Ioana a II-a, Regină a Neapolelui

reginӑ a Neapolelui
(Redirecționat de la Ioana a II-a de Neapole)
Ioana a II-a de Anjou
Reginӑ a Neapolelui

Ioana de Anjou-Durazzo (portret de Antoni Boys, c.1580)
Date personale
Născută25 iunie 1371
Zadar, Regatul Croat
Decedată2 februarie 1435 (63 ani)
Neapole
ÎnmormântatăBasilica Santissima Annunziata Maggiore[*] Modificați la Wikidata
PărințiCarol al III-lea de Neapole[*]
Margareta de Durazzo[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriLadislau de Napoli Modificați la Wikidata
Căsătorită cuWilhelm (din )
Iacob al II-lea de Bourbon[*] (din ) Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriregină[*]
Familie nobiliarăCasa de Anjou
Reginӑ a Neapolelui
Domnie6 august 1414 – 2 februarie 1435
Încoronare28 octombrie 1419
PredecesorLadislau
SuccesorRené de Anjou

Ioana a II-a (în italiană Giovanna II di Napoli), (n. , Zadar, Cantonul Zadar, Croația – d. , Napoli, Regatul Neapolelui) a fost regină a Neapolelui din 1414 până la moarte. Odată cu dispariția ei în 1435 s-a stins dinastia Anjou-Sicilia. Ioana a folosit titlul formal de Regină a Ierusalimului și a Ungariei.

Biografia

modificare
 
Stema Ioanei de Anjou-Durazzo (Regina Neapolelui, Regină titulară a Ierusalimului și Regină titulară a Ungariei)

Tinerețea

modificare

Ioana s-a născut la Zadar în Regatul Croat, ca fiică a lui Carol al III-lea de Neapole și a Margaretei de Durazzo.[1]

În 1386 Maria de Blois, ducesa văduvă de Anjou, a început negocierile pentru căsătoria fiului ei Ludovic al II-lea de Anjou cu Ioana, însă acesta a refuzat categoric în mai 1387 să se căsătorească cu fiica principalului dușman al tatălui său.[2]

În toamna anului 1401 Ioana, în vârstă de 28 de ani, s-a căsătorit cu Wilhelm, duce al Austriei. El fusese logodit cu verișoara ei, regina Hedviga a Poloniei. Ioana și Wilhelm nu au avut copii. Wilhelm a murit în 1406 la doar cinci ani de la căsătorie.

Ascensiunea la tron

modificare

În 1414 Ioana, în vârstă de 41 de ani și fără copii, i-a succedat fratelui ei, Ladislau, la tronul regatului Neapole.[3] La începutul anului 1415 Ioana s-a logodit cu Ioan, fiul regelui Ferdinand I al Aragonului, cu douăzeci și cinci de ani mai tânăr decât ea.[4] Logodna a fost anulată după scurt timp, Ioana fiind liberă să aleagă un alt soț.

Ea dusese întotdeauna o viață foarte libertină însă după moartea lui Wilhelm relația ei cu Pandolfo Alopo, în vârstă de 26 de ani, a fost una publică el primind și funcția de seneșal al regatului. Această relație a provocat ulterior căderea influentului condotier și conetabil Muzio Sforza⁠(d), stârnind multă nemulțumire.[5] Alopo și condotierul Sforza o conduceau pe Ioana în timp ce nobilii regatului doreau ca ea să aibă alături un soț suficient de puternic pentru a pune capăt influenței favoritilor ei, dar care să nu dorească să devină el însuși rege. A fost preferat Iacob al II-lea de Bourbon, conte de La Marche (1370–1438), iar nunta a avut loc pe 10 august 1415.[6] Totuși, Iacob s-a instaurat rege, a dat ordin să fie ucis Alopo, l-a întemnițat pe Sforza și și-a izolat soția în propriile apartamente. Toate acestea au provocat reacția nobililor, care l-au obligat pe Iacob să-l elibereze pe Sforza, să renunțe tronul regal și să părăsească în cele din urmă regatul.

