Gheata de aur este un trofeu fotbalistic european acordat fotbalistului cu cele mai multe goluri marcate într-un sezon fotbalistic din toate campionatele naționale ale Europei. De la începuturile sale, în sezonul 1967-1968, premiul, numit inițial Soulier d'Or, care se traduce din limba franceză ca Gheata de aur, a fost dat de revista L'Équipe celui mai bun marcator din toate ligile europene din acel sezon.

În urma unui protest al Federației Cipriote unde un jucător ar fi marcat 40 de goluri, L'Équipe a decis să facă competiția neoficială până în 1996; oricum, sponsorul partener Adidas a continuat să ofere premiul.[1] Cel mai bun marcator al sezonului 1990-91, Darko Pančev, nu și-a primit premiul până în 2006.[2] Acesta a fost restabilit în 1996, cu diferite regulamente. De atunci, European Sports Magazines, a acordat premiul pe un sistem de puncte care permite unui jucător dintr-un campionat mai puternic să câștige premiul chiar dacă marchează mai puține goluri decât unul dintr-un campionat mai slab. Din cauza acestei modificări golurile sunt clasate în mod diferit după campionat.

1968-1991

modificare

Între 1968 și 1991, Gheata de aur, a fost acordată celui mai bun marcator dintre toate campionatele europene. Atunci nu se ținea cont de calitatea campionatului sau de numărul de meciuri jucate de un fotbalist. În timpul acestei perioade Eusébio, Gerd Müller, Dudu Georgescu și Fernando Gomes au câștigat Gheata de aur de două ori.[3]

 
Gerd Müller a fost primul fotbalist care a primit premiul de două ori, în 1970 și 1972.
 
Eusébio a câștigat două Ghete de aur: cele din 1968 și 1973.
Sezon Naționalitate Fotbalist Club Campionat Goluri
1967–68   Portugalia Eusébio Benfica   Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&43.&&&&&043
1968–69   Bulgaria Jekov, PetărPetăr Jekov ȚSKA Sofia   A PFG &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036
1969–70   Germania Müller, GerdGerd Müller Bayern München   Fußball-Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&38.&&&&&038
1970–71   Iugoslavia Skoblar, JosipJosip Skoblar Marseille   Ligue 1 &&&&&&&&&&&&&&44.&&&&&044
1971–72   Germania Müller, GerdGerd Müller Bayern München   Fußball-Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040
1972–73   Portugalia Eusébio Benfica   Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040
1973–74   Argentina Yazalde, HéctorHéctor Yazalde Sporting CP   Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&46.&&&&&046
1974–75   România Georgescu, DuduDudu Georgescu Dinamo București   Divizia A &&&&&&&&&&&&&&33.&&&&&033
1975–76   Cipru Kaiafas, SotirisSotiris Kaiafas Omonia Nicosia   Prima Divizie Cipriotă &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1976–77   România Georgescu, DuduDudu Georgescu Dinamo București   Divizia A &&&&&&&&&&&&&&47.&&&&&047
1977–78   Austria Krankl, HansHans Krankl Rapid Viena   Bundesliga (Austria) &&&&&&&&&&&&&&41.&&&&&041
1978–79   Țările de Jos Kist, KeesKees Kist AZ Alkmaar   Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034
1979–80   Belgia Vandenbergh, ErwinErwin Vandenbergh Lierse   Prima Divizie Belgiană &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1980–81   Bulgaria Slavkov, GeorgiGeorgi Slavkov PFC Botev Plovdiv   A PFG &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031
1981–82   Țările de Jos Kieft, WimWim Kieft Ajax   Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&32.&&&&&032
1982–83   Portugalia Gomes, FernandoFernando Gomes Porto   Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036
1983–84   Țara Galilor Rush, IanIan Rush Liverpool   Divizie 1 &&&&&&&&&&&&&&32.&&&&&032
1984–85   Portugalia Gomes, FernandoFernando Gomes Porto   Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1985–86   Țările de Jos van Basten, MarcoMarco van Basten Ajax   Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&37.&&&&&037
1986–87   Austria Toni Polster[a] Austria Viena   Bundesliga (Austria) &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1987–88   Turcia Çolak, TanjuTanju Çolak Galatasaray   Süper Lig &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039
1988–89   România Mateuț, DorinDorin Mateuț Dinamo București   Divizia A &&&&&&&&&&&&&&43.&&&&&043
1989–90[5]   Mexic Sánchez, HugoHugo Sánchez Real Madrid   La Liga &&&&&&&&&&&&&&38.&&&&&038
1989–90[5]   Bulgaria Stoicikov, HristoHristo Stoicikov ȚSKA Sofia   A PFG &&&&&&&&&&&&&&38.&&&&&038
1990–91   Macedonia de Nord Pančev, DarkoDarko Pančev Steaua Roșie Belgrad   Prima Ligă Iugoslavă &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034

