Wikipedia

Gaius Sallustius Crispus

Gaius Sallustius Crispus
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Amiternum⁠(d), Abruzzo, Italia Modificați la Wikidata
Decedat (50 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Roma, Republica Romană Modificați la Wikidata
Frați și suroriSallustia[*][[Sallustia (sister of the Roman historian Sallust)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuTerentia[*][[Terentia (first wife of orator and politician Marcus Cicero)|​]] Modificați la Wikidata
CopiiGaius Sallustius Crispus[*][[Gaius Sallustius Crispus (courtier of Augustus and Tiberius)|​]] Modificați la Wikidata
OcupațieAncient Roman historian[*][[Ancient Roman historian |​]]
scriitor
poet
Ancient Roman politician[*][[Ancient Roman politician |​]]
ancient Roman military personnel[*][[ancient Roman military personnel (military personnel of the state of Rome)|​]] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină[2] Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPopulares  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Gaius Sallustius Crispus, prescurtat în română de obicei ca Salustiu[3] (86 – c. 35 î.Hr.[4]), a fost un istoric și politician roman, și novus homo dintr-o familie plebee din provincie. Salustiu s-a născut la Amiternum în țara sabinilor și a fost un popularis, un adversar al vechii aristocrații romane, de-a lungul carierei sale, și mai târziu, un partizan al lui Iulius Cezar. Salustiu este cel mai cunoscut istoric roman cu opere care scrise sub numele său, dintre care numai Despre conjurația lui Catilina (despre conspirația din anul 63 î.Hr. a lui L. Sergius Catilina), Despre războiul cu Iugurta (despre războiul Romei împotriva numizilor din perioada 111-105 î.Hr.) și Istorii (unele fragmente) au supraviețuit până în zilele noastre. Salustiu a fost influențat în primul rând de către istoricul grec Tucidide și a acumulat o mare (și necinstită) bogăție în perioada cât a fost guvernator al Africii.[5]

Statuia lui Salustiu din L'Aquila

Viața și cariera

modificare
 
Grădinile lui Salustiu.

Salustiu s-a născut probabil la Amiternum în Italia Centrală,[6][7][8] deși Eduard Schwartz consideră că locul de naștere al lui Salustiu a fost Roma.[9] Data lui de naștere este calculată pornind de la mențiunea făcută în Cronica Sfântului Ieronim.[10] Dar neo-zeelandezul Ronald Syme sugerează că data din cronica Sf. Ieronim trebuie să fie ajustată din cauza neglijenței dovedite de cunoscutul teolog[10] și sugerează anul 87 î.Hr. ca o dată mai corectă.[10] Cu toate acestea, nașterea lui Salustiu este datată pe scară largă în 86 î.Hr.,[7][11][12] iar Kleine Pauly Encyclopedia citează 1 octombrie 86 î. Hr. ca dată de naștere.[13] Michael Grant susține cu prudență că nașterea lui Salustiu ar fi avut loc în anii 80 î.Hr.[8]

Nu există informații despre părinții sau familia lui Salustiu,[14] cu excepția mențiunii lui Tacitus despre sora lui.[15] Sallustii erau o familie nobilă din provincie de origine sabină.[7][8][16] Ei aparțineau ordinului ecvestru și aveau cetățenia romană.[7] În timpul Războiului Social părinții lui Gaius s-au ascuns în Roma, pentru că Amiternum era sub amenințarea unui asediu al triburilor italice rebele.[17] Din această cauză se poate ca Salustiu să fi crescut la Roma.[14] El a primit o educație foarte bună.[7]

După o tinerețe în care a fost bolnav, Salustiu a intrat în viața publică și se poate să fi câștigat alegerile de chestor în 55 î.Hr. Cu toate acestea, nu există nici o dovadă strictă despre acest lucru, iar unii cercetători cred că Salustiu nu a devenit chestor — practica de încălcare a honorum honorum era frecventă în ultimii ani ai Republicii.[8][18][19] El a devenit Tribun al Plebei în 52 î.Hr., an în care adepții lui Milo l-au ucis pe Clodius într-o încăierare de stradă. Salustiu a sprijinit atunci judecarea lui Milo. Salustiu, Titus Munatius Plancus și Quintus Pompeius Rufus au încercat, de asemenea, să dea vina pe Cicero, unul dintre liderii opoziției Senatorilor față de triumvirat, pentru sprijinul său oferit lui Milo.[20] Syme sugerează că Salustiu, din cauza poziției sale în procesul lui Milo, nu l-a sprijinit inițial pe Cezar.[21] T. Mommsen afirmă că Salustiu a acționat în interesul lui Pompei (potrivit lui Mommsen, Pompei se pregătea să-și instaureze propria lui dictatură).[22]

