Kalliroi Parren

Date personale
Kalliroi Parren

Nume la naștere	Kallirrόi Siganoù
Născută	1861^[1] Rethymno, Creta^⁠(d), Grecia
Decedată	15 ianuarie 1940 (79 de ani) Atena, Regatul Greciei
Înmormântată	Primul Cimitir din Atena[*]
Căsătorită cu	Ioannis Parren[*][[Ioannis Parren \|]]
Cetățenie	Grecia
Ocupație	scriitoare jurnalistă
Limbi vorbite	limba greacă limba greacă modernă
Studii	Arsakeia - Tositseia Scholeia[*]
Note
Premii	Ordinul Mântuitorului[*]
Modifică date / text

Kallirhoe (sau Kalliroi) Parren (în greacă Καλλιρρόη Παρρέν; n. 1861, Rethymno, Creta^⁠(d), Grecia – d. 15 ianuarie 1940, Atena, Regatul Greciei) a fost o jurnalistă și scriitoare elenă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ea a lansat mișcarea feministă în Grecia.

Tinerețe

Născută în Rethymnon, Creta, într-o familie din clasa de mijloc, Kallirhoe Parren și-a făcut studiile primare la școala de călugărițe din Pireu.^[2] După terminare, a studiat la cea mai bună școală de fete din Atena și în 1878 a absolvit Școala Pedagogică din Arsakeion.^[3] Ea a fost foarte inteligentă și a știut multe limbi, inclusiv rusă, franceză, italiană și engleză.^[4] A fost invitată la Odesa, unde a lucrat timp de doi ani la conducerea școlii comunitare grecești pentru fete.^[3] Ea s-a dus și la Adrianopol timp de câțiva ani pentru a conduce Școala Zapeion pentru comunitatea greacă.^[3] S-a stabilit în cele din urmă la Atena împreună cu soțul ei, un jurnalist francez pe nume Jean Parren, care a înființat agenția de presă franceză de la Constantinopol.^[4]

Jurnalul Femeilor

Din Atena a lansat mișcarea feministă în Grecia odată cu înființarea unui ziar, Ephemeris ton kyrion (Jurnalul Femeilor, în 1887.^[2] Aceasta a fost o publicație condusă în întregime de femei și a apărut inițial ca un săptămânal de 8 pagini până în 1908, când s-a schimbat într-o publicație bilunară care a apărut până la începutul anului 1916.^[4] Ea a avut un mod de a comunica cu oamenii care i-a permis să convingă toate scriitoarele celebre ale vremii ei să contribuie la ziarul ei, chiar dacă acele scriitoare credeau că ele însăși sunt feministe. ^[3] Ziarul a încetat în cele din urmă să apară când, în 1917, Parren a fost exilată de administrația lui Eleftherios Venizelos pe insula Hydra, deoarece s-a opus implicării Greciei în Primul Război Mondial de partea Antantei.^[5]

Inițiative

Încă din Atena a lucrat îndeaproape cu mișcarea femeilor europene și americane și a reprezentat ziarul la conferințele internaționale desfășurate la Paris în anii 1888, 1889, 1896, 1900 dar și în 1893 când a avut loc la Chicago.^[3] Cu toate că Parren a luptat pentru drepturile femeilor, ea s-a concentrat mai ales pe oportunități educaționale și de angajare, spre deosebire de obținerea dreptului de vot al femeilor.^[4] Ea a procedat astfel în scopuri tactice.^[4] Parren nu a vrut să forțeze prea tare și să nu obțină nimic, ci mai degrabă să construiască o fundație puternică, astfel încât ideea ca femeile să voteze să fie mai ușor acceptată într-o zi.^[4] Până în 1908, datorită eforturilor ei imense, a fost fondat Ethnik Symvoulio ton Ellinidon (Consiliul Național al Femeilor Elene). Consiliul a fost afiliat la Consiliul Internațional al Femeilor.^[5]

Între anii 1890 și 1896, ea a fondat diverse organizații de asistență socială pentru femei, cum ar fi Școala duminicală, Azilul Sainte Catherine și Bucătăria de supe.^[3] În 1900, ea a reușit să obțină protecția statului privind condițiile de muncă ale copiilor și ale femeilor printr-un apel către ministrul Theodoros Deligiannis^⁠(d).^[2]

