French Open 2023 – Simplu masculin

French Open 2023
Campioan: Serbia Novak Djokovic
Finalist: Norvegia Casper Ruud
Scor: 7–6(7–1), 6–3, 7–5
Probe
Simplu: Masculin      Feminin
Dublu: Masculin      Feminin
Mixt: Mixt
Calificări
Masculin Feminin
2022 « French Open » 2024

French Open 2023 – Simplu masculin a avut loc la sfârșitul lunii mai și prima jumătate a lunii iunie 2023. O sută douăzeci și opt de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului francez de Grand Slam disputat la Stade Roland Garros. Șaisprezece dintre ei s-au calificat pe tabloul principal jucând trei runde. Campionul en-titre a fost Rafael Nadal,[1] dar s-a retras din cauza unei accidentări. Este prima dată când Nadal, de 14 ori campion la Roland Garros, ratează turneul, de la debutul său în 2005.[2] Odată cu retragerea sa, Nadal va ieși din top 100 al clasamentului ATP pentru prima dată din 2003.[3]

Novak Djokovic l-a învins în finală pe Casper Ruud cu 7–6(7–1), 6–3, 7–5, câștigând cel de-al treilea titlu de simplu masculin la Roland Garros și cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam în general, un record. Djokovic a devenit primul jucător care a realizat un triplu Career Grand Slam și, de asemenea, a devenit cel mai în vârstă bătrân campion la Roland Garros la vârsta de 36 de ani și 20 de zile.[4]

La începutul turneului, Carlos Alcaraz, Novak Djokovic, Daniil Medvedev și Stefanos Tsitsipas au fost în competiție pentru prima pozție în clasamentul ATP. Medvedev a fost eliminat în prima rundă de Thiago Seyboth Wild. Tsitsipas trebuia să câștige titlul pentru a avea șansa de a trece în fruntea clasamentului ATP, dar a fost învins în sferturi de finală de Alcaraz.[5] Odată cu victoria, Djokovic va prelua de la Carlos Alcaraz prima poziție în clasamentul ATP.

Derularea turneului modificare

Semifinala dintre Djoković și Alcaraz a fost menționată de mass-media ca fiind o finală timpurie.[6] Djoković a câștigat cu 3–1 la seturi. La începutul setului 3, Alcaraz a acuzat crampe musculare, care l-au afectat până la final, mișcările sale fiind semnificativ limitate.[7]

Jucătorul brazilian Thiago Seyboth Wild, venit din calificări, l-a eliminat în prima rundă pe numărul doi mondial și pe recentul câștigător de la Roma Masters, Daniil Medvedev, după un meci în cinci seturi, care a durat patru ore și 15 minute.[8] Pe locul 172 în clasamentul ATP, Seyboth Wild este jucătorul clasat cel mai slab care a învins favoritul nr. 2 în prima rundă la Roland Garros din 1998, când numărul 213 Mariano Zabaleta a învins pe nr. 2 Petr Korda.[8] Ultima dată când favoritul nr. 2 a pierdut în prima rundă la Roland Garros a fost în 2000, când Mark Philippoussis, clasat pe locul 25, l-a învins pe Pete Sampras, iar ultima dată când favoritul nr. 2 a pierdut în prima rundă la orice turneu de Grand Slam a fost la Australian Open 2002.[8]

Novak Djokovic s-a calificat în al 55-lea sfert de finală de Grand Slam și al 17-lea la Roland Garros, un record absolut.[9] După ce l-a învins pe Haceanov în sferturi, Novak Djokovic a devenit al treilea jucător cu cele mai multe semifinale de Grand Slam (45), după Chris Evert (52) și Roger Federer (46).[10]

Finala: Al 23-lea titlu de Grand Slam pentru Novak Djoković modificare

Sârbul Novak Djokovic încearcă să câștige al 23-lea titlu de Grand Slam și al 3-lea la Roland Garros. De asemenea, încearcă să devină primul jucător din istorie care câștigă fiecare turneu de Grand Slam de cel puțin trei ori în carieră. În drumul spre finală, Djokovic a pierdut doar două seturi în cele șase meciuri disputate. Djokovic, în vârstă de 36 de ani, a devenit al doilea cel mai în vârstă finalist din istoria Roland Garros (din 1925).[11]

