Ion D. Berindey

arhitect român
Ion Berindey
NSPetrescuGaina - ID Berindei.jpg
Ion D. Berindey
Date personale
Născut1871
București
Decedat1928
București
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitect Modificați la Wikidata
Activitate
Clădiri semnificative* Palatul Culturii din Iași
* Muzeul Național "George Enescu" din București
* Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București

Ion D. Berindey (n. 28 iunie 1871, București - d. 29 septembrie 1928, București) a fost un arhitect român.[1]

BiografieModificare

Fiul lui Dumitru Berindey (1832–1884), arhitect și ministru al Lucrărilor publice în Cabinetul Ion Ghica (1870-1871) și al Anei (1849–1931), născută Slatineanu, Ion D. Berindey a început studiile în București, frecventând pentru scurtă vreme cursurile Școlii de poduri și șosele.

În 1887, Ion D. Berindey a plecat la Paris, unde a frecventat cursurile arhitectului Duray, iar în 1889 a fost admis la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, Secția de Arhitectură. Aici i-au fost profesori Charles Girault, Honoré Daumet, Pierre Esquié. În 1897 a obținut diploma de arhitect oferită de guvernul francez, întorcându-se în țară în același an.[2]

Reîntors în țară, Ion D. Berindey a devenit unul din promotorii proeminenți ai stilului arhitectural neo-românesc. Numeroase clădiri de patrimoniu din București au fost proiectate de Berindey, care a fost unul dintre cei mai prolifici și faimoși arhitecți români din prima jumătate a secolului al 20-lea.

În perioada iunie 1899 - 29 martie 1901 Ion D. Berindey a fost arhitect-șef al Serviciului Tehnic al Ministerului Afacerilor Interne. Între 14 decembrie 1900 - 11 ianuarie 1905 și între 22 martie 1916 - 23 ianuarie 1919 a fost ales vicepreședinte al Societății Arhitecților din București.[2]

La 1 august 1905 i-a fost încredințată direcțiunea Expoziției Generale Române din 1906, fiind numit inspector general al lucrărilor din Câmpul Filaretului, când a fost înființat și Parcul Carol I. Pentru Expoziția Generală Română din 1906, I.D. Berindey a proiectat Pavilionul Casei Staadecker și Pavilionul Comisiunii Europene a Dunării.[2]

În 1906 a participat la concursul pentru proiectul Palatul Păcii de la Haga, proiectul său fiind reținut și premiat.[2]

Clădiri proiectateModificare

  • Palatul Administrativ din Iași - 1906-1925 (azi Palatul Culturii);
  • Casa general Heracle Arion (B-dul Lascăr Catargiu nr. 15) - 1896;
  • Leagănul Sfânta Ecaterina (lângă Arcul de Triumf) - 1899
  • Palatul Cantacuzino / Casa cu Lei / Muzeul Național "George Enescu" (Calea Victoriei nr. 141) - 1902;
  • Vila Vasile Gănescu (Șoseaua Kiseleff nr. 9) - 1901;
  • Casa diplomat Alexandru D. Florescu (str. Henri Coandă nr. 22) - 1902;
  • Vila Solacolu (str. Visarion nr. 8) - 1905
  • Vila Bazil G. Assan (Casa Assan din Piața Lahovary) - 1906;
  • Conacul Popeci (comuna Dranic, sat Padea, județul Dolj), locuința bancherului N.N. Popp - 1907
  • Casa Ion Kalinderu / Muzeul Kalinderu (str. Vasile Sion ) - 1908-1909;
  • Proiectul parcelării Ioanid (Parcul Ion Voicu) - 1909
  • Vila amiral Vasile Urseanu / Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (str. Lascăr Catargiu nr. 21) - 1910;
  • Vila Maria Ioanidi (Bd Dacia nr. 79) - 1911;
  • Vila Emanuel Krețulescu (str. Henri Coandă nr. 18) - 1911;
  • Vila D. Emanoil - Procopiu (str. Dumbrava Roșie nr. 5) - 1911;
  • Vila Căpitan Tărtășescu (str. Dumbrava Roșie nr. 9) - 1912;
  • Vila Emil Costinescu (str. Polonă nr. 4) - 1913;
  • Vila Iatan Poenaru (str. Polonă nr. 2) - 1913
  • Vila Hugo Staadeker (Str. Dumbrava Roșie nr. 4) - 1913-1915
  • Casa avocat Toma Stelian / în prezent sediu de partid (Șoseaua Kiseleff nr. 10) - 1914;
  • Casa Grigore N. Filipescu (str. Nicolae Filipescu) - 1915;
  • Casa Ion Cămărășescu (str. Lascăr Catargiu nr. 39) - 1920.
  • Vila Săbăreanu-Leonida (Bd Dacia nr. 81) - 1921-1926
  • Vila Bălănescu (Bd Dacia nr. 75) - 1925-1927
  • Hipodromul de la Băneasa / a fost demolat în anii '50 pentru a face loc unei alte construcții, Casa Scânteii.

Galerie de imaginiModificare

BibliografieModificare

  • București, în căutarea Micului Paris, Narcis Dorin Ion, Editura Tritonic, 2003
  • Viața și opera arhitectului Ion D. Berindei, Adriana Ioniuc, Editura Vasiliana

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ „Ion D. Berindey”. Accesat în . 
  2. ^ a b c d Reședințe bucureștene în stil Berindey

Legături externeModificare