George Meniuc
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
| George Meniuc | |
 Portretul lui George Meniuc pe un timbru poștal din Republica Moldova | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  Chișinău, România[3] |
| Decedat | (68 de ani)[2] Chișinău, RSS Moldovenească, URSS |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Chișinău |
| Căsătorit cu | Mișcenko, Lidia Moiseevna[*] |
| Cetățenie |  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Regatul României |
| Ocupație | scriitor traducător jurnalist |
| Limbi vorbite | limba română limba rusă |
| Partid politic | Partidul Comunist al Uniunii Sovietice |
| Studii | Universitatea din București |
| Mișcare/curent literar | Proletcult |
| Specie literară | realism, realism socialist |
| Note | |
| Premii | Ordinul Insigna de Onoare Premiul de Stat al RSS Moldovenești Premiul de stat al URSS |
Modifică date / text  | |
George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău – d. 8 februarie 1987) a fost un director de revistă, eseist, poet, prozator, publicist și traducător din RSS Moldovenească.
Biografie modificare
George Meniuc născut la Chișinău în 1918 într-o familie de origine proletară, George Meniuc a început a compune versuri in 1932, la vârsta de 14 ani, iar în 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista „Mihai Eminescu”.
A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian ș.a. L-a avut coleg pe Ovidiu Bîrlea, cu care a și colaborat ulterior.[4]
A început a compune versuri în 1932, la vârsta de 14 ani, iar în 1934 a publicat prima poezie „La țară”, în revista literară a Societății „Mihai Eminescu” din Chișinău. A mai publicat versuri pe paginele revistelor de liceu: „Licuricii”, „Armonia”, „Revista noastră” etc. Ulterior a publicat lucrări din creția sa în publicații de literatură și cultură generală: „Viața Basarabiei”, „Itinerar”, „Cadran”, „Pagini Basarabene”[5]
A debutat la București în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău,[6] fapt pe care avea să-l regrete ulterior.[7] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost evacuat în Uzbekistan.[8]
După al Doilea Război Mondial, regimul sovietic l-a constrâns la oportunism, deoarece a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul, considerat inacceptabil de autorități. A fost membru al PCUS din 1953.
Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei „Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere.[9]
Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940 și aceasta este republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. Beneficiază de traduceri în rusă, armeană, franceză, spaniolă (realizate și difuzate în Moldova și URSS).
A fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.[10] A avut trei căsnicii, din care a rezultat o singură fiică - Olga.
Scrieri modificare
- Poezii
- 1948 - Cântecul zorilor
- 1954 - Poezii
- 1956 - Strofe lirice
- 1957 - Poeme
- 1958 - Versuri alese
- 1969 - Vremea Lerului
- 1979 - Florile dalbe
- 1983 - Toamna lui Orfeu
- Nuvele
- Delfinul
- Scripca prietenului meu
- Întunecatul april
- Cei trei
- Umbre
- Povestea vorbei
- Amurg
- Nostimă și cu picățele
- Negură
- Ultimul vagon
- Caloian
- Ceasornicul vesel
- Sentimentul de recunoștintă
- Prichindel
- Micul Icar
- Vagonul
- Era noapte
- Amintiri
- Accidentul
- Mătăhală
- Eseuri
- Cărți pentru copii
- Vulpea isteață, Editura Prut Internațional, Chișinău; ISBN 9975-69-354-7
Note modificare
- ^ Менюк Георгий Николаевич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ a b George Meniuc, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
- ^ Менюк Георгий Николаевич, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ Scrisori inedite ale lui George Meniuc către Ovidiu Bârlea - LimbaRomana, limbaromana.md
- ^ Calendar Național 2008. „George Meniuc (1918-1987)”: p. 126.
- ^ Butnaru, Leo. „George Meniuc”. Accesat în .
- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Scrisori inedite ale lui George Meniuc către Ovidiu Bârlea - LimbaRomana, limbaromana.md
- ^ Beșleagă, Vladimir (iunie 2015). „Conștiința națională sub regimul comunist totalitar - R.S.S.M. 1956-1963(II)”. Contrafort (6 (128)). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Mormântul lui George Meniuc”. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe modificare
- Afteni, Vlada. „George Meniuc, biografie (1918 - 1987)”. Istoria.MD. Arhivat din original la . Accesat în .
- Simuț, Ion. „Istorie literară: George Meniuc”. România Literară. Arhivat din original la . Accesat în .