Halahora de Jos, Briceni

sat din raionul Briceni, Republica Moldova
Halahora de Jos
—  Sat  —
Halahora de Jos se află în Briceni
Halahora de Jos
Halahora de Jos
Halahora de Jos (Briceni)
Satul pe harta Republicii Moldova
Halahora de Jos se află în Briceni
Halahora de Jos
Halahora de Jos
Halahora de Jos (Briceni)
Satul pe harta raionului Briceni
Coordonate: 48°13′53″N 27°10′13″E / 48.23139°N 27.17028°E48°13′53″N 27°10′13″E / 48.23139°N 27.17028°E

Țară Republica Moldova
RaionBriceni
ComunăHalahora de Sus
Atestare1772

Populație (2004[1])
 - Total10 locuitori

Cod poștalMD-4729
Prefix telefonic247

Prezență online

Halahora de Jos este un sat din cadrul comunei Halahora de Sus din raionul Briceni, Republica Moldova.

Date statisticeModificare

  • Distanțe: pînă la centrul raional (Briceni) - 15 km, pînă la st. c. f. Ocnița - 36 km, pînă la Chișinău - 223 km.
  • Populația - 430 de oameni. Apți de muncă - 621, Gospodării - 161.
  • Școală primară, bibliotecă, magazin.

Istoria satuluiModificare

După ce rămase pustiu satul Holohoreni, locuitorii lui fiind mutați cu forța în urma plîngerii proprietarului Nicolae Ureche (în sec. XVII), iar peste un secol și jumătate în locul lor au început să fie aduse alte familii de pe aiurea, pe aici s-au întemeiat (în sec. XIX) două așezări noi, dar una din ele, cea cu vatra veche, a primit statut de "sat de stat". în Moldova au fost întemeiate la vreo sută de astfel de sate, mai ales, în cîmpia Bugeacului, dar vreo zece au apărut și în țin. Hotinului, printre care și Halahora, Tețcanii ș. a.

Halahora sau Holohorenii, cum a mai rămas să circule vechea denumire, devenind, astfel, sat de stat, proprietarii de pămînt și-au pus casele ceva mai la sud, mai jos, dar tot lîngă pîrîiașul Racovăț, întemeind o localitate nouă - Halahora de Jos, uneori numind-o și Halahora Nouă. Ba chiar și Halahorii de Jos. Se consideră că primul s-a instalat aici cu traiul la înc. sec. XIX boierul Șerban. Citim, însă, despre acest sat (în "Listele localităților Imperiului Rus", editate în l. rusă, desigur, la Sankt-Petersburg în 1861) că în 1859 avea 36 de case eu 239 de suflete (123 de bărbați și 116 femei).

Satul, însă, nu creștea, ba chiar din contra, în 1870 avea deja 35 de case cu 94 de bărbați și 80 de femei. Ei țineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari și 127 de oi, dar, totuna, o duceau greu. În 1884 același număr de gospodării stăpîneau 206 des. de nădeluri - sectoare de pămînt, care urma să fie răscumpărate.

Abia în 1922 Instituția română "Casa Noastră" mai împroprietărește 104 locuitori cu 190 ha de pămînt. Satul avea în anul următor 567 de oameni, școală primară și o cîrciumă. Apoi aflăm că în 1933 Nicolae Semeniuc și Iustin Gavriliuc dețineau aici o moară, iar Onofrei Scripnic - o treierătoare. Vin din nou rușii și la recensămîntul din 10 noiem. 1940 se înregistrează în Halahora de Jos 803 locuitori, incl. 673 de ucraineni și 130 de români moldoveni. În preajma războiului satul avea 196 de case.

La 1 aug. 1949 în sat rămîneau 672 de locuitori, incl. 604 ucraineni, 66 de români ș. a. Recensămînturile din 1979 și 1989 înregistrează 573 de locuitori (247 de bărbați și 326 de femei) și, respectiv, 495 de locuitori (218 bărbați și 277 de femei). Oamenii apți de muncă au lucrat cîteva decenii în kolhozul "Kotovski", care își avea sediul în Halahora de Sus. Ei cultivau cereale, culturi tehnice, legume și fructe, creșteau animale. Cel mai vîrstnic om în a. 2000 era Mihail Golovatîi (92 de ani), apoi urmau Ion Budescu și Pavel Manziuc (88 de ani), Nicolae Budescu și Vasilisa Uglea (87 de ani). Deja în acel an cele 2 sate erau contopite, dar în documentele de stat figurau (ca și pînă azi) separat.

Actualmente țăranii din Halahora de Jos își lucrează pămîntul în mod individual.

NoteModificare

BibliografieModificare