În conformitate cu o inscripție, un oarecare Sallustius (cu un praenomen) neclar a fost un proquaestor în Siria în 50 î.Hr. sub Marcus Calpurnius Bibulus.[23] Mommsen  l-a identificat pe acest Sallustius cu istoricul Salustiu, deși T.R.S. Broughton a argumentat că istoricul Salustiu nu ar fi putut să fie un asistent al adversarului lui Iulius Cezar.[24]

De la începutul carierei sale publice, Salustiu a acționat ca un partizan al lui Iulius Cezar, căruia îi datora avansarea sa pe plan politic. În anul 50 î.Hr., cenzorul Appius Claudius Pulcher l-a scos din Senat pe motiv de imoralitate (probabil din cauza opoziției sale față de Milo și Cicero). În anul următor, probabil prin intermediul influenței lui Cezar, a fost repus în funcție.

În timpul Războiului Civil din 49–45 î.Hr. Salustiu  a acționat ca partizan al lui Cezar, dar nu a avut un rol semnificativ așa că numele său nu este menționat în Commentarii de Bello Civili.[25] S-a raportat[necesită citare] că Salustiu a cinat cu Cezar, Hirtius, Oppius, Balbus și Sulpicius Rufus în noaptea de după faimoasa traversare a râului Rubicon de către Cezar la 10 ianuarie.[26] În anul 49 î.Hr. Salustiu a fost mutat în Iliria și a comandat probabil cel puțin o legiune după eșecul lui Publius Cornelius Dolabella și Gaius Antonius.[13][25] Această campanie nu a avut succes.[25] În anul 48 î.Hr. el a fost făcut probabil chestor de către Cezar pentru[necesită clarificare] a reintra în Senat.[13] Cu toate acestea, ultima declarație se bazează pe „Invective împotriva Salustiu” atribuită lui Cicero,[27] care este, probabil, un fals ulterior. La sfârșitul verii anului 47 î.Hr. un grup de soldați s-a răzvrătit lângă Roma, cerând lăsarea lor la vatră și plata serviciilor prestate. Salustiu, în calitate de praetor designatus, a fost trimis împreună cu mai mulți alți senatori pentru a-i convinge pe soldați,[necesită clarificare] dar rebelii au ucis doi senatori, iar Salustiu a scăpat greu de la moarte.[28][29] În 46 BC, el a servit ca praetor și l-a însoțit pe Cezar în campania africană, care s-a încheiat cu înfrângerea decisivă a rămășițelor armatelor lui Pompei în bătălia de la Thapsus. Salustiu nu a participat în mod direct la operațiunile militare, dar a comandat câteva nave și a organizat aprovizionarea prin Insulele Kerkennah.[30] Ca recompensă pentru serviciile sale, Salustiu a fost numit guvernator al provinciei Africa Nova — nu este clar din ce motiv: Salustiu nu era un general priceput, iar provincia era militarizată în mare parte, aici aflându-se trei legiuni.[30] Mai mult decât atât, urmașii săi ca guvernatori au fost militari experimentați.[30] Cu toate acestea, Salustiu a gestionat cu succes organizarea aprovizionării și transportului, iar aceste calități ar fi putut determina alegerea lui Cezar.[30] În calitate de guvernator el a comis activități de opresiune și de șantaj că numai influența lui Cezar i-a permis să scape de condamnare. La întoarcerea sa la Roma, el a cumpărat și a început să amenajeze cu o mare splendoare celebrele grădini de pe Quirinal cunoscute sub numele Horti Sallustiani sau Grădinile lui Salustiu. Aceste grădini vor aparține mai târziu împăraților.

Salustiu s-a retras apoi din viața publică și s-a dedicat literaturii istorice, și-a dezvoltat în continuare grădinile sale, pentru care a cheltuit o mare parte din bogăția acumulată. Potrivit lui Hieronymus Stridonensis, Salustiu a devenit mai târziu cel de-al doilea soț al  fostei soții a lui Cicero, Terentia.[31] Cu toate acestea cercetătorii proeminenți ai prosopografiei romane precum Ronald Syme infirmă acest lucru ca pe o legendă.[32]

Bibliografie

modificare
  • Dicționar Enciclopedic, vol. VI, R-Ș (2006), Editura Enciclopedică, București ISBN 973-45-0530-0, vol. VI (R-Ș)
  • The Conspiracie of Cateline and The Warre of Jugurth (trans. Thomas Heywood, 1608). New York: AMS Press, 1967 (among other modern printings).
  • Loeb Classical Library, Vol. 116 (trans. J.C. Rolfe). Cambridge, MA: HUP, 1921.
  • Catiline's War, the Jugurthine War, Histories (trans. A.J. Woodman). London: Penguin, 2007 (ISBN 0140449485). (Pagina xxvii, „Când Salustiu a murit, probabil în 35...”)
  • Catiline's Conspiracy, The Jugurthine War, Histories (trans. William W. Batstone). Oxford: OUP, 2010 (ISBN 9780192823458).

