Gothelo I de Lotharingia Inferioară
Gothelo I de Lotharingia Inferioară | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 967 d.Hr. |
Decedat | (77 de ani)[2] |
Părinți | Godefroi I de Verdun[3] Matilda of Saxony[*][1] |
Frați și surori | Arnulf al II-lea de Flandra[1] Herman of Ename[*][1] Frederick, Count of Verdun[*][1] Godefroi al II-lea de Lotharingia Inferioară[1] Adalbero II of Verdun[*][1] Ermengarde of Verdun[*][1] |
Căsătorit cu | Urraca d'Ivrea[*] |
Copii | Godefroy al III-lea de Lorena[1] Gothelo al II-lea de Lotharingia Inferioară[1] Papa Ștefan al IX-lea[1] Oda of Verdun[*][1] Regelindis of Lower-Lorraine[*][1] Mathilde of Verdun[*] |
Ocupație | feudal[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | duce al Lotaringiei Inferioare[*] (–)[1] duke of Upper Lotharingia[*] (–)[1] |
Familie nobiliară | Ardennes-Verdun dynasty[*] |
Modifică date / text |
Gothelo (sau Gozelo; supranumit cel Mare) (n. cca. 967 – d. 19 aprilie 1044) a fost duce de Lorena Inferioară de la 1023 și Superioară de la 1033. El a mai fost markgraf de Anvers din 1005 (sau 1008) și conte de Verdun.
Gothelo a fost fiul cel tânăr al contelui Godefroi I de Verdun cu Matilda, fiică a ducelui Herman de Saxonia din neamul Billungilor. La moartea tatălui său, el a primit Marca de Anvers și a devenit astfel vasal al fratelui său, Godefroi, care a devenit duce de Lotharingia Inferioară din 1012. El a succedat fratelui său din 1023, cu sprijinul împăratului Henric al II-lea, însă s-a lovit de o anumită opoziție până când noul împărat, Conrad al II-lea i-a forțat pe rebeli să se supună, în 1025. Atunci când Casa de Bar, care guverna în Lorena Superioară, s-a stins în 1033, odată cu moartea vărului său Frederic al III-lea, împăratul Conrad l-a numit pe Gothelo duce în ambele ducate lorene, astfel încât el a reușit să apere teritoriul împotriva lui Odo al II-lea, conte de Blois, Meaux, Chartres și Troyes (viitorul comitat de Champagne).
În bătălia de la Bar din 15 noiembrie 1037, Gothelo i-a administrat lui Odo o înfrângere decisivă, în condițiile în care contele de Blois încerca să creeze un stat independent între Franța și Germania. Cu această ocazie, Odo a murit în luptă.
Gothelo a murit la 19 aprilie 1044 și a fost înmormântat în biserica abațială de la Bilsen. Fiul său Godefroi i-a succedat în Lorena Superioară, însă împăratul Henric al III-lea a refuzat să îi acorde acestuia și stăpânirea în Lorena Inferioară. Atunci când Godefroi s-a arătat nemulțumit față de decizia imperială, Henric a amenințat că va trece ducatul sub conducerea incompetentului frate al lui Godefroi, Gothelo al II-lea. Acest episod va cauza o îndelungată rebeliune în Lotharingia din partea aliaților lui Godefroi (conții de Flandra și Leuven) față de forțele imperiale (1044–1056).
Familia
modificareNumele soției lui Gothelo nu este cunoscut, numele Barbei de Lebarten, fiind doar un fals grosolan al genealogiștilor ulteriori.[4][5] Gothelo a avut următorii copii:
- Godefroi cel Bărbos, duce de Lorena Superioară
- Gothelo, duce de Lorena Inferioară
- Frederic, devenit papă, ca Ștefan al IX-lea
- Regilinda, căsătorită cu contele Albert al II-lea de Namur
- Oda, căsătorită cu contele Lambert al II-lea de Leuven
- Matilda, căsătorită cu Henric I, conte palatin de Lotharingia
Note
modificare- ^ a b c d e f g h i j k l m n Medieval Lands, accesat în 42400 Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor) - ^ Gozelo I der Große Herzog von Niederlothringen, The Peerage, accesat în
- ^ Medieval Lands, accesat în 9 decembrie 2400 Verificați datele pentru:
|access-date=
(ajutor) - ^ Ludwig Conrady in 'Die Geschichte des Hauses Nassau: Von den ältesten Zeiten bis zu den ersten Trägern des Namens Nassau', _Annalen des Vereins für nassauische Altertumskunde und Geschichtsforschung_ 26 (1894) 1-130 & table 132-133. (as cited by Leo van de Pas, 8 May 2009 in soc.genealogy.medieval http://groups.google.com/group/soc.genealogy.medieval/msg/ba0cead083940613)
- ^ Vezi și: Theodor Schliephake in _Geschichte von Nassau, von den ältesten Zeiten bis auf die Gegenwart, auf der Grundlage urkundlicher Quellenforschung_, vol. 1, Wiesbaden, 1866.