Deschide meniul principal

Ion Popescu-Zeletin (n. 30 ianuarie 1907, Buda, județul Bacău - d. 20 mai 1974, București) a fost un inginer silvic român, specializat în biometrie forestieră și amenajarea pădurilor. A condus programe de cercetare fundamentale pentru campania de amenajare integrală a pădurilor și a pus bazele științifice pentru determinarea taxonomiei fondului forestier din România. A contribuit la cercetările de ecologie forestieră, la ocrotirea și conservarea arboretelor din Munții Carpați. A fost membru corespondent al Academiei Române.

Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Ion Popescu-Zeletin
Ion Popescu-Zeletin .jpg
Inginerul Ion Popescu-Zeletin
Date personale
Născut30 ianuarie 1907
Buda, România
Decedat20 mai 1974, (67 de ani)
București, Republica Socialistă România
CopiiRadu Popescu-Zeletin
Naționalitate România
Ocupațieinginer silvic
Activitate
EducațieFacultatea de drept din Iași, Facultatea de silvicultură din București, Universitatea din Gießen
Lucrări remarcabile„Sistemul românesc de zonare și cartare a pădurilor”
PremiiOrdinul Muncii clasa a III-a

BiografieModificare

Școala elementară a urmat-o în satul natal, după care fost elev al Liceului „Gh. Roșca Codreanu”[1] din Bârlad[2] iar apoi, după ce a absolvit Facultatea de drept din Iași (1925 – 1929), Ion Popescu a absolvit și Facultatea de silvicultură din București (1926 – 1931)[3].

După terminarea studiilor a fost încadrat ca inginer ajutor la Ocolul Silvic Gruiu (1931) în Serviciul Silvic. A fost remarcat pentru calitatea lucrărilor pe care le-a executat la Snagov, Căiuț și Codrii Cosminului, motiv pentru care a fost transferat la Serviciul de Studii și Cercetări al Casei Autonome a Pădurilor. Datorită rezultatelor sale excepționale, profesorul Marin Drăcea l-a recomandat pentru o bursă, în Germania, la Universitatea din Gießen, bursă cu care și-a continuat pregătirea profesionala și și-a susținut teza de doctorat în 1936, devenind doctor inginer silvic, specialist în biometrie forestieră și amenajarea pădurilor[2], după care a desfășurat o intensă activitate dedicată perfecționării și conducerii tehnico-științifice a lucrărilor de amenajare a pădurilor la nivel național.[3]

În anul 1944 și-a început cariera didactică. A urcat apoi treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor la Facultățile de silvicultură din București (în 1946 la catedra de Cadastru, hotărnicie, topografie forestieră și corecția torenților[4]) și Brașov.[3]

Aflat în aceste poziții, a adus contribuții în patru mari domenii – dendrometrie, auxologie forestieră, amenajarea pădurilor și ecologie forestieră – și a elaborat numeroase lucrări, a căror valoare științifică a fost și este recunoscută peste hotare.[3]

În 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Române[2], dar cariera sa științifică și didactică a fost întreruptă în anul 1959, când, împreună cu alți trei membri ai Academiei – Constantin Georgescu, Constantin D. Chiriță și Grigore Eliescu – a fost deținut politic fără să i se fi intentat un proces.[3] Totul a pornit de la un raport al M.A.I. din 30.12.1958, prin care Alexandru Drăghici îl informa pe Gheorghe Gheorghiu-Dej că, în urma unor anonime, se descoperiseră elemente dușmănoase, legionare, în cadrul Departamentului Silviculturii și Institutului de cercetări forestiere. Astfel, organele de cercetare l-au luat în lucru pe Ion Popescu-Zeletin, identificat că ar fi fost legionar, director științific al Institutului de Cercetări Forestiere, laureat al Premiului de Stat, Constantin Georgescu, profesor în științe silvice, fost P.N.Ț.-ist, exclus din P.M.R., care deținea funcția de director al secției de protecția pădurilor, profesorul Eliescu Grigore, fost legionar, care deținea funcția de șef al laboratorului de combatere a insectelor, inginerul Mircea Ștefănescu, șeful Biroului protecția pădurilor din Departamentul Silviculturii, membru al Frățiilor de Cruce. Din materialele informative, de anchetă și din documentele oficiale conducerea ministerului a ajuns la concluzia că aceștia duseseră activitate antistatală prin tergiversarea măsurilor de combaterea dăunătorului „Lymantria Monacha” care atacase suprafețe păduroase din cele mai însemnate bazine de rășinoase din țara noastră.[5] Cauza reală a arestării fost împotrivirea lor intransigentă la intenția autorităților comuniste de creștere a suprafeței arabile în principal prin sacrificarea pădurilor. După 14 luni de detenție, sub presiuni externe, toți patru au fost eliberați în 1960.[6]

