Wikipedia

Pisică sălbatică africană

felidă sălbatică mică
(Redirecționat de la Felis lybica)

Pisica sălbatică africană[2] (Felis lybica) este o specie de pisică sălbatică mică cu blană cenușie nisipie, cu dungi verticale palide pe laterale și în jurul feței. Este nativă din Africa și Asia de Vest și Centrală și este răspândită până în Rajasthan din India și Xinjiang din China. Populează o gamă largă de landșafturi ce variază de la deșerturi până la savane, zone arbustive⁠(en)[traduceți] și pajiști⁠(en)[traduceți].

Pisică sălbatică africană
O pisică sălbatică africană la Parc des Félins⁠(en)[traduceți]
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)[1]
CITES Appendix II (CITES)[1]
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Subordin: Feliformia
Familie: Felidae
Subfamilie: Felinae
Gen: Felis
Specie: F. lybica
Nume binomial
Felis lybica
(Forster, 1780)
Subspecii
Răspândirea pisicii sălbatice africane conform datelor din 2015[1]
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Felis lybica era denumirea științifică propusă în 1780 de Georg Forster care și-a bazat descrierea pe un specimen din Gafsa de pe Coasta Berberă⁠(en)[traduceți] care avea mărimea unei pisici domestice, dar o blană roșiatică, ciufuri negre scurte la urechi și o coadă cu modele cu inele.[3] Între sfârșitul secolului al XVIII-lea și secolul al XX-lea, mai mulți naturaliști și curatori de muzee de istorie naturală⁠(en)[traduceți] au descris și propus noi denumiri pentru holotipuri⁠(en)[traduceți] din Africa și Orientul Apropiat, incluzând:

Din 2017, trei subspecii de pisică sălbatică africană sunt recunoscute drept taxoni valizi⁠(en)[traduceți]:

Filogenie

modificare

Analizarea filogenetică a ADN-ului nuclear⁠(en)[traduceți] din mostre de țesut de la toate speciile de felide a dezvăluit faptul că radiația evolutivă⁠(en)[traduceți] a familiei Felidae a început în Asia în perioada Miocenului acum în jur de 14,45 până la 8,38 milioane de ani.[16][17] Analizarea ADN-ului mitocondrial al tuturor speciilor de felide indică o radiație de acum circa 16,76 până la 6,46 milioane de ani.[18]

Pisica sălbatică africană face parte dintr-o descendență⁠(en)[traduceți] evolutivă despre care se estimează pe baza analizării ADN-ului său nuclear că s-a despărțit genetic⁠(en)[traduceți] de strămoșul comun⁠(en)[traduceți] al speciilor din genul Felis acum vreo 2,16 până la 0,89 milioane de ani.[16][17] Analizarea ADN-ului său mitocondrial indică o despărțire genetică de Felis de acum vreo 4,21 până la 0,02 milioane de ani.[18] Ambele modele se pun de acord asupra faptului că pisica de junglă (Felis chaus) a fost prima specie din genul Felis care s-a despărțit, urmată de pisica cu picioare negre (F. nigripes), pisica de deșert (F. margarita) și apoi pisica sălbatică africană.[16][18]

Pe baza unui studiu de ADN mitocondrial al 979 de pisici domestice și sălbatice din Europa, Asia, și Africa, se presupune că pisica sălbatică africană s-a desprins de pisica sălbatică europeană acum în jur de 173.000 de ani, pisica sălbatică nord-africană/din Orientul Apropiat desprinzându-se de F. l. ornata și F. l. cafra acum în jur de 131.000 de ani. Acum în jur de 10.000 de ani, unele pisici sălbatice africane au fost îmblânzite⁠(en)[traduceți] în Cornul abundenței și sunt strămoșii pisicii domestice. Pisicile domestice sunt derivate din cel puțin cinci „Eve mitocondriale”.[19] Pisicile sălbatice africane au fost domesticite⁠(en)[traduceți] și în Egiptul antic. Descendența pisicii domestice egiptene a început să se răspândească în zona mediteraneeană din secolul al VIII-lea î.e.n. încoace și până în secolul al V-lea e.n. au ajuns pe coasta Mării Baltice.[20]

