Ester Peony
Ester Peony | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Ester Alexandra Cretu |
Născută | (31 de ani) Câmpulung, Argeș, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | |
Limbi vorbite | limba română limba engleză |
Activitate | |
Gen muzical | Pop |
Tipul de voce | soprană |
Ani de activitate | 2014–prezent |
Case de discuri |
|
Prezență online | |
Modifică date / text |
Ester Alexandra Crețu (n. , Câmpulung, Argeș, România), cunoscută profesional ca Ester Peony (o adaptare în limba engleză a numelui mamei ei, Bujorica),[1] este o cântăreață și compozitoare româno-canadiană. Ea a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2019 cu piesa „On a Sunday”.[2] Din martie 2019, Ester Peony este artistă a casei de discuri Cat Music.[3]
Biografie
modificareEster Alexandra Crețu s-a născut în 1993 în Câmpulung.[4] Și-a petrecut copilăria în Montréal, Canada, unde a început să studieze jazz-ul de la vârsta de opt ani.[5] Patru ani mai târziu s-a întors în România și s-a înscris la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești, secția Pian. La 13 ani s-a transferat la secția Chitară clasică până în clasa a IX-a, când și-a continuat studiile la secția Canto clasic.[5] În 2013 a fost admisă la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, unde a studiat jazz-ul.[5] Un an mai târziu, Ester Peony a început să compună pentru artiști precum DJ Rynno, Sylvia, Tamy și Pepe.[5]
Carieră muzicală
modificare2015–2018: Debutul
modificareÎn 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor coveruri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauților, dar și piatra de temelie către semnarea unui contract cu o casă de discuri din România.[6] Un an mai târziu, Ester a debutat pe radio și TV cu piesa „Sub aripa ta”. O coproducție MusicExpertCompany–Sprint Music, „Sub aripa ta” este compusă de Mahia Beldo, iar versurile sunt scrise de Doddy și Vescan.[7] Piesa s-a clasat săptămâni la rând în topurile radiourilor și posturilor TV de muzică din România.[6] În aceeași perioadă, Ester a început să concerteze atât solo, cât și în cadrul unui turneu organizat prin țară alături de Puya, Vescan, Doddy și Anastasia.[6] În 2018 lansează primul EP, „Dig It”, unde Ester se numără printre principalii compozitori.[8]
2019: Concursul Muzical Eurovision
modificarePe 20 decembrie 2018, Televiziunea Română a anunțat cei 24 de semifinaliști ai Selecției Naționale 2019, printre aceștia regăsindu-se și Ester Peony.[9] În a doua semifinală, organizată la Arad, „On a Sunday”, piesă compusă de Ester și Alexandru Șerbu, pe versurile Ioanei Victoria Badea, a fost selectată de juriul național pentru a accede în finala din 17 februarie 2019. În finala de la București, piesa s-a clasat pe primul loc, cu un total de 65 de puncte, 62 din partea juriului internațional și trei acordate prin televot.[10] Victoria ei este una surprinzătoare, având în vedere că ocupantele locurilor 2 și 3, respectiv Laura Bretan și Bella Santiago, erau considerate marile favorite în finala Eurovision România 2019.[6]
Viață personală
modificareEster Peony este într-o relație cu Alexandru Șerbu, producătorul piesei „On a Sunday”.[11]
Discografie
modificareLansări | |
---|---|
↙Discuri EP | 1 |
↙Discuri single | 9 |
↙Videoclipuri | 6 |
EP-uri
modificareTitlu | Detalii |
---|---|
Dig It |
|
Single-uri
modificareTitlu | An | Album |
---|---|---|
„Iubire” | 2014 | N/A |
„Cuminte de Crăciun” (feat. Ana Baniciu, Puya, Doddy, Vescan & Mahia Beldo) | ||
„Sub aripa ta” (feat. Vescan) |
2015 | |
„1000 de motive” (feat. Phelipe) |
2016 | |
„On My Way” | 2017 | |
„So Fine” | ||
„Leaving Tomorrow” | ||
„Dig It” | 2018 | |
„On a Sunday” | ||
„Tatoué”
(feat. Sasha Lopez) |
2021 | N/A |
Note
modificare- ^ Adelina Mărăcine (). „Ester Peony, primul interviu după ce a câștigat Eurovision România. Cântăreața a dezvăluit povestea din spatele numelui de scenă”. Adevărul.
- ^ en Emily Herbert (). „Romania: Ester Peony Selected for Eurovision Song Contest 2019”. Eurovoix.
- ^ en „Romania: Ester Peony Signs With Cat Music”. Eurovoix. .
- ^ „Cine este Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision?”. Radio România Cluj. .
- ^ a b c d en „Ester Peony”. TVR. .
- ^ a b c d Alexandra Constanda (). „Cine este Ester Peony, câștigătoarea-surpriză a finalei Eurovision România: s-a remarcat prin coveruri inedite”. Adevărul.
- ^ „„Sub Aripa Ta": criminal la MoozRo ;)”. MoozTV. .
- ^ „Eurovision 2019. Cine este Ester Peony, reprezentanta României”. Știrile Pro TV. .
- ^ Alexandra Constanda (). „Cine sunt semifinaliștii Eurovision România 2019: Dan Bittman, Nicola și Mihai Trăistariu, printre concurenți”. Adevărul.
- ^ Răzvan Țupa (). „"On a Sunday", cântată de Ester Peony, va reprezenta România la Eurovision 2019. Puținele lucruri care se cunosc despre artistă”. Mediafax.
- ^ „Tot ce nu știai despre Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019. Are o relație de 6 ani, adoră fast-food-ul și își dorește o fetiță! / Exclusiv”. Viva!. .
- ^ en „Dig It - EP”. iTunes.