Ion Spălățelu

istoric român
Ion Spălățelu
Date personale
Născut (93 de ani) Modificați la Wikidata
Scornicești, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din București
Academia Ștefan Gheorghiu  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a[*] ()  Modificați la Wikidata

Ion Spălățelu (n. , Scornicești, Olt, România) este un istoric român, specializat în istoria organizațiilor fasciste și comuniste din secolul al XX-lea. A fost doctor în istorie, profesor universitar la Academia Ștefan Gheorghiu din București[1] și șef de sector la Comitetul Central al Partidului Comunist Român.[2]

Biografie

modificare

S-a născut la 24 august 1931[1] în satul Scornicești din județul Olt,[1][3][4] localitatea natală a viitorului președinte comunist Nicolae Ceaușescu (1918–1989).[4][5] A urmat studii secundare la Slatina și București, după care a lucrat ca redactor la ziarul Scînteia (1951–1969).[1] A absolvit în acest timp cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității din București și a Facultății de Istorie a Mișcării Muncitorești de la Academia de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”.

A obținut apoi titlul științific de doctor în istorie[1][6] la 11 iulie 1968, în urma susținerii tezei de doctorat Contribuții ale presei revoluționare și democrate din România la lupta împotriva perico­lului fascist. 1933–1938, elaborate sub conducerea științifică a conf. univ. dr. Nicolae Popescu, la Facultatea de Istorie a Mișcării Muncitorești de la Academia de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lîngă C.C. al P.C.R.[6] Comisia de doctorat a fost formată din: conf. univ. dr. Mihai Fătu (președinte), conf. univ. dr. Nicolae Popescu (con­ducător științific), prof. univ. dr. docent Ladislau Bányai, prof. univ. dr. Titu Geor­­gescu și conf. univ. dr. Aurel Loghin (membri).[6]

Spălățelu a lucrat un timp ca șef de sector la Comitetul Central al Partidului Comunist Român.[2] A fost angajat apoi la Academia „Ștefan Gheorghiu” pe post de conferențiar universitar (din 1972).[1] A deținut o funcție importantă în cadrul organelor de propagandă ale Partidului Comunist Român[3][4] în anii 1980 și, în această calitate, a participat la consfătuiri cu redactorii presei românești din acea vreme.[3] Istoricul și eseistul Sorin Antohi, care a fost redactor-șef al revistei studențești ieșene Dialog în perioada 1982–1983, îl considera un „istoric de partid [...] mult mai puțin inteligent” decât Eugen Florescu (un „zbir ideologic” care a îndeplinit funcția de șef al Secției Presă a CC al PCR) și îl compara cu personajul caragealian Agamiță Dandanache, prin faptul că se făcea de râs în cadrul ședințelor,[3] iar istoricul Vladimir Tismăneanu îl poreclea „scribul de la Secția de Propagandă” și îl includea printre „istoricii de curte” care au contribuit la apariția sintagmei de „geniu al Carpaților” cu care era omagiat Nicolae Ceaușescu.[4]

Activitatea publicistică

modificare

Ion Spălățelu s-a remarcat ca un specialist în istoria contemporană a României, cercetând activitatea organizațiilor de tip fascist din România în deceniul al IV-lea și elaborând lucrări de analiză critică pe acest subiect,[1] în conformitate cu ideologia regimului comunist. A publicat câteva cărți despre activitatea desfășurată de comuniști în perioada „ilegalității” și a celui de-al Doilea Război Mondial și despre activitatea Gărzii de Fier pe care a descris-o ca o „organizație teroristă de tip fascist”.[1] Spălățelu a făcut parte din colectivul redacțional al volumelor Septembrie '23 în presa bulgară și străină (Ed. Știința și Arta, Sofia, 1973), Momente din istoria patriei, a partidului, a mișcării democratice și revoluționare din țara noastră (Ed. Academiei R.S.R., București, 1976), Contribuții la studierea istoriei contemporane a României (Ed. Politică, București, 1980) ș.a.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Spălățelu este Scornicești – vatră de istorie românească (1983),[3] pe care istoricul și eseistul Sorin Antohi o considera „o suprarealistă monografie care «demonstra» că Scorniceștii erau o vatră a dacilor liberi, rămasă nesupusă în perioada ocupației romane – un fel de sat al lui Astérix, minus umorul; un fel de ucronie involuntară, dacă e să găsesc un gen proxim savant”.[3] Cartea era o monografie istorică a localității natale a profesorului Spălățelu și a președintelui comunist Nicolae Ceaușescu[5] și fusese precedată de un articol publicat în revista Magazin istoric, care conținea o imagine din satelit a satului Scornicești,[5] care apărea ca detaliu într-o fotografie realizată în 15 aprilie 1981 de satelitul american Landsat.[7] Spălățelu scria în acel articol că Scorniceștiul „seamănă cu o creangă de stejar, cu trei ramuri (apele care-i brăzdează întinderile), răsărită ca un semn distinctiv lângă inima României”[7] și susținea că scorniceștenii erau „harnici, deștepți, cu fruntea lată, înălțime medie”, concluzionând în baza acestor „argumente” că ei erau descendenți ai dacilor.[5] Articolul respectiv a fost recenzat „devastator” de Monica Lovinescu[3] într-o emisiune pamflet la Radio Europa Liberă și a devenit un subiect de glumă la adresa istoricului și a teoriilor sale.[5]

