Gheorghe Cioară

Date personale
Gheorghe Cioară
Gheorghe Cioară (fotografie din 1974)
Născut	23 februarie 1924 București
Decedat	31 mai^{[necesită citare]} 1993 București
Cetățenie	România^[1]
Ocupație	politician
Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice
În funcție 1954 – 1957
Prim-ministru	Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica
Precedat de	Gheorghe Gaston Marin
Succedat de	Minister desființat, devenind Departament în Ministerul minelor
Ministru comerțului exterior
În funcție 1965 – 1969
Prim-ministru	Ion Gheorghe Maurer
Precedat de	Mihail Petri
Succedat de	Cornel Burtică
Ministrul energiei electrice
În funcție 1979 – 1981
Prim-ministru	Manea Mănescu, Ilie Verdeț
Precedat de	Trandafir Cocârlă
Succedat de	Trandafir Cocârlă
Primar general al Bucureștiului
În funcție 1971 – 1975
Precedat de	Dumitru Popa
Succedat de	Ion Dincă

Partid politic	Partidul Comunist Român
Modifică date / text

Gheorghe Cioară (n. 23 februarie 1924, București – d. 31 mai^{[necesită citare]} 1993, București) a fost un demnitar comunist român, ministru în diferite guverne în perioada 1953-1985. Gheorghe Cioară a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1973 - 1985.

Biografie modificare

Gheorghe Cioară provine dintr-o familie muncitorească, de români, iar nu de rromi, (cum sunt unele informații false). Tatăl său a fost blănar (făcea căciuli) la fabrica cehoslovacă din București. Și-a făcut studiile liceale la Liceul militar din Cernăuți, apoi la liceul militar de la Craiova. Studiile superioare le-a făcut, începând din 1943, la Politehnica din București (primii trei ani), iar ultimii doi ani de studiu, la Institutul Politehnic din Leningrad (URSS), la facultatea de construcții hidrotehnice. A ieșit inginer cu diplomă în 1947. În noiembrie 1945 a devenit membru al PCR. A fost membru al Comitetului Executiv al CC al PMR, reprezentantul României la CAER, ministru al energiei electrice, președinte al Comitetului de Stat pentru Știință și Tehnologie (1970-1972), al comerțului exterior, prim-secretar al Comitetului municipal PCR-București și primar general al or. București în perioada 1972 - 1975. Apoi a fost vice-prim ministru cu problemele de investiții-construcții. La începutul anilor '80 a fost ambasador la Sofia (Bulgaria). În toată această perioadă a primit mai multe ordine și medalii. A ieșit la pensie în 1986 și a decedat la 31 mai 1993.

El a fost și subiectul unor întâmplări cu haz, rămase în "folclorul" românesc. În 1978 au avut loc mai multe anchete interne și concedieri atunci când a apărut știrea că: Tovarășul Gheorghe Cioară s-a întors în țară pe calea aerului.^[2] Realitatea este că nu mai știe nimeni dacă venise de la Moscova, Paris sau Berlin, și dacă știrea a fost în presa scrisă sau la televiziune.

La al XI-lea congres al Partidului Comunist Român, Gheorghe Cioară a propus alegerea pe viață a lui Nicolae Ceaușescu în fruntea partidului.^[3]

Funcții guvernamentale modificare

Guvernul Gheorghe Gheorghiu-Dej (28 ianuarie 1953 - 4 octombrie 1955) modificare

Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice (18 mai 1954 - 4 octombrie 1955)

Guvernul Chivu Stoica (4 octombrie 1955 - 19 martie 1957) modificare

Ministrul energiei electrice și industriei electrotehnice (4 octombrie 1955 - 19 februarie 1957)

Guvernul Ion Gh. Maurer (21 august 1965 - 8 decembrie 1967) modificare

Ministrul comerțului exterior (21 august 1965 - 8 decembrie 1967)

Guvernul Ion Gh. Maurer (9 decembrie 1967 - 12 martie 1969) modificare

Ministrul comerțului exterior (9 decembrie 1967 - 12 martie 1969)

Guvernul Ion Gh. Maurer (13 martie 1969 - 27 februarie 1974) modificare

Ministrul comerțului exterior (13 martie - 30 aprilie 1969)
Prim-vicepreședintele Comitetului de Stat al Planificării (cu rang de ministru secretar de stat) (30 aprilie 1969 - 15 mai 1972)
Președintele Consiliului Național al Cercetării Științifice (cu rang de ministru) (17 septembrie 1970 - 27 februarie 1974)

Guvernul Manea Mănescu (27 februarie 1974 - 18 martie 1975) modificare

Președintele Consiliului Național al Cercetării Științifice (cu rang de ministru) (27 februarie 1974 - 18 martie 1975)

Guvernul Manea Mănescu (18 martie 1975 - 30 martie 1979) modificare

Viceprim-ministru al Guvernului (16 iunie 1976 - 30 ianuarie 1979)
Ministrul construcțiilor industriale ad-interim (21 noiembrie 1977 - 7 martie 1978)
Ministrul construcțiilor industriale (7 martie 1978 - 30 ianuarie 1979)
Ministrul energiei electrice (30 ianuarie - 30 martie 1979)

Guvernul Ilie Verdeț (30 martie 1979 - 29 martie 1980) modificare

Ministrul energiei electrice (30 martie 1979 - 29 martie 1980)

Guvernul Ilie Verdeț (29 martie 1980 - 20 mai 1982) modificare

Ministrul energiei electrice (29 martie 1980 - 26 martie 1981)
Ministru secretar de stat la Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie (26 martie 1981 - 20 mai 1982)

Guvernul Constantin Dăscălescu (21 mai 1982 - 28 martie 1985) modificare

Ministru secretar de stat la Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie (21 mai 1982 - 19 mai 1983)

Funcții locale modificare

Primar general al Bucureștiului (24 aprilie 1972 - 19 iunie 1976)

Decorații modificare

Ordinul Muncii clasa I (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[4]