Ferdinand Maria, Elector de Bavaria

Ferdinand Maria
Duce al Bavariei

Ferdinand Maria (portret de Paul Mignard, 1674)
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
München, Electoratul Bavariei Modificați la Wikidata
Decedat (42 de ani)[1][3][2] Modificați la Wikidata
Oberschleißheim, Bavaria, Germania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatTheatinerkirche[*][[Theatinerkirche (Catholic church in Munich, Germany)|​]] Modificați la Wikidata
PărințiMaximilian I de Bavaria
Arhiducesa Maria Anna de Austria Modificați la Wikidata
Frați și suroriMaximilian Philipp Hieronymus[*][[Maximilian Philipp Hieronymus (German noble)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuPrințesa Henriette Adelaide de Savoia (din ) Modificați la Wikidata
CopiiMaria Anna Victoria de Bavaria
Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria[4]
Joseph Clemens von Bayern[*][[Joseph Clemens von Bayern (Duke, Roman Catholic archbishop (1671-1723))|​]]
Ducesa Violante Beatrice de Bavaria Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
Vicar imperial Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce
principe elector
Familie nobiliarăCasa de Wittelsbach
Duce al Bavariei
Domnie1551 – 1579
PredecesorMaximilian I
SuccesorMaximilian al II-lea Emanuel

Ferdinand Maria (n. , München, Electoratul Bavariei – d. , Oberschleißheim, Bavaria, Germania), aparținând Casei de Wittlesbach, a fost Duce al Bavariei și principe elector al Sfântului Imperiu Roman din 1551 până la moarte.[5]

Biografie modificare

Origine modificare

Ferdinand Maria a fost fiul ducelui Maximilian I de Bavaria și al celei de-a doua soții a sa, Maria Anna, fiica împăratului Ferdinand al II-lea, nașul său de botez.[6] Bunicii săi pe linie maternă au fost arhiducele Austriei, Carol al II-lea, și Maria Anna de Bavaria.

Guvernarea modificare

Datorită tatălui său, Ferdinand Maria s-a familiarizat foarte devreme cu problemele consiliului de securitate. În 1651 la moartea tatălui, el a preluat guvernarea sub tutela mamei sale deoarece nu atinsese încă vârsta majoratului.Fratele tatălui său, ducele Albert al VI-lea, a asigurat guvernarea statului. Conform testamentului principelui elector, întocmit în 1651, Johann Adlzreiter von Tettenweis, un important jurist și politician al vremii, a fost desemnat membru al consiliului care a deținut guvernarea până când prințul moștenitor Ferdinand Maria a ajuns la majorat. Deși la început nu a fost fericit să se ocupe de problemele guvernării, el a dat dovadă de intuiție, siguranță și putere de decizie.[6]

În 1654 când Ferdinand Maria a început să guverneze independent, Carol Gustav, ruda sa din linia Zweibrücken-Kleeburger a familiei, a fost încoronat rege al Suediei. Acesta i-a propus în 1673 reunirea celor două linii ale familiei Wittelsbach însă Ferdinand Maria, un realist cumpătat, nu a acceptat. De asemenea, el nu dorit să se alăture „Ligii Rinului” creată de Johann Filip de Schönborn, principele elector de Mainz în ideea de a pune capăt diferendului dintre Franța și Spania în detrimentul împăratului romano-german. Acest refuz s-a bazat pe preferința sa pentru o poziție neutră față de conflictul Bourbonilor cu Habsburgii. Totuși, Ferdinand Maria a trimis trupe de apărare în Ungaria împotriva pericolului unui atac otoman devenit iminent.

Calculând riscurile el a refuzat, de asemenea, ideea mercantilistă propusă de Dr. Becher de a fonda prin intermedierea olandezilor, o colonie bavareză lângă New York și a preferat să abordeze problemele cu care se confrunta țara sa. Astfel, el a reformat armata și administrația statului. În 1670 a emis un „Regulament al orașelor și târgurilor” pentru a elimina practicarea nepotismului în ocuparea funcțiilor și a blocat creșterea proprietăților clericilor prin susținerea pragmatică a fermierilor.

Deoarece Leopold I de Habsburg dovedea puțin interes în ceea ce privea Bavaria, Ferdinand Maria s-a îndreptat împotriva tendințelor absolutiste și centraliste ale împăratului numindu-l cancelar al consiliului secret pe Kaspar von Schmid care manifesta prietenie față de Franța. În 1670 Ferdinand Maria a încheiat cu acest regat un contract subsidiar promițând să împiedice un eventual război în cazul în care linia spaniolă sau cea austriacă a familiei Habsburgilor s-ar fi stins. În ambele situații, Ludovic al XIV-lea dorea să acționeze alături de Ferdinand Maria căruia îi promisese, în această eventualitate, teritoriile austriece de la granița Bavariei. Față de posibilitatea de a deveni împărat, Ferdinand Maria a rămas sceptic ca și anterior față de alegerea împăratului Leopold I.

Contribuția la dezvoltarea culturii modificare

 
Biserica și mănăstirea Sf. Cajetan a Ordinului teatin (c. 1700, gravură de Michael Wening)

În ceea ce privește dezvoltarea culturală a țării, stilul baroc italian și-a croit drumul spre curtea regală bavareză prin susținerea lui Ferdinand Maria și a soției sale, Henrietta Adelaida. După ce în 1662 s-a născut primul lor fiu, Maximilian, moștenitorul tronului Bavariei, după mulți ani de la încheierea căsătoriei, cei doi soți au comandat construirea Castelului Nymphenburg și a Bisericii regale Sf. Cajetan (germană Theatinerkirche St. Kajetan).

