Drepturi LGBT în Europa

Drepturile LGBT în Europa diferă de la o țară la alta. 13 din cele 20 de țări la nivel mondial care au legalizat căsătoria între persoane de același sex sunt situate în Europa; alte 13 țări europene au legalizat uniunile civile sau alte forme de recunoaștere a cuplurilor homosexuale. Austria, Germania, Italia, Ungaria și Elveția au luat în considerare o legislație care să introducă în viitorul apropiat căsătoria între persoane de același sex. Căsătoria homosexuală va intra în vigoare în Finlanda în martie 2017, după ce în februarie 2016 Parlamentul de la Helsinki a aprobat modificări la legea care va permite cuplurilor de același sex să transforme parteneriatele înregistrate în căsătorii prin notificarea autorităților.[1] În 2015, Irlanda a devenit prima țară din lume care a legalizat căsătoria homosexuală prin referendum,[2] aceasta fiind protejată prin Constituție. Constituțiile altor 12 state europene recunosc căsătoria doar ca uniunea consensuală dintre un bărbat și o femeie.

Legi privind parteneriatele între persoanele de același sex în Europa¹

     Căsătorie

     Uniune civilă

     Recunoaștere internă limitată (coabitare)

     Recunoaștere externă limitată (drepturi de rezidență)

     Nerecunoscute

     Constituția limitează căsătoria la cupluri formate din persoane de sex opus.


¹ Pot include legi recente sau hotărâri judecătorești care încă nu au intrat în vigoare.
 v  d  m 

Potrivit Eurobarometrului din 2015, primele cinci țări membre UE în ceea ce privește drepturile LGBT și aprobarea căsătoriei între persoane de același sex sunt Olanda, Suedia, Danemarca, Spania și Irlanda.

IstoricModificare

Relațiile homosexuale au fost obiectul stigmatizării sociale încă din Antichitate, astfel că ele erau condamnate atât de Codul legilor hitite, cât și de cel caldeean.[3] La rândul lor, vechile coduri ebraice, mai târziu formalizate de Biserica Creștină în legi ecleziastice, care aveau să guverneze Europa medievală, respingeau și ele comportamentul homosexual.[4] La polul opus, în Grecia antică, homosexualitatea era considerată o conduită normală și legitimă, chiar ca o formă de iubire superioară heterosexualității.[3] Spre deosebire însă de ceea ce se întâmplase în vechea Eladă, în Roma antică legislația nu tolera conduita homosexuală, dar nici nu impunea sancțiuni speciale împotriva acesteia.[5] Legiuitorii romani tratau relațiile homosexuale la fel ca pe cele heterosexuale, impunând același gen de restricții pentru ambele tipuri de comportament sexual. Astfel, în anul 149 î. Hr., așa-numita Lex Scantinia impunea plata unei amenzi pentru relațiile sexuale dintre bărbați și adolescenți.[6] O sancțiune asemănătoare prevedea și Lex Julia de adulteriis, în anul 18 î. Hr.,[7] cu privire la fapta denumită în acea epocă stuprum ("atentat la pudoare" – delict heterosexual care viza raporturile sexuale normale dintre un bărbat, fie el căsătorit sau necăsătorit, și o tânără necăsătorită sau văduvă). Deși legile romane nu sancționau homosexualitatea ca atare, ele conțineau prevederi speciale pentru categoria persoanelor "invertite" (bărbații care jucau rol pasiv în raporturile homosexuale). Conform normelor legale, bărbații care practicau astfel de raporturi sexuale erau eliminați din rândurile armatei romane, li se interzicea dreptul de a practica profesia de magistrat sau chiar dreptul de a apărea personal în fața justiției.[8] La rândul lui, un edict al împăratului Teodosiu I, din anul 390, condamna toți bărbații homosexuali "pasivi" la moarte prin ardere în public. Acesta a fost urmat de Corpus Juris Civilis al lui Iustinian I, din anul 529,[9] care stipula castrarea publică și execuția tuturor celor care au comis acte homosexuale, atât partenerii activi, cât și cei pasivi. Prevederile Codului lui Iustinian aveau să constituie fundamentul sancțiunilor juridice ale homosexualității în Europa pentru 1300 de ani. Sute de ani la rând, curțile ecleziastice au fost mandatate să sancționeze actele homosexuale, adesea chiar cu tortura sau cu pedeapsa cu moartea.[4]

