Deschide meniul principal
Evreii așkenazi
אַשְׁכֲּנָזִים
Populație totală

8 - 11.2[1] milioane

Regiuni cu populație semnificativă
Statele Unite ale Americii SUA
Israel Israel 3–4 milioane
Uniunea Europeană Uniunea Europeană ~1,030,000[necesită citare]
Rusia Rusia 400,000[necesită citare]
Canada Canada ~240,000[necesită citare]
Argentina Argentina 200,000[necesită citare]
Germania Germania 100,000[necesită citare]
Africa de Sud Africa de Sud 80,000[necesită citare]
Chile Chile 18,500[necesită citare]
Limbi vorbite
Engleză, Ebraică, Idiș, Rusă
Religii
Iudaică

Evreii de rit așkenaz (în ebraică אַשְׁכֲּנָזִים) sunt o populație care provine din vestul și centrul Europei, mai ales în țările germanice, unde au ajuns după izgonirea din Iudeea de către trupele imperiului roman. Începând din primele secole ale primului mileniu al erei noastre și mai ales în Evul Mediu, așkenazii au migrat și spre estul Europei. Obiceiurile și ritualurile lor religioase prezintă anumite deosebiri față de cele ale evreilor de rit sefard.

Cuprins

IstoricModificare

Pe la începutul erei noi, majoritatea poporului evreu locuia în afara Palestinei, dintre care, după unele aprecieri, circa 6-7 milioane pe teritoriul actualei Italii. Răscoalele evreiești anti-romane, începute prin anii 60 d.Ch. (Războiul iudeilor), terminate cu răscoala lui Bar-Kohba (132-135 d.Ch.), care s-au soldat cu victoria armatei romane asupra evreilor, au avut urmări tragice pentru învinși[2]: incendierea Ierusalimului și a celui de al II-lea Templu, masacre, robie, exil. Împrăștiați în toate colțurile lumii romane, ei și-au păstrat și amplificat cultura ebraică, bazată cu deosebire pe studiul cărților sfinte: Tora, Talmudul etc. - studiu care începea de la vârsta de 3 ani și continua - practic - până la sfârșitul vieții.

Distanța dintre concentrările de evrei, precum și lipsa prelungită de comunicare între ele au dus la crearea unei serii de sub-culturi, influențate de mediul cultural ambiant, dar care - fapt demn de remarcat - au păstrat o majoritate considerabilă de caracteristici comune, față de cele ce le deosebesc.

LimbileModificare

Vreme de multe secole, evreii așkenazi s-au exprimat, în special, în trei limbi: cea oficială, a populației în cadrul căreia locuiau, limba idiș, un idiom germanic din grupa Hochdeutsch folosit în viața cotidiană în centrul și estul Europei (spre deosebire de evreii sefarzi care au vorbit ladino, limba veche spaniolă din sec. XIV-XV-lea, și în unele cazuri, portugheza) și cea ebraică (și aramaică), „limba sfântă”, folosită mai ales în cult, în discuțiile dintre învățați sau în comunicarea cu evreii din comunități îndepărtate.

În urma procesului de emancipare și aculturație, și în urma Holocaustului, folosirea limbii idiș de către evreii așkenazi s-a redus considerabil, locul ei fiind luat, în Israel, de ebraica modernă, iar în diaspora de către limbile vorbite de popoarele lângă care trăiesc.

Numele de familieModificare

Împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, nemulțumit că evreii se opuneau folosirii numelui de familie (care devenise obligatorie în imperiu) și țineau cu fanatism la tradiția lor de a adăuga particula „ben” la numele tatălui, a emis decizia nr. 10.426 din 23 iulie 1787, prin care a dispus ca, fără nici o excepție, fiecare evreu să-și ia un nume german și să-l poarte neschimbat toată viața. Primul paragraf al deciziei sună astfel:[3]

Evreii în toate provinciile trebuie să ia act de faptul că, începând cu 1 ianuarie 1788, sunt obligați să poarte nume de familie, tatăl de familie pentru familia sa, tutorele pentru orfanii săi, celibatarul pentru sine, deoarece nu se află nici sub ocrotirea tatălui, nici a tutorelui, nici în curatelă. Femeile necăsătorite vor primi numele de familie al tatălui, iar cele căsătorite al soțului. Fiecare persoană, fără deosebire, trebuie să-și ia un nume german, pe care nu-l va părăsi toată viața.

Riturile evreiești în EuropaModificare

Marea majoritate a evreilor de origine europeană se împart în două rituri de cult:

  • Evreii sefarzi, care s-au stabilit în Peninsula Iberică, începând din timpul dominației romane și care au fost influențați în cei 700 de ani de stăpânire arabă și de cultura mauro-spaniolă.

În urma presiunilor inchiziției spaniole, fondată în 1478 de monarhii catolici Ferdinand și Isabela (și care a fost abolită în 1834, în timpul domniei Isabelei a II-a), s-a decretat, în 1492, exilul evreilor din Spania. Ei s-au refugiat în Africa de Nord, în Imperiul Otoman (inclusiv Grecia, Bulgaria și Valahia), Italia, Olanda (de unde au trecut și în Insulele Britanice) și în America de Sud și de Nord.

  • Evreii așkenazi - multă vreme vorbitori ai limbii idiș și având o pronunțare tipică a limbii ebraice. Mai ales după emancipare și ieșirea din ghetouri, evreii de rit așkenaz (ca, de altfel și cei sefarzi) au influențat și au fost influențați de culturile popoarelor europene pe lângă care au trăit.

La sfârșitul secolului al XX-lea, ei constituiau 3% din populația SUA, și 27% din laureații Premiilor Nobel. Mai mult de jumătate din campionii de șah ai lumii au fost evrei așkenazi.[4] Evreii așkenazi reprezintă astăzi circa jumătate din populația Israelului.

NoteModificare

  1. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite John Hopkins Gazette
  2. ^ S-a aplicat și aici cunoscutul adagiu latin vae victis
  3. ^ Un manual de maghiarizare a numelor românesti din 1898
  4. ^ The Genetic Origin of Ashkenazi Genius

Vezi șiModificare

ReferințeModificare