     Sezoanele unde au fost mai mulți câștigători

Note
  1. ^ Inițial, câștigătorul sezonului 1986–87 a fost Rodion Cămătaru (cu 44 de goluri), însă ulterior a fost descalificat, iar trofeul i-a fost acordat în 1990 lui Polster. Cămătaru a putut totuși să păstreze copia trofeului primit.[4]
  2. 1991-1996

    modificare

    Inițial, nu se puncta după cât de puternică era liga în care evoluau jucătorii. După un protest al Federației Cipriote, care spunea că un jucător cipriot a marcat 40 de goluri și că el trebuie să primească premiul (deși cei mai buni marcatori oficiali marcaseră 19 goluri), L'Équipe a renunțat să mai ofere trofeul între 1991 și 1996; oricum, sponsorul Adidas a continuat să ofere un premiu.[1] Pentru sezonul 1996-97, European Sports Magazines (ESM), din care L'Équipe face parte, a decis, un sistem de punctaj după calitatea relativă a campionatului.

    Câștigătorii perioadei intermediare au fost:

    Sezon Țara Fotbalist Club Campionat Goluri Note
    1991–92   Scoția McCoist, AllyAlly McCoist Rangers Prima Divizie Scoțiană &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 [4][6]
    1992–93   Scoția McCoist, AllyAlly McCoist Rangers Prima Divizie Scoțiană &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 [4][6]
    1993–94   Țara Galilor Taylor, DavidDavid Taylor Porthmadog Ligă a Țării Galilor &&&&&&&&&&&&&&43.&&&&&043 [4]
    1994–95   Armenia Avitisyan, ArsenArsen Avitisyan Homenetmen Prima Ligă (Armenia) &&&&&&&&&&&&&&39.&&&&&039 [4]
    1995–96   Georgia Endeladze, ZviadZviad Endeladze Margveti Umaglesi Liga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040 [4]

    1996-prezent

    modificare
     
    Cristiano Ronaldo, primul fotbalist care a câștigat premiul în două campionate diferite, în 2008 cu Manchester United și în 2011 cu Real Madrid.

    Din sezonul 1996-97, European Sports Magazines au acordat Gheata de aur după un sistem de puncte, care permitea fotbaliștilor din ligile mai puternice să câștige chiar dacă marchează mai puține goluri decât un fotbalist dintr-un campionat mai slab. Ponderile sunt determinate după clasamentul coeficienților realizat de UEFA, care, la rândul lor depind de rezultatele cluburilor din fiecare ligă în competiția europeană în ultimele cinci sezoane. Golurile marcate în primele cinci cele mai bune ligi sunt multiplicate cu doi, iar golurile marcate în campionatele clasate între poziția 6 și 21 sunt multiplicate cu 1,5. Astfel, golurile marcate în Serie A, prima ligă a fotbalului italian, vor conta mai mult decât cele marcate în mai slab cotata Prima Ligă a Țării Galilor.[3]