De la fondarea Poloniei în 966, legea poloneză nu a definit niciodată homosexualitatea drept o crimă. La 40 de ani după ce Polonia și-a pierdut independența în 1795, legile sodomiei din Rusia, Prusia și Austria au intrat în vigoare pe teritoriul polonez porționat. Polonia și-a recăpătat independența în 1918, an în care au fost abolite vechile legi ale statelor ocupante.[10][11] În 1932, Polonia a legiferat vârsta egală de consimțământ pentru homosexuali și heterosexuali la 15 ani.[12]

 
Execuția sodomiților în Bruges, 28 iunie 1578

În Evul Mediu, sub presiunea dogmelor Bisericii creștine, cărțile de "penitență", ca lucrări cu caracter moral-religios, au condamnat cu mare severitate, mai ales, sodomia și relațiile sexuale orale (atât cele homosexuale cât și cele heterosexuale). Reformele care au intervenit în cadrul Bisericii creștine și mai ales în dreptul canonic au determinat noi reglementări în cadrul sodomiei, datorită caracterului ei "nenatural" și "contraceptiv", asociat cu toate practicile sexuale deviante. Contra păcatului de sodomie erau luate cele mai severe măsuri laice. În Franța, de exemplu, homosexualii erau arși pe rug. În Florența, sodomia era considerată ca reprezentând cel mai detestabil viciu, fiind creat, încă din anul 1432, un post de magistrat însărcinat special cu sancționarea delictelor de sodomie. În Bologna secolului al XIII-lea, arderea pe rug homosexualilor era la fel de obișnuită ca în Franța. În Portugalia și în Spania, contra homosexualilor erau prevăzute pedepse cum ar fi castrarea, spânzurarea de "membrele virile" ori moartea.

Nici Epoca Renașterii a fost mai tolerantă în privința sexualității umane. Spre exemplu, în Anglia, înainte de secolul al XVI-lea, sodomia era considerată drept o crimă ecleziastică și era guvernată sub toate aspectele de tribunalele ecleziastice. Prima prevedere legală adoptată de parlament, care s-a ocupat direct de comportamentul homosexual se referea la sodomie și era cuprinsă în The Act of Henry VIII din anul 1534.[13] Pedeapsa pentru "cel mai ticălos dintre criminali" era moartea, pedeapsă care a durat, formal, până în secolul al XIX-lea, când, în urma reformelor, a fost redusă la închisoare pe viață.[14]

În schimb, în Epoca Luminilor, care a generat o "iluminare" în mai multe domenii ale vieții sociale, "atitudinile față de formele de sexualitate ilicită sau alternativă au fost definite și ele de o toleranță crescândă".[15] Liberalizarea atitudinilor legale față de homosexualitate a avut loc spre sfârșitul acestei perioade, mai ales după Revoluția franceză, și a adus o mai mare toleranță față de persoanele care practicau astfel de raporturi sexuale. Spre exemplu, Codul lui Napoleon, apărut la scurt timp după acest eveniment istoric, a eliminat prevederile cu privire la actele sexuale din conținutul său, fapt ce persistă și în zilele noastre în multe țări europene.[16]

