Câmpulung

municipiu din județul Argeș, România
Pentru un oraș cu numele asemănător din județul Suceava, vedeți Câmpulung Moldovenesc. Pentru alte sensuri, vedeți Câmpulung (dezambiguizare).
Câmpulung
—  municipiu  —
Bustul lui Negru Vodă - Câmpulung – LMI AG-III-m-B-13868.jpg
Stemă
Stemă
Poreclă: Orașul Crucilor Votive de Piatră [1]
Câmpulung se află în România
Câmpulung
Câmpulung
Câmpulung (România)
Localizarea orașului pe harta României
Câmpulung se află în Județul Argeș
Câmpulung
Câmpulung
Câmpulung (Județul Argeș)
Localizarea orașului pe harta județului Argeș
Coordonate: 45°16′N 25°3′E ({{PAGENAME}}) / 45.267°N 25.050°E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețActual Argeș county CoA.png Argeș

SIRUTA13490
Atestare documentarăsecolul al XIII-lea

ReședințăCâmpulung[*]
ComponențăCâmpulung[*], Valea Rumâneștilor

Guvernare
 - PrimarElena-Valerica Lăsconi[*][4] ( USR, octombrie 2020)

Suprafață
 - Total11,7 km²
Altitudine655 m.d.m.

Populație (2011)[2][3]
 - Total 31.767 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal115100

Localități înfrățite
 - SoissonsFranța
 - Comuna Popovo, TărgovișteBulgaria

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Poziția localității Câmpulung
Poziția localității Câmpulung

Câmpulung (în germană Langenau) sau Câmpulung Muscel este un municipiu în județul Argeș, Muntenia, România, format din localitățile componente Câmpulung (reședința) și Valea Rumâneștilor.

GeografieModificare

Orașul se află în nord-estul județului, în depresiunea omonimă, la o altitudine de 580–780 m, în Muscelele Argeșului, la poalele Munților Iezer, pe malurile Râului Târgului. Orașul este străbătut de șoseaua națională DN73, care leagă Piteștiul de Brașov, aflându-se la o distanță de 52 km de Pitești și 84 km de Brașov. La Câmpulung, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ737, care duce spre sud-est la Mioarele și Boteni (unde se termină în DN73D); șoseaua județeană DJ734, care duce spre nord la Lerești; și șoseaua județeană DJ732C, care duce spre vest la Bughea de Jos, Godeni (unde se intersectează cu DN73C) și Schitu Golești (unde se termină în DN73). Pe calea ferată, orașul are stațiile Câmpulung și Parc Krețulescu, ultima fiind capătul unei linii de cale ferată care duce spre sud la Golești, unde se unește cu calea ferată București-Pitești.[5]

IstorieModificare

Din evul mediu și până în anul 1822, când a fost retrasă autonomia orășenească, judele orașului era ales în Biserica Bărăția în a treia duminică de după Paștele catolic.[6] În timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688) au fost exercitate presiuni pentru trecerea juzilor catolici ai Câmpulungului la ortodoxie.[7]

La sfârșitul secolului al XIX-lea Câmpulungul era reședința județului Muscel, cu o populație de 11.244 locuitori. Străzile lui principale erau Negru Vodă, Râului, Matei Basarab și Gruiului, mergeau paralel cu centrul orașului și erau pietruite, iar pe unele erau plantați arbori. Erau amenajate trei piețe (Sfântul Ilie, Scheiul și a Județelor); piața Sfântul Ilie era cea principală, aflată lângă biserica cu același hram; acolo se ținea târg săptămânal, precum și un mare târg anual între 17 și 28 iulie, de Sfântul Ilie. Existau în oraș școli primare de băieți și fete, un gimnaziu, o școală normală, spital, cazărmi de dorobanți și călărași, poștă și muzeul „Negru Vodă”. Funcționau 19 biserici, între care și mănăstirea Câmpulung.[8] Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul cu același statut, având o populație de 16.100 de locuitori.[9]

În 1950 județul Muscel a fost desființat, iar Câmpulungul a devenit oraș raional, reședință a raionului Muscel din regiunea Argeș. În 1968, la reforma administrativă, orașul a pierdut statutul de centru administrativ regional, devenind oraș al județului Argeș.[10][11] Câmpulung a fost declarat municipiu în 1994.[12]

Primele tipărituri din orașul Câmpulung MuscelModificare

Înaintea inventării și răspândirii tiparului, cărțile și copiile lor erau scrise de mână de către meșterii copiști. În Evul Mediu și în perioada Renașterii, manuscrisele erau păstrate cu precădere de mânăstiri, de unde se răspândeau, în general, spre alte mănăstiri, dar și spre puținii mireni interesați de ele.

