Friedrich Schiller
Johann Christoph Friedrich Schiller (n. ,[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18] Marbach am Neckar, Sfântul Imperiu Roman[19][3] – d. ,[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18] Weimar, Saxa-Weimar[20][3]), înnobilat în anul 1802 ca Friedrich von Schiller, a fost un poet și dramaturg german, considerat unul din clasicii poeziei germane.
Cuprins
BiografieModificare
Schiller s-a născut în familia unui felcer din Marbach am Neckar în ducatul Württemberg din sudul Germaniei, care devine mai târziu administrator al grădinilor curții ducale. În 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat la ordinul ducelui Karl Eugen în Academia Militară, instituție cu cel mai desăvârșit spirit cazon, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württemberg, după ce susținuse o dizertație cu titlul Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen („Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului”).
.jpg)
Încă din adolescență se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J.-J. Rousseau și poeții germani aparținând mișcării Sturm und Drang („Furtună și Avânt”). Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influențat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist găsește ecou în frământările sociale ale timpului.
În 1781 publică drama Die Räuber („Hoții”), jucată cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, deschizându-i drumul spre celebritate.
Profund romantică, povestea celor doi frați cu caractere diferite excelează prin ilustrarea unor pasiuni puternice pe fundalul luptei dintre două morale și două ideologii. Spiritul revoltat al poetului are de înfruntat inițial reticențele autorităților, prin caracterului subversiv al dramei, dar succesul la public va înfrânge orice opreliști. Datorită ideilor revoluționare din piesa Hoții, Schiller va fi numit în 1792 cetățean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publică între timp și alte lucrări cu carater radical și este silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen. În anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde înscenează piesele sale Conjuratia lui Fiesco, și Kabale und Liebe („Intrigă și iubire”), ultima reprezentată cu succes răsunător. În 1785 editează revista Rheinische Thalia și, sub impulsul unui elan plin de optimism, scrie poezia Zur Freude („Către bucurie”), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.
În 1787 se stabilește la Weimar, primind funcția de consilier la curtea marelui duce Karl August. Această ultimă perioadă a vieții sale este marcată de strânsa prietenie cu Johann Wolfgang von Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama Don Carlos etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. Dați libertate gândirii, replica marchizului de Posa, sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară.
Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii și teatrului un rol fundamental în emanciparea omului, vorbind despre „cel de al treilea imperiu vesel al jocului și aparențelor”. Această concepție este teoretizată în lucrarea Briefe über die ästhetische Erziehung des Menschen („Scrisori despre educația estetică a omului”, 1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789).
În 1790 s-a căsătorit cu Charlotte von Lengefeld, a muncit mult și s-a îmbolnăvit, devenind incapabil să-și desăvârșească proiectele literare. Ducele de Weimar îl salvează, asigurându-i o pensie.
În 1794 editează publicația Die Horen, unde va colabora și Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualitățile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe și cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se întâlneau la jumătatea drumului, cum avea să scrie Schiller în studiul Über die naive und sentimentalische Dichtung („Despre poezia naivă și cea sentimentală”, 1796). La îndemnul lui Goethe, Schiller se întoarce - după zece ani de studii și publicistică - la poezie și dramă.
După 1799 apar dramele Wallenstein, Maria Stuart, Die Jungfrau von Orléans („Fecioara din Orléans”), Die Braut von Messina („Mireasa din Messina”), Wilhelm Tell.
În vara anului 1804 Schiller s-a îmbolnăvit din nou și a murit la Weimar, la 9 mai 1805.
NoteModificare
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d e f g h Краткая литературная энциклопедия
- ^ a b c d Schiller, Friedrich (ADB)[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c d Friedrich Schiller (în engleză), RKDartists
- ^ a b c d Friedrich Schiller, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ a b c d Friedrich Schiller, SNAC, accesat în
- ^ a b c d Friedrich Schiller, Internet Broadway Database, accesat în
- ^ a b c d Johann Christoph Friedrich von Schiller, Find a Grave, accesat în
- ^ a b c d Friedrich Schiller, International Music Score Library Project, accesat în
- ^ a b c d Schiller, Enciclopédia Itaú Cultural, accesat în
- ^ a b c d Johann Christoph "Friedrich" von Schiller, Merkelstiftung geneological database, accesat în
- ^ a b c d Friedrich Schiller, Discogs, accesat în
- ^ a b c d Friedrich von Schiller, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
- ^ a b c d Friedrich Schiller, Filmportal.de, accesat în
- ^ a b c d Friedrich Schiller, Indiana Philosophy Ontology Project, accesat în
- ^ a b c d Friedrich Schiller, BD Gest', accesat în
- ^ a b c d Friedrich (von) Schiller, accesat în
- ^ a b „Friedrich Schiller”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b „Friedrich Schiller”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
Vezi șiModificare
Legături externeModificare
- de Friedrich von Schiller
- de Poezii
- en Biografie
- en J. C. Friedrich von Schiller. Aesthetics and Politics - Cristina GELAN
- Mediaș: 200 de ani de la moartea lui Friedrich Schiller, 3 noiembrie 2005, Zella Moarcăș, Amos News