Deschide meniul principal
Gheorghe Banea
Date personale
Nume la naștereGheorghe Banea
Născut14 februarie 1891(1891-02-14)
Măcin, Regatul României
Decedat (76 de ani)
București, Republica Populară Română
PărințiAnița și Sandu Banea
NaționalitateRomână
Ocupațieprozator, nuvelist, dramaturg, jurnalist, traducător, profesor
StudiiFacultatea de Litere a Universității din București
Activitatea literară
Specie literarăRoman de război, roman autobiografic, roman istoric
Opere semnificativeZile de lazaret. Jurnal de captivitate și spital
Note
PremiiPremiul „I. Heliade Rădulescu” al Academiei Române
Star of Romania Ribbon.PNG Ribbon Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918.png

Gheorghe Banea (n. 14 februarie 1891, Măcin, județul Tulcea - d. 19 decembrie 1967, București) a fost un profesor, prozator și romancier român, participant la Campania din Balcani din Primul Război Mondial și decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Cuprins

BiografieModificare

Copilăria și adolescențaModificare

Gheorghe Banea s-a născut la Măcin, în 1891. Bunicul său dinspre tată, mocan stabilit în Dobrogea, fusese un om înstărit, „cu o casă mare cu două caturi pe malul locului”.[1] Bunicul dinspre mamă al lui Banea era originar din raiaua Brăilei și se stabilise în Dobrogea înainte de Războiul de Independență, iar ambele bunici aveau origine dobrogeană.

Părinții săi se numeau Anița și Sandu Banea. În romanul Vin apele!, Banea îi descrie ca pe o mamă „grijulie” și pe un tată „analfabet”, dar care „se ducea [...] cu ceașmaua la pește”, pentru a pune familiei mâncare pe masă.[1]

Copilul Gheorghe Banea a crescut într-o casă părintească „mare și înaltă”, așezată la „poalele coastei, pe strada principală, pe care se iveau din când în când ceva bolovani și pietriș, rămășițe dintr-un străvechi caldarâm”, casă situată între mahalaua bulgărească și cea românească a târgului Măcin.[1]

Viitorul scriitor studiat mai întâi la școala primară din Măcin, de unde a păstrat amintiri foarte frumoase despre profesorul Cristescu, despre care susține în romanul Vin apele! că era cunoscut și prețuit de însuși Spiru Haret, Ministrul Școalelor din acea perioadă.[1] Banea a absolvit Școala Primară din Măcin în 1904, iar apoi a urmat ca bursier cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila, unde l-a avut printre colegi pe viitorul istoric și critic literar Perpessicius.[2] În anul 1912, după bacalaureat, Bunea s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, dar a fost nevoit să-și întrerupă cursurile după izbucnirea Primului Război Mondial, fiind mobilizat pe 15 august 1916.[2][3]

În tranșeeModificare

După mobilizare, Gheorghe Banea a participat la campania de pe frontul dobrogean, fiind repartizat în calitate de comandant de pluton.[3] Pe 30 august 1916, în timpul luptelor din jurul localității Parachioi, un glonț l-a rănit grav la cap[3] și și-a pierdut cunoștința. Considerat mort, a fost abandonat pe câmpul de luptă de camarazii săi și ignorat de o primă patrulă germană care a trecut prin zonă. O a doua patrulă însă, vrând se se asigure că nu mai este nimeni în viață, l-a mai împușcat pe militar la cap și în umăr.[3]

Într-un târziu, rănitul a fost descoperit de un regiment sârb de artilerie și transportat la cel mai apropiat spital de campanie, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale. A fost apoi transferat luni de-a rândul între diferite spitale din Bulgaria, la Silistra, Alfatar și Haskovo. A fost apoi eliberat din captivitate și repatriat în România în cadrul unui schimb de invalizi, iar pe data de 5 august 1918, constatându-i-se gradul de invaliditate, Banea a fost demobilizat.[3]

La sosirea în România s-a lovit însă de faptul că nu avea nici un fel de acte și între timp fusese declarat căzut în luptă, numele său fiind trecut pe lista nr. 52 a morților publicată în Monitorul Oficial din 10 octombrie 1916 și în ziarul Dimineața.[4][5] Banea a fost nevoit astfel să călătorească în tren până la Cetatea Albă, unde era încartiruit fostul său regiment, pentru fi recunoscut oficial și a obține anularea actului de deces.[6] Pentru participarea sa la luptele din teatrul de operațiuni din Dobrogea, care l-au condus la invaliditate și prizonierat, Gheorghe Banea a fost în final decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler și cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele Dobrogei.[7]

La catedrăModificare

După întoarcerea în țară Gheorghe Banea a fost nevoit să facă mari eforturi pentru a i se recunoaște gradul de invaliditate și a i se aloca o pensie corespunzătoare situației lui medicale. A trebuit să călătorească din oraș în oraș în căutarea comisiei medicale pentru clasare și i s-au cerut diverse acte care l-au pus în situația de a se deplasa în alte orașe pentru a le procura. Pentru a obține un astfel de document, foaia de observații clinice, a fost internat la spitalul de psihiatrie de la Socola[8], într-o „celulă pentru nebuni”[9]. În final a fost diagnosticat cu cu paraplegie și declarat mare mutilat de război.[7] După unele surse, acest lucru s-a întâmplat doar pentru că una din petițiile scrise de fostul militar a fost citită de Regele Ferdinand I.[10]

În martie 1919, în ciuda invalidității, Banea și-a desăvârșit studiile și a obținut licența în litere, specialitatea limba română și filologie romanică.[3][7][11] A activat apoi timp de 33 de ani ca profesor la Seminarul din Buzău, Liceul Militar „Mănăstirea Dealu” din Târgoviște, la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Seminarul Monahal Cernica din București, apoi la Liceul „Mihai Eminescu” și la Gimnaziul „Petru Rareș” din București. S-a pensionat în anul 1952.

