a pasivității tatălui. Marcel îi dezvăluie că Germaine, care l-a crescut, nu este mama sa, ci că este fiul lui Clarisse Ardant, o actriță celebră. Impulsionat de curiozitate, Pierre merge în secret la Paris și o vizitează pe Clarisse la teatrul unde repetă „Îmblânzirea scorpiei”. Ignorând cine este, Clarisse îl ia mai întâi drept un admirator și flirtează cu el, dar mai apoi, după ce Pierre și-a dezvăluit identitatea, Clarisse recunoaște că de fapt Marcel Messager nu este tatăl său real. Pierre, întorcându-se târziu noaptea la locuința părinților săi, își dezvăluie afecțiunea față de ei.

Al șaselea episod : Să nu furi

modificare

Didier Marin, un funcționar banal și arogant ce lucra la ghișeul unei bănci, este concediat de șeful său. Chiar înainte de a-și părăsi locul de muncă, vine un spărgător care, amenințându-l cu un pistol, îi cere bani, iar Didier îi oferă bucuros toți banii din casă. Didier îl urmărește, descoperă identitatea hoțului și în lipsa lui intră în apartamentul acestuia și recuperează valijoara cu banii. Spărgătorul îl descoperă mai târziu pe Didier, iar cei doi se iau la harță, fiecare revendicând prada, dar în sfârșit sunt de acord să o împartă. Când deschid valiza, găsesc doar niște cârnați și un litru de vin roșu. Valiza a fost schimbată din greșeală cu cea a unui vagabond la un bistrou, unde Didier a avut o întâlnire cu logodnica sa, Janine. Vagabondul, care se pregătea să ia gustarea, este arestat de polițiștii care îl surprind uluit în fața valizei pline cu bani.

Al șaptelea episod : Să cinstești ziua Domnului

modificare

În ultimul episod apar protagoniștii primului episod. Jérôme este invitat la reședința episcopală pentru a servi împreună prânzul din ziua de duminică. Episcopul, îndemnat de Jérôme să bea, se îmbată atât de tare încât nu-și mai aduce aminte nici el cele zece porunci.

Distribuție

modificare

Primul episod

modificare

Al doilea episod

modificare

Al treilea episod

modificare

Al patrulea episod

modificare

Al cincilea episod

modificare

Al șaselea episod

modificare

Al șaptelea episod

modificare

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare