Ivo de Chartres

Acest articol se referă la un canonist medieval. Pentru un sfânt jurist medieval, vedeți Sfântul Ivo.
Ivo de Chartres
Yves de Chartres gravure d'André Thevet 1584 musée des Beaux-Arts de Chartres Eure-et-Loir France.png
Date personale
Născut1040[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Auteuil, Picardia, Franța Modificați la Wikidata
Decedat1116 (76 de ani)[5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Chartres, Centru, Franța Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică[9] Modificați la Wikidata
Ocupație canon law jurist[*][[canon law jurist (jurist or lawyer specialised in church law and guidelines)|​]]
scriitor
preot romano-catolic[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină[10] Modificați la Wikidata
Funcția episcopală
Ivo de Chartres
Rebdorf St. Johannes der Täufer 059.JPG
Date personale
Născut1040
Auteuil, Franța
Decedat23 decembrie 1115
Chartres
ReligieBiserica Catolică[9] Modificați la Wikidata
Ocupație canon law jurist[*][[canon law jurist (jurist or lawyer specialised in church law and guidelines)|​]]
scriitor
preot romano-catolic[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină[10] Modificați la Wikidata
Venerație
Venerat înBiserica Romano-Catolică
Beatificat18 decembrie 1570, Bazilica Sfântul Petru din Roma, Pius al V-lea
Sărbătoare23 decembrie
PatronajeCanonici
Gloriole.svg Sfinți

Ivo de Chartres, în latină Ivo Carnutensis, în franceză Yves de Chartres (n. 1040,[1][2][3][4] Auteuil, Picardia, Franța – d. 1116,[5][6][7][8] Chartres, Centru, Franța) a fost un episcop, partizan al reformelor inițiate de papa Grigore al VII-lea, participant major în controversa investiturii, conflict care a opus papalitatea și Sfântul Imperiu Roman. Ivo a contribuit la o soluție de compromis, elaborând distincția între investitura spirituală (care scapă puterii laice) și investitura temporală (aprobarea temporală, lumească, de către un rege sau împărat) a episcopului, soluție adoptată în 1114.

ViațaModificare

Un intelectual de frunteModificare

Născut la Auteuil în regiunea Beauvais și format la școala episcopală a acestui oraș, la Paris, apoi la Abația Notre-Dame du Bec în Normandia, unde l-a avut profesor pe Lanfranc și codiscipol pe Anselm de Canterbury. După ce a fost canonic la Nesle, Yves de Chartres a devenit în 1078 magistrat în comunitatea canonială Saint-Quentin de la Beauvais.

Reforma pe care a condus-o în această comunitate de canonici augustinieni l-a ridicat la rangul de model.[11] Doisprezece ani mai târziu, în 1090, papa Urban al II-lea l-a propus la succesiunea episcopului Geoffroy de Chartres, care era acuzat de simonie, și l-a hirotonit el însuși, în ciuda apelului lui Geoffroy. Începând din această epocă, viața sa este mai bine cunoscută, grație unei culegeri de 300 de scrisori, care s-a păstrat, „sursă fundamentală pentru acea perioadă”.[11] Alegerea lui Yves de Chartres la scaunul episcopal era datorată mult calităților care l-au înscris într-o veche tradiție intelectuală, cum ar fi, de exemplu, a lui Fulbert de Chartres (1006-1028)[12]: el poseda o cultură considerabilă și de aceea era foarte adesea solicitat.

În 1097 a sfințit noua biserică a comunității călugărești Saint-Étienne de Nevers.[13]

CanonizareModificare

Biserica Romano-Catolică îl celebrează la 23 decembrie.[14]

OpereModificare

I s-au atribuit lui Yves de Chartres numeroase predici, precum și numeroae colecții canonice importante pentru scolastică și dreptul canonic, dintre care, cel puțin, Panormia este cu siguranță a lui[11]:

  • Tripartita, 1093
  • Decretum, (Décret), 1094
  • Panormia, 1095
  • Fantasia, 1098

NoteModificare

  1. ^ a b „Yves de Chartres”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Ivo of Chartres, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b Santo Ivo de Chartres, Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, accesat în  
  4. ^ a b Ivo ze Chartres, Czech National Authority Database 
  5. ^ a b http://www.documentacatholicaomnia.eu/30_10_1040-1116-_Ivo_Carnotensis_Episcopus.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  6. ^ a b Ivo Carnotensis, opac.vatlib.it 
  7. ^ a b Iwo z Chartres, MAK 
  8. ^ a b Ivo, Trove 
  9. ^ a b Catholic-Hierarchy.org, accesat în  
  10. ^ a b Mirabile: Archivio digitale della cultura medievale 
  11. ^ a b c Paul Bertrand, Bruno Dumézil, Xavier Hélary, Sylvie Joye, Charles Mériaux et Isabelle Rosé, Pouvoirs, Église et société dans les royaumes de France, de Bourgogne et de Germanie aux Xe et XIe siècles (888-vers 1110), Ellipses, 2008, p. 313
  12. ^ Paul Bertrand, Bruno Dumézil, Xavier Hélary, Sylvie Joye, Charles Mériaux et Isabelle Rosé, Pouvoirs, Église et société dans les royaumes de France, de Bourgogne et de Germanie aux Xe et XIe siècles (888-vers 1110), Ellipses, 2008, p. 174
  13. ^ Mémoire concernant l’histoire ecclésiastique et civile d’Auxerre, Auxerre: Perriquet,   |first1= lipsă |last1= în Authors list (ajutor).
  14. ^ „Saint Yves de Chartres”. .

BibliografieModificare

  • Correspondance, tome 1 (1090-1098) (în franceză), Paris: Les Belles Lettres, , ISBN 9782251340296 . (le tome 2 n'est jamais paru)
  • Bruce Brasington, "The Prologue of Ivo of Chartres : a Fresh Consideration from the Manuscripts", dans Proceedings of the Eighth International Congress of Medieval Canon Law, San Diego, 1988, Cité du Vatican, 1992.
  • Péter Erdő, Die Quellen des Kirchenrechts. Eine geschichtliche Einführung, Frankfurt 2002, pp. 98–100.
  • Fournier, Paul (), Yves de Chartres et le droit canonique (în franceză), Paris: Revue des questions historiques 
  • Laïcs dans l'Eglise (în franceză), Éditions Beauchesne, , ISBN 9782701013022 . présentation en ligne
  • Touati, François-Olivier (), Yves de Chartres (1040-1115) (în franceză), Paris: Les Indes savantes, ISBN 978-2-84654-479-5 .

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Yves de Chartres