Infopress Grup

(Redirecționat de la Infopress)

Infopress Grup a fost cea mai mare tipografie din România[1]. Infopress are sediul în Odorheiu Secuiesc, județul Harghita iar din anul 2005 este parte a Kvos, companie de investiții cu sediul în Islanda, care are în portofoliu mai multe tipografii din mai multe țări[2][3]. Compania concurează cu tipografiile Megapress, Coprint, Monitorul Oficial și Gcanale[3].

Înființată în 1990 ca editor al ziarului Odorheiu Secuiesc, Infopress s-a dezvoltat constant, devenind cea mai mare companie din industria tipografică din România, axându-se pe publicațiile cu tiraj mare și piața revistelor[4]. În prezent, este cea mai mare companie de servicii tipografice din Europa de Sud-Est și una din cele mai importante din Europa de Est[4]. În mai 2010, fondul de investiții spaniol GED a preluat controlul a 92% din acțiunile grupului Infopress, într-o tranzacție de peste 12 milioane de euro[4].

Infopress mai deține încă o tipografie mai mică decât cea de la Odorhei în Ungaria, deschisă la finalul lui 2008[5]. Compania a preluat în 2008 și tipografia Delta din Bulgaria, unde a derulat câteva operațiuni de modernizare, însă s-a retras din acționariat în urma unor disensiuni cu acționarul fondator bulgar cu privire la strategia de dezvoltare[5].

Număr de angajați în 2008: 462[5]

Cifra de afaceri:

  • 2009: 55 milioane euro[5]
  • 2008: 78 milioane euro[5]
  • 2007: 67 milioane euro[1]
  • 2006: 50,2 milioane euro[3]
  • 2005: 39 milioane euro[6]
  • 2003: 20 milioane dolari[7]
  1. ^ a b Cea mai mare tipografie din Romania vede afaceri de 100 de mil. euro in 2009, 30.12.2008, zf.ro, accesat la 24 martie 2010
  2. ^ Investitie de 15 milioane de euro la Infopress din Odorheiu Secuiesc, 22.04.2007, zf.ro, accesat la 24 martie 2010
  3. ^ a b c Afaceri de 60 de milioane de euro pentru Infopress, 23.04.2007, zf.ro, accesat la 24 martie 2010
  4. ^ a b c TRANZACTIE: Fondul de investitii GED cumpara cea mare tipografie din Romania, 4 mai 2010, wall-stret.ro, accesat la 13 octombrie 2010
  5. ^ a b c d e Infopress, cea mai mare tipografie: Scaderea din 2009 a implicat o supracapacitate semnificativa in piata, 24.03.2010, zf.ro, accesat la 24 martie 2010
  6. ^ Infopress a făcut la sase luni mai mult profit decat tot anul trecut, 15.08.2006, zf.ro, accesat la 24 martie 2010
  7. ^ Infopress a investit 2 mil. dolari pentru o crestere de 20% anul viitor, 10.11.2003, zf.ro, accesat la 24 martie 2010

Legături externe

modificare