Un raport despre emanciparea femeilor în Grecia secolului al XIX-lea susține că, pe măsură ce grecii urmăreau naționalismul, femeilor li s-a atribuit un rol civilizator, elenismul. Ei i se atribuie extinderea acestui rol pentru femei, chemându-le, prin activitatea sa, să fie mai active în ceea ce privește patriotismul.^[6]

În 1894, Parren a fondat Uniunea pentru Emanciparea Femeilor. În 1896, a fondat Uniunea Femeilor Elene. A existat o implicare activă a Uniunii în strângerea de fonduri, cusutul uniformelor soldaților și pregătirea personalului medical pentru războiul greco-turc, de scurtă durată, din 1897.^[6]

Printre celelalte realizări ale ei se numără: înființarea Clubului Liceului Femeilor Elene în 1911 pentru a lupta împotriva diferitelor forme de nedreptate în societatea greacă și campania cu succes de susținere a admiterii femeilor la Universitatea din Atena. Parren a scris și O istorie a femeilor elene de la 1650 până la 1860 (în limba greacă).^[2]

Parren a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-zisei Antanta Mică a Femeilor, care a fost creată în 1923 pentru a uni femeile din întreaga Peninsula Balcanică. Ea a fost, de asemenea, președinte al Capitolului Elen al Ligii Internaționale a Femeilor pentru Pace și Libertate (Women's International League for Peace and Freedom, WILPF) în perioada interbelică.^[7]

Salon literar

Pe lângă toate aceste inițiative, ea a condus și un salon literar cunoscut sub numele de „Sâmbetele literare”.^[3] A fost prietenă cu Juliette Adam^⁠(d), Gavriilidis^⁠(d), Jules Simon, Xenopoulos^⁠(d) și poetul Kostis Palamas^⁠(d).^[3] Palamas a scris chiar și o poezie celebră despre ea.^[3] Ea a fost o bună prietenă atât cu femeile, cât și cu bărbații din cercurile ei literare, dar dacă ar fi simțit vreodată că cineva i-ar fi amenințat interesele ei feministe, atunci l-ar fi atacat înfricoșător.^[3] Un astfel de episod s-a întâmplat cu Roldis, părintele criticii literare grecești, care a provocat faimoasa „ querelae asupra scriitoarelor” în 1893.^[3] Subiectul a alimentat presa din Atena luni de zile.^[3]

Romane

Pe lângă publicarea ziarului Jurnalul Femeilor și conducerea salonului Sâmbetele literare”, ea a scris și câteva romane. Au fost publicate pentru prima dată în ziarul ei pentru femei sub pseudonimul Maia.^[3] Reacția din partea publicului feminin a fost foarte entuziastă. Primele ei romane au fost publicate în trei volume ulterioare: I Hirafetimeni (1900; Femeia emancipată), I Mayissa (1901; Vrăjitoarea) și To Neon Symvoleon (1902; Noul contract).^[3] Împreună, aceste cărți formează o trilogie numită Ta Vivlia tis Avyis (Cărțile zorilor) și au avut ca subiect lupta femeilor elenilor pentru a avea succes și pentru emancipare.^[3] Trilogia a fost bine primită, iar criticii Grigorios Xenopoulos și Kostis Palamas au vorbit despre ea ca una care a adus o contribuție generoasă la dezvoltarea romanului social elen.^[3] În 1907, această trilogie a atins un nou nivel de popularitate atunci când a fost adaptată într-o piesă de teatru denumită Nea Yineka (Femeia nouă) în care a a jucat Marika Kotopouli, care a fost una dintre cele mai faimoase actrițe dramatice ale secolului al XX-lea.^[3] Pe lângă această faimoasă trilogie, Parren a mai publicat To Maramenon Krinon (Crinul șters) și Horis Onoma (Fără nume), care, din păcate, s-au pierdut încă de la crearea lor inițială.^[3]

Deces

Bustul ei de la Réthymnon

Parren a decedat la Atena la 15 ianuarie 1940.

