Deschide meniul principal
George de Poděbrady
Georg of Podebrady.jpg
George of Poděbrady reprezentat într-un codex din 1607
Date personale
Născut23 aprilie 1420(1420-04-23)
probabil în Castelul Poděbrady
Decedat (50 de ani)
Praga
ÎnmormântatCatedrala Sfântul Vitus din Praga Modificați la Wikidata
PărințiVictor of Kunštát and Poděbrady[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuKunigunde de Sternberg
Johana de Rožmitál
CopiiBoček IV of Poděbrady[*]
Victor, Duke of Münsterberg[*]
Henry I, Duke of Münsterberg-Oels[*]
Catherine of Poděbrady[*]
Sidonie of Poděbrady[*]
Henry the Younger of Poděbrady[*]
Ludmila of Poděbrady[*]
Barbara of Poděbrady[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Bohemia.svg Boemia Modificați la Wikidata
Ocupațierege[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriDuce
Familie nobiliarăCasa de Poděbrady
Rege al Boemiei
Încoronare2 martie 1458, Praga[1]
Domnie1458–1471
PredecesorLadislaus I Postumul
SuccesorVladislav al II-lea
Semnătură
Facsimile podpisu Jiřího z Poděbrad.jpg

George de Kunštát și Poděbrady (23 aprilie 1420 – 22 martie 1471), cunoscut, de asemenea, sub numele de George de Poděbrad sau Podiebrad (în cehă Jiří z Poděbrad; în germană Georg von Podiebrad), a fost un rege al Boemiei (1458-1471). A fost un conducător al husiților. El este cunoscut pentru ideea și încercarea lui de a stabili instituții europene comune și însemne supranaționale. Aceasta este considerată prima viziune istorică a unității europene.

Cuprins

 Primii aniModificare

George a fost fiul lui Victor de Kunštát și Poděbrady, nobil din Boemia și unul dintre liderii grupului Sirotci sau Utraquists, fracțiunea mai moderată a husiților în timpul Războaielor Husite. La vârsta de paisprezece ani, George a participat el-însuși în Bătălia de la Lipany, care a marcat căderea aripii mai radicale a taboriților.

În tinerețe, ca unul dintre liderii partidului husit, el a învins trupele austriece ale regelui Albert al II-lea, care i-a succedat regelui Sigismund ca rege al Boemiei, Germaniei și Ungariei. George a devenit curând un membru marcant al partidului husit și, după moartea lui Hynek Ptáček de Pirkstein, liderul său.

Regelui Albert i-a succedat fiul său născut postum, Ladislau, sub a cărui domnie viața politică din Boemia a fost divizată în două partide: partidul credincios Romei, condus de Oldřich de Rosenberg (1403-1462), și partidul husit, condus de George.

După mai multe încercări de reconciliere, George a decis să ridice armele. El a organizat treptat o forță armată în nord-estul Boemiei, unde husiții erau puternici și unde era situat castelul său străvechi de la Litice. În 1448 a mărșăluit împreună cu această armată, formată din aproximativ 9000 de oșteni, de la Kutná Hora la Praga, și a ocupat capitala aproape fără nicio rezistență.

A izbucnit un război civil, dar George a reușit să-i înfrângă pe nobilii care au rămas fideli Romei. În 1451 împăratul Frederic al III-lea, în calitate de tutore al tânărului rege Ladislau, i-a încredințat administrarea Boemiei lui George de Poděbrad. În același an, o dietă convocată la Praga i-a acordat regența lui George.

Conducător al BoemieiModificare

 
George de Podebrady – o pictură a lui Alfons Mucha care-l arată pe cardinalul Fantin, explicând poziția Bisericii Catolice față de alegerea lui George.

Lupta husiților împotriva partidului papal a continuat fără întrerupere, iar poziția lui George a devenit foarte dificilă atunci când tânărul rege Ladislau, care a fost încoronat în 1453, și-a exprimat simpatiile pro-Roma, deși el recunoscuse vechile privilegii ale Boemiei. În anul 1457 regele Ladislau a murit subit, iar unele persoane l-au acuzat pe George că l-ar fi otrăvit. (Cercetarea efectuată în 1985 a constatat că leucemia acută era cauza morții.)

La 27 februarie 1458 nobilii din Boemia l-au ales în unanimitate pe George ca rege. Chiar și adepții partidului papal au votat pentru el, unii datorită opiniilor moderate pe care le avea, iar alții din respect pentru dorința poporului, care s-a opus alegerii unui conducător străin.

George a încercat să domnească într-o manieră moderată pe baza cartei Compacta din Praga. El a câștigat loialitatea unor catolici, dar a trebuit să se confrunte cu opoziția papei Pius al II-lea, care s-a dovedit unul dintre cele mai serioase obstacole în calea domniei sale. Pius a declarat Compacta nulă și neavenită în 1462 și a vrut ca George să fie de acord cu această decizie. George a respins cererea papei, dar s-a străduit să intre în grațiile Romei prin pedepsirea extremiștilor husiți.