În țările germane de pe Rinul de mijloc, Johannes Gutenberg inventează și pune în folosință tiparul în secolul XV - pe la 1450. De aici, acesta va ajunge la noi pe 1508[13], dar cărțile tipărite în limba română vor apărea ceva mai târziu.

În Țările Române, tiparul este adus la circa o jumătate de secol după ce invenția lui Gutenberg a fost dată în folosință, la 25 de ani după tipărirea primei cărți în limba slavonă (Veneția, 1483) și la 17 ani de la tipărirea primelor cărți în alfabetul chirilic (Cracovia, 1491)[14], ca dovadă a interesului deosebit față de carte al învățaților români. Dornic să reintroducă tiparul în Țara Românească, domnitorul Matei Basarab, a încercat, în repetate rânduri, să colaboreze cu un călugăr franciscan - Rafael Levakovic - care avea o tiparniță chirilică la Roma, unde se tipăreau cărți în limba slavonă. Acesta nu a răspuns inițiativei domnului, care intenționa să întemeieze o tiparniță chirilică în Țara Românească, așa că Matei Basarab s-a adresat mitropolitului Kievului, Petru Movilă[15]. Acesta a trimis de la Kiev o tiparniță întreagă, desăvârșită, cu literă de cinci feluri, însoțită și de tipografi bine instruiți. Tipografia a fost instalată la Câmpulung Muscel în 1635, loc unde vor fi tipărite și de unde vor fi trimise cărți ortodoxe popoarelor ortodoxe din Peninsula Balcanică, după care a fost mutată la Mânăstirea Dealu de lângă Târgoviște - capitala Țării Românești și reședința mitropolitului muntean[16].

Molitvenicul slavonesc a fost prima carte tipărită la Câmpulung, în urma hotărârii luate prin voire și sfat obștesc, mai întâi să se scoată la lumină[17] acesta. Ispravnicul însărcinat cu tipărirea ei, numit de domnitor, a fost Ivașco Băleanu, iar adunător și așezător de cuvinte a fost Ioan Glebcovici. Titlul complet al cărții era Trebnic adică Molitvenic cuprinzând în sine rândurile bisericei cele ce se cuvin preoților și era considerată cea mai necesară carte liturgică.Tot în titlu se spune că s-au tipărit mai întâi în tipografia Milostivirei sale D-lui Io Matei Basarab în Câmpulung anii de la zidirea lumii 7143, iar de la întruparea Mântuitorului Christos 1635. Unul dintre Molitvenicele tipărite atunci se găsește la Biblioteca Academiei Române. Din adnotările foștilor proprietari făcute pe marginea foilor reiese o parte a circulației în timp și spațiu de care s-a bucurat exemplarul și dovedește importanța și necesitatea sa pentru viața cultică. Acesta a fost cumpărat de preotul Todor zet Sabin Dontaș din târgul din Bârlad de la preotul Ion Hriscu, ca să-mi fie pentru slujba preoțimei și feciorilor mei din care le va alege milostivul Dumnezeu...la leat 7243 (1734), apoi Moscalii Hotinul a luat a doua oară în zilele lui Ion Mihai Calimachi Voevodul dreptul și creștinul, iar la pagina 100 există și o notă în limba rusă[18].

