Eduard Wachmann

Eduard Wachmann
Eduard Wachmann.png
Date personale
Născut10 februarie 1836
Flag of Wallachia.svg București, Țara Românească
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat12 decembrie 1908
Flag of Romania.svg București, România
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor, compozitor, profesor universitar
Activitate
Gen muzicalmuzică cultă, muzică ușoară
Instrument(e)pian
Interpretare cuTeatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Societatea Filarmonică Română

Eduard Wachmann (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană.[1] Este fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann.[2]

StudiiModificare

Primele lecții de muzică i-au fost oferite de tatăl său. Studiază la Viena cu profesorii Gustav Nottebohm și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787 - 1872).[1]

ActivitateModificare

DirijorModificare

Wachmann a dirijat orchestrele Teatrului Național din Craiova și Teatrului Național din București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București.[2] A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică.[1]

CompozitorModificare

A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală,[2] lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodevilurile proiectate pentru spectacole bucureștene Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863), muzica însoțitoare la Despot-Vodă (Vasile Alecsandri, 1860) ș.a.[1]

Alte activitățiModificare

A fost profesor în Conservatorul din București și director al acestuia; a predat aici cursuri de pian și armonie.[1] A redactat lucrări didactice și a cules folclor, la fel ca tatăl său.[2] A publicat piesele folclorice în aranjament pentru pian.[1]

Scrieri didacticeModificare

  • Exerciții elementare și studii melodice pentru intonație și măsuri (1876). București
  • Noțiuni generale de muzică (1877). București
  • Basuri cifrate pentru studiul armoniei (1882). București

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f Ghircoiașiu, Romeo. „Eduard Wachmann”, în The New Grove Dictionary
  2. ^ a b c d Sava, pag 217

BibliografieModificare

  • Radu Constantinescu (1975). Ioan Andrei Wachmann, Eduard Wachmann. Viața și opera unor muzicieni români, București, Editura Muzicală
  • Musicescu, M.A. și Missir, N. (1956–7). „Eduard Wachmann și începuturile concertelor simfonice în București”, în Studii și cercetări de istoria artei (vol. III–IV)
  • Sadie, Stanley; Tyrrell, John et al. (2004). The New Grove Dictionary of Music and Musicians (29 de volume), Oxford University Press. ISBN 978-0-19-517067-2
  • Sava, Iosif și Vartolomei, Luminița (1979). Dicționar de muzică, Editura Științifică și Enciclopedică, București