Justine Triet
| Justine Triet | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (45 de ani)  Fécamp, Haute-Normandie, Franța |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | regizoare de film scenaristă producătoare de film editoare de film[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[7] |
| Alma mater | Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris |
| Premii Oscar | |
| Cel mai bun scenariu original (2024) pentru Anatomia unei prăbușiri[6] | |
| Premii Globul de Aur | |
| Cel mai bun scenariu (2023) pentru Anatomia unei prăbușiri[3] | |
| Premii BAFTA | |
| Cel mai bun scenariu original (2024) pentru Anatomia unei prăbușiri[4] | |
| Alte premii | |
| Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] (2018)[1] European Film Award for Best Director[*] (2023) pentru Anatomia unei prăbușiri[2] European Film Award for Best Screenwriter[*] (2023) pentru Anatomia unei prăbușiri[2] César pentru cel mai bun regizor (2024) pentru Anatomia unei prăbușiri[5] César pentru cel mai bun scenariu original sau adaptare[*] (2024) pentru Anatomia unei prăbușiri[5] | |
Modifică date / text  | |
Justine Triet (n. , Fécamp, Haute-Normandie, Franța) este o regizoare, scenaristă și actriță franceză. După mai multe lungmetraje remarcate la Festivalul de Film de la Cannes în 2013, ea a câștigat Palme d'Or în 2023 cu filmul Anatomie d'une chute/Anatomy of a Fall.
Biografie modificare
Născută pe 17 iulie 1978 în Fécamp, Seine-Maritime, Justine Triet a crescut la Paris.[8][9]
Educație modificare
Justine Triet a studiat la Beaux-Arts din Paris având dorința de a deveni pictor. După doi ani de studii în această școală, ea a decis să se dedice producției video și montajului.[9] Abia mai târziu a ajuns să își facă o carieră în cinema.
Influență modificare
Triet spune că a fost influențată de John Cassavetes și filmul său Opening Night dar și de James L. Brooks cu filmul Tendres Passions (1983), dramă cu cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel al celui mai bun film, peliculă în care au jucat Shirley MacLaine și Jack Nicholson.[10]
La aproape cincisprezece ani de la debutul său, ea recunoaște în timpul Palme d'Or că la începutul carierei ei era «încă posibil să greșești și să o iei de la capăt».[11]
Carieră cinematografică modificare
Documentare modificare
După finalizarea studiilor Justine Triet a realizat o serie de documentare precum Sur place în 2007, apoi Solférino în 2008 și Des ombres dans la maison în 2010.[9]
Primul lungmetraj modificare
Triet face parte, alături de Antonin Peretjatko, Guillaume Brac, Sébastien Betbeder, Djinn Carrenard și Vincent Macaigne, dintr-o generație de tineri cineaști francezi despre care s-a scris în Cahiers du cinema în aprilie 2013, generație adusă sub lumina reflectoarelor la Festivalul de Film de la Cannes din același an.[12] Triet a prezentat acolo pentru prima dată, în programul Association du cinéma indépendant pour sa diffusion (ACID), primul ei lungmetraj, La Bataille de Solferino.
Filmul a fost remarcat de Le Figaro, care a vorbit despre actorii „convingători” și un aparat de filmat care „se clătina între disputele de familie ale unui jurnalist TV și evenimentul public” al alegerii lui François Hollande în 2012.[13] Revista culturală de stânga Télérama critică filmul pentru că dă o imagine a politicii „liniștitoare”.[14]
Următoarele filme modificare
Justine Triet a fost selectată în competiție la Festivalul de Film de la Cannes 2019 cu filmul Sibyl [15], film pentru care a scris scenariul împreună cu partenerul ei, care e și tatăl celor doi copii ai săi, actorul și regizorul francez Arthur Harari.[16]
Sibyl spune povestea unui psihoterapeute care se întoarce la prima ei dragoste, scrisul. Ea o are ca sursă de inspirație pe noua ei pacientă, o actriță în devenire. Eroina devenind din ce în ce mai implicată în viața tumultoasă a acestei paciente, și reînvie, cu această ocazie, propriile amintiri grele.
Palme d'Or 2023 modificare
În 2023 Justine Triet devine a treia femeie și a doua franțuzoaică din istoria Festivalului de la Cannes care a primit Palme d'Or, după ce neozeelandeza Jane Campion pentru Lecția de pian în 1993 și franțuzoaica Julia Ducournau pentru Titanium în 2021.[17][18]
Anatomie d'une chute (Anatomia unei prăbușiri) este o „disecția chirurgicală a unei relații”, prin relatarea procesului unei femei scriitoare acuzată că și-a ucis soțul. Scenariul a fost scris împreună cu Arthur Harari și este povestit în trei limbi.[19][18] Rolul principal al văduvei puse sub acuzare este interpretat de germanca Sandra Hüller și filmul îi are în distribuție pe Swann Arlaud, Antoine Reinartz și Samuel Theis.