La 17 septembrie 1642 a ieșit, de sub tiparul de la Câmpulung, cea dintâi carte în imba română cu conținut moral-filosofic: „Învățături peste toate zilele alese pe scurt din multe dumnezeiești cărți de folosința tuturor creștinilor, prepuse de pe limba grecească...cu multă îngrijire și cu cheltuiala eromonahului Melhisedec egumenul Sfântei Mănăstiri a Adormirei prea Sf. Născătoare de Dumnezeu în Câmpulung în anul 1642”. Aceasta a fost tradusă din limba greacă din inițiativa lui Melhisedec, primul egumen al mănăstirii Negru Vodă[19]. Scrisă în limba română, cartea se adresa nu numai celor ce știu, ce și celor proști, ce nu știu[20] - nu doar învățaților, ci și oamenilor de rând.

Învățăturile cuprindeau sfaturi, propovăduiau iubirea de apropae, răbdarea, umilința, milostenia, pocăința, încurajau spovedania, lupta împotriva urii și a pohtei de arginți[21].

A treia carte tipărită la Câmpulung, care apare la 11 octombrie 1643, este Antologhionul slavonesc - Antologhion, care va să zică Civetoslov Trifologhion, urmările dumnezeieștilor sărbători domnești, ale nascerii Maicii Domnului și ale Sfinților părinți cu binecuvântarea și ajutorul prea puternicului Dumnezeu...în Câmpulung în anul 7152 de la nașterea lui Christos 1643 - la care egumenul Melhisedec lucrase din 13 decembrie 1642. Alături de el, au lucrat cu silință și nenumărată cheltuială doi tipografi: sârbul Ștefan Ieromonahul din Ohrida și rusul Ioan Cunotovici[22]. În numele egumenului Melhisedec, învățatul vorbește despre importanța existenței tipografiei pentru îndreptarea sufletelor creștinești și își exprimă speranța că vor urma și alte cărți care se vor scoate, crescând chiar și prin nedestoinicii, binefacerile lăudate de toți și întotdeauna. Din a doua predoslovie reiese dorința domnitorului Matei Basarab ca respectiva scriere - una dintre puținele existente, dar foarte necesare - să fie de folos ortodocșilor în fața altor culte străine care amenințau credința strămoșească, în vremea aceea[23].

Se pare că au existat două ediții ale Antologhion-ului. Prima îl are trecut pe foaia de titlu pe Theofil, mitropolitul Țării Românești, iar a doua îl menționează pe egumenul Melhisedec.

În 1650, a fost tipărită ultima carte de la Câmpulung, o Psaltire slavonească. Aici se găsește scris: s-a tipărit această carte numită psaltire în timpul domniei mareului Io Matei Basarab și a întru înalt prea sfințitului Kyr. Ștefan, cu mila lui Dumnezeu episcop și mitropolit al Târgoviștei și al întregei țări a Ungrovlahiei, în tipografia prea cuviosului Kyr. Melhisedec ieromonahul, întâiul egumen al Mănăstirii Câmpulungului...în anul de la zidirea lumii 7158 (1650) luna martie 9 zile[24]. În epilog se precizează că tipograful a fost Preda Stancovici din Câmpulung și apare trecut, pentru prima dată, corectorul unei cărți: ieromonahul Dionisie Ecleshiarhul.

După 1650, documentele nu îl mai amintesc pe egumenul Melhisedec, iar la Câmpulung nu se mai tipărește nimic. Se pare că sufletul vechii tiparnițe a fost acest ieromonah, sub a cărui purtare de grijă s-au tipărit aceste patru cărți, în decurs de cincisprezece și care a ținut seamă de dorințele și de eforturile domnului Matei Basarab, secondat de învățatul Udriște Năsturel[25].

Tipografia de la Câmpulung a fost o parte a unui întreg, ce cuprindea și tiparnițele aflate la mănăstirea Govora și la mănăstirea Dealu și care vor fi urmate de cele de la Snagov sau Râmnic. Toate acestea slujeau dorinței de înălțare și întărire spirituală spre care tind învățații timpului.

Domnitorul Matei Basarab a ales ca loc de funcționare al tiparniței orașul Câmpulung deoarece acesta era un centru cultural al vremii, unde hotărăște să își aibă sediul și mitropolia Țării Românești. Spre deosebire de manuscris, cartea tipărită nu necesita un cost ridicat de producție, deci nici prețul de vânzare nu era ridicat; astfel, ea devenea accesibilă și oamenilor simpli și târgoveților aflați în oraș, care o puteau transporta cu ei și spre alte locuri. Cum dimensiunile cărții erau mult reduse față de cele ale manuscrisului, aceasta era ușor de transportat. Toate acestea fac să crească circulația cărții și numărul celor interesați de ea.

