Wikipedia

Helvella queletii

specie de ciupercă

Helvella queletii (Giacomo Bresadola, 1882), poate identică cu Helvella solitaria (Petter Adolf Karsten, 1871), din încrengătura Ascomycota, în familia Helvellaceae și de genul Helvella,[1][2][3] este o specie saprofită, probabil și și micorizantă de ciuperci comestibile. O denumire populară nu este cunoscută. Ea trăiește, în România, Basarabia și Bucovina de Nord, de la câmpie la munte, preponderent în grupuri mici, pe pământ, în conifere și mixte mai răcoroase și umede, aproape numai pe lângă larici (zade). Timpul apariției este din iunie până în noiembrie.[4][5]

Helvella queletii
Genul Helvella, aici Helvella queletii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Subdiviziune: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Helvellaceae
Gen: Helvella
Specie: H. queletii
Nume binomial
Helvella queletii
Bres. (1882)
Sinonime
  • Lachnea solitaria (P.Karst.) Bizz. & Sacc. (1876)
  • Cyathipodia dupainii Boud. (1907)
  • Cyathipodia platypodia Boud. (1907)
  • Acetabula queletii (Bres.) Benedix (1962)
  • Paxina queletii (Bres.) Stangl (1963)
  • Helvella queletii var. alba R.Heim & L.Rémy (1932)
  • Helvella queletii f. alba Calonge (2003)
  • Paxina dupainii (Boud.) Seaver (1928)
  • Paxina platypodia (Boud.) Seaver (1928)
  • Helvella ulvinenii Harmaja & L.Rémy (1932)
  • Helvella platypodia (Boud.) Donadini (1985)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Giacomo Bresadola

Numele curent al speciei este discutat controvers.

Acceptat este în orișice caz numele binomial Helvella queletii, determinat de renumitul micolog italian Giacomo Bresadola o dată în volumul 1 al operei sale Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati din 1881[6] și încă odată în volumul 4 al jurnalului micologic Revue Mycologique Toulouse din 1882.[7] Acest taxon este văzut în majoritate numele curent valabil (2020).

În 1871, micologul finlandez Petter Adolf Karsten a descris un soi nou de bureți drept Helvella solitaria în volumul 19 al jurnalului botanic Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk din 1871, [8] văzut între timp drept specie proprie.[9]

În 1891, micologul german Otto Kuntze a descris noul gen de ciuperci Paxina în Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum.[10]

În sfârșit, Johann Stangl (1923-1988), un micolog german mai puțin cunoscut, a transferat Helvella queletii la genul creat de Kuntze sub păstrarea epitetului, adică Paxina queletii, de verificat în volumul 16 al jurnalului științific Bericht des Naturhistorischen Vereins in Augsburg din 1963.[11]

 
Petter A. Karsten

Deși Index Fungorum însuși documentează că Paxina este doar un sinonim al Helvella, vezi:[12] a creat noul nume curent de specie Paxina queletii,[13] ce nu este de înțeles. Astfel, comitetul de nomenclatură Mycobank cunoaște acest gen și listă 26 de taxoni, unii dintre ei fiind doar sinonime, care însă (de asemenea conform Mycobank) au fost cu toate transferate la alte genuri, pe lângă la Helvella sau Peziza, și la Acetabula, Dissingia, Gyromitra sau Lachnellula.[14] Din păcate, câteva pagini pe internet au urmat recomandării a lui Index Fungorum.

De luat în seamă este articolul scris de micologul finlandez Harri Harmaja (n. 1944), în care pretinde că specia Helvella solitaria, descrisă de Karsten în 1871 ar fi conspecifică cu Helvella queletii, Karsten ar fi descris doar exemplare mai tinere sub acest taxon, astfel numele dat de Karsten, fiind cel mai vechi, ar trebui să fie numele curent valabil, dar micologul și profesorul universitar danez Henry Dissing (1931-2009), un specialist pentru subdiviziunea Ascomicetelor, anume Pezizomycotina, îl contrazice, nevăzând cele două specii identice, cum documentează chiar Harmaja.[15] Dacă într-adevăr s-ar dovedi odată final conformitatea celor două specii, atunci Helvella queletii ar trebui să fie numită Helvella solitaria, drept taxon mai vechi.

Interesant este, că în 1979, Harmaja a redenumit specia comunicată în Helvella ulvinenii.[16] Acesta și toți ceilalți taxoni (deși de fiecare comitet de nomenclatură altfel) sunt acceptați sinonim, cei mai mulți nefiind folosiți.

Epitetul a fost dedicat de către Giacomo Bresadola în onoarea marelui micolog Lucien Quélet.

Descriere modificare

 
Bres.: Helvella queletii
  • Corpul fructifer: cu o dimensiune de 2,5-6cm, este destul de subțire, inițial în poziție verticală, în formă de bol emisferic, înclinat sau comprimat, adesea îndoit spre interior de-a lungul unei axe centrale, iar la maturitate asemănător unei cupe sau farfurioare cu margini ondulate, sau bilobate și întors îndoite. Suprafața superioară (inferioară) cu stratul fertil este netedă, uneori ușor încrețită și gri-maronie până brună, chiar brun-negricioasă, iar cea exterioară, scămoasă și zbârlită, de culoare albicioasă până palid gri-maronie, la margine mai închisă.
  • Piciorul: de 3-6 (8)cm lungime și de maximal 1-2,5cm grosime este destul de cărnos, neted, cilindric, ușor îngroșat spre vârf și/sau la bază, împăiat, umplut cu o măduvă formată din fire fine pe dinăuntru, iar pe exterior cu crestături adânci, verticale și rotunjite la capăt care nu se întind mai mult de câțiva milimetri pe suprafața cupei. Coloritul este albicios până foarte pal maroniu, spre vârf mai închis și adesea brumat gri.
  • Carnea: în tinerețe cu nuanțe de roz este albicioasă, destul de subțire și friabilă, mirosul fiind foarte slab aromatic, aproape imperceptibil, iar gustul blând și nespecific.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori unicelulari, elipsoidali, netezi, hialini (translucizi) cu o picătură mare uleioasă în centru, întinși în diagonală pe un rând, având o mărime de 18-22 x 12-14 microni. Pulberea lor est albicioasă. Ascele albăstruie, cilindrice ai pediculate care poartă 8 spori fiecare măsoară 320-350 x 14-18 microni, sunt sinuos-pediculate și mai mult sau mai puțin pliate lateral la bază.

