Dimetilmercur
Dimetilmercur | |
Nume IUPAC | Dimetilmercur[1] |
---|---|
Identificare | |
PubChem CID | 11645 |
Informații generale | |
Formulă chimică | HgC2H6 |
Aspect | lichid incolor |
Masă molară | 230,66 g/mol |
Proprietăți | |
Densitate | 2,961 g/mL |
Punct de topire | −43 °C |
Punct de fierbere | 93 - 94 °C |
Miros | dulceag |
Pericol | |
Fraze R | R26/27/28, R33, R50/53 |
Fraze S | (S1/2), S13, S28, S36, S45 |
NFPA 704 | |
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text |
Dimetilmercurul este un organomercuric cu formula CH3-Hg-H3C. Compusul este unul dintre cele mai puternice neurotoxine. Este un lichid incolor, cu un posibil miros dulceag (nu se poate formula o descriere exactă, deoarece inhalarea vaporilor săi ar fi periculos).[2]
Obținere
modificareDimetilmercurul a fost unul dintre primii compuși organometalici observați. Se poate obține prin tratarea amalgamului de sodiu cu halogenuri de metil:
Poate fi obținut și prin reacția de alchilare a clorurii de mercur cu metil-litiu:
- HgCl2 + 2 LiCH3 → Hg(CH3)2 + 2 LiCl
Molecula adoptă o structură liniară, având legăturile Hg-C cu o lungime de 2,083 Å.[3]
Proprietăți chimice
modificareUna dintre proprietățile sale interesante este stabilitatea față de apă, spre deosebire de compușii organometalici de zinc și de cadmiu care hidrolizează foarte ușor. Diferența provine de la afinitatea scăzută a mercurului divalent față de liganzii de oxigen. Dimetilmercurul reacționează cu clorura mercurică, obținându-se un compus mixt:
- (CH3)2Hg + HgCl2 → 2 CH3HgCl
În timp ce dimetilmercurul este un lichid volatil, CH3HgCl este un solid cristalin.
Vezi și
modificareReferințe
modificare- ^ „dimethyl mercury - Compound Summary”. PubChem Compound. USA: National Center for Biotechnology Information. . Identification and Related Records. Accesat în .
- ^ Agency for Toxic Substances and Disease Registry (martie 1999). „Toxological profile for mercury”. United States Department of Health and Human Services, Public Health Service. Accesat în .
- ^ Holleman, A. F.; Wiberg, E. (). Inorganic Chemistry. San Diego: Academic Press. ISBN 0-12-352651-5.