La numai unsprezece zile de la apariția Învățăturilor la Câmpulung, la Govora apare o Evanghelie învățătoare (22 septembrie 1642). Tipografii Ștefan Ieromonahul și Ioan Cunotovici veniseră de la mănăstirea Govora la Câmpulung, unde lucraseră la Psaltirea slavonă din 1638-1641, iar cel din urmă pleacă de la Câmpulung spre mănăstirea Dealu, ca să termine Evanghelia învățătoare din 1644, începută în 1642, la Govora.

Dintre cei cărora meșterii tipografi veniți împreună cu tiparnițele le-au transmis meșteșugul lor face parte dascălul popa Dobre. Acesta a fost trimis de Matei Basarab de au făcut tipare...în Ardeal - așa fiind înființată o nouă tipografie românească la Alba Iulia[26]. Legătura culturală permanentă dintre Țările Române este întreținută de circulația cărții tipărite și de dorința de a cunoaște de care dau dovadă românii. Meșterii tipografi se mută de la o tipografie la alta, merg în Transilvania cu materialele și știința lor, pentru a înființa, din nou, o tipografie, cărturarii circulă în Țările Române[27], întreținând continuitatea unui flux de cunoștințe și idei care se propagă din afară în Principatele Române, dar și invers. Este dorința românilor de a sta în legătură unii cu alții și cu cei din afara țării lor, fără granițe și opreliști culturale și care va da roade în cultura românească, ale cărei baze se pun temeinic în acest secol al XVII-lea.

DemografieModificare



 

Componența etnică a municipiului Câmpulung

     Români (91,98%)

     Romi (1,79%)

     Necunoscut (6,02%)

     Altă etnie (0,19%)



 

Componența confesională a municipiului Câmpulung

     Ortodocși (90,41%)

     Creștini după evanghelie (1,06%)

     Necunoscută (6,06%)

     Altă religie (2,46%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Câmpulung se ridică la 31.767 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 38.209 locuitori.[2] Majoritatea locuitorilor sunt români (91,99%), cu o minoritate de romi (1,79%). Pentru 6,03% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[3] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,41%), cu o minoritate de creștini după evanghelie (1,06%). Pentru 6,06% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[28]

Câmpulung - evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

AdministrațieModificare

Municipiul Câmpulung este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul, Elena-Valerica Lăsconi[*], de la Uniunea Salvați România, este în funcție din octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[29]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Uniunea Salvați România7       
Partidul Social Democrat5       
Partidul Național Liberal4       
Partidul Oamenilor Liberi3       

În sistemul judecătoresc, la Câmpulung se află sediul unei judecătorii cu jurisdicție asupra orașului și a 19 comune din nord-estul județului Argeș. Judecătoria este subordonată Tribunalului Pitești.[30][31]

Municipiul Câmpulung este format din 15 cartiere:[necesită citare]

  • Apa Sărată
  • Calea Pietroasă
  • Centru
  • Crețișoara
  • Flămânda
  • Grui
  • Mărcuși
  • Pescăreasa
  • Piață
  • Schei
  • Șubești-Olari
  • Tabaci
  • Valea Bărbușii
  • Valea Româneștilor
  • Vișoi