Norvegianul Casper Ruud a ajuns în a treia sa finală de Grand Slam. La French Open 2022 l-a înfruntat pe Rafael Nadal, unde spaniolul a câștigat al 22-lea trofeu major. Ruud, în vârstă de 24 de ani, își dorește să devină primul norvegian care câștigă un titlu major.[11] În drumul spre finală, Ruud a pierdut trei seturi în cele șase meciuri disputate. Toate cele patru meciuri anterioare dintre Djokovic și Ruud au fost câștigate de Djokovic.[12]

Novak Djokovic a câștigat al 23-lea titlu de Grand Slam după ce l-a învins pe Ruud cu 7–6(7–1), 6–3, 7–5, pentru a-și revendica al 67-lea „Titlu Mare”, care cuprinde: trofee de Grand Slam, Turneul Campionilor, turnee ATP 1000 și medalii de aur olimpice la simplu. Triumful îl va aduce pe Djokovic pe locul 1 mondial în clasamentul ATP. Djokovic a egalat-o pe Serena Williams la numărul de Grand Slam-uri câștigate, ei având cu un trofeu mai puțin decât recordul din toate timpurile deținut de Margaret Court. Câștigând pentru a treia oară Cupa Mușchetarilor la Openul Francez, a devenit primul jucătoar care a finalizat un Grand Slam în carieră pentru a treia oară, câștigând fiecare dintre cele patru majore de cel puțin trei ori. Cu a treizeci și patra finală de Grand Slam la simplu, sârbul a stabilit un nou record istoric de tenis.

În sezonul de Grand Slam aflat în curs, el și-a menținut o serie neînvinsă de 14 victorii după triumful său la Australian Open 2023, în ianuarie. Djokovic a câștigat cel de-al 94-lea titlu de simplu pe Circuitul ATP, egalându-l pe Ivan Lendl, ambii situându-se pe locul trei în era deschisă, după Jimmy Connors (109) și Roger Federer (103).[13][14] La Roland Garros, Djoković a devenit cel mai în vârstă campion de simplu la 36 de ani și 20 de zile, depășind recordul de vârstă al lui Nadal din 2022 cu optsprezece zile.

Capi de serie modificare

01.     Carlos Alcaraz (semifinale)
02.     Daniil Medvedev (runda unu)
03.     Novak Djokovic (campion)
04.     Casper Ruud (finală)
05.     Stefanos Tsitsipas (sferturi de finală)
06.     Holger Rune (sferturi de finală)
07.     Andrei Rubliov (runda trei)
08.     Jannik Sinner (runda doi)
09.     Taylor Fritz (runda trei)
10.     Félix Auger-Aliassime (runda unu)
11.     Karen Haceanov (sferturi de finală)
12.     Frances Tiafoe (runda trei)
13.     Hubert Hurkacz (runda trei)
14.     Cameron Norrie (runda trei)
15.     Borna Ćorić (runda trei)
16.     Tommy Paul (runda doi)
17.     Lorenzo Musetti (runda patru)
18.     Alex de Minaur (runda doi)
19.     Roberto Bautista Agut (runda doi)
20.     Dan Evans (runda unu)
21.     Jan-Lennard Struff (runda unu)
22.     Alexander Zverev (semifinale)
23.     Francisco Cerúndolo (runda patru)
24.     Sebastian Korda (runda doi)
25.     Botic van de Zandschulp (runda unu)
26.     Denis Șapovalov (runda trei)
27.     Yoshihito Nishioka (runda patru)
28.     Grigor Dimitrov (runda patru)
29.     Alejandro Davidovici Fokina (runda trei)
30.     Ben Shelton (runda unu)
31.     Miomir Kecmanović (runda unu)
32.     Bernabé Zapata Miralles (runda unu)

Faceți clic pe numărul unui jucător pentru a accesa secțiunea unde apare acesta.

