Etilendiamină

compus chimic
Etilendiamină
Ethane-1,2-diamine 200.svg
Ethylenediamine-3D-balls-2.png
Ethylenediamine-3D-spacefill.png
Identificare
Număr CAS107-15-3
ChEMBLCHEMBL816
PubChem CID3301
Formulă chimicăC₂H₈N₂[1]  Modificați la Wikidata
Masă molară60,069 u.a.m.[1]  Modificați la Wikidata
Proprietăți
Densitate0,91 g/cm³[2]  Modificați la Wikidata la 20 °C
Punct de topire47 de Fahrenheiti[2]  Modificați la Wikidata
Punct de fierbere241 de Fahrenheiti[2]  Modificați la Wikidata la 760 de Torri
Presiune de vapori11 millimeter of mercuryi[2]  Modificați la Wikidata
Indice de refracție(nD)1,4565  Modificați la Wikidata
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Etilendiamina (IUPAC: etan-1,2-diamină, abreviată en când este ligand) este un compus organic, o diamină cu formula chimică C2H4(NH2)2. Este un lichid incolor cu miros similar de amoniac și prezintă caracter bazic. Este un compus important în sinteza organică, aproximativ 500.000 de tone fiind produse la nivel industrial în anul 1998.[3]

ObținereModificare

Etilendiamina este produsă la nivel industrial în urma reacției dintre 1,2-dicloroetan și amoniac, la o presiune de 180 °C și în mediu apos:[3][4]

 

În urma acestei reacții se generează acid clorhidric, care formează o sare cu grupele aminice. Amina este eliberată prin reacția cu o bază, precum hidroxid de sodiu, și poate fi separată prin rectificare. Ca produși secundari se formează și dietilentriamina (DETA) și trietilentetramina (TETA)

O altă metodă industrială presupune reacția etanolaminei cu amoniac:[5]

 

Etilendiamina poate fi purificată prin tratarea cu hidroxid de sodiu, etapă urmată de distilare.[6]

NoteModificare

  1. ^ a b c „Etilendiamină”, ethylenediamine (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ a b c d http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0269.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b Karsten Eller, Erhard Henkes, Roland Rossbacher, Hartmut Höke "Amines, Aliphatic" în Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, 2005 Wiley-VCH Verlag, Weinheim. doi:10.1002/14356007.a02_001
  4. ^ Hans-Jürgen Arpe, Industrielle Organische Chemie, 6. Auflage (2007), Seite 245, Wiley VCH
  5. ^ Hans-Jürgen Arpe, Industrielle Organische Chemie, 6. Auflage (2007), Seite 275, Wiley VCH
  6. ^ Rollinson, Carl L.; Bailar, Jr., John C. (). „Tris(ethylenediamine)chromium(III) Salts”. Inorganic Syntheses. Inorganic Syntheses. 2. pp. 196–200. doi:10.1002/9780470132333.ch60. ISBN 9780470132333. 

Vezi șiModificare