EducațieModificare

  • Școli de stat:
    • Școala Generală Nr. 1 Oprea D. Iorgulescu
    • Școala Gimnazială C. D. Aricescu (fosta Școală Generală Nr. 2)
    • Școala Generală Nr. 3 Nanu Muscel
    • Școala Generală Nr. 4 ( Structură Sc. Gim. C.D. Aricescu)
    • Școala Gimnazială Nr. 7 Theodor Aman
    • Scoala Generala Nr. 5 (desființată)
    • Scoala Generala Nr. 6 (desființată)
  • Școli private:
    • Scoala "Sfântul Iacob"
  • Licee:
    • Colegiul Național „Dinicu Golescu”[32]
    • Colegiul Pedagogic "Carol I"
    • Colegiul Tehnic Câmpulung
    • Liceul Tehnologic Auto Câmpulung[33]
    • Liceul Național de Atletism
    • Liceul Teoretic "Dan Barbilian"
    • Seminarul Teologic Liceal Ortodox
  • Universități:
    • Universitatea "Spiru Haret" (Facultatea de Finanțe și Contabilitate)
  • Școli speciale:
    • Școala de Muzică și Arte Plastice
    • Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Sfântul Nicolae"
  • Centre pentru copiii cu dizabilități:
    • Centrul Școlar Special
    • Casa de Copii Școlari Nr. 1 - Băieți

Biserici de lemn din Câmpulung MuscelModificare

În anul 2020 în Muscel existau 17 biserici de lemn (8,5% din numărul total), din care, una este din secolul al XVII-lea, șase sunt din secolul al XVIII-lea, opt din secolul XIX și două din secolul XX. Trei biserici de lemn, provin din alte județe (cea mai veche - din secolul al XVII-lea, una din secolul XVII și alta din secolul XX).

Biserica de lemn Drăghicești a Mănăstirii Călinești (cu hramul „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”) a fost strămutată într-un punct dominant al Dealului Călinești (la 270 m altitudine), în 1988, din vechea vatră situată în centru, lângă DN 17. Ctitorită de către Domnița Bălașa, fiica lui Constantin Brâncoveanu, în perioada Așezămintelor Brâncovenești (circa 1720-1740), mai este cunoscută și sub numele de Biserica Domnița Bălașa[34].

Monumentul conservă forma originară, fiind de plan dreptunghiular, cu pridvor deschis pe latura vestică și ușa cu arc în dublă acoladă. Are o turlă-clopotniță hexagonală (cu șase ferăstruici), pe pronaos, iar absida altarului este poligonală.

Altarul are tavanul drept, iar catapeteasma de lemn prezintă patru registre cu icoane. Naosul, dreptunghiular, cu boltă semicilindrică, prevăzută cu o grindă transversală este luminat de două ferestruici, situate pe laturile exterioare, iar pronaosul are tavanul drept.

Ancadramentele edificului beneficiază de un frumos decor sculptural (cosoroabe cu decupeuri în arcade simple, stâlpi cu profile simple la bază și capitol etc.)[35].

Consemnările din fondul bibliofil confirmă vechimea bisericii.[36]

Din februarie 1995, printr-un ordin al Sfântului Sinod, biserica devine mănăstire, luând numele comunei Călinești, pe teritoriul căreia se află. Drept chilii, folosește cele două clădiri din apropiere, provenite de la o unitate agricolă.

Biserica păstrează zece icoane din secolul al XIX-lea. Biserica de lemn din Jupânești este situată în nord-vestul satului, pe o terasă din dreapta Râului Doamnei, la 330 m altitudine. A fost construită de Necula jupan Romleanul (Constantinopoleanul), popa Mihăilă și Necula Grecul, Leat 7250 (=1742), pe locul unei vechi bisericuțe, pomenită la 1636, într-un hrisov al lui Matei Basarab. Biserica a fost demontată după ce s-a terminat construcția acesteia (lemnăria fiind scoasă pe ușa bisericii). Lăcașul a fost edificat în două etape. prima, biserica propriu-zisă, iar peste câțiva ani a fost ridicat pridvorul cu clopotnița. Prelungirea pridvorului a fost legată de nevoia de învățătură, întrucât aici învățau carte sătenii.

 
Biserica de lemn Jupânești

În 1892, la 150 de ani de la ctitorie, este declarată monument istoric. Atât interiorul, cât și exteriorul bisericii prezintă elemente decorative deosebit de bogate și de valoroase. Naosul și pronaosul sunt acoperite de o câte o boltă semicilindrică de scânduri, retrasă spre interior, întărită la jumătate cu câte un arc dublu sprijinit pe console de forma capului de cal. Un brâu masiv, torsionat, lat de 12 cm cu un relief de 10 cm încinge biserica, terminându-se cu un cap de șarpe stilizat. Ancadramentele ferestrelor sunt decorate cu crestătură și chenar în relief, tot în formă de funie[37]. Accesele în pronaos și naos sunt decupate în partea superioară, în arcade compuse din multiple arcuri crestate.

