Deschide meniul principal
Etymologiae
Etymologiae Codex Toletanus f1r.jpeg
Isidoro di siviglia, etimologie, fine VIII secolo MSII 4856 Bruxelles, Bibliotheque Royale Albert I, 20x31,50, pagina in scrittura onciale carolina.jpg
Manuscris păstrat la Bibliothèque Royale Albert Ier,[1] din Bruxelles, secolul al VIII-lea
Informații generale
AutorIsidor din Sevilla
GenEnciclopedie
Ediția originală
Titlu original
Originum sive etymologiarum libri viginti / Etymologiae
Limbalimba latină medievală
Țara primei aparițiiSpania
Data primei aparițiiSecolul al VII-lea

Etymologiae sau Origines cunoscută și sub numele de Originum sive etymologiarum libri viginti poate fi considerată prima enciclopedie a culturii occidentale. A fost scrisă de Isidor din Sevilla, în latină Isidorus Hispalensis, (560-636) spre sfârșitul vieții sale, în limba latină medievală. Lucrarea numără 20 de cărți și 448 de capitole (adică vreo 100.000 de cuvinte). Extrem de populară în întregul Ev Mediu, cu peste 1.000 de manuscrise păstrate, lucrarea va fi reeditată și în Renaștere, când a cunoscut peste zece ediții între 1470 și 1580.

Deși Isidor era episcop, planul pe care l-a urmat nu a fost cu nimic influențat de religie. Sursele pe care le-a consultat, evaluate la 154, sunt în exclusivitate latine, atât autori păgâni (Vergilius, Cicero, Cato, Varro, Horațiu, Catullus, Juvenal, Martial, Ovidius, Suetoniu, Sallustius etc.) cât și autori creștini (Sfântul Ieronim, Chiril din Alexandria, Eusebiu din Cezareea, Teofil al Alexandriei,[2] Hippolyt din Roma)

Cuprins

MetodaModificare

Etimologia se află în centrul gândirii preștiințifice a lui Isidor. Acesta este convins că analiza unui cuvânt permite descoperirea adevărului despre semnificația acelui cuvânt.

Atitudine criticăModificare

Isidor se arată critic privind unele superstiții.[3] Astfel, el respinge credința potrivit căreia prezența unei labe de broască țestoasă pe un vas, ar putea să-i întârzie cursa.[4] De asemenea, el neagă orice putere predictivă astrologiei și horoscoapelor: „Aceste horoscoape sunt incontestabil contrare credinței noastre și ar trebui ignorate de vreștini.[5]” Referindu-se la vechea practică a augurilor, în vigoare în Roma Antică, Isidor o respinge spunând că „ar fi un păcat să se creadă că Dumnezeu și-ar încredința sfaturile unor corbi.[6]

Isidor recuge la teoria evhemerismului în privința zeilor din Mitologia romană: aceștia ar fi pur și simplu oameni excepționali care, după moarte, au făcut obiectul unui cult.[7]. În același capitol, el respinge tradiția potrivit căreia numele zeilor erau alegorii din lumea fizică: Cronos pentru timp, Neptun pentru apă, și așa mai departe.[3]

În secțiunea Monștri, în capitolul (XI), Isidor enumeră un anumit număr de specii despre care exploratorii epocii afirmau că ar fi auzit vorbindu-se în țări îndepărtate. Astfel, în India erau cinocefali și ciclopi ; în Libia trăiau blemmii, oameni fără cap, cu ochii și cu gura în spate; altundeva se găseau oameni fără nas, alții cu o buză inferioară atât de mare încât putea să le acopere fața și să-i protejeze de soare etc.[8] Isidor se referă la aceste date ca un lexicograf minuțios, fără să se pronunțe asupra existenței lor, spunând doar că unele persoane cred astfel de lucruri. El respinge totuși existența unor numeroase creaturi mitologice, ca gorgonele, sirenele, câinele Cerber etc.