În Cipru a fost găsită o pisică sălbatică într-un loc de înmormântare lângă un schelet uman din așezarea Shillourokambos din Neoliticul preceramic B⁠(en)[traduceți]. Se estimează că mormintele au fost înființate de fermieri neolitici acum în jur de 9.500 de ani, iar acestea sunt cea mai timpurie dovadă cunoscută pentru o asociere strânsă între o pisică și un om. Proximitatea lor indică că se poate ca pisica să fi fost îmblânzită sau domesticită.[21] Rezultatele cercetării genetice indică că pisica sălbatică africană s-a despărțit genetic⁠(en)[traduceți] în trei clade acum în jur de 173.000 de ani, și anume pisica sălbatică din Orientul Apropiat, F. l. cafra și F. l. ornata. Pisicile sălbatice africane au fost domesticite pentru prima oară acum în jur de 10.000 de ani în Orientul Apropiat și sunt strămoșii pisicii domestice (F. catus).[19] Pisicile domestice și pisicile sălbatice africane au rămas strâns înrudite în ziua de azi; hibrizii interspecifici între pisica domestică și pisicile sălbatice africane sunt comune și au loc acolo unde arealurile lor se suprapun.[22]

Relațiile filogenetice ale pisicii sălbatice africane după cum derivă prin analizarea
ADN-ului nuclear:[16][17][18]
Felidae 
 Felinae
 Felis

Pisică domestică (F. catus)  

Pisică sălbatică europeană (F. silvestris)  

Pisică sălbatică africană

F. bieti

Pisică de deșert

Pisică cu picioare negre

Pisică de junglă  

alte descendențe⁠(en)[traduceți] din subfamilia Felinae

Pantherinae

ADN-ului mitocondrial:[19]
 Felis 
Pisică sălbatică africană 

Pisică domestică

Pisică sălbatică din Orientul Apropiat

F. l. ornata

F. l. cafra

Pisică sălbatică europeană

F. bieti

Pisică de deșert

Caracteristici

modificare
 
Ilustrație a unui craniu de pisică sălbatică africană

Blana pisicii sălbatice africane este cenușie nisipie deschisă, iar uneori cu o tentă palidă galbenă sau roșiatică, dar aproape albicioasă pe burtă și în jurul părții din față a gâtului. Urechile au ciufuri mici, sunt roșiatice până la cenușii, cu peri galbeni deschis lungi în jurul pavilionului urechii. Dungile din jurul feței sunt de culoare ocru închis până la neagră: două trec orizontal pe obraz de la colțul exterior al urechii până la falcă, una mai mică de la colțul interior al ochiului până la rinarium⁠(en)[traduceți], iar patru până la șase de-a lungul părții din față a gâtului. Două inele închise la culoare încercuiesc picioarele din față, iar picioarele din spate sunt dungate. O dungă închisă la culoare trece de-a lungul spatelui, însă flancurile sunt mai deschise la culoare. Dungile verticale palide de pe laterale adeseori se dizolvă în pete. Coada sa are trei inele către capăt și are vârful negru. Labele picioarelor îi sunt brune închis până la negru dedesubt.[23][24]

Diferă de pisica sălbatică europeană prin dungi nedeslușite pe ceafă și umeri, o dungă mai puțin clar definită de-a lungul spinării și pe coada zveltă, care este cilindră, mai puțin stufoasă și se îngustează mai mult dinspre bază. Urechile au în mod normal în vârf un smoc mic. Blana îi este mai scurtă decât cea a pisicii sălbatice europene, iar ea este considerabil mai mică.[25]