Ca o particularitate, fiecare fereastră este făcută de alt meșter, având un mod aparte și câte un cap de cal sculptat.

Pridvorul, de formă poligonală, deschis, se sprijină pe patru stâlpi masivi și profilați la capiteluri și două andrele de lemn deasupra clopotelor, în chip de foișor - replică a bisericii Sfântul Gheorghe din Pitești (de la 1656).

Construcția este din lemn de stejar (scânduri), cu încheieturi în coadă de rândunică.

Singurele picturi murale se află la intrare - raiul în stânga și iadul în dreapta.

Biserica este pardosită cu lespezi de piatră și învelită cu șiță.

Catapeteasma ocupă tot spațiul dintre altar și naos și are cinci registre cu icoane, foarte vechi.

Exceptând acoperișul, biserica nu are niciun cui de fier.

Printre daniile primite de biserică, sunt cunoscute cele făcute de Alexandru Ipsilanti (la 1776), Alexandru Moruzi (la 1795) și Ion Caragea (1813).

Biserica de lemn din Cârstieni este așezată în centrul satului cu același nume, la 300 m altitudine. A fost transferată pe amplasamentul actual, din valea Cușlei, de la o distanță de 3 km. Reprezintă o adevărată bijuterie arhitectonică, ce conservă forma originară. Pe peretele vestic este inscripționat prin incizie, anul construcției: „Leat 7269 (1758-1759), iar pisania încrustată în pronaos confirmă comanditarii: „ereu Ștefan, ereu Oprea, Constandin, dîmpreună cu toți megieșii răposați”.[38]

 
Biserica de lemn Cârstieni

În formă de navă, de dimensiuni mici, biserica este acoperită cu șiță (acoperișul iese în afară circa 1,5 m), fără turlă și pridvor. Altarul, circular în interior și poligonal la exterior, are o ferăstruică pe axa bisericii și o alta (mai mică) la proscomidie. Naosul, puțin mai larg decât altarul și pronaosul este luminat de trei ferăstruici (două pe latura sudică și una pe cea nordică) - decupate, fiecare dintr-o singură bucată de lemn; bolta este semicilindrică. Pronaosul, decroșat, are o fereastră decupată, în formă de cruce, pe peretele sudic, fapt ce accentuează și mai mult aspectul arhaic al monumentului; bolta, de asemenea, este semicilindrică.

Temelia de zid, se termină la partea superioară cu un rând de cărămizi în formă de „dinți de ferăstrău”. Ancadramentele de la intrare sunt din grinzi masive și sculptate, iar pe la jumătate, biserica este încinsă cu un brâu în torsadă. Legenda spune că biserica este făcută dintr-un singur lemn, adică dintr-un singur copac.

Supranumită Biserica Turcului, pentru că potrivit tradiției orale, un turc ucisese, în ea, un localnic[39], lăcașul păstrează 7 icoane de la 1640 (patru la iconostas și trei în pronaos), care sugerează existența altei biserici, mai vechi. Situată în cimitirul din imediata apropiere, o cruce din piatră de Albești, datează de când s-a făcut biserica.

Biserica de lemn din Enculești este situată în cimitirul satului, pe versantul drept al Văii Mari, la 335 m altitudine. Construită din lemn, pe locul numit Gurgui sau Vărgălău (din cătunul Ploscaru), de către jupân Nica și sora sa, Schitului Trivale din Pitești. În 1786 a fost preînnoită de săteni, mutată și reconstruită, mărindu-se, pe locul unde se află și astăzi.

