Deschide meniul principal
Iancu Văcărescu
Iancu vacarescu.jpg
Date personale
Născut1792[1] Modificați la Wikidata
București, Țara Românească[*] Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani)[2] Modificați la Wikidata
București, Principatele Unite Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie Țara Românească[*][[Țara Românească (stat (fost principat) și regiune istorică pe teritoriul României)|​]]
Flag of the United Principalities of Romania (1862 - 1866).svg Principatele Unite Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist[*]
traducător
poet Modificați la Wikidata

Iancu Văcărescu (n. 1792,[1] București, Țara Românească[*] – d. ,[2] București, Principatele Unite) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei românești. A fost sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare ale vremii: membru al Societății Literare din 1827, al Societății Filarmonice din 1833, al Asociației Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine și a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) și pe tinerii poeți (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu).

Atitudinea politică antirusească și naționalistă îi aduce arestarea și exilarea în anul 1831.

Opera sa (reunită în volumele „Poezii alese”, 1830 și „Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848), deși lipsită de strălucirea poetică a tatălui său, introduce cu timiditate structuri lirice noi, anunțând pastelul sau meditația. În ciuda ecourilor manieriste (multe poezii sunt idile cu personaje mitologice), e un poet de tranziție între neoclasicismul secolului al XVIII-lea și romantismul pașoptist. A scris printre primele sonete în limba română și a inaugurat poezia ocazională pe teme istorice: simpatizant al Revoluției lui Tudor Vladimirescu, a scris pateticul îndemn Glasul poporului sub despotism, din care două versuri au rămas celebre: „ Să tremure! Să tremure cumplita tiranie/ Zdrobit va fi cine-a-ndrăzni gînd de tiran să-i vie!”

Lirica sa erotică, de factură neoanacreontică („O zi și o noapte la Văcărești”, sau „Primăvara amorului” ș.a.), manifestă, printr-un viu sentiment al naturii, tendința de a depăși vechile canoane ale epocii. A scris poeme filozofice („Adevărul”) sub influența iluminismului, balade pe teme folclorice, epistole, ode, elegii, idile și epigrame.

O sinteză a formulelor clasice poate fi considerată poezia Primăvara amorului, în care zeul Amor îl introduce pe poet într-o natură nocturnă, convențională, dar cu detalii preromantice, ca ruinele orașului.

Poeziile sale anunță tonul „veselului Alecsandri”.

Cuprins

OperaModificare

Antume
  • Poezii alese, București, 1830;
  • Ermiona, mireasa lumii celeilalte, tragedie patetică în cinci acturi tradusă din nemțește, București, 1834;
  • Regulu, tragedie în cinci acte, din lb. germana tradusă de Iancu Văcărescu, București, 1834;
  • Grădinarii orb sau aloiul înflorit, comedie cu cântece în două acte, tradusă de Iancu Văcărescu, București, 1836;
  • Adevărul, București, 1843;
  • Bertrand și Raton, București, 1846;
  • Dragoste din copilărie. București, 1846;
  • Napoleon la Soen-Brun și Sînta Elena București, 1847;
  • Colecție din poeziile dlui marelui logofăt Iancu Văcărescu, pref. I. Voinescu II, București, 1848;
  • Britanicu, tragedie în cinci acte de J. Racine, trad. de Iancu Văcărescu, București, 1861.
Postume
  • Poeziile Văcăreștilor, ed. îngrijită de M. Dragomirescu și Em. Girleanu, pref. de Al. Odobescu, București, 1908;
  • Corespondență literară între Nicolae și Iancu Văcărescu, ed. îngrijită și pref. de I. Virtosu, București, 1938;
  • Poeții Văcărești. Viața și opera lor poetică, ed. îngrijită și pref. de Paul I. Papadopol, București, 1940;
  • Poeții Văcărești. Versuri alese, ed. îngrijită de Elena Piru, introducerea de Al. Piru, București, 1961.

NoteModificare

  1. ^ a b Iancu VACARESCU - biografie - (opera si scrierile) 
  2. ^ a b Iancu Vacarescu biografia 

BibliografieModificare

  • Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1966
  • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și pînă în prezent

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Iancu Văcărescu
La Wikisursă există texte originale legate de Iancu Văcărescu