Mesajul de paceModificare

George a încercat să obțină pacea cu Roma printr-o măsură radicală, ceea ce unii consideră că a fost o propunere timpurie a constituirii unei Uniuni Europene.[2][3] El a propus un tratat între toate puterile creștine, cu Germania (ce includea pe atunci Boemia), Franța și Italia și conducătorii lor ca membri fondatori, cărora urmau să li se alăture mai târziu statele hispanice. Statele membre urmau să-și ia angajamentul de a soluționa toate divergențele exclusiv prin mijloace pașnice. Trebuia să fie constituit un parlament european și alte instituții comune, precum și însemne supranaționale. George a formulat propunerea în termeni creștini ("Europa" nu este menționată în mod explicit) ca o modalitate de a-l opri pe "turcul detestabil", care cucerise Constantinopolul în 1453. El l-a trimis pe Leo de Rozmital în solie la curțile europene cu un mesaj de pace și cu un proiect de tratat care să promoveze această idee. George spera că tratatul va intra în vigoare în 1464. Acesta este considerat una dintre viziunile unității europene anterioare creării Uniunii Europene.[4]

Proiectul lui George nu a avut succes, iar toate eforturile sale de a realiza o pace cu Roma s-au dovedit ineficiente, deși planul lui Pius al II-lea de a organiza o cruciadă împotriva Boemiei nu a fost pus în practică.

După moartea lui Pius al II-lea în 1464, George a încercat să negocieze cu noul papă, Paul al II-lea, dar acesta din urmă s-a dovedit a fi un adversar la fel de hotărât.

George și-a făcut dușmani în rândul nobililor din partidul papal, care s-a adunat la Zelená Hora (Grüneberg) în 28 noiembrie 1465 pentru a-și exprima nemulțumirile și a încheia o alianță împotriva regelui. Această alianță a fost susținută încă de la început de papa Paul al II-lea, iar la 23 decembrie 1466 papa l-a excomunicat pe George și a pronunțat depunerea lui din rangul de rege al Boemiei, eliberându-i pe toți credincioșii catolici din Boemia de jurământul lor de credință față de George. Împăratul Frederic al III-lea și regele Matia al Ungariei, fostul aliat al lui George, s-au alăturat nobililor boemi răsculați, delanșând Războiul Boem. Regele Matia a cucerit o mare parte din Moravia și a fost încoronat de partidul papal în centrul metropolitan morav de la Olomouc, ca rege al Boemiei, la 3 mai 1469.

George a avut succes în luptele împotriva regelui Matia, dar, contrar dorinței adepților săi, a încheiat un acord cu regele maghiar în 1470.

El a murit la 22 martie 1471, iar partizanii săi l-au ales pe Vladislav al II-lea, fiul regelui Poloniei, ca succesor al său pentru a continua lupta împotriva lui Matia.

Căsătorii și copiiModificare

În 1440 s-a căsătorit cu Kunigunde de Sternberg; ei au avut următorii copii:

  1. Boček (1442-1496)
  2. Victor (1443-1492), prinț imperial, duce de Munsterberg și Opava și conte de Kladsko
  3. Barbara (1446-1469), căsătorită prima oară cu Henric de Lipé și a doua oară cu Ioan de Ronov
  4. Henric cel Bătrân (1448-1498), căsătorit cu Ursula de Brandenburg, fiica lui Albert III, Margraf de Brandenburg
  5. Katharina (11 octombrie 1449 – 8 martie 1464), căsătorită cu Matei Corvin al Ungariei; a murit tânără
  6. Sidonie (1449-1510), căsătorită cu Albert al III-lea, Duce al Saxoniei

După ce Kunigunde a murit în 1449, el s-a recăsătorit cu Johana de Rožmitál în 1450; ei au avut următorii copii:

  1. Henric cel Tânăr (1452-1492), căsătorit cu Ecaterina, fiica lui Wilhelm al III-lea, Duce al Saxoniei
  2. Frederick (1453-1458), a murit de tânăr
  3. Agnes?, se crede că s-a căsătorit în Țara Românească
  4. Ludmila (16 octombrie 1456 – 20 ianuarie 1503), căsătorită cu Frederick I de Liegnitz

StrămoșiModificare

NoteModificare

  1. ^ „The Royal Route”. Královská cesta. Accesat în . 
  2. ^ Colette Beaune: Chrétienté et Europe: le projet de Georges de Podiebrad au xve siècle, in: Chrétiens et sociétés, vol. 1 | 1994, uploaded 8 July 2008 (in French)
  3. ^ Jacques Le Goff: The Birth of Europe, Malden, MA: Blackwell, 2005
  4. ^ Anthony D. Smith.

BibliografieModificare

  • deClaus Bernet:  Podiebrad, Georg von în Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc (BBKL). Bd. 21, Nordhausen 2003, ISBN 3-88309-110-3, Sp. 1183–1203.
  • Colette Beaune: Chrétienté et Europe : le projet de Georges de Podiebrad au xve siècle, in: Chrétiens et sociétés, vol. 1, 1994, uploaded 8 July 2008 (in French).
  • Frederick G. Heymann. George of Bohemia. King of Heretics. Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1965.
  • Otakar Odložilík. The Hussite King. Bohemia in European Affairs 1440–1471. New Brunswick, N.J.: Rutgers University Press, 1965.
  • Josef Macek. Jiří z Poděbrad. Praha: Svobodné slovo, 1967.
  • Anthony D. Smith. "National Identity and the Idea of European Unity" International Affairs (Royal Institute of International Affairs 1944–), Vol. 68, No. 1 (Jan., 1992), pp. 55–76


George de Poděbrady
Ramură a Casei de Kunštát
Naștere: 23 aprilie 1420 Deces: 22 martie 1471
Titluri regale
Predecesor:
Ladislau Postumul
Rege al Boemiei
1458–1471
Succesor:
Vladislav al II-lea &
Matia I