 
Raid al poliției la un bal de travestiți din Hulme (Manchester), în 1880

În secolul al XIX-lea, deși practicile homosexuale erau, în continuare, destul de sever reprimate, iar homosexualii erau supuși oprobriului public și discriminării, se observă, totuși, o diminuare a represiunii împotriva persoanelor homosexuale. În Anglia, de exemplu, două legi, The Offences Against the Person Act (1861)[17] și The Criminal Law Amendment Act (1885)[18] aveau să producă două schimbări legislative majore în legătură cu incriminarea homosexualității.[19] Mai întâi, ca rezultat al The Offences Against the Person Act din 1861, pedeapsa cu moartea pentru delictul de pederastie a fost înlocuită cu o sancțiune mai ușoară: închisoare de la 10 ani la închisoare pe viață. Apoi, faimosul "amendament Labouchère" (The Criminal Law Amendment Act), din 1885,[20] avea să diminueze gradul de pericol social al actelor de indecență între bărbați, în public sau în viața privată și, în consecință, să prevadă, pentru astfel de acte, doar o sancțiune de până la 2 ani închisoare cu muncă silnică. Prin acoperirea tuturor aspectelor comportamentului homosexual masculin, și nu doar a actelor de pederastie, acest delict extindea controlul legii penale asupra homosexualității. Astfel, a avut loc o diminuare considerabilă a sancțiunilor penale împotriva actelor homosexuale, comparativ cu acelea prevăzute de vechile legi pentru sodomie. Amendamentul din 1885 a dat naștere unui șir de responsabilități numai cu privire la actele homosexualilor bărbați, homosexualitatea feminină nefiind acoperită prin acest act normativ. Sub incidența acestor reglementări avea să se desfășoare, în anul 1895, și celebrul proces al lui Oscar Wilde, în urma căruia marele scriitor englez, în ciuda unei viguroase apărări, avea să fie găsit vinovat și sancționat cu maximum de pedeapsă (2 ani de închisoare cu muncă silnică).[21]

În Turcia, homosexualitatea este legală din 1858.[22]

Dacă în prima jumătate a secolului al XX-lea nu s-au petrecut schimbări majore în ceea ce privește evoluția atitudinilor socio-legale față de homosexualitate, în cea de-a doua jumătate a acestei perioade s-au produs mutații profunde în acest domeniu. Toate acestea aveau să se petreacă pe fondul mai larg al adâncirii "declinului moral" și al creșterii permisivității în cadrul societăților occidentale.[23] Numeroase state sub regimuri dictatoriale din secolul al XX-lea încă se opuneau cu vehemență practicilor homosexuale, printre care Uniunea Sovietică, Germania Nazistă și Spania sub regimul Francisco Franco. În contrast, după câștigarea independenței la finele Primului Război Mondial, mai precis în 1932, Polonia devine prima țară din Europa secolului al XX-lea care dezincriminează activitatea homosexuală, urmată îndeaproape de Danemarca în 1933, Islanda în 1940, Elveția în 1942 și Suedia în 1944.

În Uniunea Sovietică, homosexualitatea a fost decriminalizată după revoluția bolșevică din 1917, însă a fost din nou pedepsită după moartea lui Lenin, când dictatorul Iosif Stalin a preluat controlul. După cel de-Al Doilea Război Mondial întregul bloc european estic condamna homosexualitatea, după modelul Rusiei. După terminarea Războiului Rece, schimbările sociale care au survenit în estul Europei, au adus cu ele și acceptarea homosexualilor în toate țările odată comuniste.

În 1962, comportamentul homosexual era dezincriminat în Cehoslovacia. Aceasta a venit după o serie de cercetări ale lui Kurt Freund si ale altor oameni de știință care urmăreau demonstrarea eficacității behaviorismului în diagnosticul și tratamentul homosexualității masculine și a pedofiliei. Aceștia au apelat la o practică inovativă a pletismografiei peniene (cunoscută și test falometric)[24] pentru a segmenta diferitele aspecte ale excitării masculine, a discerne ierarhiile criptice ale erotismului și a monitoriza eficacitatea tratamentelor în schimbarea orientării individului. Rezultatele cercetărilor au contrazis așteptările oamenilor de știință prin faptul că majoritatea bărbaților nu au putut să-și schimbe preferințele sexuale indiferent de cât de mult au încercat sau cât de mult au încercat alții să le schimbe.[25]

În 1972, Suedia devine prima țară din lume care le permite transsexualilor prin lege să-și schimbe chirurgical sexul și le asigură terapie de substituție hormonală gratuită. În 1979, mulți suedezi s-au declarat bolnavi în semn de protest față de clasificarea homosexualității ca boală. Aceasta a fost urmată de ocuparea de către activiști a sediului principal al Consiliului Național de Sănătate și Asistență Socială din Stockholm. În termen de câteva luni, Suedia devine prima țară din Europa care înlătură homosexualitatea din categoria bolilor.[26] Pe 22 octombrie 2009, adunarea Bisericii suedeze a votat ferm în favoarea binecuvântării cuplurilor homosexuale,[27] inclusiv utilizarea termenului "căsătorie". Noua lege a fost introdusă la 1 noiembrie 2009.

