Herman I de Turingia
Herman I de Turingia | |
Landgraf al Turingiei | |
Herman I (detaliu al unei iluminații aparținând Elisabetei a Ungariei, secolul al XIII-lea). | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1155[2] |
Decedat | (62 de ani) Gotha, Turingia, Sfântul Imperiu Roman |
Înmormântat | Reinhardsbrunn[*] |
Părinți | Ludovic al II-lea al Turingiei[*] Iudita de Hohenstaufen[*] |
Frați și surori | Ludovic al III-lea al Turingiei[*] Henric Raspe al III-lea[*] Frederic de Ziegenhain[*] |
Căsătorit cu | Sofia de Wittelsbach () Sofia de Sommerschenburg[*] () |
Copii | Ludovic al IV-lea de Turingia Henric Raspe[3] Conrad de Turingia[*] Jutta de Turingia Agnes de Turingia[*] Irmgard de Turingia[*] Hedviga de Turingia[*] |
Ocupație | Conte Palatin |
Limbi vorbite | limba germană |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Conte Palatin Landgraf[1] |
Familie nobiliară | Ludovingi |
Modifică date / text |
Herman I (n.c. 1155 – d. 25 aprilie 1217, Gotha), aparținând familiei Ludovingilor, a fost conte palatin al Saxoniei din 1181 și landgraf de Turingia din 1190 până la moarte.[4]
Viața
modificareHerman era cel de al doilea fiu al landgrafului Ludovic al II-lea de Turingia (supranumit „cel de Fier”) și al soției sale, Iudita de Hohenstaufen, soră a împăratului Frederic I Barbarossa.
Nu se cunosc multe date despre prima parte a vieții sale, dar există dovezi că în 1180 Herman s-a raliat coaliției închegate împotriva ducelui Henric Leul de Saxonia și împreună cu fratele său, landgraful Ludovic al III-lea de Turingia, a fost prizonier o scurtă perioadă de timp după înfrângerea suferită în bătălia de la Weissensee în fața lui Henric. Apoi el a obținut comitatul palatin de Saxonia de la fratele său Ludovic Saxonul. El și-a întărit autoritatea asupra comitatului palatin prin căsătoria cu Sofia, fiică a Lutgardei de Stade și a lui Frederic al II-lea de Sommerschenburg, contele palatin anterior.
Tatăl său, Ludovic al II-lea, a murit în 1190. Împăratul Henric al VI-lea de Hohenstaufen a încercat să păstreze Turingia ca feudă vacantă a Sfântului Imperiu Roman, însă Herman e dejucat acest plan și s-a autoinstalat ca landgraf. Alăturându-se ligii formate împotriva împăratului, el a fost acuzat, probabil pe nedrept, de o tentativă de asasinare a împăratului. Henric al VI-lea a reușit nu numai să îl desprindă pe Herman de coaliția formată împotriva sa, dar a și obținut sprijinul lui în planul său de a atașa Regatul Siciliei la Imperiul romano-german.
Herman a pornit în cruciada plănuită de Henric al VI-lea în 1197. Când împăratul Henric a murit în același an, Herman l-a sprijinit pe fratele acestuia, ducele Filip de Suabia, însă imediat ce cauza lui Filip părea să slăbească, Herman și-a schimbat opțiunea, sprijinindu-l pe Otto de Braunschweig, viitorul Otto al IV-lea. Drept consecință, Filip a invadat Turingia în 1204 și l-a constrâns pe Herman înceapă negocierile, în urma cărora acesta a renunțat la teritoriile dobândite în 1198. După moartea lui Filip și recunoașterea imperială a lui Otto, Herman a fost printre principii care l-au invitat pe Frederic de Hohenstaufen, viitorul împărat Frederic al II-lea, să vină în Germania pentru a prelua coroana. Ca urmare a acestei atitudini, saxonii au atacat Turingia, landgraful fiind totuși salvat de sosirea lui Frederic în 1212.
După moartea primei sale soții, Herman s-a căsătorit cu Sofia de Wittelsbach, fiica ducelui Otto al III-lea al Bavariei. Cu aceasta el a avut patru fii dintre care doi, Ludovic al IV-lea de Turingia și Henric Raspe, i-au succedat ca landgrafi. Herman a murit în orașul Gotha în 1217 și a fost înmormântat la Reinhardsbrunn.
Herman a susținut societatea literaților, iar Walther von der Vogelweide și alți minnesingeri erau bineveniți în castelul său de la Wartburg. Herman fusese educat o perioadă de timp în Franța, la curtea regelui Ludovic al VII-lea și în 1197 făcuse parte din suita regelui Henric al VI-lea într-o cruciadă (nereușită). El a adus poezia franceză în Wartburg, reședința sa, fiind un mare susținător al poeților și cântăreților contemporani. La Wartburg a apărut Sängerkrieg auf der Wartburg (literal „Războiul cântăreților din Wartburg”), cunoscut și sub denumirea de Wartburgkrieg (literal „Războiul de la Wartburg”),[5] o colecție de versuri care povestește despre un concurs medieval între poeți menestreli, lansat și arbitrat de Herman I al Turingiei la curtea sa din Castelul Wartburg din Turingia.[6] „Războiul de la Wartburg” reflectă perioada de glorie literară la curtea landgrafului Herman I în jurul anului 1200. De asemenea, compunerea imnurilor latinești Veni Sancte Spiritus și Salve palatine îi sunt atribuite lui Herman I.
Căsătorii și descendenți
modificareHerman I a fost căsătorit de două ori:
- în 1182 cu Sofia de Sommerschenburg (d. 1189/1190), fiică a contelui palatin Frederic al II-lea și a Lutgardei de Stade;
- în 1196 cu Sofia de Wittelsbach, fiica ducelui Otto al I-lea al Bavariei.
Din prima căsătorie au rezultat doi copii:
- Jutta (n. 1184 – d. 1235), căsătorită de două ori:
- Hedviga, căsătorită în 1211 cu contele Albert al II-lea de Weimar-Orlamünde.
Din a doua căsătorie au rezultat șase copii:
- Irmgarda (n. 1197), căsătorită în 1211 cu contele Henric I de Anhalt din Casa de Ascania;
- Ludovic (n. 1200 – d. 1227), succesor ca landgraf al Turingiei;
- Herman (n. 1202 – d. 1216);
- Conrad (n. 1204 – d.1247), devenit mare maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni;
- Henric Raspe (n. 1204 – d. 1247), devenit landgraf de Turingia;
- Agnes, căsătorită în 1225 cu Henric cel Crud din familia de Babenberg (n. 1208 – d. 1228), fiul margrafului Leopold al VI-lea al Austriei și în 1229 cu ducele Albert I de Saxonia (n. c. 1175 – d. 1261).
Note
modificare- ^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în
- ^ „Hermann I”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ The Peerage
- ^ Hans și Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena 1994, ISBN 978-3-85001-485-4, p.23.
- ^ „Der Wartburgkrieg, mittelhochdeutsch (ed. Simrock)”. 12koerbe.de. Accesat în .
- ^ Karl Simrock (ed.): Der Wartburgkrieg, Stuttgart 1858.
Bibliografie
modificare- Ernst Winkelmann, Philipp von Schwaben und Otto IV. von Braunschweig, Leipzig, 1873–1878.
- T. Knochenhauer, Geschichte Thüringens, Gotha, 1871.
- F. Wachter, Thüringische and obersächsische Geschichte, Leipzig, 1826.
- Hans și Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena 1994, ISBN 978-3-85001-485-4.
- Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.