Pieile de pisici sălbatice mascule din Africa Nordică măsoară 47–59,7 cm în lungimea capului plus cea a trunchiului cu o coadă lungă de 26,7–36,8 cm. Pieile de pisici sălbatice femele măsoară 40,6–55,8 cm cu o coadă lungă de 24,1–33,7 cm.[14] Pisicile sălbatice mascule din Yemen măsoară 46–57 cm în lungimea capului plus cea a trunchiului cu o coadă lungă de 25–32 cm; femelele erau ceva mai mici măsurând 50–51 cm în lungimea capului plus cea a trunchiului cu o coadă lungă de 25–28 cm. Deopotrivă femelele și masculii variază în greutate de la 3,2 până la 4,5 kg.[26]

Răspândire și habitat

modificare

Pisica sălbatică africană se găsește de-a lungul Africii, precum și în Orientul Mijlociu incluzând părți din Peninsula Arabică și majoritatea Iranului. Arealul său se extinde către nord-est în Asia Centrală, unde se găsește de-a lungul țărmurilor Mării Caspice, iar prin Kazakhstan către est până în Xinjiang. Este de asemenea prezentă în părți din India.[27]

Tolerează o varietate largă de habitate. În deșerturi precum Sahara se găsește în densități mult mai mici și este cel mai comună în zone cu teren accidentat precum Munții Ahaggar. Arealul său se întinde de-a lungul zonei la nord de Sahara din Maroc până în Egipt și populează pajiștile, savanele și zonele arbustive tropicale și subtropicale⁠(en)[traduceți] la sud de Sahara din Mauritania până în Cornul Africii, incluzând Somalia, Eritreea, Etiopia, Djibouti și Sudan. Populează fiecare țară din Africa Răsăriteană și Sudică, deși este absentă în desele păduri tropicale umede din Bazinul Congo⁠(en)[traduceți].[1]

Pe insule mediteraneene

modificare
Articole principale: Pisică sălbatică corsicană și Pisică sălbatică sardă.
 
Pisica sălbatică din Sardinia își are origine la pisica domestică.[28]

Pisica sălbatică din Sardinia și Corsica a fost mută vreme considerată a fi o subspecie de pisică sălbatică africană cu denumirea științifică Felis lybica sarda.[25] Rezultatele cercetării zooarheologice indică că s-a tras din pisici domestice care au fost introduse probabil la începerea primului mileniu și își are originea în Orientul Apropiat. Aceste populații sunt sălbăticite⁠(en)[traduceți] astăzi.[29][28]

Pisica sălbatică de pe insula Sicilia este o pisică sălbatică europeană.[28][30]

Ecologie și comportament

modificare

Pisicile sălbatice sunt active în principal noaptea și caută pradă. Auzul lor este atât de fin încât pot localiza precis prada. Se apropie de pradă târându-se răbdător înainte și folosind vegetația pentru a se ascunde. Rareori beau apă.[31] Vânează predominant șoareci, șobolani, păsări, reptile și insecte.[32][23]

Atunci când este înfruntată, pisica sălbatică africană își ridică părul pentru a se face să pară mai mare pentru a își intimida adversarul. Ziua de obicei se ascunde în tufișuri, cu toate că uneori este activă în zile întunecate, noroase. Teritoriul unui mascul se suprapune cu cele ale până la trei femele.[33]

Vânare și dietă

modificare

În Africa Occidentală, pisica sălbatică africană vânează șobolani, șoareci, gerbili, iepuri propriu-ziși, păsări de mărime mică până la medie, incluzând francolini⁠(en)[traduceți], și șopârle. În Africa Sudică atacă de asemenea iezi de antilope și animale din șeptel, precum miei și iezi.[24] În Parcul Transfrontalier Kgalagadi⁠(en)[traduceți] vânează în primul rând muride, într-o măsură mai mică și păsări, reptile mici și nevertebrate.[34]