 
Demonstrație în favoarea căsătoriei între persoane de același sex în Franța, Paris, 27 ianuarie 2013

În 1989, Danemarca devenea prima țară din Europa, și din lume, care introducea parteneriatele înregistrate pentru cuplurile de același sex.

În 1991, Bulgaria devine prima țară din Europa care interzice prin Constituție căsătoria între persoane de același sex. De atunci, alte 11 țări au urmat acest trend: Lituania în 1992, Belarus și Republica Moldova în 1994, Ucraina în 1996, Polonia în 1997, Letonia și Serbia în 2006, Muntenegru în 2007, Ungaria în 2012, Croația în 2013 și Slovacia în 2014.

În 2001 un următor pas a fost făcut, când Olanda a deschis căsătoriile civile pentru cuplurile homosexuale, devenind astfel prima țară din lume care legalizează căsătoriile homosexuale. De atunci, alte 11 state europene au legalizat căsătoria între persoane de același sex: Belgia în 2003, Spania în 2005, Norvegia și Suedia în 2009, Portugalia și Islanda în 2010, Danemarca în 2012, Franța în 2013, Marea Britanie în 2014, Luxemburg și Irlanda în 2015 și Finlanda, Germania și Malta în 2017.

Atitudini socialeModificare

     Indică țara care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex

     Indică țara care a legalizat uniunile civile între persoane de același sex

Sondaje de opinie pentru căsătoriile gay
Țară Firmă de sondare a opiniei publice An Pentru Împotriva Fără opinie
  Albania NDI[28] 2015 10% 88% 2%
  Armenia Pew Research Center[29] 2017 3% 96% 1%
  Austria IMAS[30] 2015 55% 38% 7%
  Belarus Pew Research Center[29] 2017 16% 81% 3%
  Belgia Eurobarometru[31] 2015 77% 20% 3%
  Bosnia și Herțegovina Pew Research Center[29] 2017 13% 84% 4%
  Bulgaria Pew Research Center[29] 2017 18% 79% 3%
  Cehia Pew Research Center 2017 65% 29% 6%
  Cipru Eurobarometru[31] 2015 37% 56% 7%
  Croația Eurobarometru[31] 2015 37% 54% 9%
  Danemarca Eurobarometru[31] 2015 87% 9% 4%
  Elveția Pink Cross[32] 2016 69% 25% 6%
  Estonia Eurobarometru[31] 2015 31% 58% 11%
  Finlanda Eurobarometru[31] 2015 66% 28% 6%
  Franța BVA[33] 2015 67% 31% 2%
  Georgia NDI[34] 2012 6% 89% 4%
  Germania TNS Emnid[35] 2017 75% 20% 5%
  Grecia diaNEOsis[36] 2016 50% 47% 3%
  Irlanda Eurobarometru[31] 2015 80% 15% 5%
  Islanda Gallup[37] 2004 87%
  Italia Demos & Pi[38] 2016 56% 40% 4%
  Kazahstan Pew Research Center[29] 2017 7% 89% 4%
  Kosovo NDI[28] 2015 10% 88% 2%
  Letonia Eurobarometru[31] 2015 19% 76% 5%
  Lituania Eurobarometru[31] 2015 24% 71% 5%
  Luxemburg Eurobarometru[31] 2015 75% 20% 5%
  Macedonia NDI[28] 2015 10% 88% 2%
  Malta Eurobarometru[31] 2015 65% 29% 6%
  Marea Britanie YouGov[39] 2016 56% 27% 17%
  Moldova IPP[40] 2014 5,9% 87,2% 6,9%
  Muntenegru NDI[28] 2015 10% 88% 2%
  Norvegia Ipsos[41] 2013 78% 17% 4%
  Olanda Eurobarometru[31] 2015 91% 7% 2%
  Polonia Pew Research Center[29] 2017 32% 59% 8%
  Portugalia Eurobarometru[31] 2015 61% 33% 6%
  România Pew Research Center[29] 2017 26% 74% 1%
  Rusia VTsIOM[42] 2015 8% 80% 12%
  Serbia Pew Research Center[29] 2017 12% 83% 4%
  Slovacia Eurobarometru[31] 2015 24% 69% 7%
  Slovenia Ninamedia[43] 2015 38,3% 49,5% 12,2%
  Spania Eurobarometru[31] 2015 84% 10% 6%
  Suedia Eurobarometru[31] 2015 90% 7% 3%
  Turcia Ipsos[44] 2015 27%
  Ucraina Pew Research Center[29] 2017 9% 85% 6%
  Ungaria Eurobarometru[31] 2015 39% 53% 8%