 
Biserica de lemn din Enculești

În formă de navă, biserica are o singură turlă, hexagonală. Sistemul de îmbinare a bârnelor în „coadă de rândunică” conferă soliditate structurii absidei altarului[40], care este poligonal. Catapeteasma are două registre cu icoane. Naosul, dreptunghiular, cu bolta semicilindrică (din scânduri așezate longitudinal și șipci bătute la încheierea lor) are două ferestre mici, situate pe laturile exterioare. Pronaosul, cu plafonul orizontal (din scânduri de brad vopsite) este luminat prin cele două ferestre - una pe latura nordică și cealaltă pe latura sudică. Pridvorul deschis, cu acoperiș în două ape și fronton triunghiular, amplifică maiestuozitatea monumentului, iar decorul ancadramentului accesului în naos reflectă preocupările de ordin estetic ale meșterilor cruceri[41].

Biserica nu este pictată, în schimb are o serie de icoane.

Biserica din lemn de la Mănăstirea Ciocanu se află sub vârful cel mai înalt al masivului deluros subcarpatic cu același nume, pe versantul nordic, la 810 m altitudine, în apropierea satului Bughea de Jos.


În 1825, biserica a fost supusă unei restaurări totale[42]. La acea vreme se păstrau trei cărți vechi (o Evanghelie de la 1683, un Apostol din 1684 și Faptele Apostolilor din 1684) și cele trei zapise amintite de C.D. Aricescu. O altă pisanie amintește de reparațiile din 1825, făcute de Mihai Radovici.

Actuala biserică este construită din bârne de stejar, pe temelie de piatră și acoperită cu tablă zincată. În formă de navă, lungă de 13 m, lată de 4 m și înaltă de 3 m (până la cornișe), biserica are două turle de lemn. Altarul, semicircular, cu bolta semicilindrică (prelungită spre naos), este luminat de trei ferăstruici. Catapeteasma din lemn sculptat are două registre cu icoane. Naosul și pronaosul au bolta simicilindrică iar pe laturile sudică și nordică se află câte trei ferăstruici. Pridvorul deschis, dreptunghiular, se sprijină pe două mici coloane de lemn. Pictura datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (în frescă în pridvor și tempera în interior). Pe la 1802, popa Ion din Albești mărturisește că a învățat carte la Schitul Ciocanu, iar într-un zapis din 16 decembrie 1834 se spune că „Zoița lui Vasile Proca din Berevoiești a trimis un copil al său să învețe carte la Schitul Ciocanu”[43]. Astăzi, lăcașul este ridicat la rang de mănăstire.

Biserica de lemn din Voroveni este situată în nordul satului, pe o teras din stânga Argeșelului, la 450 m altitudine. Anterior a existat o altă biserică de lemn (amintită în Catagrafia din 1810). Cea actuală, tot din lemn, a fost construită în 1826. În 1935 a fost mărită cu 5 m, spre vest (cu zid de cărămidă), iar în 1966 se reface acoperișul.

 
Biserica de lemn din Voroveni

De plan dreptunghiular, foarte lungă, are o singură turlă, de lemn, de mici dimensiuni, octogonală, cu opt ferăstruici. Altarul, de formă pentagonală, cu tavanul semicilindric, are o fereastră pe axa bisericii și o alta foarte mică, la proscomidie. Tâmpla, de lemn, este înzestrată cu trei registre cu icoane, iar cele trei uși sunt dreptunghiulare. Tâmpla, de lemn, este înzestrată cu trei registre cu icoane, iar cele trei uși sunt dreptunghiulare. Naosul, pătrat, este luminat de trei ferestre - două pe latura sudică și una pe cea nordică. Între naos și pronaos, doi stâlpi de lemn, separă trei spații de acces, fiecare fiind prevăzut cu câte o mică arcadă. Pronaosul I, tot pătrat, cu tavanul drept (din scândură de brad), jos, are deasupra turla-clopotniță; pereții sunt pictați. Pronaosul II (adăugat în 1935) are plafonul orizontal, fiind luminat de două ferestre mari în sud și de una mai mică în nord.