Reproducere

modificare

Perioada de gestație a femelei durează între 56 și 60 de zile.[22] În Botswana, mama dă naștere în cea mai mare parte în timpul caldului sezon ploios⁠(en)[traduceți] la unul până la trei pisoi.[32] Au fost observate și rânduri de pui⁠(en)[traduceți] de până la cinci pisoi. Vizuina ei de naștere este un loc adăpostit precum iarbă deasă, o galerie sau un copac găunos. Pisoii își deschid ochii după în jur de 10–14 zile și sunt mobili la vârsta de o lună. La vârsta de în jur de trei luni încep să învețe tehnici de vânătoare de la mama lor. Părăsesc familia și devin independenți la vârsta de în jur de șase luni.[22]

Conservare

modificare
 
Pisică sălbatică africană pe un timbru al Azerbaidjanului⁠(en)[traduceți] din 1994

Pisica sălbatică africană este inclusă în Anexa II a CITES.[1]

Alley Cat Rescue⁠(en)[traduceți] este în prezent singura organizație despre care se știe să aibă un program adresat în mod specific conservării pisicilor sălbatice africane și reducerii a ceea ce unii numesc poluarea genetică⁠(en)[traduceți] de către pisici domestice.[35]

S-a descoperit că o pisică domestică poate servi ca mamă-surogat pentru embrioni de pisică sălbatică. Numeroasele asemănări dintre cele două specii înseamnă că se poate ca un embrion al unei pisici sălbatice africane să fie purtat și fătat de o pisică domestică. Un documentar de BBC descrie detaliile experimentelor care au dus la această descoperire și arată de asemenea o pisică sălbatică matură care a fost născută de o femelă surogat.[36]

În filatelie

modificare

Poșta libiană⁠(en)[traduceți] a eliberat în noiembrie 1997 o marcă poștală dedicată pisicii sălbatice africane în cooperare cu Fondul Mondial pentru Natură. Acest număr a fost de asemenea lansat ca set de patru timbre printate pe o mini-foaie.[37]

