Divizia 23 Infanterie (1916-1918)

Divizia 23 Infanterie
1916-1918

Colonelul Traian Moșoiu
comandantul diviziei
Activă25 august/7 septembrie 1916 - 8/21 decembrie 1916
Țară Romania
RamurăForțe terestre
Tip Infanterie
Mărime18.000 - 20.000 oameni (la mobilizare)
MisiuniBătălia de la Sibiu (1916)
Bătălia de pe Valea Oltului
Luptele de pe aliniamentul Cricov-Ialomița
Comandanți
Comandanți
notabili
Colonel Traian Moșoiu

Divizia 23 Infanterie a fost o mare unitate de nivel tactic care s-a constituit la 25 august/7 septembrie 1916, prin transformarea Grupului Olt-Lotru, constituit anterior în cadrul dispozitivului de acoperire. Constituirea diviziei s-a făcut prin resubordonarea unor unități din organica Diviziei 2 Infanterie, Diviziei 5 Infanterie, precum și prin intrarea în organica sa a Regimentului 1 Grăniceri.[1]:Anexa 10, p. 11

Divizia a făcut parte din organica Corpului I Armată. La intrarea în război, Divizia 23 Infanterie a fost comandată de generalul de brigadă Matei Castriș. Divizia a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, în perioada 25 august/7 septembrie 1916 - 8/21 decembrie 1916. La 8/21 decembrie 1916, Divizia 23 Infanterie se desființează.

Participarea la operații

modificare

Campania anului 1916

modificare

Grupul de acoperire Olt-Lotru

modificare

Grupul de acoperire Olt-Lotru s-a constituit în perioada premergătoare intrării în război, cu misiunea de a asigura apărarea frontierei de stat în regiunea trecătorii Oltului, în nordul județelor Vâlcea și Argeș, pe văile Argeșului, Oltului și Lotrului. La declararea războiului, acesta era comandat de generalul (rz.) Constantin Manolescu, forțele sale intrând în subordinea Armatei 1, comandată de generalul de divizie Ioan Culcer.[2]:p. 243

Grupul era format din Detașamentul Olt - comandat de colonelul Sava Dimitriu, compus din Regimentul 42 Infanterie și Regimentul 44 Infanterie și Detașamentul Lotru - comandat de colonelul Traian Moșoiu, compus din Regimentul 5 Vânători și Regimentul 2 Infanterie.[2]:p. 244 Forța combativă a grupului era de tăria unei divizii de infanterie de rezervă, având 17 batalioane de infanterie, 1 escadron de cavalerie și 12 baterii de artilerie[3]:p. 226.

La 25 august/7 septembrie 1916 forțele Grupului Olt-Lotru au fost constituite în Divizia 23 Infanterie sub comanda generalului Matei Castriș.[4]

Ordinea de bătaie la mobilizare

modificare

Divizia 23 Infanterie nu era prevăzută a se înființa în planul de mobilizare. După începerea războiului, Marele Cartier General a decis, la 25 august/7 septembrie 1916, constituirea sa, în subordinea a Corpului I Armată, alături de Divizia 13 Infanterie. Corpul I Armată era comandat de generalul de divizie Ioan Popovici, eșalonul ierarhic superior fiind Armata 1, comandată de generalul de divizie Ioan Culcer
Ordinea de bătaie a diviziei era următoarea:[5][4]

  • Divizionul de artilerie de munte de 75 mm
  • 4 baterii/Regimentul 1 Obuziere
  • 2 baterii de 87 mm
  • 1 baterie de 57 mm
  • 1 baterie de 53 mm

Forța combativă a diviziei era de 17 batalioane de infanterie și 11 baterii de artilerie de diferite calibre.[1]:Anexa 10, p. 11

Reorganizări pe perioada războiului

modificare

La 26 septembrie/9 octombrie 1916, după Bătălia de la Sibiu (1916), marea unitate a fost reorganizată, având următoarea ordine de bătaie, până la desființare:[4]:p. 197

Forța combativă a diviziei era de 19 batalioane de infanterie și 14 baterii de artilerie de diferite calibre.[4]:p. 197

Comandanți

modificare

Pe perioada desfășurării Primului Război Mondial, Divizia 23 Infanterie a avut următorii comandanți:[4][6]

  1. ^ a b ***, România în războiul mondial 1916-1919. Volumul 1. Capitolele I-VIII, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934
  2. ^ a b Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol. 1, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
  3. ^ ***, România în anii primului Război Mondial, vol I, Editura Militară, București, 1987
  4. ^ a b c d e Lt.-Colonel Alexandru Ioanițiu, Războiul României: 1916-1918, vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
  5. ^ Marele Cartier General, Ordinea de bătaie a armatei - 14 august 1916, București, 1916
  6. ^ Datele sunt pe stil vechi

Bibliografie

modificare
  • Dabija, Gheorghe(general), Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol.I-IV, Tipografia „Lupta” N. Stroilă, București, 1932-1936
  • Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
  • Ioanițiu Alexandru (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918,vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
  • ***, România în războiul mondial 1916-1919, vol. I-IV, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934-1936
  • ***, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996
  • ***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989
  • ***, România în anii primului Război Mondial, Editura Militară, București, 1987
  • ***, România în primul război mondial, Editura Militară, 1979

Vezi și

modificare