Importanța lucrăriiModificare

În timp ce lumea antică era în plină răsturnare și când religia creștină atinsese o poziție dominantă, se dezbătea asupra oportunității continuării studierii și transmiterii conștințelor păgânilor. Sfântul Augustin tranșase această problemă în tratatul său De Doctrina christiana (în română: „Despre Doctrina creștină”) „incitându-i pe creștini să profite de cunoștințele transmise de Antichitatea profană, să le cunoască și să le pună în serviciul culturii creștine, să fie destul de instruiți pentru atingerea unei mai bune interpretări a Sfintei Scripturi, a Cuvântului lui Dumnezeu.”[9]

Prin formația sa și prin remarcabila sa bibliotecă, Isidor de Sevilla avea un acces direct la cultura antică. A vrut să salvgardeze, pentru generațiile care vor veni, această moștenire. Lucrarea sa a avut un succes considerabil și a „contribuit din plin la menținerea, din Antichitate până la Renaștere, supraviețuirii patrimoniului uman constituit din cunoștințele celor vechi [...] A fondat regulile genului enciclopedic așa cum acesta va fi cunoscut în Evul Mediu”.[10]

ConținutModificare

Cartea Titlul latin Titlul echivalent în română
I De grammatica Gramatica
II De rhetorica et dialectica Retorică și logică
III De quattuor disciplinis mathematicis Aritmetică, geometrie, muzică și astronomie
IV De medicina Medicină
V De legibus et temporibus Legi și cronologie
VI De libris et officiis ecclesiasticis Cărți și slujbe bisericești
VII De deo, angelis et sanctis Despre Dumnezeu, îngeri și sfinți
VIII De ecclesia et sectis Biserica și sectele
IX De linguis, gentibus, regnis, militia, civibus, affinitatibus Limbi, popoare, regate, armată, cetățeni, înrudiri
X De vocabulis Etimologii
XI De hominibus et portentis Despre oameni și despre monștri
XII De animalibus Despre animale / Zoologie
XIII De mundo et partibus Cosmografie
XIV De terra et partibus Geografie fizică
XV De aedificiis et agris Arhitectură și topografie
XVI De lapidibus et metallis Mineralogie și metalurgie
XVII De rebus rusticis Despre lucrurile de la țară / Agricultură
XVIII De bello et ludis Despre știința militară, jocuri și jurisprudență
XIX De navibus, aedificiis et vestibus Despre nave, edificii și îmbrăcăminte
XX De domo et instrumentis domesticis Despre alimente și ustensile casnice

NoteModificare

  1. ^ În limba română: Biblioteca Regală Albert I, din Bruxelles
  2. ^ Theophil din Alexandria (d. 412) a fost episcop (patriarh) al Alexandriei în Egipt, din 384 până în 412.
  3. ^ a b Barney et al. 2006, p. 19
  4. ^ XII, 6, 56 la
    „Tradunt aliqui, quod incredibile est, tardius ire navigia testudinis pedem dextrum vehentia”
  5. ^ III, 71, 38 la
    „Horum igitur signorum observationes, vel geneses, vel cetera superstitiosa, quae se ad cognitionem siderum coniungunt, id est ad notitiam fatorum, et fidei nostrae sine dubitatione contraria sunt, sic ignorari debent a Christianis, ut nec scripta esse videantur.”
  6. ^ XII, 7, 44 la
    „Magnum nefas haec credere ut Deus consilia sua cornicibus mandet.”
  7. ^ VIII, 11, 29.
  8. ^ Barney et al. 2006, p. 245
  9. ^ Y. Lefèvre, « Le Liber Floridus et la littérature encyclopédique au Moyen Âge », Liber Floridus Colloquium, Ghent, Story-Scientia, 1973. p.2.
  10. ^ Y. Lefèvre, p.3.

BibliografieModificare

  • Y. Lefèvre, « Le Liber Floridus et la littérature encyclopédique au Moyen Âge », Liber Floridus Colloquium, Ghent, Story-Scientia, 1973, pp. 2-3.
  • Lenelotte Möller (traducătoare): Die Enzyklopädie des Isidor von Sevilla. Marixverlag, Wiesbaden 2008, ISBN 978-3865391773.
  • Stephen A. Barney, W. J. Lewis, J. A. Beach, Oliver Berghof, The Etymologies of Isidore of Seville, Cambridge University Press, Cambridge 2006.

Legături externeModificare

Vezi șiModificare