Kalliroi Parren
| Kalliroi Parren | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Kallirrόi Siganoù  |
| Născută | 1861[1] Rethymno, Creta(d), Grecia |
| Decedată | (79 de ani) Atena, Regatul Greciei |
| Înmormântată | Primul Cimitir din Atena[*] |
| Căsătorită cu | Ioannis Parren[*] |
| Cetățenie |  Grecia |
| Ocupație | scriitoare jurnalistă |
| Limbi vorbite | limba greacă limba greacă modernă |
| Studii | Arsakeia - Tositseia Scholeia[*] |
| Note | |
| Premii | Ordinul Mântuitorului[*] |
Modifică date / text  | |
Kallirhoe (sau Kalliroi) Parren (în greacă Καλλιρρόη Παρρέν; n. 1861, Rethymno, Creta(d), Grecia – d. , Atena, Regatul Greciei) a fost o jurnalistă și scriitoare elenă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ea a lansat mișcarea feministă în Grecia.
Tinerețe modificare
Născută în Rethymnon, Creta, într-o familie din clasa de mijloc, Kallirhoe Parren și-a făcut studiile primare la școala de călugărițe din Pireu.[2] După terminare, a studiat la cea mai bună școală de fete din Atena și în 1878 a absolvit Școala Pedagogică din Arsakeion.[3] Ea a fost foarte inteligentă și a știut multe limbi, inclusiv rusă, franceză, italiană și engleză.[4] A fost invitată la Odesa, unde a lucrat timp de doi ani la conducerea școlii comunitare grecești pentru fete.[3] Ea s-a dus și la Adrianopol timp de câțiva ani pentru a conduce Școala Zapeion pentru comunitatea greacă.[3] S-a stabilit în cele din urmă la Atena împreună cu soțul ei, un jurnalist francez pe nume Jean Parren, care a înființat agenția de presă franceză de la Constantinopol.[4]
Jurnalul Femeilor modificare
Din Atena a lansat mișcarea feministă în Grecia odată cu înființarea unui ziar, Ephemeris ton kyrion (Jurnalul Femeilor, în 1887.[2] Aceasta a fost o publicație condusă în întregime de femei și a apărut inițial ca un săptămânal de 8 pagini până în 1908, când s-a schimbat într-o publicație bilunară care a apărut până la începutul anului 1916.[4] Ea a avut un mod de a comunica cu oamenii care i-a permis să convingă toate scriitoarele celebre ale vremii ei să contribuie la ziarul ei, chiar dacă acele scriitoare credeau că ele însăși sunt feministe. [3] Ziarul a încetat în cele din urmă să apară când, în 1917, Parren a fost exilată de administrația lui Eleftherios Venizelos pe insula Hydra, deoarece s-a opus implicării Greciei în Primul Război Mondial de partea Antantei.[5]
Inițiative modificare
Încă din Atena a lucrat îndeaproape cu mișcarea femeilor europene și americane și a reprezentat ziarul la conferințele internaționale desfășurate la Paris în anii 1888, 1889, 1896, 1900 dar și în 1893 când a avut loc la Chicago.[3] Cu toate că Parren a luptat pentru drepturile femeilor, ea s-a concentrat mai ales pe oportunități educaționale și de angajare, spre deosebire de obținerea dreptului de vot al femeilor.[4] Ea a procedat astfel în scopuri tactice.[4] Parren nu a vrut să forțeze prea tare și să nu obțină nimic, ci mai degrabă să construiască o fundație puternică, astfel încât ideea ca femeile să voteze să fie mai ușor acceptată într-o zi.[4] Până în 1908, datorită eforturilor ei imense, a fost fondat Ethnik Symvoulio ton Ellinidon (Consiliul Național al Femeilor Elene). Consiliul a fost afiliat la Consiliul Internațional al Femeilor.[5]
Între anii 1890 și 1896, ea a fondat diverse organizații de asistență socială pentru femei, cum ar fi Școala duminicală, Azilul Sainte Catherine și Bucătăria de supe.[3] În 1900, ea a reușit să obțină protecția statului privind condițiile de muncă ale copiilor și ale femeilor printr-un apel către ministrul Theodoros Deligiannis(d).[2]
Un raport despre emanciparea femeilor în Grecia secolului al XIX-lea susține că, pe măsură ce grecii urmăreau naționalismul, femeilor li s-a atribuit un rol civilizator, elenismul. Ei i se atribuie extinderea acestui rol pentru femei, chemându-le, prin activitatea sa, să fie mai active în ceea ce privește patriotismul.[6]
În 1894, Parren a fondat Uniunea pentru Emanciparea Femeilor. În 1896, a fondat Uniunea Femeilor Elene. A existat o implicare activă a Uniunii în strângerea de fonduri, cusutul uniformelor soldaților și pregătirea personalului medical pentru războiul greco-turc, de scurtă durată, din 1897.[6]