Parafizele (celule sterile între asce) filiforme cu vârfuri rotunjite care capătă o formă de măciucă odată cu maturitatea; au o grosime de 7-8 µ și sunt acoperite de o mulțime de picături mici uleioase de culoare brun-gălbuie. Elementele de suprafață sunt maronii până hialine, fiind adesea aranjate în pachete și frecvent septate. Hifele terminale sunt clavate.[17][18]

  •  
    pe exterior și piciorul

Confuzii modificare

Specia poate fi confundată în special cu soiul poate identic Helvella solitaria,[20] sau cu ciuperci asemănătoare, cu toate de comestibilitate condiționată respectiv necomestibile ca de exemplu: [21] Helvella acetabulum (comestibilă),[22] Helvella atra,[23] Helvella capucina (necomestibilă),[24] Helvella compressa (comestibilă),[25] Helvella elastica,[26] Helvella ephippium,[27] Helvella fusca (comestibilă),[28] Helvella latispora,[29] Helvella leucomelaena (în principiu necomestibilă),[30] Helvella macropus,[31] Helvella monachella[32] sau Helvella spadicea.[33]

Specii de ciuperci asemănătoare modificare

  •  
    Disciotis venosa
  •  
    Helvella acetabulum
  •  
    Helvella atra
  •  
    !Helvella capucina!
  •  
    Helvella compressa
  •  
    Helvella elastica
  •  
    !Helvella ephippium!
  •  
    Helvella fusca
  •  
    Helvella latispora
  •  
    Helvella leucomelaena
  •  
    Helvella macropus
  •  
    Helvella monachella
  •  
    Helvella solitaria
  •  
    Helvella spadicea

Valorificare modificare

Trebuie menționat că Helvella queletii, de calitate culinară mediocră, nu poate fi mâncată crud, deoarece conținea toxina numită giromitrină în doze mici. Această toxină este însă distrusă în timpul tratamentului termic sau prin uscarea ciupercilor respective, după o perioadă mai lungă.[34] De asemenea, consumat în porții mari, buretele poate pricinui reacții neplăcute la persoane sensibile sau copii, deoarece ciuperca este mai greu de digerat, iar în cazul unei gătiri neadecvate pot rămâne resturi ale toxinei în mâncare (ca și la alți zbârciogi). Ciuperca trebuie opărită și fiartă ca toate speciile Helvella și Morchella. Potrivite consumului sunt doar exemplare tinere.[35]

Note modificare

  1. ^ „DGfM”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ GBIF
  3. ^ Michael Kuo în: Mushroom Expert
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 540-541, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b Markus Flück: „Pilzführer Schweiz”, Editura Haupt, Berna 2018, p. 108, ISBN 978-3-258-08075-8
  6. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 1, partea 3, Editura J. Zippel, Trento 1881, p. 39
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Helvella queletii”, în: „Revue Mycologique Toulouse”, vol. 4, nr. 16, Toulouse 1882, p. 211
  8. ^ P. A. Karsten: „Panellus stipticus”, în: „Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk”, vol. 19, 1871, p. 37
  9. ^ Index Fungorum 2
  10. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 864 [1]
  11. ^ Johann Stangl: „Paxina queletii”, în: „Bericht des Naturhistorischen Vereins in Augsburg”, vol. 16, Augsburg 1963, p. 114
  12. ^ Index Fungorum 1
  13. ^ Index Fungorum 2
  14. ^ Mycobank 1
  15. ^ Harri Harmaja: „A note on Helvella solitaria (syn. H. queletii) and H. confusa n. sp.”, în: „Karstenia”, vol. 17, 1977, p. 40-44
  16. ^ Harri Harmaja: „Helvella ulvinenii”, în: „Karstenia”, vol. 19, 1979, p. 42
  17. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1172
  18. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz, vol. 1 – Nichtblätterpilze. Ascomyceten”, , Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1985, ISBN 978-3-85604-011-6
  19. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, partea a: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 90
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 538-539 - 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  21. ^ Bruno Cetto „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 674-675, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 560-561, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 346-347, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1177
  25. ^ Michael Beug, Alan E. Bessette, ‎Arleen R. Bessette: „Ascomycete Fungi of North America: A Mushroom Reference Guide”, Editura University of Texas Press, Austin 2014, p. 158, ISBN: 978-0-292-75452-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 620-621, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 532-533, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 544-545, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 536-537, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 590-591 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  31. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 38-39, ISBN 3-405-11568-2
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 662-663 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 672-673 - 3, ISBN 978-3-440-14530-2
  34. ^ Medical Tips
  35. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 236, ISBN 3-426-00312-0

Bibiliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 526, ISBN 3-8289-1619-8
  • Markus Flück: „Pilzführer Schweiz”, Editura Haupt, Berna 2018
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Helvella_queletii&oldid=16218683