Calificări modificare

Tabloul principal modificare

Explicația simbolurilor modificare

  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat

Finala modificare

Sferturi de finală Semifinale Finală
                     
1   Carlos Alcaraz 6 6 77
5   Stefanos Tsitsipas 2 1 65
1   Carlos Alcaraz 3 7 1 1
3   Novak Djokovic 6 5 6 6
3   Novak Djokovic 4 77 6 6
11   Karen Haceanov 6 60 2 4
3   Novak Djokovic 77 6 7
4   Casper Ruud 61 3 5
6   Holger Rune 1 2 6 3
4   Casper Ruud 6 6 3 6
4   Casper Ruud 6 6 6
22   Alexander Zverev 3 4 0
22   Alexander Zverev 6 3 6 6
  Tomás Martín Etcheverry 4 6 3 4


Jumătatea superioară modificare

Secțiunea 1 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
1   C Alcaraz 6 6 7
Q   F Cobolli 0 2 5 1   C Alcaraz 6 3 6 6
  C O'Connell 0 2 4   T Daniel 1 6 1 2
  T Daniel 6 6 6 1   C Alcaraz 6 6 6
  M Arnaldi 2 6 6 6 26   D Șapovalov 1 4 2
  DE Galán 6 3 0 2   M Arnaldi 2 6 3 3
  B Nakashima 4 5 6 6 3 26   D Șapovalov 6 3 6 6
26   D Șapovalov 6 7 4 3 6 1   C Alcaraz 6 6 6
17   L Musetti 7 6 6 17   L Musetti 3 2 2
  M Ymer 5 2 4 17   L Musetti 6 6 6
  A Șevcenko 7 4 6 77   A Șevcenko 1 1 2
  O Otte 5 6 1 62 17   L Musetti 6 6 6
Q   L Pouille 6 6 6 14   C Norrie 1 2 4
LL   J Rodionov 2 4 3 Q   L Pouille 1 3 3
WC   B Paire 5 6 6 1 4 14   C Norrie 6 6 6
14   C Norrie 7 4 3 6 6

Secțiunea 2 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
10   F Auger-Aliassime 4 4 3
  F Fognini 6 6 6   F Fognini 6 77 6
  J Kubler 1 6 6 3 6   J Kubler 4 65 2
LL   F Díaz Acosta 6 3 4 6 1   F Fognini 7 3 5 6 4
Q   S Ofner 6 78 6 Q   S Ofner 5 6 7 1 6
  M Cressy 4 66 2 Q   S Ofner 6 77 6
  M McDonald 4 5 4 24   S Korda 3 61 4
24   S Korda 6 7 6 Q   S Ofner 5 3 0
32   B Zapata Miralles 6 77 2 0 4 5   S Tsitsipas 7 6 6
  D Schwartzman 1 65 6 6 6   D Schwartzman 77 6 6
  J Isner 4 7 63 6 69   N Borges 63 4 3
  N Borges 6 5 77 4 711   D Schwartzman 2 2 3
  R Carballés Baena 77 6 6 5   S Tsitsipas 6 6 6
Q   E Nava 65 3 2   R Carballés Baena 3 64 2
PR   J Veselý 5 3 6 67 5   S Tsitsipas 6 77 6
5   S Tsitsipas 7 6 4 79

Secțiunea 3 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
3   N Djokovic 6 6 77
  A Kovacevic 3 2 61 3   N Djokovic 77 6 6
  M Fucsovics 6 5 6 6   M Fucsovics 62 0 3
WC   H Grenier 3 7 1 3 3   N Djokovic 77 77 6
  L Van Assche 6 6 6 29   A Davidovici Fokina 64 65 2
  M Cecchinato 1 1 3   L Van Assche 4 3 66
WC   A Fils 1 6 3 3 29   A Davidovici Fokina 6 6 78
29   A Davidovici Fokina 6 4 6 6 3   N Djokovic 6 6 6
19   R Bautista Agut 77 6 6   JP Varillas 3 2 2
  Y Wu 64 1 1 19   R Bautista Agut 6 6 3 1 1
Q   J Shang 6 6 2 3 1   JP Varillas 1 4 6 6 6
  JP Varillas 4 2 6 6 6   JP Varillas 3 6 77 4 6
Q   P Martínez 4 6 6 5 3 13   H Hurkacz 6 3 63 6 2
  T Griekspoor 6 2 0 7 6   T Griekspoor 3 7 715 65 4
  D Goffin 3 7 4 6 4 13   H Hurkacz 6 5 613 77 6
13   H Hurkacz 6 5 6 2 6

