Jacques Curie
| Jacques Curie | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3]  Paris, Franța[2][4][5][6] |
| Decedat | (85 de ani)[2][3][7] Montpellier, Franța[2] |
| Înmormântat | Franța |
| Părinți | Eugène Curie[*] Sophie-Claire Depouilly[*] |
| Frați și surori | Pierre Curie |
| Copii | Maurice Curie[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța[8][9][10] |
| Ocupație | fizician chimist mineralog[*] om de știință cadru didactic universitar[*] executive[*] |
| Locul desfășurării activității | Paris[11] Montpellier[11] Alger[11] |
| Limbi vorbite | limba franceză[12][13] |
| Activitate | |
| Domeniu | fizică[1] mineralogie[1] Piezoelectricitate[1] substanță chimică[1] |
| Instituție | Universitatea din Montpellier |
| Alma Mater | Universitatea din Montpellier |
| Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] |
Modifică date / text  | |
Jacques Curie (n. , Paris, Franța – d. , Montpellier, Franța) a fost un fizician francez, profesor de mineralogie la Universitatea din Montpellier. A fost fratele lui Pierre Curie, alături de care a făcut prima demonstrație a efectului piezoelectric în 1880.[14] Este îngropat în cimitirul Saint-Lazare din Montpellier.
Biografie modificare
În 1883, Jacques Curie a fost numit profesor de mineralogie la Universitatea din Montpellier. Această nominalizare marchează sfârșitul colaborării sale cu fratele său Pierre. A rămas la Montpellier până la moartea sa survenită în 1941, cu excepția anilor 1887-1889, perioadă petrecută în Algeria pentru a preda la Scoala de Știință din Alger.[15] A devenit profesor de fizică abia în 1903, poziție pe care a păstrat-o până la pensionarea sa în 1925. Fiica lui, Madeleine, s-a căsătorit cu Jacques de Hauteclocque, văr primar al mareșalul Leclerc. Fiul său, Maurice Curie, a fost fizician.
Lucrări modificare
Contribuția științifică majoră a lui Jacques Curie a fost descoperirea efectului piezoelectric, alături de fratele său Pierre, în 1880. Cei doi frați arau preparatori la Facultatea de Științe din Paris, sub conducerea lui Charles Friedel. Relatările asupra descoperirii îi atribuie doar un rol minor lui Jacques Curie. Cu toate acestea, nu există niciun indiciu asupra acestui fapt,[16] Jacques având mai multă experiență decât fratele său Pierre în studiul piroelectricității. De fapt, este aproape imposibil să se discearnă în mod clar contribuțiile celor doi frați, deoarece aceștia și-au împărtășit în mod constant ideile. Potrivit lui Shaul Katzir,[16] trebuie luat în considerare faptul că descoperirea reprezintă rodul contribuțiilor lor comune.
Note modificare
- ^ a b c d Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b c d e f BnF catalogue général
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ http://www.geni.com/people/Jacques-Curie/4754172714860029316 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.encyclopedia.com/topic/Pierre_Curie.aspx Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://biography.yourdictionary.com/pierre-curie Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b http://data.bnf.fr/10304938/jacques_curie/ Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/0020722580900373 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ http://www.google.com/patents/US7936434 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ (PDF) http://calhoun.nps.edu/bitstream/handle/10945/4519/09Sep_Forester.pdf?sequence=1 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ ''Cercetări privind puterea inductivă specifică și conductibilitatea corpurilor cristalizate'' (fr. ''Recherches sur le pouvoir inducteur spécifique et sur la conductibilité des corps cristallisés'') de M. Jacques Curie, Teză prezentată la Facultatea de Științe din Paris, 62 pagini, Paris, La Lumière électrique, 1888.
- ^ Y. Chatelain (). „Jacques Curie”. Dictionnaire de biographie française (ed. Librairie Letouzey et Ané). Paris. p. 1400.
- ^ a b Shaul Katzir (). „The Discovery of the Piezoelectric effect”. Archives for the History of Exact Sciences (în engleză). 57: 61–91.