Printre celelalte realizări ale ei se numără: înființarea Clubului Liceului Femeilor Elene în 1911 pentru a lupta împotriva diferitelor forme de nedreptate în societatea greacă și campania cu succes de susținere a admiterii femeilor la Universitatea din Atena. Parren a scris și O istorie a femeilor elene de la 1650 până la 1860 (în limba greacă).[2]
Parren a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-zisei Antanta Mică a Femeilor, care a fost creată în 1923 pentru a uni femeile din întreaga Peninsula Balcanică. Ea a fost, de asemenea, președinte al Capitolului Elen al Ligii Internaționale a Femeilor pentru Pace și Libertate (Women's International League for Peace and Freedom, WILPF) în perioada interbelică.[7]
Salon literar modificare
Pe lângă toate aceste inițiative, ea a condus și un salon literar cunoscut sub numele de „Sâmbetele literare”.[3] A fost prietenă cu Juliette Adam(d), Gavriilidis(d), Jules Simon, Xenopoulos(d) și poetul Kostis Palamas(d).[3] Palamas a scris chiar și o poezie celebră despre ea.[3] Ea a fost o bună prietenă atât cu femeile, cât și cu bărbații din cercurile ei literare, dar dacă ar fi simțit vreodată că cineva i-ar fi amenințat interesele ei feministe, atunci l-ar fi atacat înfricoșător.[3] Un astfel de episod s-a întâmplat cu Roldis, părintele criticii literare grecești, care a provocat faimoasa „ querelae asupra scriitoarelor” în 1893.[3] Subiectul a alimentat presa din Atena luni de zile.[3]
Romane modificare
Pe lângă publicarea ziarului Jurnalul Femeilor și conducerea salonului Sâmbetele literare”, ea a scris și câteva romane. Au fost publicate pentru prima dată în ziarul ei pentru femei sub pseudonimul Maia.[3] Reacția din partea publicului feminin a fost foarte entuziastă. Primele ei romane au fost publicate în trei volume ulterioare: I Hirafetimeni (1900; Femeia emancipată), I Mayissa (1901; Vrăjitoarea) și To Neon Symvoleon (1902; Noul contract).[3] Împreună, aceste cărți formează o trilogie numită Ta Vivlia tis Avyis (Cărțile zorilor) și au avut ca subiect lupta femeilor elenilor pentru a avea succes și pentru emancipare.[3] Trilogia a fost bine primită, iar criticii Grigorios Xenopoulos și Kostis Palamas au vorbit despre ea ca una care a adus o contribuție generoasă la dezvoltarea romanului social elen.[3] În 1907, această trilogie a atins un nou nivel de popularitate atunci când a fost adaptată într-o piesă de teatru denumită Nea Yineka (Femeia nouă) în care a a jucat Marika Kotopouli, care a fost una dintre cele mai faimoase actrițe dramatice ale secolului al XX-lea.[3] Pe lângă această faimoasă trilogie, Parren a mai publicat To Maramenon Krinon (Crinul șters) și Horis Onoma (Fără nume), care, din păcate, s-au pierdut încă de la crearea lor inițială.[3]
Deces modificare
Parren a decedat la Atena la 15 ianuarie 1940.
Note modificare
- ^ a b Kalliroi Parren, WomenWriters, accesat în
- ^ a b c d Ahmet Ersoy, Macie J. Gorny, Vangelis Kechriotis, (eds), Modernism: The Creation of Nation States., pp. 125–130. Central European University Press, (October 28, 2010), ISBN: 978-9-63-732661-5
- ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r Wilson, Katharina M. (). An Encyclopedia of Continental Women Writers, Volume 1. Taylor & Francis. pp. 965–966. ISBN 0-8240-8547-7.
- ^ a b c d e f Offen, Karen M. (). European Feminisms, 1700-1950: A Political History. Stanford University Press. p. 219. ISBN 0-8047-3420-8.
- ^ a b Smith, Bonnie G. (). The Oxford Encyclopedia of Women in World History: 4 Volume Set. Oxford University Press. p. 188. ISBN 978-0-19-514890-9.
- ^ a b Avdela, Efi; Psarra, Angelika (2005), "Engendering 'Greekness': Women's Emancipation and Irredentist Politics in Nineteenth-Century Greece," Arhivat în , la Wayback Machine. Mediterranean Historical Review, Vol. 20, No. 1, June 2005, pp. 67–79. Retrieved February 24, 2013. doi:10.1080/09518960500204665
- ^ Psarra, Angelika; Fournaraki, Eleni (). „Parren, Callirhoe (born Siganou) (1859–1940)”. În de Haan, Francisca; Daskalova, Krassimira; Loutfi, Anna. Biographical dictionary of women's movements and feminisms in Central, Eastern, and South Eastern Europe: 19th and 20th centuries. Budapest, Hungary: Central European University Press. pp. 402–407. ISBN 978-9-637-32639-4.
Lectură suplimentară modificare
- Stefanidou, Xenia (2007). "Greek Women in Positions of Power." Paper presented at the Hellenic American Professional Society Annual Meeting. November 4.
Vezi și modificare
- Feminismul în Grecia
- Soteria Aliberty(d)