Note

modificare
  1. ^ a b c d e Ghoddousi, A., Belbachir, F., Durant, S.M., Herbst, M. & Rosen, T. „Felis lybica”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Accessed on 01 May 2024.
  2. ^ Petrescu, Mihai; Murariu, Dumitru; Cuzic, Mariana; Bucovală, Carmen; Mihai, Cristina; Zgura, Steliana (). Ghidul ilustrat al mamiferelor sălbatice din România. Constanța: Editura Dobrogea. p. 96. ISBN 978-973-1839-46-2. 
  3. ^ Forster, G. R. (). „LIII. Der Karakal”. Herrn von Büffons Naturgeschichte der vierfüssigen Thiere. Mit Vermehrungen, aus dem Französischen übersetzt. Sechster Band [Mr. von Büffon‘s Natural History of Quadrupeds. With additions, translated from French. Volume 6]. Berlin: Joachim Pauli. pp. 299–319. 
  4. ^ Gmelin, J. G. (). „Anmerkungen zu James Bruce Reise nach Abyssinien”. Anhang zu James Bruce Reisen in das Innere von Africa, nach Abyssinien an die Quellen des Nils [Appendix to James Bruce‘s Travels into the Interior of Africa, to Abyssinia to the sources of the Nile]. Rinteln, Leipzig: Expedition der Theologischen Annalen, Johann Ambrosius Barth. pp. 1–38. 
  5. ^ Desmarest, A. G. (). „LXIII. Chat, felis”. Mammalogie ou description des espèces de mammifères. Seconde partie. Paris: Agasse. pp. 540–541. 
  6. ^ a b c Schwann, H. (). „On Felis ocreata, better known as Felis caligata, and its Subspecies”. The Annals and Magazine of Natural History; Zoology, Botany, and Geology. 7th Series. 13 (74): 421–426. doi:10.1080/00222930408562473. 
  7. ^ Cabrera, A. (). „Mamiferos de Mogador”. Boletín de la Sociedad Española de Historia Natural. 6: 357−368. 
  8. ^ Heller, E. (). „New Antelopes and Carnivores from British East Africa”. Smithsonian Miscellaneous Collections. 61 (13): 1–15. 
  9. ^ Cheesman, R. E. (). „Report on the Mammals of Mesopotamia”. The Journal of the Bombay Natural History Society. 27 (2): 323–346. 
  10. ^ Thomas O.; Hinton M. A. C. (). „Captain Angus Buchanan's Aïr Expedition. II. On the mammals (other than ruminants) obtained during the expedition to Aïr (Asben)”. Novitates Zoologicae. 28 (1): 1–13. 
  11. ^ Thomas, O. (). „Some new African Mammalia”. Annals and Magazine of Natural History. Ninth Series. 17 (97): 180–184. doi:10.1080/00222932608633388. 
  12. ^ Pocock, R. I. (). „The wild cat (Felis lybica) of Northern Benguella, Angola”. Annals and Magazine of Natural History. Series 11. 11 (74): 130–133. doi:10.1080/00222934408527412. 
  13. ^ Pocock, R. I. (). „The wild cat (Felis lybica) of Palestine”. Annals and Magazine of Natural History. Series 11. 11 (74): 125–130. doi:10.1080/00222934408527411. 
  14. ^ a b Pocock, R. I. (). „The races of the North African wild cat”. Proceedings of the Zoological Society of London. 114 (1–2): 65–73. doi:10.1111/j.1096-3642.1944.tb00212.x. 
  15. ^ Harrison, D. L. (). „Felis silvestris gordoni”. The mammals of Arabia: Carnivora, Hyracoidea, Artiodactyla. Volume 2. London: Ernest Benn Ltd. p. 283. 
  16. ^ a b c d Johnson, W. E.; Eizirik, E.; Pecon-Slattery, J.; Murphy, W. J.; Antunes, A.; Teeling, E.; O'Brien, S. J. (). „The Late Miocene radiation of modern Felidae: A genetic assessment”. Science. 311 (5757): 73–77. Bibcode:2006Sci...311...73J. doi:10.1126/science.1122277. PMID 16400146. 
  17. ^ a b c Werdelin, L.; Yamaguchi, N.; Johnson, W. E.; O'Brien, S. J. (). „Phylogeny and evolution of cats (Felidae)”. În Macdonald, D. W.; Loveridge, A. J. Biology and Conservation of Wild Felids. Oxford, UK: Oxford University Press. pp. 59–82. ISBN 978-0-19-923445-5. 
  18. ^ a b c d Li, G.; Davis, B. W.; Eizirik, E.; Murphy, W. J. (). „Phylogenomic evidence for ancient hybridization in the genomes of living cats (Felidae)”. Genome Research. 26 (1): 1–11. doi:10.1101/gr.186668.114. PMC 4691742  . PMID 26518481. 