    Sezon Țara Jucător Club Campionat Goluri Puncte Note
    1996–97   Brazilia Ronaldo Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [4]
    1997–98   Grecia Machlas, NikosNikos Machlas Vitesse   Eredivisie &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [4]
    1998–99   Brazilia Jardel, MárioMário Jardel Porto   Primeira Divisão &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036 &&&&&&&&&&&&&&72.&&&&&072 [4]
    1999–2000   Anglia Phillips, KevinKevin Phillips Sunderland   Premier League &&&&&&&&&&&&&&30.&&&&&030 &&&&&&&&&&&&&&60.&&&&&060 [7]
    2000–01   Suedia Larsson, HenrikHenrik Larsson Celtic   Scottish Premier League &&&&&&&&&&&&&&35.&&&&&035 &&&&&&&&&&&&&&52.50000052,5 [8]
    2001–02   Brazilia Jardel, MárioMário Jardel Sporting CP   Primeira Liga &&&&&&&&&&&&&&42.&&&&&042 &&&&&&&&&&&&&&63.&&&&&063 [9]
    2002–03   Țările de Jos Makaay, RoyRoy Makaay Deportivo La Coruña   La Liga &&&&&&&&&&&&&&29.&&&&&029 &&&&&&&&&&&&&&58.&&&&&058 [9]
    2003–04   Franța Henry, ThierryThierry Henry Arsenal   Premier League &&&&&&&&&&&&&&30.&&&&&030 &&&&&&&&&&&&&&60.&&&&&060 [10]
    2004–05[11]   Franța Henry, ThierryThierry Henry Arsenal   Premier League &&&&&&&&&&&&&&25.&&&&&025 &&&&&&&&&&&&&&50.&&&&&050 [9]
    2004–05[11]   Uruguay Forlán, DiegoDiego Forlán Villarreal   La Liga &&&&&&&&&&&&&&25.&&&&&025 &&&&&&&&&&&&&&50.&&&&&050 [9]
    2005–06   Italia Toni, LucaLuca Toni Fiorentina   Serie A &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031 &&&&&&&&&&&&&&62.&&&&&062 [12]
    2006–07   Italia Totti, FrancescoFrancesco Totti Roma   Serie A &&&&&&&&&&&&&&26.&&&&&026 &&&&&&&&&&&&&&52.&&&&&052 [13]
    2007–08   Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Manchester United   Premier League &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031 &&&&&&&&&&&&&&62.&&&&&062 [14]
    2008–09   Uruguay Forlán, DiegoDiego Forlán Atlético Madrid   La Liga &&&&&&&&&&&&&&32.&&&&&032 &&&&&&&&&&&&&&64.&&&&&064 [15]
    2009–10   Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [16]
    2010–11   Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Real Madrid   La Liga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040 &&&&&&&&&&&&&&80.&&&&&080 [17]
    2011–12   Argentina Messi, LionelLionel Messi FC Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&50.&&&&&050 &&&&&&&&&&&&&100.&&&&&0100 [18]
    2012–13   Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&46.&&&&&046 &&&&&&&&&&&&&&92.&&&&&092 [18]
    2013–14   Uruguay Suárez, LuisLuis Suárez Liverpool   Premier League &&&&&&&&&&&&&&31.&&&&&031 &&&&&&&&&&&&&&62.&&&&&062 [18]
    2013–14   Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Real Madrid   La Liga
    2014–15   Portugalia Ronaldo, CristianoCristiano Ronaldo Real Madrid   La Liga 48 96 [18]
    2015–16   Uruguay Suárez, LuisLuis Suárez Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&40.&&&&&040 &&&&&&&&&&&&&&80.&&&&&080 [18]
    2016–17   Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&37.&&&&&037 &&&&&&&&&&&&&&74.&&&&&074 [18]
    2017-18   Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&34.&&&&&034 &&&&&&&&&&&&&&68.&&&&&068 [18]
    2018-19   Argentina Messi, LionelLionel Messi Barcelona   La Liga &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036 &&&&&&&&&&&&&&72.&&&&&072 [18]
    2019-20   Italia Immobile, CiroCiro Immobile Lazio   Serie A &&&&&&&&&&&&&&36.&&&&&036 &&&&&&&&&&&&&&72.&&&&&072 [18]
    2020-21   Polonia Lewandowski, RobertRobert Lewandowski Bayern München   Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&41.&&&&&041 &&&&&&&&&&&&&&82.&&&&&082
    2020-22   Polonia Lewandowski, RobertRobert Lewandowski Bayern München   Bundesliga &&&&&&&&&&&&&&35.&&&&&035 &&&&&&&&&&&&&&70.&&&&&070

    Fotbaliștii cu cele mai multe trofee

    modificare

    Lionel Messi a câștigat de șase ori trofeul, de fiecare dată în tricoul echipei FC Barcelona. Messi deține recordul all-time, cu 50 de goluri marcate în 2011-12, acumulând în total 100 de puncte. Doisprezece fotbaliști au câștigat Gheata de aur de cel puțin două ori. Gerd Müller a fost primul care a câștigat trofeul de două ori în 1969-70 și 1971-1972. Messi este singurul care a câștigat trofeul în trei ani consecutivi. Cristiano Ronaldo (Manchester United și Real Madrid, Diego Forlán (Villarreal și Atlético Madrid), Mário Jardel (Porto și Sporting CP) și Luis Suarez (Liverpool șo Barcelona) sunt singurii fotbaliști care au câștigat trofeul cu două cluburi diferite. Cristiano Ronaldo este primul fotbalist care a câștigat premiul în două campionate diferite, cu Manchester United în Premier League și cu Real Madrid în La Liga, performanță reușită ulterior și de Luis Suarez care a fost golgheter în aceleași două campionate.