Europa CentralăModificare

Drepturi LGBT în: Homosexualitate Uniuni civile Căsătorie Adopție Înrolare în armată Discriminare Schimbare de gen
  Austria   din 1971   parteneriat înregistrat din 2010   din 2019   din 2016     ilegală  
  Cehia   din 1962 (ca parte a Cehoslovaciei)   parteneriat înregistrat din 2006         ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Germania   din 1968 în Germania de Est, din 1969 în Germania de Vest   parteneriat înregistrat din 2001   din 2017   din 2017     ilegală  
  Liechtenstein   din 1989   parteneriat înregistrat din 2011     fără forțe armate    
  Polonia     coabitare neînregistrată din 2012         ilegală în anumite contexte  
  Slovacia   din 1962 (ca parte a Cehoslovaciei)           ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Slovenia   din 1977 (ca parte a Iugoslaviei)   parteneriat înregistrat din 2006   adopție din altă căsătorie (din 2011)     ilegală  
  Ungaria   din 1962   parteneriat înregistrat din 2009         ilegală  

Europa de EstModificare

Drepturi LGBT în: Homosexualitate Uniuni civile Căsătorie Adopție Înrolare în armată Discriminare Schimbare de gen
  Armenia   din 2003   căsătoriile încheiate în străinătate recunoscute legal (din 2017)      
  Azerbaidjan   din 2000             legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Belarus   din 1994            
  Estonia   din 1992   acord de coabitare din 2016 căsătoriile încheiate în străinătate recunoscute legal (din 2016) adopție din altă căsătorie (din 2016)     ilegală  
  Georgia   din 2000         ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Kazahstan   din 1998            
  Letonia   din 1992           ilegală în anumite contexte  
  Lituania   din 1993   (propuse)         ilegală   din 2003
  Moldova   din 1995           ilegală în anumite contexte   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Rusia   din 1993             legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Ucraina   din 1991           ilegală în anumite contexte   legală, dar necesită intervenție chirurgicală

Europa de NordModificare

Drepturi LGBT în: Homosexualitate Uniuni civile Căsătorie Adopție Înrolare în armată Discriminare Schimbare de gen
  Danemarca   din 1933   parteneriat înregistrat din 1989   din 2012   din 2010     ilegală  
  Finlanda   din 1971   parteneriat înregistrat din 2002   din 2017   din 2017     ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Islanda   din 1940 (ca parte a Danemarcei)   parteneriat înregistrat din 1996   din 2010   din 2006 fără forțe armate   ilegală  
  Norvegia   din 1972   parteneriat înregistrat din 1993   din 2009   din 2009     ilegală  
  Suedia   din 1944   parteneriat înregistrat din 1995   din 2009   din 2003     ilegală  

Europa de SudModificare

Drepturi LGBT în: Homosexualitate Uniuni civile Căsătorie Adopție Înrolare în armată Discriminare Schimbare de gen
  Cipru   din 1998   acord de coabitare din 2015         ilegală  
  Grecia   din 1951   acord de coabitare din 2015         ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Italia   din 1890   uniune civilă din 2016 căsătoriile încheiate în străinătate admise de Curtea de Casație adopție din altă căsătorie admisă de Curtea de Casație     ilegală   din 2015
  Malta   din 1973   uniune civilă din 2014   din 2017   din 2014     ilegală   din 2015
  San Marino   din 1865   coabitare neînregistrată din 2012       ilegală  
  Vatican   din 1890 (ca parte a Italiei)       fără forțe armate    