Note

^ Kalliroi Parren, WomenWriters, accesat în 9 octombrie 2017
^ ^a ^b ^c ^d Ahmet Ersoy, Macie J. Gorny, Vangelis Kechriotis, (eds), Modernism: The Creation of Nation States., pp. 125–130. Central European University Press, (October 28, 2010), ISBN: 978-9-63-732661-5
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r Wilson, Katharina M. (1991). An Encyclopedia of Continental Women Writers, Volume 1. Taylor & Francis. pp. 965–966. ISBN 0-8240-8547-7.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Offen, Karen M. (2000). European Feminisms, 1700-1950: A Political History. Stanford University Press. p. 219. ISBN 0-8047-3420-8.
^ ^a ^b Smith, Bonnie G. (2008). The Oxford Encyclopedia of Women in World History: 4 Volume Set. Oxford University Press. p. 188. ISBN 978-0-19-514890-9.
^ ^a ^b Avdela, Efi; Psarra, Angelika (2005), "Engendering 'Greekness': Women's Emancipation and Irredentist Politics in Nineteenth-Century Greece," Arhivat în 4 martie 2016, la Wayback Machine. Mediterranean Historical Review, Vol. 20, No. 1, June 2005, pp. 67–79. Retrieved February 24, 2013. doi:10.1080/09518960500204665
^ Psarra, Angelika; Fournaraki, Eleni (2006). „Parren, Callirhoe (born Siganou) (1859–1940)”. În de Haan, Francisca; Daskalova, Krassimira; Loutfi, Anna. Biographical dictionary of women's movements and feminisms in Central, Eastern, and South Eastern Europe: 19th and 20th centuries. Budapest, Hungary: Central European University Press. pp. 402–407. ISBN 978-9-637-32639-4.

Lectură suplimentară

Stefanidou, Xenia (2007). "Greek Women in Positions of Power." Paper presented at the Hellenic American Professional Society Annual Meeting. November 4.

Vezi și

Feminismul în Grecia
Soteria Aliberty^⁠(d)

Legături externe

Lucrări de Kalliroi Parren la Proiectul Gutenberg

[5219dab4800c0d950ff11708637a31d3-1] Kalliroi Parren, WomenWriters, accesat în 9 octombrie 2017

[Source1-2] Ahmet Ersoy, Macie J. Gorny, Vangelis Kechriotis, (eds), Modernism: The Creation of Nation States., pp. 125–130. Central European University Press, (October 28, 2010), ISBN: 978-9-63-732661-5

[Wilson-3] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h ⁱ ^j ^k ^l ^m ⁿ ^o ^p ^q ^r Wilson, Katharina M. (1991). An Encyclopedia of Continental Women Writers, Volume 1. Taylor & Francis. pp. 965–966. ISBN 0-8240-8547-7.

[Offen-4] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Offen, Karen M. (2000). European Feminisms, 1700-1950: A Political History. Stanford University Press. p. 219. ISBN 0-8047-3420-8.

[Smith-5] Smith, Bonnie G. (2008). The Oxford Encyclopedia of Women in World History: 4 Volume Set. Oxford University Press. p. 188. ISBN 978-0-19-514890-9.

[Source2-6] Avdela, Efi; Psarra, Angelika (2005), "Engendering 'Greekness': Women's Emancipation and Irredentist Politics in Nineteenth-Century Greece," Arhivat în 4 martie 2016, la Wayback Machine. Mediterranean Historical Review, Vol. 20, No. 1, June 2005, pp. 67–79. Retrieved February 24, 2013. doi:10.1080/09518960500204665

[7] Psarra, Angelika; Fournaraki, Eleni (2006). „Parren, Callirhoe (born Siganou) (1859–1940)”. În de Haan, Francisca; Daskalova, Krassimira; Loutfi, Anna. Biographical dictionary of women's movements and feminisms in Central, Eastern, and South Eastern Europe: 19th and 20th centuries. Budapest, Hungary: Central European University Press. pp. 402–407. ISBN 978-9-637-32639-4.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]