Wikipedia

Wilhelm, Duce al Austriei

duce al Austriei (1386–1406)
Wilhelm
Duce al Austriei

Wilhelm, Duce al Austriei (portret de Antoni Boys, c. 1580)
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Viena, Ducatul Austriei⁠(d) Modificați la Wikidata
Decedat (36 de ani) Modificați la Wikidata
Viena, Ducatul Austriei⁠(d)[1] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCatedrala Sfântul Ștefan din Viena Modificați la Wikidata
PărințiLeopold al III-lea, Duce de Austria
Viridis Visconti Modificați la Wikidata
Frați și suroriLeopold al IV-lea de Habsburg
Frederic al IV-lea
Ernest I Modificați la Wikidata
Căsătorit cuIoana a II-a a Neapolelui (din ) Modificați la Wikidata
OcupațieRegent Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăCasa de Habsburg
Duce al Stiriei, Carintiei și Crainei
Domnie9 iulie 1386 – 15 iulie 1406 (cu Leopold al IV-lea)
PredecesorLeopold al III-lea
SuccesorErnest I
Duce al Austriei Anterioare și Conte al Tirolului
Domnie9 iulie 1386 – 15 iulie 1406 (cu Leopold al IV-lea)
PredecesorLeopold al III-lea
SuccesorLeopold al IV-lea (în Austria Anterioarӑ) Frederic al IV-lea (în Tirol)
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Wilhelm, supranumit cel Ambițios sau cel Prietenos, (n. , Viena, Ducatul Austriei⁠(d) – d. , Viena, Ducatul Austriei⁠(d)) aparținând Casei de Habsburg, a fost din 1386 și respectiv din 1395 duce de Stiria, Carintia și Craina, iar din 1404 a fost și regentul Ducatului Austriei.[2] El a fost cel care a reunit cele două linii ale familiei de Habsburg (Linia Albertină și Linia Leopoldină) în 1395.[3]

Motto-ul său: „Ars vincit naturam” (în traducere: „Arta învinge natura”).[4]

Originea și familia modificare

Wilhelm a fost primul fiu al ducelui Leopold al III-lea al Austriei (1351–1386) și al soției sale Viridis Visconti (1350–1414), fiica lui Bernabò Visconti, stăpânul orașului Milano.

În 1380 la vârsta de 10 ani Wilhelm a fost logodit cu prințesa Hedviga de Anjou, fiica regelui Ludovic I al Ungariei. Aceasta a fost considerată una dintre primele încercări ale Casei de Habsburg de a urma o politică matrimonială în Europa Centrală și de Est. Wilhelm a petrecut câțiva ani la curtea Ungariei. În 1384 Hedviga a fost încoronată regină a Poloniei. Wilhelm a petrecut iarna anului 1385 și primăvara anului 1386 cu Hedviga la Cracovia. Deși cei doi își doreau căsătoria, dar la insistențele stărilor generale poloneze logodna a fost desfăcută în favoarea căsătoriei reginei cu prințul Lituaniei (ca rege al Poloniei s-a numit Vladislav al II-lea.[5] Wilhelm a părăsit Cracovia în mai 1386 și după moartea tatălui său în același an, a devenit stăpânul teritoriilor leopoldine. El s-a căsătorit cu Ioana a II-a de Neapole, verișoara fostei sale logodnice Hedviga și sora regelui Neapolelui, Ladislau de Anjou. Acesta pretindea coroana Regatului Ungariei și se plasa astfel de partea opozanților Mariei, sora Hedvigăi și a soțului ei, Sigismund de Luxemburg (ca soț coregent și succesor al acesteia).

Nu se cunosc descendenți ai lui Wilhelm din căsătoria sa cu Ioana.