Secțiunea 4 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
11   K Haceanov 3 1 6 6 6
  C Lestienne 6 6 2 1 3 11   K Haceanov 6 6 6
WC   P Kypson 3 2 6 1 Q   R Albot 3 4 2
Q   R Albot 6 6 4 6 11   K Haceanov 6 6 3 77
  S Wawrinka 77 6 62 1 6 WC   T Kokkinakis 4 1 6 65
  A Ramos Viñolas 65 4 77 6 4   S Wawrinka 6 5 3 77 3
WC   T Kokkinakis 6 6 6 WC   T Kokkinakis 3 7 6 64 6
20   D Evans 4 4 4 11   K Haceanov 1 6 79 6
30   B Shelton 4 6 3 3   L Sonego 6 4 67 1
  L Sonego 6 3 6 6   L Sonego 6 6 77
  A Mannarino 3 3 1   U Humbert 4 3 63
  U Humbert 6 6 6   L Sonego 5 0 6 77 6
WC   A Cazaux 1 3 6 4 7   A Rubliov 7 6 3 65 3
  C Moutet 6 6 4 6   C Moutet 4 2 6 3
  L Djere 1 6 3 4 7   A Rubliov 6 6 3 6
7   A Rubliov 6 3 6 6

Jumătatea inferioară modificare

Secțiunea 5 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
6   H Rune 6 3 77 6
  C Eubanks 4 6 62 2 6   H Rune w/o
PR   G Monfils 3 6 7 1 7 PR   G Monfils
  S Báez 6 3 5 6 5 6   H Rune 6 6 6
WC   G Mpetshi Perricard 63 6 6 5 1 Q   GA Olivieri 4 1 3
Q   GA Olivieri 77 4 4 7 6 Q   GA Olivieri 79 3 6 77
Q   A Vavassori 5 2 710 77 711 Q   A Vavassori 67 6 4 63
31   M Kecmanović 7 6 68 63 69 6   H Rune 77 3 6 1 710
23   F Cerúndolo 6 2 77 6 23   F Cerúndolo 63 6 4 6 67
  J Munar 1 6 65 1 23   F Cerúndolo 6 6 6
  T Monteiro 3 5 78 77 4 LL   Y Hanfmann 3 3 4
LL   Y Hanfmann 6 7 66 62 6 23   F Cerúndolo 3 6 6 7
  R Gasquet 4 6 2 63 9   T Fritz 6 3 4 5
  A Rinderknech 6 2 6 77   A Rinderknech 6 4 3 4
  M Mmoh 2 1 1 9   T Fritz 2 6 6 6
9   T Fritz 6 6 6

Secțiunea 6 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
16   T Paul 6 6 6
LL   D Stricker 3 2 4 16   T Paul 6 1 4 5
  N Jarry 6 6 6   N Jarry 3 6 6 7
PR   H Dellien 4 4 2   N Jarry 6 6 67 6
Q   H Međedović 0 2 6 0   M Giron 2 3 79 3
  M Giron 6 6 1 6   M Giron 6 6 6
  J Lehečka 7 1 6 3 6   J Lehečka 2 3 2
21   J-L Struff 5 6 3 6 1   N Jarry 63 5 5
25   B van de Zandschulp 2 6 3 4 4   C Ruud 77 7 7
Q   TA Tirante 6 4 6 6 Q   TA Tirante 63 3 4
  Z Zhang 6 4   Z Zhang 77 6 6
  D Lajović 1 1r   Z Zhang 6 4 1 4
  A Bublik 0 6 6 3 5 4   C Ruud 4 6 6 6
Q   G Zeppieri 6 4 4 6 7 Q   G Zeppieri 3 2 6 5
Q   E Ymer 4 3 2 4   C Ruud 6 6 4 7
4   C Ruud 6 6 6

