Dieceza de Satu Mare

Dieceza de Satu Mare
Biserica SM.jpg
Poziție geografică
ȚarăRomânia  Modificați la Wikidata
Statistici
Populație 
 –totală791.600  Modificați la Wikidata
Viața bisericească
CultBiserica Catolică  Modificați la Wikidata
RitRoman Rite[*]  Modificați la Wikidata
Înființare  Modificați la Wikidata
CatedralăCatedrala romano-catolică din Satu Mare  Modificați la Wikidata
Conducere
Prezență online
site web oficial

Episcopia de Satu Mare (în latină Dioecesis Satmariensis, în maghiară Szatmári Egyházmegye) este una din cele șase episcopii romano-catolice din România, cu sediul în municipiul Satu Mare. Din 2003 întâistătător al acestei dieceze este episcopul Eugen Schönberger.

IstoricModificare

 
Întinderea Episcopiei Sătmarului în anul 1909, în cadrul provinciei mitropolitane de Eger (culoare galbenă)

Dieceza de Satu Mare și-a sărbătorit în anul 2004 cei 200 de ani de existență. Dieceza sătmăreană, având reședința la Satu Mare, a fost întemeiată de Francisc I al Austriei și rege apostolic al Ungariei în 23 martie 1804, iar papa Pius al VII-lea a consfințit-o prin bula de recunoaștere din 9 august în același an. Teritoriul de atunci al diecezei acoperea cinci comitate: comitatul Sătmar, Ugocea, Maramureș, Ung și Bereg, precum câteva comune din comitatul Szabolcs. De-a lungul timpului Dieceza Sătmarului a trecut printr-o serie de schimbări atât de ordin exterior cât și interior.

Una din cele mai importante schimbări exterioare a fost cauzată de tratatul de pace semnat la Trianon în 4 iunie 1920. Trasarea noilor frontiere a însemnat pentru Dieceza de Satu Mare împărțirea în trei: 44 de parohii cu 80 de preoți și cu aproximativ 75.000 de enoriași au fost trecute la România, 44 de parohii cu 70 de preoți și 75.000 de enoriași au fost trecute la Cehoslovacia. Doar 14 parohii cu 16 preoți și 13.000 de enoriași au rămas în Ungaria. După cel de al doilea dictat din Viena dieceza a fost reunită pentru un scurt timp, dar după cel de-al Doilea Război Mondial a fost scindată definitiv.

De schimbările interioare au avut grijă episcopii și preoții diecezei. În cursul celor 200 de ani de istorie au luat ființă multe instituții bisericești noi în dieceză: parohii, școli, cămine pentru studenți și bătrâni, congregații și tagme de călugări și-au început binecuvântata muncă. În 1821, în 1938 și în 2004 sinoduri bisericești au sporit reînnoirea diecezei.

Istoria de 200 de ani a diecezei s-a sărbătorit cu demnitate proclamându-se anul 2004 - an jubiliar, pentru care s-a primit aprobarea Sfântului Scaun precum și privilegiile obținerii de indulgențe.

Vezi șiModificare

Legături externeModificare