Ernst Röhm
Bundesarchiv Bild 102-15282A, Ernst Röhm.jpg
Ernst Röhm
Date personale
Nume la naștereErnst Julius Günther Röhm Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4][5][6][7][8] Modificați la Wikidata
München, Imperiul German[9] Modificați la Wikidata
Decedat (46 de ani)[5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Stadelheim Prison[*], Germania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatWestfriedhof[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiomor (execuție de către un pluton de execuție) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Germany (1867–1919).svg Germania
Flag of Bolivia (state).svg Bolivia Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
personal militar[*] Modificați la Wikidata
Activitate
RamuraArmata Germană  Modificați la Wikidata
Gradulofițer  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaiePrimul Război Mondial  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiCrucea de Fier
Military Merit Order[*]
Blood Order[*]
Insigna de aur a Partidului Nazist[*]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Ernst Rohm signature.svg

Ernst Julius Röhm (n. ,[1][2][3][4][5][6][7][8] München, Imperiul German[9] – d. ,[5][6][7][8] Stadelheim Prison[*], Germania) a fost un ofițer imperial al Armatei Germane în Primul Război Mondial, iar mai târziu un lider nazist. El a fost fondatorul batalioanelor de asalt Cămășile Brune a Partidului Nazist, apoi comandantul Sturmabteilung (SA).

Ernst Röhm fusese inițial unul dintre cei mai devotați sprijinitori ai lui Adolf Hitler, însă în vara anului 1934 el organizează o tentativă de lovitură de stat, pentru care a fost executat. La 30 iunie 1934, în Noaptea cuțitelor lungi, Ernst Röhm a fost arestat și, după două zile, executat în celula sa din închisoarea Stadelheim.

Lider SAModificare

Ernst Röhm s-a născut la München. Atras de oratoria lui Hitler, acesta devine unul dintre primii membri ai Partidului Nazist NSDAP și un prieten apropiat al marelui Fűhrer, pentru a cărui apărare Röhm a organizat trupe de asalt. Noua gardă de corp a fost denumită Stosstrupp (Brigăzile de asalt) și a fost anexată SA-ului (Sturmabteilung) condus de Röhm, cu un efectiv numărând 2000 de oameni, urmând să fie înlocuită de Stabswache, sau Garda Cartierului General, care a pus bazele Schutzstaffel, SS.

Cu ajutorul lui Hermann Göring și soldaților SA-ului lui Ernst Röhm, Hitler a dat lovitura în 8 noiembrie 1923, când aorganizat un Puci în berăria Burgerbraukeller, cu scopul de a lichida consecințele grele impuse de Antanta. O zi după, Hitler alături de Erich Ludendorff și Röhm al cărui SA fusese în prim-planul tentativei de puci, a fost într-un final arestat. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, ca „deținut de onoare“, cu înțelegerea că va fi eliberat condiționat după un an. Röhm a fost încarcerat la închisoarea Stadelheim, iar Ludendorff a fost achitat.

În septembrie 1930 Hitler a trimis o cerere cu caracter personal lui Röhm, cerând ca el să revină pentru a servi ca șef SA al personalului. Röhm a acceptat oferta și a început îndeplinirea noii lui sarcini la începutul lunii ianuarie 1931. SA a contribuit la creșterea prestigiului naziști lor (național-socialiști) în societate, avand misiunea de a opune rezistență violențelor de stradă organizate de trupele spartakiștilor și altor formațiuni teroriste ai marxiștilor.

Sfârșitul cariereiModificare

Berlinul din vara lui 1934 era un oraș ce forfotea de zvonuri, dintre care nu cel mai neînsemnat era acela că Ernst Röhm se afla în fruntea unei conspirații pentru acapararea puterii. Armata, al cărei sprijin îi era absolut necesar lui Hitler, susținea că deține informații conform cărora Röhm ar fi intenționat să unească SA-ul cu Reichswehr-ul (armata germană), pentru a crea o „armată populară“ de stânga.

Încercând să înlăture diferențele dintre armată și Cămășile brune (SA), Hitler s-a confruntat cu un posibil compromis. General-colonelul Werner von Blomberg, ministrul Apărării Naționale, și Ernst Röhm, ca șef al SA-ului, au fost convinși să semneze un pact care proclama Reichswehr-ul (Apărarea Națională) drept „singura organizație armată oficială al celui de-al Treilea Reich“.[necesită citare] SA-ul avea să funcționeze în continuare, dar i se atribuia un rol subordonat, strict de apărare. La recepția de dinaintea unei ceremonii muzicale, Röhm a criticat aspru această strategie.

