Fistulina hepatica

specie de ciupercă

Fistulina hepatica (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex William Withering, 1792),[1] denumită în popor limba boului,[2] este o specie de ciuperci comestibile saprofită și parazitară din încrengătura Basidiomycota în familia Fistulinaceae și de genul Fistulina. Ea crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol calcaros în păduri mixte și de foioase termofile, dezvoltându-se în grupuri mici sau solitar, pe cioturi în putregai sau trunchiuri, în special de stejar și castani comestibil, de la câmpie la deal, rar în munți, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie). Ca parazit cauzează așa zisul putregai alb. Lemnul pomului însă se colorează brun-roșiatic. Buretele este un dăunător de lemn neînsemnat, datorită apariției lui destul de rare precum faptului, că distrugerea lemnului durează la acest soi timp lung.[3][4]

Fistulina hepatica
Limba boului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Fistulinaceae
Gen: Fistulina
Specie: F. hepatica
Nume binomial
Fistulina hepatica
(Schaeff.) With. (1792)
Sinonime
  • Boletus hepaticus Schaeff. (1774)
  • Fistulina buglossoides Bull. (1791)
  • Boletus hepaticus Vent. (1812)
  • Fistulina sarcoides St.-Amans (1821)
  • Hypodrys hepaticus (Schaeff.) Pers. (1825)
  • Ceriomyces hepaticus (Schaeff.) Sacc. (1888)

Descriere

modificare
 
Bres.: F. hepatica
  • Corpul fructifer: are un diametru de 10–30 cm și o înălțime de 2–6 cm, este grea, cărnoasă, suculentă, de formă neregulată, asemănătoare cu o limbă sau evantai, cu suprafața catifelată, devenind cu vârsta umedă și gelatinoasă cu margini lobate. Ciupercile sunt uneori contopite cu exemplarele vecine. Cuticula este fin verucoasă și striată radial. Coloritul tinde de la portocaliu la brun roșiatic, fiind la bătrânețe de un brun închis, ca ficatul de vită.
  • Tuburile: sunt destul de lungi (10–15 mm), înghesuite, cilindrice, moi, fiecare dintre ele corespondând cu un neg de pe pălărie, fiind tinere gălbuie, mai târziu de aceiași culoare cu pălăria. Porii albi până alb-gălbui, care apară de abia când ciuperca a ajuns la inceputul maturității, sunt rotunjiți și destul de mari (2–3 mm).
  • Carnea: este inițial compactă, roșiatică, cu vinișoare subțiri alb-gălbuie, emanând tăiată un suc gros, roșu-sângeriu în tinerețe. La bătrânețe este moale și gelatinoasă. Mirosul este aproape imperceptibil, foarte ușor fructuos și gustul acrișor, dar plăcut.
  • Caracteristici microscopice: are spori ovoidali-rotunjori, hialini (translucizi) cu o mărime de 4-6 x 4-4,5 microni. Pulberea lor este gălbuie.[3][4]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.

Confuzii

modificare

Datorită aspectului unic (culoare, suc), acest burete nu poate fi confundat ușor cu alții. Dar au avut loc confuzii, odată cu foarte periculosul Hapalopilus nidulans sin. Hapalopilus rutilans (provoacă sindromul poliporal)[5] sau cu variații mai roșiatice ale comestibilului Laetiporus sulphureus[6] precum cu Piptoporus betulinus[7] precum cu necomestibilul Ganoderma lucidum.[8]

Valorificare

modificare
 
Limba boului prăjită

Limba boului este o ciupercă destul de savuroasă, dar numai în stadiu tânăr. Odată tăiată, are o asemănarea uimitoare cu carnea, amintind de o friptură (biftec). Astfel este numită de exemplu în Anglia poor man's beefsteak sau în Turcia Biftek Mantarı.[9]

Ciuperca poate fi preparată, tăiată în felii subțiri, nu numai gătită, ci chiar și crudă ca salată cu o vinegretă, de asemenea în felii mai groase sau ca cotlet prăjită cu ulei într-o tigaie sau la grătar. Ea poate fi conservată coaptă în ulei sau oțet.[3][10]

Buretele nu se potrivește pentru uscare.

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 566-567, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 204, 209, ISBN 978-1-4454-8404-4
  5. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 550-551, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 568-569, ISBN 3-405-12116-7
  7. ^ Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007, p. 342-343
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 550-551, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Jurnalul Der Tintling
  10. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 122, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie

modificare
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare