Hermann Emil Fischer
Hermann Emil Fischer (n. , Euskirchen, Provincia Rinului(d), Regatul Prusiei – d. , Berlin, Germania) a fost un chimist german, profesor universitar la Erlangen, Würzburg și Berlin, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe anul 1902, având contribuții în domeniul chimiei organice și biologice.
.svg){kind=small}
Motivația Juriului Nobel: „în recunoașterea serviciilor extraordinare pe care le-a făcut prin lucrările sale asupra sintezei zahărului și purinei”.
Biografie
modificareEmil Fischer s-a născut la 9 octombrie 1852. Tatăl său, om de afaceri, îl încurajează să-și construiască o carieră, studiind științele exacte. Urmează seminarii de fizică și mineralogie. Se transferă la Universitatea din Strasbourg, unde profesorul Adolf von Maeyer îi schimbă invariabil domeniile de studii și descoperiri: chimia.
A efectuat primele cercetări pentru descifrarea alcătuirii proteinelor. În anul 1875 el a arătat cum hidrazina poate fi folosită la separarea și identificarea diferitelor tipuri de zahăr din amestecurile impure. În urma acestor succese, a fost invitat de către Adolf von Baeyer la Universitatea din Erlangen, unde a făcut primele observații asupra stereochimiei. Apoi a studiat purinele, elucidând structura acestora în detaliu, legând-o de mecanismul vieții. Emil Fischer a arătat că purinele (constituenți ai acizilor nucleici) sunt molecule-cheie în țesuturile vii.
Deși în 1902 i s-a acordat Premiul Nobel, viața științifică a lui Emil Fischer și-a continuat linia ascendentă. Următorii ani a manifestat interes în studiul moleculelor complicate ale proteinelor, arătând modul în care aminoacizii se combina în molecula proteică, precum și metoda de legare a acestora. În 1907 a construit o moleculă proteică alcătuită din 18 unități de aminoacizi.
Experimentând-o a arătat că enzimele digestive o atacă la fel ca pe o proteină naturală. Descoperirile ulterioare au demonstrat că din multitudinea de aminoacizi existenți, viața a selectat doar 20, din care: glicina, alanina, valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, prolina, triptofanul, serina, treonina, metionina, asparagina, acidul glutamic, cisteina, tirozina, histidina, lizina și arginina. Fischer a demonstrat că aminoacizii proveniți din hidroliza proteinelor, prin recombinare alcătuiesc un grup de substanțe numite peptide (sau peptone). Apare o legătură covalentă, numită legătură peptidică, rezultată din reacția părții acide a unui aminoacid cu gruparea aminică (bazică) a altuia. Legătura peptidică permite combinarea a doi sau mai mulți acizi aminați pentru a forma lanțurile de aminoacizi. Emil Fischer a sintetizat peptide care aveau într-un lanț până la 18 aminoacizi.
Note
modificare- ^ www.accademiadellescienze.it, accesat în
- ^ The Nobel Prize in Chemistry 1902 (în engleză), nobelprize.org, accesat în
- ^ Table showing prize amounts (PDF) (în engleză), Fundația Nobel, aprilie 2019, accesat în
- ^ https://www.fi.edu/en/laureates/emil-fischer Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Award winners : Davy Medal (în engleză), accesat în
- ^ List of Royal Society Fellows 1660-2007 (PDF), p. 122
- ^ a b Emil Hermann Fischer, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ a b Hermann Emil Fischer, SNAC, accesat în
- ^ Emil FISCHER, Académie nationale de médecine, accesat în
- ^ Hermann Emil Fischer (în neerlandeză), Biografisch Portaal
- ^ a b Emil Fischer, Gran Enciclopèdia Catalana
- ^ a b www.accademiadellescienze.it, accesat în
- ^ Emil Herman Fischer, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ Emil Hermann Fischer, Opća i nacionalna enciklopedija
- ^ „Hermann Emil Fischer”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
Legături externe
modificare
Vezi și
modificare