Electrotehnică

domeniul al ingineriei care se ocupă cu electricitatea
(Redirecționat de la Inginerie electrică)

Electrotehnica este o ramură de inginerie si disciplină a științelor tehnice care studiază aplicațiile fenomenelor electromagnetice. Ramura industriei corespunzătoare e industria electrotehnică.

Termenul de electrotehnică sau electricitate tehnică a fost introdus de Werner von Siemens din anul 1880, an care marchează desprinderea din știința fizicii și evoluția electrotehnicii ca ramură de inginerie de sine stătătoare, având numeroase aplicații industriale și aducând un aport important la dezvoltarea tehnicii în general.

Prin dispozitivele și utilajele bazate pe folosirea curentului electric electrotehnica a adus cu sine mutații importante în industrie și viața socială. Astfel extragerea de materii prime a fost așezată pe noi baze (de exemplu extragerea aluminiului); prin folosirea mecanizării, automatizării și robotizării a crescut productivitatea muncii; agricultura folosește instalații electrice de irigat, de fabricarea îngrășămintelor chimice și multe altele; transporturile, în special cele feroviare, au devenit mult mai rentabile.

În ceea ce privește folosirea electrotehnicii de către mass-media, ea este primordială. Fără ea nu ar exista cinematograful, radioul și televiziunea.

Totodată electrotehnica a stat la baza dezvoltării altor discipline tehnice de sine stătătoare cum sunt telecomunicațiile, electronica, automatizarea și informatica. Dezvoltarea electrotehnicii este strâns legată de dezvoltarea electrochimiei odată cu apariția primelor surse de curent electric, anume elementele galvanice cum ar fi pila voltaică și pila Leclanche.

Personalități românești cu studii în domeniul fenomenelor electromagnetice recunoscute pe plan mondialModificare

Nicolae Vasilescu-Karpen (1870-1964) - primul rector al Școlii Politehnice din București, eminent profesor și savant în domeniul fenomenelor electromagnetice, cu o teză de doctorat referitoare la câmpul magnetic al corpurilor încărcate cu sarcină electrică aflate în mișcare. A investigat și domeniul electrochimiei, folosind ipoteza existenței electronului solvatat în soluții apoase de electroliți, ipoteză revoluționară la data emiterii ei (prin anii 1920 când se cunoștea electronul solvatat doar în soluții de metale alcaline în amoniac lichid) și care stă la baza unei ramuri de cercetare științifică activă pe plan internațional în ultimele 5-6 decenii și reprezentată de personalități ca Alexandru Naum Frumkin.

Constantin Budeanu (1886-1959) - renumit profesor de electricitate care a elaborat teoria fenomenelor reactive și deformante în rețelele electrice, impunând-o pe plan internațional, reprezentant activ și deosebit de apreciat al țării noastre în Comisia Electrotehnică Internațională (CEI), în cadrul căreia a condus Subcomitetul pentru fenomene reactive și deformante.

Ion S. Gheorghiu (1885-1968) - profesor de Mașini electrice, autor al primului Tratat de Mașini Electrice în limba română, cel care a elaborat în 1914-1915 primul proiect de electrificare a căii ferate Ploiești-Brașov.

Alexandru Popescu (1900-1974) - profesor de Electrotehnică și de Măsurări electrice, a proiectat și realizat laboratoarele de Mașini electrice, de Măsuri electrice, de Încercări Industriale și de Înaltă Tensiune din localul Polizu din București; a înzestrat prin strădanii deosebite Facultatea de Electrotehnică cu o bibliotecă bogată de specialitate care actualmente face parte din patrimoniul național.

Remus Răduleț (1904-1985) - profesor de teoria electromagnetismului, autorul axiomatizării acestei științe, cu contribuții remarcabile în teoria electrodinamicii relativiste și teoria mărimilor fizice primitive, inițiatorul imensei enciclopedii tehnice intitulate „Lexiconul tehnic român”, președinte al Comisiei Electrotehnice Internaționale (CEI), creatorul școlii românești de Bazele Electrotehnicii.

Vezi șiModificare

Legături externeModificare