Spălățelu a desfășurat, de asemenea, o bogată activitate publicistică în presa epocii și a publicat numeroase articole pe teme istorice în ziare și reviste ca Scînteia, Era socialistă, România liberă, Contemporanul, Lumea, Anale de istorie, Studii, România – pagini de istorie, Magazin istoric ș.a., în care a evocat principalele „momente de luptă revoluționară și antifascistă a poporului român”.[1] Unele studii și lucrări scrise de Ion Spălățelu au fost publicate, de asemenea, în limbile germană, franceză, engleză, rusă, spaniolă, bulgară și maghiară. El a susținut că în perioada 1933–1938 au apărut aproximativ 200 de publicații aflate în sfera de influență a Partidului Comunist din România, care au provenit în marea lor majoritate din presa legală,[8] dar acest număr a fost considerat „ușor exagerat” de către istoricul Mihai Burcea,[9] deoarece mai multe ziare cu o orientare comunistă au fost nevoite adesea să-și schimbe numele ca urmare a politicii autorităților de suprimare a publicațiilor ce promovau o ideologie antinațională.[9]

Distincții

modificare

Profesorul Ion Spălățelu a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[2]

  • Garda de Fier – organizație teroristă de tip fascist, Ed. Politică, București, 1971, 432 p.; ed. a II-a revăzuta și adăugită, 1980, 388 p. – în colaborare cu dr. Mihai Fătu
  • Erou la 15 ani: elevul Virgil Iovănaș, Ed. Militară, București, col. „Fii ai neamului românesc”, 1971, 87 p.
  • Printre foarfecele cenzurii, Ed. Politică, București, 1974, 197 p.
  • Corespondenții de război transmit... (august 1944 – mai 1945), Ed. Militară, București, 1975, 227 p. – în colaborare cu col. Aurel Lupășteanu
  • Izbînzi prin vremuri. Comuniștii – o istorie trăită 1921–1981, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1981, 292 p.
  • Scornicești – vatră de istorie românească, Ed. Albatros, București, 1983, 332 p.; ed. a II-a revăzuta și adăugită, Scornicești – vatră de istorie românească. Ceaușescu Nicolae – fără drept la moarte, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1999, 368 p.

Traduceri

modificare
  • A Vasgárda – Fasiszta típusú terrorszervezet, Ed. Politikai Konyvkiado, 1971, 416 p. – în colaborare cu dr. Mihai Fătu, traducere în limba maghiară de Sándor Barabás, István Bántó, Kálmán Lőrincz, Miklós Rácz și Kálmán Zsigmond
  • „Presa revoluționară și democrată din anii 1933–1937 despre sprijinul acordat organizațiilor fasciste de cercurile reacționare interne și externe”, în Analele Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lîngă CC al PCR, nr. 4/1967, pp. 112–113.
  • „Presa revoluționară și democrată din România în apărarea independenței și suveranității țării împotriva pericolului fascist, 1933 – februarie 1938”, în Studii și articole de istorie (SAI), anul XI, 1968, pp. 249–261.
  • „Presa progresistă românească împotriva ideologiei fasciste”, în Lupta de clasă, nr. 6, 1968.
  • „Actul istoric de la 23 August 1944 din România și reflectarea lui de către diplomația țărilor din coaliția Națiunilor Unite”, în Studii și articole de istorie (SAI), anii XLIX–L, 1984, pp. 26–34.

Articole

modificare
  1. ^ a b c d e f g h i Ștefan Ștefănescu, Adolf Armbruster, Enciclopedia istoriografiei românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, p. 300.
  2. ^ a b c „Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 138 din 20 aprilie 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România”, Buletinul Oficial (171), , accesat în  
  3. ^ a b c d e f g Sorin Antohi (), „Dialog: egoistorie, microistorie, istorie”, În Aurelia Stoica (coord.), „Literatură, arte, idei în Alma Mater” / „Dialog”: 1969–1990: indice bibliografic (PDF), Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pp. 22–23, ISBN 973-703-080-X, accesat în  
  4. ^ a b c d Vladimir Tismăneanu (), „Nicolae Ceaușescu și Crin Antonescu sau Homo Scornicestiensis și Homo Isacciensis”, HotNews.ro, accesat în  
  5. ^ a b c d e Radu Filipescu (), „Europa Liberă a însemnat o realitate alternativă, diferită de minciuna oficială”, Revista 22, arhivat din original la , accesat în  
  6. ^ a b c ***, „Susținerea unor teze de doctorat”, în Analele Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lîngă CC al PCR, anul XIV, 1968, nr. 6, pp. 167–168.
  7. ^ a b Viorel Ilișoi (), „Scornicești, utopia lui Ceaușescu”, Jurnalul Național, accesat în  
  8. ^ Ion Spălățelu, „Presa revoluționară și democrată din anii 1933–1937 despre sprijinul acordat organizațiilor fasciste de cercurile reacționare interne și externe”, în Analele Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lîngă CC al PCR, nr. 4/1967, p. 113.
  9. ^ a b Mihai Burcea (), Apărând orânduirea de stat: Siguranța pe urmele lui Gheorghe Crosneff în România interbelică (PDF), București: Editura Universității din București, p. 58, ISBN 978-606-16-0759-4, accesat în