Europa de Sud-EstModificare

Drepturi LGBT în: Homosexualitate Uniuni civile Căsătorie Adopție Înrolare în armată Discriminare Schimbare de gen
  Albania   din 1995           ilegală  
  Bosnia și Herțegovina   din 1998 în Federația Bosniei și Herțegovinei, din 2000 în Republika Srpska, din 2001 în Districtul Brčko           ilegală în anumite contexte  
  Bulgaria   din 1968           ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Croația   din 1977 (ca parte a Iugoslaviei)   parteneriat pe viață din 2014   tutelă (din 2014)     ilegală  
  Macedonia   din 1996            
  Muntenegru   din 1977 (ca parte a Iugoslaviei)           ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  România   din 1996           ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Serbia   din 1994 (ca parte a Iugoslaviei)           ilegală   din 2007
  Turcia   din 1858         (propusă)   (legislație propusă)   legală, dar necesită intervenție chirurgicală

Europa de Sud-VestModificare

Drepturi LGBT în: Homosexualitate Uniuni civile Căsătorie Adopție Înrolare în armată Discriminare Schimbare de gen
  Andorra   din 1990   uniune civilă din 2014     din 2014 fără forțe armate   ilegală  
  Portugalia   din 1983   uniune de facto din 2001   din 2010   din 2016     ilegală   din 2011
  Spania   din 1979   uniune de facto în Catalonia (1998), Aragon (1999), Navarra și Castilia-La Mancha (2000), Valencia, Insulele Baleare și Madrid (2001), Asturia, Andaluzia și Castilia și León (2002), Insulele Canare, Extremadura și Țara Bascilor (2003), Cantabria (2005), Galicia (2008) și La Rioja (2010)   din 2005   din 2005     ilegală   din 2007

Europa de VestModificare

Drepturi LGBT în: Homosexualitate Uniuni civile Căsătorie Adopție Înrolare în armată Discriminare Schimbare de gen
  Belgia   din 1795 (ca parte a Franței)   coabitare din 2000   din 2003   din 2006     ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Elveția   din 1942   parteneriat înregistrat din 2007   (propusă) adopție din altă căsătorie (din 2018)     ilegală în anumite contexte  
  Franța   din 1791   pact de solidaritate civilă din 1999   din 2013   din 2013     ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Irlanda   din 1993   parteneriat civil din 2011   din 2015   din 2015     ilegală   din 2015
  Luxemburg   din 1795 (ca parte a Franței)   parteneriat înregistrat din 2004   din 2015   din 2015     ilegală   legală, dar necesită intervenție chirurgicală
  Marea Britanie   din 1967 în Anglia și Țara Galilor, din 1981 în Scoția, din 1982 în Irlanda de Nord   parteneriat civil din 2005   din 2014 în Anglia, Țara Galilor și Scoția   din 2005 în Anglia și Țara Galilor, din 2009 în Scoția, din 2013 în Irlanda de Nord     ilegală   din 2004
  Monaco   din 1793 (ca parte a Franței)   (propuse)       Franța responsabilă de apărare   ilegală în anumite contexte
  Olanda   din 1811 (ca parte a Franței)   parteneriat înregistrat din 1998   din 2001   din 2001     ilegală  

