Ileana Vrancea
| Ileana Vrancea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Hedda Katz  |
| Născută | (95 de ani) Bârlad, Tutova, România |
| Cetățenie |  Regatul României.svg){kind=small} Republica Populară Română.svg){kind=small} Republica Socialistă România Israel |
| Ocupație | critic literar[*] istoric literar[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Ileana Vrancea, născută sub numele Hedda Katz, (n. , Bârlad, Tutova, România) este un critic și istoric literar român, care s-a stabilit în 1987 în Israel.
Biografie
modificareS-a născut în 1929 la Bârlad în familia funcționarului Matei Katz și al soției sale, Ana (n. Liebman), primind la naștere numele Hedda Katz. A urmat școala primară și liceul la București (cu examenul de bacalaureat susținut în 1947),[1] apoi a studiat la Facultatea de Drept (1947-1950)[2] și Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1947-1951).[1][3] În 1970 a obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din București cu teza E. Lovinescu – criticul literar, artistul.[1]
Hedda Katz a lucrat încă din ultimul an de facultate ca redactor la secția învățământ și cultură a ziarului Scânteia (1950-1955) și apoi la revistele Lupta de clasă (1955-1971) și Era socialistă.[1][3] În perioada 1956-1971 a fost șefa secției literatură și artă a ziarului Lupta de clasă.[1] Între timp, și-a legalizat în 1958 pseudonimul Ileana Vrancea, care a devenit numele ei legal.[1] A pregătit un „doctorat de stat” în Franța cu teza E. Lovinescu et la developpment de la critique roumaine moderne, pe care nu a mai putut-o susține din cauza impunerii după 1980 a interdicției de a părăsi țara.[1]
A emigrat în Israel în 1987 pentru ca soțul ei, Sergiu, să poată fi tratat acolo de o boală infecțioasă la plămâni și pentru a fi alături de fiica ei, care emigrase mai demult.[4] A fost exclusă din PCR, în urma unei ședințe publice.[5] Soțul ei a murit la scurtă vreme după sosirea în Israel.[4] Ileana Vrancea a lucrat apoi pe postul de conferențiar universitar la Institutul „Dinur” al Universității Ebraice din Ierusalim.[1]
Activitatea publicistică
modificareIleana Vrancea a debutat cu studiul de folclor „Doinele” în Viața Românească (anul III, nr. 1, ianuarie 1950, pp. 246-262), revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R.[1] A colaborat la publicațiile Scînteia, Era socialistă, Dialog etc.[2] A scris câteva volume de critică literară: Tradiții ale criticii literare marxiste în România (1962), E. Lovinescu. Critic literar (1965), E. Lovinescu. Artistul (1969), Confruntări în critica deceniilor IV-VII (1975), Între Aristarc și bietul Ioanide (1978).[1] După ce la începutul carierei a susținut ideologia comunistă, ea a renunțat în anii 1960 la aceste convingeri și a adoptat atitudini disidente.[6] A publicat două volume cu privire la activitatea culturală a lui Eugen Lovinescu, evidențiind atât laturile pozitive, cât și contradicțiile ideologice ale operei sale critice și analizându-i arta sa literară de memorialist și prozator.[3] Volumul Confruntări în critica deceniilor IV-VII (E. Lovinescu și posteritatea lui critică) (1975) urmărește să detecteze urme ale procedeelor critice lovinesciene în critica românească postbelică.[3]
După ce s-a stabilit în Israel a colaborat la volumul colectiv Jewish Problems in Eastern Europe (1993) și la vol. VII al Kratkaia Evreiskaia Ențiklopedia (1994).[1]
Opera
modificare- Tradiții ale criticii literare marxiste din Româna. 1930-1940, Ed. Politică, București, 1962;
- E. Lovinescu. Critic literar, Ed. pentru Literatură, București, 1965;
- E. Lovinescu. Artistul, Ed. pentru Literatură București, 1969;
- Confruntări în critica deceniilor IV-VII (E. Lovinescu și posteritatea lui critică), cu un cuvânt înainte de George Macovescu, Ed. Cartea Românească, București, 1975;
- Între Aristarc și bietul Ioanide, studii critice despre George Călinescu, Ed. Cartea Românească, București, 1978.
Note
modificare- ^ a b c d e f g h i j k Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 843.
- ^ a b Irina Petraș, Panorama criticii literare românești 1950-2000: critici și istorici literari, teoreticieni, eseiști, esteticieni ; dicționar ilustrat, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2001, p. 648.
- ^ a b c d Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Ed. Albatros, București, 1977, p. 619.
- ^ a b Monica Lovinescu, Jurnal, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 2002, p. 264.
- ^ Maria Banuș, Însemnările mele: 1927-1999, Ed. Cartea Românească, București, 2014.
- ^ Virgil Nemoianu, România și liberalismele ei: atracții și împotriviri, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 20.