    Locul Fotbalist Țara Titluri Sezoane
    1 Lionel Messi   Argentina 6 2009–10, 2011–12, 2012-13, 2016-17, 2017-18, 2018-2019
    2 Cristiano Ronaldo   Portugalia 4 2007–08, 2010–11, 2013-14, 2014-15
    3 Gerd Müller   Germania &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1969–70, 1971–72
    3 Eusébio   Portugalia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1967–68, 1972–73
    3 Dudu Georgescu   România &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1974–75, 1976–77
    3 Fernando Gomes   Portugalia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1982–83, 1984–85
    3 Ally McCoist   Scoția &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1991–92, 1992–93
    3 Mário Jardel   Brazilia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 1998–99, 2001–02
    3 Thierry Henry   Franța &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2003–04, 2004–05
    3 Diego Forlán   Uruguay &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2004–05, 2008–09
    3 Luis Suárez   Uruguay &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2013–14, 2015–16
    3 Robert Lewandowski   Polonia &&&&&&&&&&&&&&&2.&&&&&02 2020–21, 2021–22
    • Anul aldin indică un fotbalist care împarte trofeul

    După club

    modificare
    Câștigători ai Ghetei de Aur după club
    Echipa Total Jucători
      Barcelona 8 3
      Real Madrid 4 2
      Bayern München 4 2
      Dinamo 3 2
      Porto 3 2
      Sporting CP 2 2
      ȚSKA Sofia 2 2
      Ajax 2 2
      Liverpool 2 2
      Benfica 2 1
      Rangers 2 1
      Arsenal 2 1
      Marseille 1 1
      Omonia Nicosia 1 1
      Rapid Viena 1 1
      AZ 1 1
      Lierse 1 1
      Botev Plovdiv 1 1
      Austria Viena 1 1
      Galatasaray 1 1
      Steaua Roșie Belgrad 1 1
      Porthmadog 1 1
      Homenetmen Beirut 1 1
      Zestafoni 1 1
      Vitesse 1 1
      Sunderland 1 1
      Celtic 1 1
      Deportivo La Coruña 1 1
      Villarreal 1 1
      Fiorentina 1 1
      Roma 1 1
      Manchester United 1 1
      Atlético Madrid 1 1
      Lazio 1 1

    După țara de naționalitate a jucătorului

    modificare
    Câștigătorii Ghetei de Aur după naționalitate
    Naționalitate Total Jucător(i)
      Portugalia 8 3
      Argentina 7 2
      Țările de Jos 4 4
      Uruguay 4 2
      Bulgaria 3 3
      Italia 3 3
      Brazilia 3 2
      România 3 2
      Austria 2 2
      Țara Galilor 2 2
      Iugoslavia 2 2
      Franța 2 1
      Germania 2 1
      Polonia 2 1
      Scoția 2 1
      Cipru 1 1
      Belgia 1 1
      Turcia 1 1
      Mexic 1 1
      Armenia 1 1
      Georgia 1 1
      Grecia 1 1
      Anglia 1 1
      Suedia 1 1

    Referințe

    modificare
    1. ^ a b Smith, Paul (). Rangers' Cult Heroes. Marea Britanie: Know The Score Books. ISBN 978-1-905449-07-1. 
    2. ^ „Macedonia's Pancev gets his Golden Boot”. setimes.com. Accesat în . 
    3. ^ a b „Golden Boot: The Quotients Decide It All”. soccerphile.com. Accesat în . 
    4. ^ a b c d e f g h i „Golden Boot ("Soulier d'Or") Awards”. rsssf.com. Accesat în . 
    5. ^ a b Hugo Sanchez și Hristo Stoichkov au câștigat împreună.
    6. ^ a b „Life and times of Ally McCoist”. BBC Sport. . Accesat în . 
    7. ^ „Phillips nets Golden prize”. BBC Sport. . Accesat în . 
    8. ^ „Larsson wins Golden Shoe”. BBC Sport. . Accesat în . 
    9. ^ a b c d „Golden Shoe award winners”. European Sports Magazines. Arhivat din original la . Accesat în . 
    10. ^ „Henry set for golden shoe”. BBC Sport. . Accesat în . 
    11. ^ a b Thierry Henry și Diego Forlán au câștigat împreună.
    12. ^ „Luca Toni”. World Soccer Magazine. . Arhivat din original la . Accesat în . 
    13. ^ „Totti crowned Europe's top scorer”. UEFA. . Accesat în . 
    14. ^ „Ronaldo scoops ESM Golden Shoe”. UEFA. . Accesat în . 
    15. ^ „Forlán claims Golden Shoe and Pichichi awards”. UEFA. . Accesat în . 
    16. ^ „Messi wins ESM Golden Shoe”. World Soccer Magazine. . Arhivat din original la . Accesat în . 
    17. ^ „Golden Shoe”. euroTopteams. . Arhivat din original la . Accesat în . 
    18. ^ a b c d e f g h i „Golden Shoe”. euroTopteams. . Arhivat din original la . Accesat în . 

    Legături externe

    modificare
     
    Commons
    Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Gheata de aur


      Această listă este o listă de calitate, adică printre cele mai bune liste produse de comunitatea Wikipedia. Orice modificare ce nu îi compromite acest statut este binevenită.