Aranjamente succesorale modificare

 
Regele Venceslau îi înfeudează pe ducii Wilhelm și Albert al IV-lea cu teritoriile lui Albert al III-lea după moartea acestuia (1398)

Când tatăl său a murit în Bătălia de la Sempach în 1386 Wilhelm avea doar 16 ani, dar era major și astfel i-a putut succeda fiind fiul cel mai mare. Totuși, cu acordul prelaților și al nobililor, el a acceptat doar puțin mai târziu pe 10 octombrie 1386, pentru el și frații săi, tutela unchiului Albert al III-lea, care a suspendat împărțirea proprietății convenite prin Contractul de la Neuberg din 1379 și a preluat conducerea familiei.[6]

După moartea unchiului Albert în 1395 Wilhelm, ca cel mai în vârstă membru al familiei de sex masculin și astfel senior al familiei, a susținut păstrarea teritoriilor nedivizate bazându-se pe testamentul unchiului său și invocând Privilegium maius. Astfel el a intrat în conflict cu vărul său Albert al IV-lea, care își succedase tatăl în ducatul Austriei, unde Wilhelm se bucura de susținerea cetățenilor Vienei. Albert al IV-lea avea însă sprijinul nobilimii vieneze. Ca urmare, după medierea Stărilor generale austriece, a fost încheiat Contractul de la Hollenburg pe 22 septembrie 1395, care prevedea guvernarea comună a celor doi veri, adică fiecare dintre ei urma să guverneze în propriile teritorii și în calitate de coregent în teritoriile celuilalt. Administrația și curtea trebuiau conduse în comun.[7] În calitate de duce al Austriei Interioare Wilhelm a guvernat ducatele Stiria, Carintia, Craina și litoralul austriac începând din 1396 cu reședința la Graz. Totuși, el a rezidat în principal la Hofburg în Viena împreună cu Albert al IV-lea.[8]

Leopold al IV-lea, fratele mai mic al lui Wilhelm, primise de la Albert al III-lea administrația comitatului Tirol și a Austriei Anterioare încă din 1392.[9] Pe 30 martie 1396[10] a fost încheiat la Viena un nou contract prin care Leopold al IV-lea a primit drepturi total egale în teritoriile leopoldine, administrația Tirolului și a Austriei Anterioare și, de asemenea, compensații financiare.[11] În acest contract exista și o reglementare provizorie privind frații mai mici. Wilhelm urma să preia tutela lui Ernest, iar Leopold pe cea a lui Frederic.[12]

Contractul era limitat în timp și ulterior a fost prelungit de trei ori. În 1402 Ernest și Frederic au devenit și coregenți în teritoriile care aparțineau fraților lor. La moartea lui Albert al IV-lea în 1404 Wilhelm, în calitate de senior al familiei, a devenit regent pentru fiul minor al acestuia, Albert al V-lea.

Politica lui Wilhelm modificare

În decembrie 1395 a fost încheiat un armistițiu cu regele Venceslau al IV-lea al Boemiei punând capăt temporar conflictului în care fusese implicat Albert al III-lea. Faptul că Wilhelm și ceilalți duci austrieci nu au reușit să găsească o linie politică comună a dus la o slăbire semnificativă a dinastiei. Alungarea regelui Venceslau al IV-lea de pe tronul Sfântului Imperiu Roman în 1400 și alegerea contelui palatin Rupert al III-lea ca antirege a dus și la o scindare a dinastiei, poziția lui Wilhelm fiind evaluată foarte diferit în literatura secundară.[13]

Începând din 1402 Albert al IV-lea și Wilhelm au introdus în Ducatul Austriei, cu acordul nobilimii, prelaților și stărilor generale, așa-numitele „șoapte”, un fel de lege marțială în scopul de a pune capăt tacurilor nobililor feudali și ale bandelor de tâlhari, consecință a situației politice instabile din țările vecine Boemia și Moravia. Wilhelm a continuat această politică și după moartea lui Albert. Pentru a evita atacuri similare din Ungaria, Wilhelm a ocupat Neusiedl am See⁠(d) unde a înființat o bază militară în scopul menținerii păcii locale.[14]

În comparație cu tatăl său, Wilhelm nu călătorea cu plăcere. După aproximativ 14 luni de la preluarea guvernării el a întreprins călătoria pentru primirea omagiului feudal, dar nu a organizat ceremonia de primire a puterii la Zollfeld în Carintia după cum cerea tradiția. Wilhelm s-a aflat în Stiria la Graz doar 3-4 săptămâni pe an, iar în Carintia și Craina s-a aflat cel mult două săptămâni în cei 11 ani de guvernare și a părăsit doar foarte rar teritoriile habsburgice.[8]

Moartea și succesiunea modificare

Wilhelm a murit în 1406 și a fost înmormântat în Cripta ducală din Catedrala Sf. Ștefan din Viena.

