Lotharingia Inferioară

(Redirecționat de la Ducatul Lotharingiei Inferioare)

Lotharingia Inferioară (latină Lotharingia Inferior, neerlandeză Neder-Lotharingen, franceză Basse-Lotharingie, germană Niederlothringen) a fost un ducat medieval din cadrul Imperiului carolingian și, ulterior, al Sfântului Imperiu Roman.

Lotharingia Inferioară
Lotharingia Inferior la
Neder-Lotharingen nl
Basse-Lotharingie fr
Niederlothringen de
—  Stat⁠(d) al Sfântului Imperiu Roman  —
 – 
Cele două ducate ale Lotharingiei în jurul anului 1000
Cele două ducate ale Lotharingiei în jurul anului 1000
Cele două ducate ale Lotharingiei în jurul anului 1000
Guvernare
Formă de guvernareprincipat
Duce 
 - 959 - 964 (primul)Godefroy I
 - 1143-1190 (ultimul)Godefroid VII
Istorie
Epoca istoricăEvul Mediu
Tratatul de la Verdun843 d.Hr.
Divizarea Lotharingiei în Lotharingia Inferioară și Superioară959 d.Hr.
Pierderea autorității teritoriale cu ocazia dietei de la Hall1190

Teritoriul ducatului este rezultatul mai multor partaje succesive ale Imperiului carolingian. În urma Tratatului de la Verdun din 843, teritoriul Imperiului carolingian este împărțit între Francia occidentală, Francia orientală și Francia de Mijloc. Lothaingia Inferioară aparține acesteia din urmă, dar la moartea lui Lothar I, regele Franciei de Mijloc, în 855 teritoriul acestuia este divizat între fiii săi. Fiul său, Lothar al II-lea, primește partea de nord, cunoscută drept Lotharingia. După moartea lui Lothar al II-lea, teritoriul său este incorporat treptat în Francia Răsăriteană, precursorul Sfântului Imperiu Roman. În 959, ducele Lotharingiei, Bruno, hotărăște împreună cu fratele său, împăratul Otto cel Mare, să divizeze ducatul în două: Ducatul Lotharingiei Inferioare și Ducatul Lotharingiei Superioare (care, mai târziu, va deveni Ducatul Lorena).

Ducele Bruno îl instalează ca vice-duce al Lotharingiei Inferioară pe contele de Hainaut Godefroy, dar la moartea sa în 964, acesta nu este succedat. Abia în 977 este instituit un nou duce, în persoana lui Carol al Lotharingiei Inferioară, fiul regelui Franței, Ludovic al IV-lea. La moartea fiului lui Carol, Otto al II-lea, ducatul revine casei de Verdun. Cel de al doilea duce al acestei familii, Gothelo I, devine, în 1023, duce al Lotharingiei Inferioară, iar în 1033 duce al Lotharingiei superioară.

La moartea acestuia în 1044, fiul său Godefroy al III-lea "cel Bărbos" îi succede în Lotharingia superioară, dar nu și în Lotharingia inferioară. Iritat de aceasta, se revoltă, dar este învins și pierde ducatul. Împăratul Henric al III-lea îl numește duce pe contele de Malmedy, Frederic. Titlul își pierde treptat din importanță și intră în posesia conților de Bouillon. În 1096, Godefroy de Bouillon vinde titlul Episcopilor de Liège, pentru a-și finanța plecarea în cruciadă. Episcopii îl transmit ducilor de Limburg în 1101, dar ducii îl pierd în 1106 în favoarea conților de Louvain. Waleran al II-lea de Limburg reușește să îl recupereze între 1125 și 1138, dar apoi revine casei de Brabant.

În 1190, cu ocazia dietei de la Hall, își pierde autoritatea teritorială, fiind limitat la teritoriul conților de Louvain, deveniți între timp duci de Brabant. Titlul de Duce de Lothier se va transmite succesorilor ducilor de Brabant, până la Revoluția Franceză.

Statele succesoare

modificare

În urma slăbirii puterii tutoriale a ducatului, fiefurile feudale au devenit state independente în cadrul Sfântului Imperiu Roman. Cele mai importante sunt:

Teritoriile următoare au rămas sub autoritatea ducilor titulari (ducii de Lothier):

Legături externe

modificare

fr La Formation territoriale des principautés belges au Moyen Âge, Léon Vanderkindere, Bruxelles, 1902

Vezi și

modificare

Lista conducătorilor Lorenei

Referințe

modificare