În 1651, la ideea Henriettei Adelaida, a început construcția primei Opere din München (în Piața Salvator) care a durat mai puțin de patru ani. Aceasta a fost prima operă de sine stătătoare de pe teritoriul Germaniei de astăzi. Planurile au fost realizate de arhitectul teatrului venețian Francesco Santurini (1627–1682). La construcție a participat și arhitectul Marx Schinnagl din München.

 
Opera din München

Cu toate acestea, distracțiile de la curtea regală, inclusiv clădirea operei, au rămas inaccesibile populației.[7] Viața muzicală la curte a fost înrâurită de muzicieni și compozitori ca Giovanni Giacomo Porro, Johann Caspar von Kerll și Ercole Bernabei. Începând din 1670 atât o trupă de actorie franceză, cât și una germană și-au făcut apariția la München. Ocazional, însuși Frederic Maria participa la punerea în scenă a pieselor de teatru.[8]

Artiștii locali au fost în mare măsură înlocuiți la curte de maeștri italieni. Arhitectul curții a fost inițial venețianul Agostino Barelli, apoi au fost numiți elvețianul Enrico Zuccalli și italianul Giovanni Antonio Viscardi, al căror stil a fost decisiv timp de multe decenii.

Ultimii ani modificare

În 1674 un incendiu a distrus jumătate din palatul regal din München, aproape doi ani mai târziu, pe 18 martie 1676, ducesa Henrietta Adelaida a murit bolnavă la vârsta de 39 de ani. Ferdinand Maria a murit la Castelul Schleißheim în 1679, câțiva ani după moartea soției sale. Deși Ferdinand Maria a avut toată viața un confesor iezuit, preotul Antonio Spinelli din Ordinul teatin a fost cel care l-a împărtășit la Castelul Schleißheim în 1679, înainte de a muri datorită unei insuficiențe cardiace neașteptate (părintele iezuit Bernhard Frey plecase la München cu doar câteva ore înainte de moartea principelui elector).

Ferdinand Maria a fost înmormântat în cripta princiară din Biserica Sf. Cajetan (Theatinerkirche). În anul următor căsătoria primei sale fiice, Maria Anna Victoria, cu vărul ei Ludovic, Delfinul Franței, a fost un rezultat târziu al alianței încheiate de Frederic Maria cu Franța.

 
Principele elector Ferdinand Maria și soția sa Henrietta Adelaida (pictură de Sebastiano Bombelli, 1666)

După o cârmuire pacifistă de aproape 30 de ani, Ferdinand Maria a lăsat moștenire un ducat cu visteria plină. Contemporanii săi l-au numit, pe bună dreptate, „părintele patriei și al păcii”.[8]

Căsătorie și descendenți modificare

Pe 25 iunie 1652, la vârsta de 16 ani, Ferdinand Maria s-a căsătorit cu prințesa Henrietta Adelaida de Savoia care era cu doar câteva zile mai tânără decât el. Cei doi fuseseră logodiți prin procură pe 11 decembrie 1650 la Torino. Cuplul a avut 8 copii:

  • Maria Anna Victoria (1660 – 1690), căsătorită cu Ludovic, delfinul Franței;
  • Maximilian (1662 – 1726), căsătorit cu Maria Antonia de Austria și cu Theresa Cunigunda Sobieska;
  • Luisa Margareta Antonia (1663 – 1665);
  • Ludovic Amadeus Victor (n./d. 1665);
  • un fiu (n./d. 4 august 1666);
  • Cajetan Maria Franz (n./d. 1670);
  • Iosif Clement (1671 – 1723), principe elector și arhiepiscop de Köln;
  • Violante Beatrice (1673 – 1731), căsătorită cu Ferdinando de' Medici.[9]

Note modificare

  1. ^ a b c d Ferdinand Maria, Elector of Bavaria, SNAC, accesat în  
  2. ^ a b c d Ferdinand (Ferdinand Maria), Brockhaus Enzyklopädie 
  3. ^ a b Ferdinand Maria of Bavaria, Benezit Dictionary of Artists, accesat în  
  4. ^ Genealogics 
  5. ^ Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN 9783850014854, p. 139.
  6. ^ a b Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN 9783850014854, p. 140.
  7. ^ Sueddeutscher-Barock, Henriette Maria Adelaide von Savoyen. Actualizat la 2018-03-02.
  8. ^ a b Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN 9783850014854, p. 141.
  9. ^ Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN 9783850014854, p. 142-143.

Bibliografie modificare

  • Hans Rall, Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena, 1994, ISBN 9783850014854.
  • Annette Bangert: Elector Ferdinand Maria of Bavaria. Bavarian imperial politics during the interregnum 1657–58, Editura Utz, München 2008, ISBN 978-3-8316-0772-3.
  • Annelie Hopfenmüller: Der Geistliche Rat unter den Kurfürsten Ferdinand Maria und Max Emanuel von Bayern (1651–1726), Editura Utz, München 1985, ISBN 3-87821-208-9.