După Tratatul de la Neuberg din 1379 și Tratatul de la Hollenburg din 1395, în 1406 moștenirea habsburgică a fost reîmpărțită. Leopold al IV-lea, al doilea frate din Linia Leopoldină, regent în Innsbruck și conte de Tirol, a devenit tutorele nepotului Albert al V-lea și regent în Viena; Ernest, al treilea frate, încă fără regență, a devenit duce în Austria Interioară și cel mai tânăr frate, Frederic al IV-lea, regent al Austriei Anterioare, a luat preluat comitatul Tirol.

Note modificare

  1. ^ Habsburg, Wilhelm der Höfliche, Herzog von Oesterreich (BLKÖ)[*][[Habsburg, Wilhelm der Höfliche, Herzog von Oesterreich (BLKÖ) (entry in the Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich (vol. 7, p. 415))|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ Walter Kleindel: Das große Buch der Österreicher., Editura Kremayr & Scheriau, Viena 1987, ISBN 3218004551, p. 594.
  3. ^ Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, Editura Ueberreuter, Viena, 1988, ISBN: 8-8000-3247-3, p. 429.
  4. ^ Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, Editura Ueberreuter, Viena, 1988, ISBN: 8-8000-3247-3, p. 428.
  5. ^ Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation, Disertație 2009, p. 152 (versiune online)
  6. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, p. 188. Faptul că Leopold al IV-lea, fratele mai tânăr al lui Wilhelm, și-a dat acceptul abia în noiembrie 1386 poate fi un indiciu că atunci a devenit major.
  7. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft in Österreich., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, p. 194.
  8. ^ a b Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation, Disertație 2009, p.153 (versiune online)
  9. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, p. 189.
  10. ^ Walter Kleindel: Das große Buch der Österreicher., Editura Kremayr & Scheriau, Viena 1987, ISBN 3218004551, p. 289.
  11. ^ Compensația financiară pentru Leopold al IV-lea s-a datorat faptului că veniturile obținute din Tirol și Austria Anterioară erau mult mai mici decât cele din ducatele Stiria, Carintia și Craina. Abia sub conducerea fratelui său, ducele Frederic al IV-lea, situația financiară s-a transformat în mod opus. Klaus Brandstätter: Zur Entwicklung der Finanzen unter Herzog Friedrich IV. în: Georg Mühlberger - Mercedes Blaas (ed.): Grafschaft Tirol: „Terra Venusta“., Innsbruck, 2007, ISBN 9783703004353, pp. 233-234.
  12. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, p. 194 și p. 196.
  13. ^ În timp ce Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. 2001, p. 196, consideră că Wilhelm împreună cu Albert al IV-lea se aflau de partea lui Sigismund, în literatura secundară se afirmă mereu că din contră el împreună cu Leopold al IV-lea de partea lui Ruprecht. Deși legăturile matrimoniale și incursiunea lui Ruprecht la Roma dau impresia unei politici potrivnice lui Venceslau nu se poate trece cu vederea faptul că nici Sigismund, nici Venceslau și ceilalți ai familiei nu dădeau impresia unei „case unite” din punct de vedere politic.
  14. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, pp. 194 și 196-197.

Bibliografie modificare

  • Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter. phil. Disertație, Viena, 2009, pp. 152–164 (versiune online) .
  • Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, pp. 194–198.
  • Walter Kleindel: Das Grosse Buch der Österreich, Editura Kremayr & Scheriau, Viena, 1987, ISBN: 3-321-00455-1.
  • Constantin von Wurzbach: Habsburg, Wilhelm der Höfliche, Herzog von Oesterreich în: Biographisches Lexikon Österreich, vol. 7, Editura L.C. Zamarski, Viena 1856-1891, p. 415.
  • Franz Krones: Wilhelm (Herzog von Österreich), articol din: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB), vol. 43, Leipzig 1898, pp. 20-24.
  • Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, Editura Ueberreuter, Viena, 1988, ISBN: 8-8000-3247-3.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Wilhelm,_Duce_al_Austriei&oldid=16056587