Opera literarăModificare

În 1937 a publicat în „Revista Fundațiilor Regale” (1937, nr. 7, pp. 18-43) un prim fragment al viitoarei cărți Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital[12], iar întregul volum a apărut în anul 1938, în ediția Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, având 312 pagini[13] și costând 70 de lei. Cartea a fost bine receptată de public și de critică. Perpessicius a caracterizat-o drept un document autentic „de o sanctificată umanitate”[14], iar Mihail Sadoveanu, în raportul înaintat Academiei Române prin care recomanda acordarea premiului „I. Heliade Rădulescu”, a specificat faptul că opera se distinge prin sinceritatea emoționantă și susținută a povestirii[15].

Într-o retrospectivă a anului 1938, redacția Revistei Fundațiilor Regale a caracterizat apariția drept „o carte de război, poate nemeșteșugită, dar de puternic ecou moral”.[16] În același an, Ovidiu Papadima a apreciat că lucrarea va rămâne ca una dintre cele mai reprezentative ale literaturii române din preajma Primului Război Mondial.[17]

Despre o altă carte a lui Banea, Mușchetarii în Balcani, Perpessicius scria că: „Mușchetarii din Balcani a domnului Gheorghe Banea apare din aceeași matcă generatoare și continuă într-un mod deosebit de strălucit toate calitățile de substanță și expresie ale întâilor dumisale cărți: Zile de lazaret și Vin apele”.[3][18]

OnoruriModificare

  • Pentru participarea sa la acțiunile militare de pe frontul dobrogean, Gheorghe Banea a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler și cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele Dobrogei;
  • Premiul „I. Heliade Rădulescu” al Academiei Române pentru romanul Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital, acordat pe 12 ianuarie 1940;[19]
  • Școala Gimnazială Nr.1 din Măcin poartă numele scriitorului Gheorghe Banea;

Cărți publicateModificare

RomaneModificare

Proză scurtăModificare

  • Oreia (Jurnalul actorului Alexandru Miereanu (publicată în volumul Mușchetarii în Balcani. Vin apele!, București, 1982)

Alte lucrăriModificare

  • Dicționar român-italian (București, 1922)

NoteModificare

  1. ^ a b c d „Locuri și oameni așa cum au fost... VIN APELE! de Gheorghe Banea” (PDF). Casa Corpului Didactic Tulcea. Accesat în . 
  2. ^ a b „Semnificații ale zilei 14 februarie”. Radio România Iași. . Accesat în . 
  3. ^ a b c d e f g „GHEORGHE BANEA, măcinean, om de carte și cultură”. Școala „Gheorghe Banea” din Măcin. Accesat în . 
  4. ^ Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital. Banea, Gheorghe. 1938; p.277: Păi bine, nu ești mort? Eu te-am citit mort încă din 1916, în Monitorul Oficial din Octomvrie.
  5. ^ Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital. Banea, Gheorghe. 1938; p.283: În ziar, care fusese bine păstrat și care, după netezirea cu îngrijire, fu citit de toată lumea, se putea vedea pe o față mai întâi lista pierderi Nr. 52. Și în această listă din Octomvrie 1916, al treilea nume pe lista morților era al meu.
  6. ^ Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital. Banea, Gheorghe. 1938; p.262–264: Apoi, cu <<ordin de zi>> fui înviat.
  7. ^ a b c „Banea Gheorghe”. Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea. Accesat în . 
  8. ^ Cărțile luptătorilor: „Zile de lazaret” de G. Banea. Petrescu, Camil. 1 mai 1938; p. 409.
  9. ^ Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital. Banea, Gheorghe. 1938; p. 270.
  10. ^ Victor Pițigoi (). „Am avut privilegiul să cunosc un erou adevărat”. ziare.com. Accesat în . 
  11. ^ Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital. Banea, Gheorghe. 1938; p.297.
  12. ^ ***; George Banea; Manuscriptum, Edițiile 2-4, 1989; p. 148; accesat la 13 martie 2018
  13. ^ Informații bibliografice Banea, G; Zile de lazaret: jurnal de captivitate și spital; Google Books; accesat la 13 martie 2018
  14. ^ Perpessicius; Opere: Mențiuni critice, Volumul 8; accesat la 13 martie 2018
  15. ^ Analele Academiei Române ..., Academia Română, 1941, p. 210
  16. ^ Redacția; Retrospectivă; Revista Fundațiilor Regale, Anul V, Nr. 15, 1 decemvrie 1938; accesat la 16 martie 2018
  17. ^ Cronica literară – G. Banea:..., Papadima, 1938, p. 277
  18. ^ „Mușchetarii din Balcani”. carteamea.ro. Accesat în . 
  19. ^ Ivona Mariș (). „Scriitori români pe frontul Primului Război Mondial”. carteamea.ro. Accesat în . 

BibliografieModificare