NoteModificare

  1. ^ „Parliament approves same-sex marriage legislation”. Yle.fi. . 
  2. ^ Rosa Prince, Colin Freeman (). „Irish gay marriage referendum ends in overwhelming victory for Yes campaign”. The Telegraph. 
  3. ^ a b Sorin M. Rădulescu, op. cit., p. 204.
  4. ^ a b Marshall B. Clinard și Robert F. Meier, op. cit., p. 487.
  5. ^ Sorin M. Rădulescu, op. cit., p. 205.
  6. ^ Markus Milligan. „Roman Sex, Sexuality, Slaves and Lex Scantinia”. HeritageDaily. 
  7. ^ „Lex Julia de adulteriis (18 B.C.)”. California State University, Northridge. 
  8. ^ Ibidem, p. 206.
  9. ^ „Corpus Iuris Civilis”. Pierre Mendès-France University. 
  10. ^ „A Brief History of Gay Poland”. GlobalGayz. . 
  11. ^ „The International Encyclopedia of Sexuality: Poland”. 
  12. ^ Joel Krieger, Margaret E. Crahan (). „Gay and Lesbian Politics”. The Oxford Companion to Politics of the World. Oxford Companions Series. Oxford University Press. p. 308. ISBN 9780195117394. 
  13. ^ David Ross (ed.). „The Act of Supremacy”. Britain Express. 
  14. ^ Sorin M. Rădulescu, op. cit., p. 210–211.
  15. ^ Sorin M. Rădulescu, op. cit., p. 217.
  16. ^ Marshall B. Clinard și Robert F. Meier, op. cit., p. 87.
  17. ^ „Offences Against the Person Act 1861”. Legislation.gov.uk. 
  18. ^ „The Criminal Law Amendment Act, 1885”. British Library. 
  19. ^ David Selfe și Vincent Burke, op. cit., p. 11.
  20. ^ F. B. Smith (). „Labouchere's amendment to the Criminal Law Amendment bill”. Historical Studies. 17 (67): 165–173. doi:10.1080/10314617608595545. 
  21. ^ Ibidem, p. 11–12.
  22. ^ Lucas Paoli Itaborahy, Jingshu Zhu (mai 2013). State-sponsored homophobia. A world survey of laws: Criminalisation, protection and recognition of same-sex love (PDF) (ed. 8). ILGA. 
  23. ^ Ibidem, p. 13. Fenomenul cunoscut sub numele de "permisivitate" își află începuturile în anii '60 ai secolului trecut și constă în schimbarea raporturilor de putere între grupurile sociale, care a condus la declinul influenței exercitate de biserică în societate și la apariția unei "societăți pluraliste sub aspect moral".
  24. ^ D. Richard Laws, William O'Donohue (). Treatment of Sex Offenders: Strengths and Weaknesses in Assessment and Intervention. Springer. p. 109. ISBN 9783319258683. 
  25. ^ Nathan Ha (ianuarie 2015). „Detecting and Teaching Desire: Phallometry, Freund, and Behaviorist Sexology”. Osiris. Scientific Masculinities. The University of Chicago Press. 30 (1): 205–227. doi:10.1086/683020. 
  26. ^ Fredrik Quistbergh. „Jag känner mig lite homosexuell idag”. quistbergh.se (în suedeză). 
  27. ^ „Kyrkomötet öppnade för enkönade äktenskap”. DN.se (în suedeză). . 
  28. ^ a b c d en „NDI Poll on LGBTI Issues in the Balkans is a Call to Action”. National Democratic Institute. . 
  29. ^ a b c d e f g h i en „Religious Belief and National Belonging in Central and Eastern Europe” (PDF). Pew Research Center. p. 28. 
  30. ^ de „Strittige Themen – Mehrheitsmeinung vs. Polarisierung” (PDF). IMAS International (17). . 
  31. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q en Special Eurobarometer 437 "Discrimination in the EU in 2015" (PDF). European Union. octombrie 2015. p. 373. doi:10.2838/499763. ISBN 978-92-79-50342-9. 
  32. ^ en „Swiss support gay marriage but not so keen on adoption according to recent survey”. Le News. . 
  33. ^ fr „Les Français et les droits des couples homosexuels” (PDF). BVA. . 
  34. ^ ru „89% опрошенных в Грузии выступают за запрет однополых браков”. Apsny. . 
  35. ^ en Josh Jackman (). „A huge majority of Germans want Angela Merkel to legalise same-sex marriage”. PinkNews. 
  36. ^ el „Τι πιστεύουν οι Έλληνες” (PDF). diaNEOsis. decembrie 2016. 
  37. ^ en „Sexual orientation, family and kinship in France, Iceland, Italy and Spain” (PDF). Families and Societies (54): 5. . 
  38. ^ it „Il governo e i diritti delle coppie omosessuali”. Atlante Politico 54. Demos & Pi. februarie 2016. 
  39. ^ en „More Anglicans now back gay marriage than oppose it, poll suggests”. BBC News. . 
  40. ^ „Fenomenul discriminării în Republica Moldova: percepția cetățeanului” (PDF). Institutul de Politici Publice. Chișinău. . 
  41. ^ en „Table of Contents”. Ipsos. p. 13. 
  42. ^ en „Same-sex marriage: pro et contra”. Russian Public Opinion Research Center. Moscova (1754). . 
  43. ^ sl „Kaj je pokazala anketa pred referendumom?”. RTV Slovenija. . 
  44. ^ en „Of 23 Countries Surveyed, Majority (65%) in 20 Countries Support Legal Recognition of Same-Sex Unions”. Ipsos. . 

BibliografieModificare