După ce a fost eliberat din detenție, Ion Popescu-Zeletin a traversat o perioadă dificilă până în 1968, când a fost chemat la conducerea Institutului de Cercetări Forestiere și, doi ani mai târziu, a contribuit la înființarea Academiei de Științe Agricole și Silvice, în care a fost ales membru titular, președinte al Secției de silvicultură (1970) și conducător de doctorate. Este considerat fondatorul școlii naționale de biometrie forestieră și amenajament.[2][3]

Doctorul inginer Aurel Ungur, fost ministru adjunct al pădurilor în anii '50, povestea într-un interviu:[7]

Savantul Ion Popescu-Zeletin urma să fie numit director științific la Institutul de Cercetări Silvice. Am primit la cabinet o turnătorie cum că Zeletin fusese legionar și defilase în cămașă verde. M-am dus să-i arăt ministrului "corespondența" și el a rupt "reclamația". Mi-a spus că știa despre asta, îi spusese chiar Zeletin.

Cea mai importantă contribuție a sa a fost „Sistemul românesc de zonare și cartare a pădurilor”, pe care l-a elaborat în cadrul Institutului de Cercetări forestiere și care a fost apoi legiferat[3] prin Hotărârea Consiliului de Miniștri (H.C.M) nr. 114/1954, bazată pe “Criteriile de clasificare funcțională a pădurilor” elaborate de prof.dr. Ion Popescu-Zeletin în anul 1953[8].

FamiliaModificare

Are un fiu, Radu Popescu-Zeletin, (n. 4 februarie 1947, București), informatician german de origine română, profesor la Technische Universität Berlin, membru de onoare al Academiei Române.[9][10]

LucrăriModificare

  • Cartea Pădurilor, 1938 (în colaborare)
  • Curs de dendrometrie, 1953
  • Zonarea funcțională a pădurilor, 1953
  • Tabele dedrometrice, 1320 pagini, Editura Agro Silvică de Stat, 1957
  • Biometria forestieră, 1965 (în colaborare)
  • Cercetări ecologice în podișul Babadag, 1971
  • Opere alese - Dendometrie, auxologie forestieră, amenajarea pădurilor și ecologie forestieră, 435 pagini, Editura Academiei Române, București, 2008, ISBN 973-27-1636-6

DistincțiiModificare

Pentru merite deosebite în muncă și rodnică activitate, cu prilejul împlinirii a 15 ani de la înființarea Academiei Republicii Populare Romîne, Consiliul de Stat al Republicii Populare Romîne i-a acordat în 1963 lui Ion Popescu-Zeletin Ordinul Muncii clasa a III-a.[11]

RecorduriModificare

Ion Popescu Zeletin a identificat în 1945, în pădurea Harțagul din Munții Penteleu, județul Buzău, cel mai înalt molid din România. Arborele, care avea 62 m înălțime și diametrul de 2,4 m și un volum al fusului, cu coajă, de circa 84 m³, a ars în 1946.[12]

In memoriamModificare

  • Academia Oamenilor de Știință din România a inițiat „Premiul Ion Popescu-Zeletin” pentru lucrări publicate din domeniul științelor agricole.[13][14]
  • Academia de Științe Agricole și Silvice a inițiat „Premiul Ion Popescu-Zeletin” pentru lucrări publicate din domeniul științelor silvice.[15]

NoteModificare

BibliografieModificare

În periodiceModificare

  • Giurgiu, V., 1997: Contemporaneitatea operei lui Ion Popescu-Zeletin, în Revista pădurilor, 2, pp. 34–40.
  • Ungur, A., 2007: Contribuții ale prof.dr. Ion Popescu-Zeletin la dezvoltarea silviculturii românești, în Pădurea și viața, 3, pp. 50–51.

Legături externeModificare