Filmul, inspirat de fapte diverse din documentare polițiste, a adunat, după proiecția sa din 19 mai, cel mai bun punctaj din panelul de critici alcătuit de revista Screen International, la egalitate cu Mai decembrie al lui Todd Haynes[20].
Filmografie modificare
Regizor modificare
- 2007: La fața locului/Sur place (scurtmetraj)
- 2008: Solférino (documentar)
- 2010: Umbre în casă/Des ombres dans la maison (documentar)
- 2011: Vilaine Fille, mauvais garçon [21] (scurtmetraj)
- 2013: Bătălia de la Solferino/La Bataille de Solférino
- 2016: Victoria
- 2019: Sibyl
- 2023: Anatomia unei prăbușiri/Anatomie d'une chute
Actriță modificare
- 2007: Cronici din 2005 de Virgil Vernier
Onoruri modificare
- Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2012: Premiul EFA pentru cel mai bun film european pentru Vilaine Fille, mauvais garçon
- Festivalul Angers Premiers Plans 2012: Marele premiu pentru Vilaine Fille, mauvais garçon
- Belfort Film Festival - Interviuri 2012: Marele Premiu pentru scurtmetraj și premiu public pentru scurtmetraj pentru Vilaine Fille, mauvais garçon
- Festivalul de la Sevilla 2019: Premiul Asecan pentru Sibyl
- Festivalul de Film de la Cannes 2023: Palme d'or pentru Anatomie d'une chute
Note modificare
- ^ http://www.culture.gouv.fr/Nous-connaitre/Organisation/Conseil-de-l-Ordre-des-Arts-et-des-Lettres/Arretes-de-Nominations-dans-l-ordre-des-Arts-et-des-Lettres/Nomination-dans-l-ordre-des-Arts-et-des-Lettres-hiver-2018 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b europeanfilmawards.eu, accesat în
- ^ Brent Lang, Jordan Moreau (), Golden Globes: ‘Oppenheimer’ Leads With Five Wins, ‘Succession’ Tops TV With Four (Complete Winners List) (în engleză), accesat în
- ^ https://www.bafta.org/film/awards/2024-nominations-winners Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b https://www.lefigaro.fr/cinema/ceremonie-cesar/cesar-2024-le-palmares-complet-de-la-49e-ceremonie-20240223 Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.oscars.org/oscars/ceremonies/2024, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Fiche Vodkaster
- ^ a b c „Justine Triet, la cinéaste qui ausculte les femmes, sacrée à Cannes”. . Accesat în .
- ^ „Festival de Cannes 2019 : dans le labo « ultraféministe » de Justine Triet”. .
- ^ Article du journaliste à La Presse de Montréal, Marc-André Lussier, critique de cinéma
- ^ Michael Ghennam (12 juin 2013). „Rencontre avec Antonin Peretjatko pour La Fille du 14 juillet”. Arhivat din original la 2013-10-19. Accesat în 2023-05-29. Verificați datele pentru:
|date=(ajutor) - ^ Critique dans Le Figaroscope, supplément culturel dans Le Figaro par Marie-noëlle Tranchant
- ^ Critique dans Télérama, le 17 septembre 2016
- ^ Valentin Pérez (). „Justine Triet, anatomie d'une bande”. M Le magazine du Monde. 608: 65-71.
- ^ „Cannes festival 2019: full list of films”, The Guardian (în engleză), , accesat în
- ^ Clarisse Fabre (). „Cannes 2023 : en remportant la Palme d'or pour « Anatomie d'une chute », Justine Triet devient la troisième réalisatrice sacrée dans l'histoire du Festival”. Text "consulté le 28 mai 2023" ignorat (ajutor)
- ^ a b „Cannes 2023. "Anatomy of a Fall", regizat de Justine Triet, a câștigat Palme d'Or”. euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews. Accesat în .
- ^ „Virginie Efira et Justine Triet, filles en paire”. Liberation. .
- ^ Dépêche de l'Agence France-Presse, le 22 mai 2023 sur Radio-Canada
- ^ Amélie Galli (Décembre 2016). „"Vilaine fille mauvais garçon" de Justine Triet”. Verificați datele pentru:
|date=(ajutor)