Între pronaosul I și II două coloane de lemn separă trei spații - unul de acces, în mijloc, iar celelalte, zidite în partea inferioară. Pridvorul deschis se sprijină pe două coloane de cărămidă, oferind o priveliște spre Valea Argeșelului

PersonalitățiModificare

Galerie de imaginiModificare

NoteModificare

  1. ^ Format:Historia
  2. ^ a b „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Accesat în . 
  3. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  4. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2020, Autoritatea Electorală Permanentă 
  5. ^ Google Maps – Câmpulung (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  6. ^ Lajos Kakucs, Der mittelalterliche Jakobuskult in Ungarn, în: Klaus Herbers, Dieter Bauer (ed.), Der Jakobskult in Ostmitteleuropa, Tübingen 2003, 328.
  7. ^ Alexandru Ciocîltan, Identitatea comunității germane din Câmpulung Muscel în secolele XIII – XVIII, în: Revista ERASMUS, nr. 13/2002.
  8. ^ Lahovari, George Ioan (). „Cîmpulungul, oraș”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 483–493. 
  9. ^ „Comuna urbană Câmpulung în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  10. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege5.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  12. ^ Camera Deputaților din România, „LEGE nr.104 din 24 noiembrie 1994 privind declararea ca municipii a unor orase”, Camera Deputaților, accesat în  
  13. ^ Ioan Bianu, Catalogul manuscriptelor românești. Prefață, Editura Academiei Române, București, 1913, p. 49.
  14. ^ George Ivașcu, Istoria literaturii române, vol. I, Editura Științifică, București, 1969, p. 97.
  15. ^ Cornelia Papacostea-Danielopolu, Lidia Demeny, Carte și tipar în societatea românească și sud-est europeană (secolele XVII-XIX), Editura Eminescu, București, 1985, p. 54.
  16. ^ Nicolae Drăgulănescu, Știința și tehnologiile informației - geneză și evoluție, Editura Agir, București, 2004, p. 179.
  17. ^ Agnes Erich, Istoria tiparului românesc de la începuturi până la apariția marilor edituri comerciale, Editura Biblioteca, Târgoviște, 2006, p. 91.
  18. ^ Dan Simonescu, op. cit., p. 29.
  19. ^ Dumitru Baciu, Lumini muscelene, Editura Sport-Turism, București, p. 15.
  20. ^ Agnes Erich, op. cit., p. 91.
  21. ^ Dan Simonescu, op. cit., p. 28.
  22. ^ Idem, op. cit., p. 29.
  23. ^ Idem, op. cit., p. 30.
  24. ^ Agnes Erich, op. cit., p. 92.
  25. ^ Dan Simonescu, op. cit., p. 32.
  26. ^ Mircea Tomescu, Istoria cărții românești de la începuturi până la 1918, Editura Științifică, București, 1968, p. 67.
  27. ^ Mircea Tomescu, op. cit., p. 57.
  28. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  29. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  30. ^ „Hotărârea 337/1993”, Legex.ro, accesat în  
  31. ^ „Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004”, Lege5.ro, accesat în  
  32. ^ „Colegiul Național „Dinicu Golescu", Dinicugolescu.ro, accesat în  
  33. ^ Tarbă George Alexandru. [liceulautoclung.licee.edu.ro „Liceul Tehnologic Auto Câmpulung”] Verificați valoarea |url= (ajutor). Accesat în 2016.01.25.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  34. ^ Prof. Grigore Constantinescu, Bisericile de lemn din județul Argeș, în rev. „Păstorul Ortodox”, Episcopia Argeșului, Muscelului și Teleormanului, I, nr. 1, 1995, p. 28.
  35. ^ Ibidem.
  36. ^ Ibidem.
  37. ^ Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p. 488.
  38. ^ Prof. Grigore Constantinescu, op. cit., p. 29.
  39. ^ Ibidem, p. 29.
  40. ^ Ibidem, p. 30.
  41. ^ Ibidem, p. 29.
  42. ^ Aurel Negoiță, Schitul Ciocanu, în rev. „Glasul Bisericii”, Anul XLIV, nr. 10-12/1985, p. 17.
  43. ^ Ibidem, p. 18.

Vezi șiModificare

Lectură suplimentarăModificare

  • Istoria Câmpulungului, prima rezidență a României, C D Aricescu, Adrian Săvoiu, Gh Pârnuță, Editura Ars Docendi, București, 2007 - recenzie
  • Noui documente Câmpulungene, Teodor Bălan, Editura Tip. Mitropolitul Silvestru, 1929

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Câmpulung

Istorie

Imagini