Eseu
Eseul este lucrare conținând reflecții care prezintă opinia personală, subiectivă, a autorului pe diverse subiecte (filosofice, literare, istorice, politice, științifice, etc.).
Eseul argumenteză într-o problemă specifică, dar se deosebește de un articol sau studiu șiințific, care este imparțial și care, în principiu, ajunge întotdeauna la o concluzie.
Formă și stilModificare
Forma și stilul eseului ca specie literară sunt flexibile, oferind posibilități vaste în consemnarea părerii personale, de a asocia idei, a evidenția conexiunile dintre ele, etc. Eseurile pot fi în proză sau în versuri, de mici sau mari dimensiuni, cu un stil formal sau informal.
- Adrian Marino îl considera ca un gen de frontieră, „hibrid” în care „eseistul încearcă să ofere o soluție, nu o impune, nici n-o dogmatizează. Doar o propune. El ridică o problemă, punându-se pe sine și pe alții la încercare. Izbutește și incită adevărul”.
- Nicolae Balotă îl denumește „gen semiliterar”, fixându-l "între structurile imagistice și cele ideologice".
În prezent, eseurile sunt frecvent folosite în critica literară, cinematografică, muzicală, etc. De exemplu, un eseist poate să abordeze o operă literară, sau un aspect al ei (o idee, o temă, un simbol) de pe poziții filosofice, poate să apeleze la informații sociologice sau psihologice, poate să facă asociații pe o temă, etc.
Exemple de eseuriModificare
- Eseuri (Montaigne), de Montaigne (1580, 1588)
- Eseuri, de Francis Bacon (1597)
- Eseu asupra intelectului omenesc de John Locke (eseu de mari dimensiuni) (1689)
- Un eseu despre critică de Alexander Pope (eseu în versuri) (1711)
- Eseu asupra principiului populației, de Thomas Malthus (1798)
- Pseudo-Kynegeticos, de Alexandru Odobescu (1874)
- Pe culmile disperării, de Emil Cioran (1934)
- Mathesis, sau bucuriile simple, de Constantin Noica (1934)
- Minima moralia, de Andrei Pleșu (1988)
Legături externeModificare
- Atelier literar de proză românească ce permite publicarea de eseuri, comentarii și analiză literară la http://www.proza.ro