  19. ^ a b c Driscoll, C. A.; Menotti-Raymond, M.; Roca, A. L.; Hupe, K.; Johnson, W. E.; Geffen, E.; Harley, E. H.; Delibes, M.; Pontier, D.; Kitchener, A. C.; Yamaguchi, N.; O'Brien, S. J.; Macdonald, D. W. (). „The near eastern origin of cat domestication”. Science. 317 (5837): 519–523. Bibcode:2007Sci...317..519D. doi:10.1126/science.1139518. PMC 5612713  . PMID 17600185. 
  20. ^ Ottoni, C.; Van Neer, W.; De Cupere, B.; Daligault, J.; Guimaraes, S.; Peters, J.; Spassov, N.; Prendergast, M. E.; Boivin, N.; Morales-Muñiz, A.; Bălășescu, A.; Becker, C.; Benecke, N.; Boroneant, A.; Buitenhuis, H.; Chahoud, J.; Crowther, A.; Llorente, L.; Manaseryan, N.; Monchot, H.; Onar, V.; Osypińska, M.; Putelat, O.; Quintana Morales, E. M.; Studer, J.; Wierer, U.; Decorte, R.; Grange, T.; Geigl, E. (). „The palaeogenetics of cat dispersal in the ancient world”. Nature Ecology & Evolution. 1 (7): 0139. Bibcode:2017NatEE...1..139O. doi:10.1038/s41559-017-0139. 
  21. ^ Vigne, J. D.; Guilaine, J.; Debue, K.; Haye, L.; Gérard, P. (). „Early taming of the cat in Cyprus”. Science. 304 (5668): 259. doi:10.1126/science.1095335. PMID 15073370. 
  22. ^ a b c Kingdon, J. (). „Wild Cat (Felis sylvestris)”. East African Mammals: An Atlas of Evolution in Africa, Volume 3, Part A: Carnivores. University of Chicago Press. pp. 312−317. ISBN 978-0-226-43721-7. 
  23. ^ a b Hufnagl, E.; Craig-Bennett, A. (). „African Wild Cat”. Libyan Mammals. Cambridge, United Kingdom: Oleander Press. p. 42. ISBN 9780902675087. 
  24. ^ a b Rosevear, D. R. (). „Felis lybica Forster”. The carnivores of West Africa. London: Trustees of the British Museum (Natural History). pp. 384−395. ISBN 978-0565007232. 
  25. ^ a b Pocock, R. I. (). „Felis lybica, Forster”. Catalogue of the Genus Felis. London: Trustees of the British Museum. pp. 50−133. 
  26. ^ Al-Safadi, M. M.; Nader, I. A. (). „First record of the wild cat, Felis silvestris Schreber, 1777 from the Yemen Arab Republic (Carnivora: Felidae)”. Mammalia. 54 (4): 621–626. doi:10.1515/mamm.1990.54.4.621. 
  27. ^ Nowell, K.; Jackson, P. (). „African Wildcat Felis silvestris, lybica group (Forster, 1770)”. Wild Cats: status survey and conservation action plan. Gland, Switzerland: IUCN/SSC Cat Specialist Group. pp. 32−35. Arhivat din original la . Accesat în . 
  28. ^ a b c Gippoliti, S.; Amori, G. (). „Ancient introductions of mammals in the Mediterranean Basin and their implications for conservation”. Mammal Review. 36 (1): 37–48. doi:10.1111/j.1365-2907.2006.00081.x. 
  29. ^ Vigne, J.-D. (). „Zooarchaeology and the biogeographical history of the mammals of Corsica and Sardinia since the last ice age” (PDF). Mammal Review. 22 (2): 87–96. doi:10.1111/j.1365-2907.1992.tb00124.x. [nefuncțională]
  30. ^ Mattucci, F.; Oliveira, R.; Bizzarri, L.; Vercillo, F.; Anile, S.; Ragni, B.; Lapini, L.; Sforzi, A.; Alves, P. C.; Lyons, L. A.; Randi, E. (). „Genetic structure of wildcat (Felis silvestris) populations in Italy”. Ecology and Evolution. 3 (8): 2443–2458. Bibcode:2013EcoEv...3.2443M. doi:10.1002/ece3.569  . hdl:10447/600656  . 
  31. ^ Dragesco-Joffe, A. (). „The African Wildcat, ancestor of the domestic cat”. La vie sauvage du Sahara. Lausanne: Delachaux et Niestle. pp. 134−136. 
  32. ^ a b Smithers, R. H. N. (). The Mammals of Botswana. South Africa: University of Pretoria. 
  33. ^ Estes, R. D. (). The Safari Companion . Russel Friedman Books. ISBN 978-1-890132-44-6. 
  34. ^ Herbst, M.; Mills, M. G. L. (). „The feeding habits of the Southern African wildcat, a facultative trophic specialist, in the southern Kalahari (Kgalagadi Transfrontier Park, South Africa/Botswana)”. Journal of Zoology. 280 (4): 403−413. doi:10.1111/j.1469-7998.2009.00679.x. hdl:2263/16378  . 
  35. ^ „Help save your kitty's heritage”. Alley Cat Rescue (în engleză). Accesat în . 
  36. ^ BBC Earth. „Wild cat mothered by a domestic cat! - Making Animal Babies”. YouTube. Arhivat din original la . 
  37. ^ „Libyan Stamps online”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pisică_sălbatică_africană&oldid=16239040