La scurt timp după aceea Ioana l-a trimis pe Sforza să-și restabilească puterea în Roma de unde napolitanii fuseseră alungați după moartea regelui Ladislau. Sforza a invadat orașul în 1416 și l-a forțat pe condotierul Braccio da Montone, care apăra Roma în numele Papei, să se retragă. În 1417 când Oddo Colonna a devenit papă ca Martin al V-lea, el s-a aliat cu Ioana, care la rândul ei a promis să renunțe la Roma și să îl aducă pe Sforza înapoi la Neapole. Acesta s-a trezit fără influență asupra reginei, care era acum complet dominată de noul ei iubit Giovanni Caracciolo (Sergianni). În speranța de a-și putea restabili poziția și de a-l distruge pe Caracciolo, Sforza a promovat revendicarea lui Ludovic al III-lea de Anjou, care dorea să fie succesorul Ioanei după moartea ei - plan aprobat de papa. Datorită influenței lui Caracciolo, Ioana a refuzat să-l adopte pe Ludovic, în schimb a apelat la Alfonso al V-lea de Aragon, căruia i-a promis moștenirea tronului și pe care l-a adoptat în 1420. Rezultatul a fost un război în care luptau Ioana și Alfonso, pe de o parte, și Ludovic și Sforza, pe de altă parte. Cei din urmă au avut sprijinul papei. Ostilitățile s-au încheiat în 1422 cu victoria monarhilor și un tratat de pace. Această pace a durat câțiva ani.

În mai 1423 Alfonso l-a arestat pe Caracciolo și a asediat Castelul Capuano, reședința Ioanei. S-a ajuns la un acord, iar Caracciolo a fost eliberat. El a fugit la Aversa cu Ioana. Aici ea s-a întâlnit din nou cu Ludovic, a declarat nulă adopția lui Alfonso și l-a numit pe Ludovic noul ei moștenitor. Alfonso a fost nevoit să se întoarcă în Spania, iar Ioana s-a întors la Neapole în aprilie 1424.

Sfârșitul domniei

modificare

Ambiția excesivă a lui Caracciolo a împins-o pe Ioana să comploteze pentru asasinarea lui. Pe 19 august 1432, Caracciolo a fost înjunghiat în camera sa din Castelul Capuano. El a fost înmormântat la Neapole.

Ioana a murit pe 2 februarie 1435 la Neapole după ce îl numise ca succesor pe René de Anjou, fratele lui Ludovic. Ioana a murit la vârsta de 63 de ani și a fost înmormântată în Biserica Sf. Annunziata.

  1. ^ Guida Myrl Jackson-Laufer: Women Rulers Throughout the Ages: An Illustrated Guide, (ABC-CLIO, 1999), ISBN 9781576070918 pp. 201-202.
  2. ^ Guida Myrl Jackson-Laufer: Women Rulers Throughout the Ages: An Illustrated Guide, (ABC-CLIO, 1999), ISBN 9781576070918 pp. 201-202.
  3. ^ Ephraim Emerton: The Beginnings of Modern Europe (1250-1450), (Ginn and Company, 1917), ISBN 978-1519659224, pp. 428-429.
  4. ^ Elena Woodacre: The Queens Regnant of Navarre: Succession, Politics, and Partnership, 1274-1512, Editura Palgrave Macmillan 2013, ISBN 9781137339140 p. 91.
  5. ^ Guida Myrl Jackson-Laufer: Women Rulers Throughout the Ages: An Illustrated Guide, (ABC-CLIO, 1999), ISBN 9781576070918 pp. 201-202.
  6. ^ Guida Myrl Jackson-Laufer: Women Rulers Throughout the Ages: An Illustrated Guide, (ABC-CLIO, 1999), ISBN 9781576070918 pp. 201-202.

Bibliografie

modificare
  • Alan Ryder: Giovanna II d'Angiò. în: Mario Caravale (ed.): Dizionario Biografico degli Italiani (DBI), vol. 55: Ginammi–Giovanni da Crema, Istituto della Enciclopedia Italiana, Roma 2000, pp. 477–486.
  • Daniel Waley, Peter Denley: Later Medieval Europe 1250-1520, Editura Routledge, 2001, ISBN 9780582258310.
  • Katherine Jansen, Joanna Drell, Frances Andrews (ed.) Medieval Italy texts in translation, University of Pennsylvania Press (10. Juli 2009), ISBN 978-0812241648.
  • Zita Eva Rohr: Yolanda of Aragon (1381–1442), Family and Power, Editura Palgrave Macmillan, ISBN 978-1-137-49912-7.