Luptele din Balcani pot fi împărțite în mai multe campanii: Campania din Serbia (iulie 1914 – noiembrie 1915), Campania din Macedonia (noiembrie 1915 - septembrie 1918) și Campania din România (august 1916 - decembrie 1917). În istoriografia rusă, Campania din România este considerată ca parte a luptelor de pe frontul de răsărit, în timp ce istoricii occidentali o încadrează ca parte a luptelor din Balcani.
Luptele în Balcani au început odată cu declarația de război a Austro-Ungariei împotriva Regatului Serbiei și Muntenegrului. Campania trupelor austro-ungare din 1914 s-a dovedit un eșec, ele nereușind să înfrângă rezistența trupelor sârbești. Spre sfârșitul anului 1914, frontul din Balcani se stabilizase, transformându-se într-un război de tranșee. În toamna anului 1915, forțele combinate germano-austriece au atacat cu putere armata sârbă epuizată după luptele grele de până atunci. În plus, alături de armatele austro-ungare și germane intraseră în luptă ca aliați și forțele bulgare, care au declanșat o ofensivă împotriva Serbiei dinspre est. În acest timp însă, la Salonic fuseseră debarcate însă trupe anglo-franceze. Trupele sârbe au fost nevoite să se retragă în Albania, de unde au fost evacuate pe insula Corfu. După ocuparea completă a Serbiei și Muntenegrului de către Puterile Centrale, trupele sârbe și muntenegrene s-au alăturat celor ale Antantei din Salonic, care au deschis luptele pe nou front, frontul din Macedonia.