Referințe

modificare
  1. ^ a b RSKD / Sallustii[*][[RSKD / Sallustii (dictionary entry)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ Dicționar Enciclopedic, vol. VI, R-Ș (2006)
  4. ^ Woodman, A.J. (). Catiline's War, the Jugurthine War, Histories. London: Penguin. p. xxvii. ISBN 0140449485. When Sallust died, probably in 35 .
  5. ^ Woodman, Catiline's War, the Jugurthine War, Histories, p. xxvii
  6. ^ Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 7
  7. ^ a b c d e Mellor, R. J. (1999) The Roman historians. Routledge. P. 30
  8. ^ a b c d Grant, M. (1995) Greek and Roman historians: information and misinformation. Routledge. P. 13
  9. ^ Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 15. R. Syme provides an analysis of the hypothesis
  10. ^ a b c Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 13
  11. ^ ru Альбрехт, М. (2002) История римской литературы [Istoriya Rimskoy Literatury], Т. 1. Греко-латинский кабинет. С. 480
  12. ^ ru Горенштейн, В. О. (1981) Гай Саллюстий Крисп. Сочинения. Наука. С. 148
  13. ^ a b c Schmidt, P. L. "Sallustius. 4" In Der Kleine Pauly. Bd. IV. Sp. 1513
  14. ^ a b Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 14
  15. ^ Tacitus. Annales, III, 30, 3
  16. ^ Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 9
  17. ^ Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 12
  18. ^ Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 28
  19. ^ Earl D. C. The Early Career of Sallust in Historia: Zeitschrift für Alte Geschichte. Vol. 15, No. 3. 1966. P. 306
  20. ^ (Asc. Mil., 20 (37)) Asconius Pedianus. Commentary on Pro Milone, 20 (37)
  21. ^ Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 29
  22. ^ Моммзен, Т. (2005) История Рима. Т. 3. Наука. С. 223
  23. ^ Broughton, T. R. S. (1952) Magistrates of the Roman Republic, Vol. 2. American Philological Association. P. 242
  24. ^ Broughton, T. R. S. (1952) Magistrates of the Roman Republic, Vol. 2. American Philological Association. P. 247
  25. ^ a b c Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 36
  26. ^ Dando-Collins, Stephan (). The Epic Saga of Julius Caesars Tenth Legion and Rome. p. 67. ISBN 0-471-09570-2. 
  27. ^ Broughton, T. R. S. (1952) Magistrates of the Roman Republic, Vol. 2. American Philological Association. P. 274
  28. ^ (App. B. C., II, 92) Appian. Roman history. Civil wars, II, 92
  29. ^ (Cass. Dio, XLII, 52) Cassius Dio. Roman history, XLII, 52
  30. ^ a b c d Syme, R. (1964) Sallust. University of California Press. P. 37
  31. ^ Hieronymus. Adversus Jovinianum Libri Duo, I, 48: "Illa [Terentia] […] nupsit Sallustio" Citește online: [1]
  32. ^ „Sallust's Wife on JSTOR” (PDF). www.jstor.org. Accesat în . 

Surse

modificare
  • Funari, R. (ed.).Corpus dei papiri storici greci e latini. Parte B. Storici latini. 1. Autori noti. Vol. 2 Caius Sallustius Crispus. Pisa & Rome: Fabrizio Serra Editore, 2008.
  • Lemprière, John. A Classical Dictionary. London: Cadell & Davies, 1820; p. 683.
  • Oniga, Renato. Sallustio e l'etnografia. Pisa: Giardini, 1995.
  • Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.

Lectură suplimentară

modificare
Latină, cu traducere în limba engleză
Doar în latină
  • în Biblioteca Latină (ediție necunoscută):
    • Bellum Catilinae
    • Bellum Iugurthinum
    • Fragmenta Historiarum
    • Epistolae ad Caesarem
    • Invectiva în Ciceronem

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gaius_Sallustius_Crispus&oldid=15592348