Film de operă

Filmul de operă (în franceză Film d'opéra) este un gen cinematografic care transpune pe ecran opere, opere bufe sau opere comice. Filmele de operă sunt opere cinematografice de sine stătătoare, cu drepturi depline de film și trebuie diferențiate radical de spectacolele de operă filmate într-un teatru (operă filmată).

IstoricModificare

Opera i-a atras și pe marii regizori ai cinematografiei mute: Cecil B. DeMille, în 1915, apoi Ernst Lubitsch, în în 1918, a realizat fiecare un film Carmen după opera lui Bizet. De la începuturile cinematografiei cu sonor, marii cineaști și-au manifestat interesul față de filmul de operă. Filmul Opera de trei parale (Die Dreigroschenoper), realizat în 1931 de Pabst (text Bertolt Brecht, muzica Kurt Weill), seamănă mai mult cu o piesă cântată decât cu o operă. Primul film sonor de operă este Mireasa vândută (La Fiancée vendue, 1932), regizat de Max Ophüls după opera lui Smetana[1]. Acest film foarte îndrăzneț, care conține deja toate caracteristicile cinematografiei lui Ophüls, tratează opera originală amestecând părțile cântate cu părți improvizate ale celebrului actor bavarez Karl Valentin[2]. În Germania antebelică s-au produs filme de operă, cu accent pe repertoriul ușor.

După război, odată cu progresul tehnic al înregistrării sonore, se fac filme de operă în toată Europa. În Franța, Anglia, Italia sau Suedia, s-au realizat filme de operă și în studiourile de televiziune. În Uniunea Sovietică sunt produse filme de prestigiu care ilustrează capodoperele operei naționale: Vera Stroeva realizează fresce puternice pe operele lui Mussorgsky, iar regizorul Roman Tihomirov optează pentru actori care au vocea dublată de cântăreți de operă, la fel ca mulți regizori din Italia (Aida) și Viena (Fidelio).

În anul 1975, succesul filmelor Flautul fermecat regizat de Ingmar Bergman[3] și Moise și Aaron realizat de Jean-Marie Straub și Danièle Huillet, au reînnoit interesul pentru filmul de operă. Filmele produse de Gaumont din 1979 au un mare succes datorită ideii de a încredința realizările operelor celebre, unor cineaști de renume (Joseph Losey, Hans-Jürgen Syberberg, Francesco Rosi[4], Luigi Comencini, Benoît Jacquot etc.).

Filme de operăModificare

Operă filmatăModificare

ReferințeModificare

  1. ^ fr Opéra-film-art, Paris: Cinéma Le Balzac,  
  2. ^ fr Sur ce film, voir Max Ophüls par Max Ophüls, Robert Laffont, 1963, 238 p., réédité en 2002 sous le titre : Max Ophüls Souvenirs (Petite Bibliothèque des Cahiers du cinéma/ Cinémathèque française)
  3. ^ fr Voir le livre de Jacques Aumont : Ingmar Bergman : « Mes films sont l'explication de mes images », Cahiers du cinéma, Paris, 2003
  4. ^ fr Francesco Rosi a expliqué en détail sa manière de concevoir le film d'opéra - à l'occasion de la sortie de sa "Carmen" - dans un entretien accordé à la revue "Positif" (Nr. 278, avril 1984])

BibliografieModificare