Hitler încă își păstra speranța în „frustatul” Röhm, susținând într-un discurs în fața Reichstagului, la Opera Kroll, că „la începutul lui iunie, am făcut un ultim efort pentru Röhm. L-am chemat în biroul meu și am vorbit împreună vreme de aproape 5 ore.“[necesită citare] Într-o încercare de a calma spiritele, SA-ul a primit o permisie de o lună începând de la 1 iulie, iar în această perioadă, uniformele au fost interzise. Decizia a fost primită cu stupoare de Reinhard Heydrich, Heinrich Himmler, Hermann Göring și generalul Walther von Reichenau, șeful statului-major al lui Blomberg, care își dăduseră acordul pentru o revoltă armată împotriva SA-ului, deci un complot contra conducerii SA, miliția partidului nazist. Întrebarea care se punea era, cum avea Röhm să fie eliminat, dacă SA-ul era în permisie.

După câteva zile, ciorna textului unei cuvântări din partea lui Röhm și a conducerii SA, menită să fie publicată în ziarul National Zeitung, a ajuns în mâinile agenților lui Heydrich și a fost considerată de mulți ca exprimarea directă a intențiilor lui Röhm: „Sper că la 1 august, SA-ul odihnit, plin de energie, va fi pregătit să își ducă la capat misiunea glorioasă, pentru popor și patrie. Dacă dușmanii SA-ului cred că membrii ei nu se vor întoarce din permisie sau se vor întoarce doar o parte, lăsați-i să se bucure de iluzie cât încă mai pot.“[necesită citare]

O luptă politică în cadrul partidului nazist NSDAP a crescut, cu cei apropiați lui Hitler, inclusiv premierul prusac Hermann Göring, Ministrul Propagandei Joseph Goebbels și șeful SS Heinrich Himmler se poziționaseră împotriva lui Röhm. Ca un mijloc de a-l izola și anihila pe Röhm, Göring a transferat pe 20 aprilie 1934 controlul poliției politice prusace (Gestapo-ul) lui Himmler, pe care, credea Göring, se putea conta că va acționa contra lui Röhm.

Himmler și adjunctul său, Reinhard Heydrich, șef al Serviciului Secret al SS (SD), au adunat un dosar care sugerează că Röhm ar fi fost plătit cu douăsprezece milioane de mărci de către Franța să-l răstoarne pe Hitler. Pe data de 30 iunie 1934, răscoala organizată de Röhm a fost înnăbușită, iar el a fost arestat.

Execuția lui RöhmModificare

Când Hitler a zburat în Westfalia, pentru a participa la nunta unui vechi prieten, Himmler a luat inițiativa contra lui Röhm, trăgând un semnal de alarmă cu privire la revolta din Berlin, condusă de Karl Ernst, unul dintre apropiații lui Röhm. Reichsfűhrer-ul și agenții săi au menținut tensiunea printr-o avalanșă de comunicate către Hitler, care raportau planuri pentru o revoltă în München.

În zori, la 30 iunie, Hitler a zburat la München, apoi s-a dus la pensiunea Hanslbauer din Bad Wiessee, unde era instalat Röhm alături de niște tineri chipeși din SA. Aici a început epurarea. Röhm a fost dus în închisoarea Stadelheim din München. Întreaga conducere a SA-ului a fost practic lichidată, alături de mulți alți adversari politici ai naziștilor, prin complotul lui Hitler, Göring, Himmler, Heydrich, Goebbels, von Reichenau. Hitler a fost neliniștit de autorizarea executării lui Röhm și i-a dat lui Röhm o oportunitate de a se sinucide. Pe 2 iulie, el a fost vizitat de SS-Brigadeführer Theodor Eicke și SS-Obersturmbannführer Lippert Michael, care i-au pus un pistol pe masă, i-au spus lui Röhm că are zece minute să-l folosească și au plecat. Neauzind nimic în timpul alocat, Eicke și Lippert s-au întors în celula lui Röhm și l-au găsit în picioare. Lippert l-a împușcat mortal în piept. El a fost îngropat în Westfriedhof (Cimitirul de Vest), în München.

NoteModificare

  1. ^ a b „Ernst Röhm”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b Ernst Rohm, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ a b Ernst Roehm, Find a Grave, accesat în  
  5. ^ a b c d Ernst Röhm, Munzinger-Archiv, accesat în  
  6. ^ a b c d Ernst Julius Röhm, Brockhaus Enzyklopädie 
  7. ^ a b c d Ernst Röhm, Gran Enciclopèdia Catalana 
  8. ^ a b c d Ernst Röhm, Croatian Encyclopedia[*] 
  9. ^ a b „Ernst Röhm”, Gemeinsame Normdatei, accesat în