Jules Perahim
Jules Perahim | |
Fotografie din tinerețe | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Jules Blumenfeld |
Născut | [1][2][3][4][5] București, România[6] |
Decedat | (93 de ani)[2][3][4][5] Paris, Franța |
Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise Grave of Vanci[*] |
Căsătorit cu | Agnia Bogoslava, Marina Vanci |
Copii | 2, Matei și Rozalia |
Cetățenie | România (–) Franța Regatul României (–) Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (–) |
Ocupație | pictor |
Locul desfășurării activității | Franța[7] |
Limbi vorbite | limba română[4] |
Activitate | |
Organizație | Universitatea Națională de Arte București |
Stil | realism socialist, suprarealism |
Profesor pentru | Albert Poch |
Modifică date / text |
Jules Perahim, (n. 24 mai 1914, București – d. 2 martie 2008, Paris) a fost un pictor român, evreu de origine, care a excelat în stilul suprarealismului, dar și al realismului socialist.
Biografie
modificareNăscut Iuliș Blumenfeld, Jules Perahim a fost elev al pictorilor Nicolae Vermont și Costin Petrescu. Perahim se distanțează rapid de aceștia la începutul anilor 1930, devenind una din tinerele figuri ale avangardismului suprarealist românesc.
Devine cunoscut sub numele artistic de Perahim, cuvânt care înseamnă în ebraică "flori", a cărui proveniență constă din traducerea numelui său de familie Blumenfeld (câmp cu flori)[8].
Colaborează la revistele avangardiste unu (1930 - 1932) și Alge (1930 - 1933) , pe care o înființează cu Gherasim Luca și Aurel Baranga. În 1932, are loc prima expoziție personală de tablouri și desene, de tendință suprarealistă, metafizică, la București. Expune la București și la Brașov în 1936 tablouri și desene cu evidente accente de critică socială.
În 1938, expune la Praga, unde îl întâlnește pe artistul dadaist John Heartfield. Întors în România în timpul ascensiunii fascismului, este amenințat pentru desenele antinaziste și anticapitaliste publicate în presă ("Cuvântul liber", "Reporter", "Pinguin") și este nevoit să se refugieze în URSS, unde dezastrele războiului îl împing până în Armenia, unde își câștigă existența ca decorator al unui teatru pentru răniți.
În martie 1944, este mobilizat la Moscova pentru a fi tehnoredactorul revistei de front "Graiul nou". În această calitate, se întoarce în România în momentul în care aceasta se detașează de Axă. Lucrează ca profesor de scenografie și tehnica artelor grafice la Institutul de Arte Plastice din București (1948 - 1956) și ca redactor-șef al revistei "Arta plastică" (1956 - 1964). De asemenea a colaborat la revista „Veac Nou”. În acest timp, se consacră exclusiv artelor aplicate, ilustrației de carte, decoruri de teatru, decorații murale și ceramică. Din anii șaizeci revine la pictură. În 1969 expune tablouri la Ierusalim și se stabilește în Franța în 1969 [9] și realizează apoi cu succes circa patruzeci de expoziții personale în diverse țări ale lumii.
Începând din anii '90, opera lui Perahim este prezentă și în muzeele românești. Perahim a murit în anul 2008 la Paris, la vârsta de 94 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Père-Lachaise. Văduva lui, Marina Vanci-Perahim, istoric al artelor, profesoară emerită la Sorbona, a moștenit drepturile intelectuale și patrimoniale ale artistului.
Expoziții
modificare- De la propaganda politică la baby boom - Muzeul Județean de Istorie Brașov 25 martie-25 iulie 2016
- De la propaganda politcă la baby boom - PostModernism Museum, Bucuresti, 29 iunie-1 octombrie 2015
- Retrospective[1] , Musee Cantini[2], Marseille, 2021-2022
Distincții
modificare- Maestru emerit al artei (1962)[10]
Note
modificare- ^ Jules Perahim, Allgemeines Künstlerlexikon Online
- ^ a b Jules Perahim (în engleză), RKDartists
- ^ a b Jules Perahim, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b The Fine Art Archive, accesat în
- ^ „Jules Perahim”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ RKDartists, accesat în
- ^ „Jules Perahim cel cu nume de flori”. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
- ^ Observator cultural, Nr. 156 / 13-19 martie 2008 Amintirea lui Jules Perahim[nefuncțională – arhivă]
- ^ Revista Teatrul, anul VII, nr. 4, aprilie 1962.
Bibliografie
modificare- Édouard Jaguer, Jules Perahim, ed. arcane 17, 1990, Paris, ISBN 2903945446, și Stelian Tănase, București 2008.
- fr Jaguer, Édouard: Jules Perahim, ed. Arcane, 1990, ISBN 2903945446.
- Stelian Tănase coord. „Avangarda românească în arhivele Siguranței”, Editura Polirom, 2008
- Mircea Deac, „Lexicon critic și documentar Pictori, sculptori și desenatori din România secolele XV-XX”, Editura Medro, 2008
- Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoiță Lăptoiu, „Enciclopedia artiștilor români contemporani”, Ed. ARC 2000, vol. V, 2003, p. 148
- Constantin Prut, „Dicționar de artă modernă și contemporană”, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, 2016, pp. 512–513.
Legături externe
modificare