Secțiunea 7 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
8   J Sinner 6 6 6
  A Müller 1 4 1 8   J Sinner 77 67 6 64 5
  D Altmaier 6 6 6   D Altmaier 60 79 1 77 7
  M-A Hüsler 3 4 4   D Altmaier 4 3 1
  E Ruusuvuori 6 67 5 6 6 28   G Dimitrov 6 6 6
  G Barrère 2 79 7 1 4   E Ruusuvuori 64 3 4
Q   T Skatov 0 3 2 28   G Dimitrov 77 6 6
28   G Dimitrov 6 6 6 28   G Dimitrov 1 4 3
22   A Zverev 78 77 6 22   A Zverev 6 6 6
PR   L Harris 66 60 1 22   A Zverev 6 6 6
WC   H Gaston 1 64 4   A Molčan 4 2 1
  A Molčan 6 77 6 22   A Zverev 3 77 6 77
  A Popyrin 3 77 1 2 12   F Tiafoe 6 63 1 65
Q   A Karațev 6 64 6 6 Q   A Karațev 6 3 5 2
  F Krajinović 3 4 2 12   F Tiafoe 3 6 7 6
12   F Tiafoe 6 6 6

Secțiunea 8 modificare

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
15   B Ćorić 77 65 6 6
  F Coria 63 77 3 3 15   B Ćorić 6 4 4 6 6
  D Thiem 3 2 77 6 2   P Cachín 3 6 6 3 4
  P Cachín 6 6 61 4 6 15   B Ćorić 3 65 2
  J Draper 4 0r   TM Etcheverry 6 77 6
  TM Etcheverry 6 1   TM Etcheverry 6 77 6
  I Ivașka 1 7 1 3 18   A de Minaur 3 62 3
18   A de Minaur 6 5 6 6   TM Etcheverry 710 6 6
27   Y Nishioka 1 3 6 6 6 27   Y Nishioka 68 0 1
  JJ Wolf 6 6 4 3 3 27   Y Nishioka 4 6 7 6
  M Purcell 7 1 6 6   M Purcell 6 2 5 4
  J Thompson 5 6 4 4 27   Y Nishioka 3 710 2 6 6
  Q Halys 4 79 6 64 64 Q   T Seyboth Wild 6 68 6 4 0
PR   G Pella 6 67 2 77 710 PR   G Pella 3 6 4 3
Q   T Seyboth Wild 77 66 2 6 6 Q   T Seyboth Wild 6 3 6 6
2   D Medvedev 65 78 6 3 4

Alte informații modificare

Wildcards modificare

Clasament protejat modificare

Jucători calificați modificare

Lucky losers modificare

Note modificare

  1. ^ Abulleil, Reem (). „It's Grand Slam No.22 for Rafa”. Roland-Garros. Accesat în . 
  2. ^ Matthew Futterman (). „Rafael Nadal Withdraws From the French Open”. nytimes.com. Accesat în . 
  3. ^ „Five ramifications of Rafael Nadal's Roland Garros withdrawal”. . 
  4. ^ „Novak Djokovic wins French Open for record 23rd Grand Slam title”. Sportsnaut (în engleză). . Accesat în . 
  5. ^ Mehta, Manan (), Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev or Novak Djokovic: Scenarios to leave Paris as number 1 in the ATP ranking post French Open 2023 (în engleză), FirstSportz 
  6. ^ „Djokovic, today's final with morbidity against Ruud and Nadal's historical record”, Today Times Live, accesat în  
  7. ^ „French Open: 'He's in a bad way!' - Awful moment Carlos Alcaraz suffers cramp against Novak Djokovic”, Eurosport, accesat în  
  8. ^ a b c „Thiago Seyboth Wild Defeats Daniil Medvedev At Roland Garros”, ATP Tour, accesat în  
  9. ^ „Djokovic Beats Varillas To Reach Roland Garros QFs”, ATP Tour, accesat în  
  10. ^ „Roland Garros 2023”, Antena Sport, , accesat în  
  11. ^ a b Preview: Djokovic Chases Historic 23rd Major Vs. Ruud In Roland Garros Final, accesat în  
  12. ^ „Novak Djokovic VS Casper Ruud”, ATP Tour, accesat în  
  13. ^ „Djokovic Wins Roland Garros For Historic 23rd Major Title”, ATP Tour, accesat în  
  14. ^ „The 12 reasons why Djokovic is now the best player in history”, MARCA, , accesat în  

Legături externe modificare