Lista vicepreședinților de state din anul 2019

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Lista vicepreședinților în anul 2019 se bazează pe Lista statelor lumii și pe Lista de teritorii dependente, așa cum sunt ele cunoscute de la 1 ianuarie 2019 pâna la 31 decembrie 2019.[1] Gruparea acestora s-a făcut pe baza statutului entitătii pe care o reprezintă după cim urmează State independente recunoscute cvasigeneral, State independente recunoscute parțial de comunitatea internațională, State independente nerecunoscute, Teritorii nesuverane și Guverne alternative și / sau în exil. Vicepreședintele (numele oficial al funcției poate diferi de la stat la stat conform uzanțelor naționale) este personalitatea politică a cărui primă funcție este de a înlocui președintele atunci când acesta este absent, demisonat, decedat sau nu este disponibil pentru a-și îndplini atribuțiile indiferent din ce motiv. Pot avea vicepreședinți și teritoriile autonome dependente.

State independente recunoscute cvasigeneral modificare

Statul Funcția Numele Începând cu
  Afganistan Primul vicepreședinte Abdul Rashid Dostum 29 septembrie 2014
Al doilea vicepreședinte Sarwar Danish 29 septembrie 2014
  Africa de Sud Președinte adjunct David Mabuza 26 februarie 2018
  Angola Vicepresedințite Bornito de Sousa 26 septembrie 2017
  Argentina Vicepreședinte
(succesivi)
Cristina Fernández de Kirchner 10 decembrie 2019
Gabriela Michetti 10 decembrie 2015
  Azerbaidjan Prim vicepreședinte Mehriban Aliyeva 21 februarie 2017
  Birmania Vicepresedinte Myint Swe [2] 30 martie 2016
Vicepresedinte Henry Van Thio 30 martie 2016
Vicepresedinte vacant 30 martie 2018
  Bolivia Vicepreședinte vacant 10 noiembrie 2019
Álvaro García Linera 22 ianuarie 2006
  Botswana Vicepreședinte Slumber Tsogwane 4 aprilie 2018
  Brazilia Vicepreședinte Hamilton Mourão 1 ianuare 2019
  Bulgaria Vicepreședintă Iliana Iotova 22 ianuarie 2017
  Burundi Primul vicepreședinte Gaston Sindimwo 20 august 2015
Al doilea vicepreședinte Joseph Butore 20 august 2015
  China
   (vezi și : §2)
Vicepreședinte Wang Qishan 17 martie 2018
  Cipru Vicepreședinte [3] vacant iulie 1974
  Coasta de Fildeș Vicepreședinte Daniel Kablan Duncan (interimar) 10 ianuarie 2017
  Columbia Vicepreședinte Marta Lucía Ramírez 1 august 2018
  Coreeană, R.P.D. Prim vicepresedinte al Comisiei Afacerilor de Stat [4] Choe Ryong Hae [5] 11 aprilie 2019
Vicepresedinte al Comisiei Afacerilor de Stat [4] funcție desființată 11 aprilie 2019
Choe Ryong Hae [6] 26 iunie 2016
Vicepresedinte al Comisiei Afacerilor de Stat [4] Pak Pong Ju 26 iunie 2016
Vicepresedinți ai Prezidiului Adunării Populare Supreme [7] (succesivi) Pak Yong-il 29 august 2019
Kim Yong Dae aprilie 2009
Vicepresedinți ai Prezidiului Adunării Populare Supreme [7] (succesivi) Thae Hyong-chol 11 aprilie 2019
Yang Hyong-sop 5 septembrie 1998
Vicepresedinte de onoare al Prezidiului Adunării Populare Supreme [7] funcție desființată 11 aprilie 2019
Choe Yong Rim aprilie 2013
Vicepresedinte de onoare al Prezidiului Adunării Populare Supreme [7] funcție desființată 11 aprilie 2019
Kim Yong Ju septembrie 2003
  Costa Rica Prima vicepreședintă Epsy Campbell Barr 8 mai 2018
Al doilea vicepreședinte Marvin Rodríguez Cordero 8 mai 2018
  Cuba Vicepreședinte Salvador Valdés Mesa [8] 10 octombrie 2019
Prim vicepreședinte al Consiliului de Stat funcție înlocuită 10 octombrie 2019
Salvador Valdés Mesa [9] 18 aprilie 2018
Vicepreședintă a Consilului de Stat funcție înlocuită 10 octombrie 2019
Gladys María Bejerano Portela 11 septembrie 2009
Vicepreședinte al Consilului de Stat funcție înlocuită 10 octombrie 2019
Roberto Tomás Morales Ojeda 18 aprilie 2018
Vicepreședintă a Consilului de Stat funcție înlocuită 10 octombrie 2019
Inés María Chapman 18 aprilie 2018
Vicepreședinte al Consilului de Stat funcție înlocuită 10 octombrie 2019
Ramiro Valdes Menendez 20 decembrie 2009
Vicepreședinte al Consilului de Stat funcție înlocuită 10 octombrie 2019
Salvador Valdes Mesa 24 februarie 2013
Vicepreședintă a Consilului de Stat funcție înlocuită 10 octombrie 2019
Beatriz Jhonson 19 aprilie 2018
  Dominicană, Republica Vicepreședintă Margarita Cedeño de Fernández 16 august 2012
  Ecuador Vicepreședinte Otto Sonnenholzner 11 decembrie 2018
  Egipt Vicepreședinte vacant 23 aprilie 2019
  El Salvador Vicepreședinți
(succesivi)
Félix Ulloa 1 iunie 2019
Óscar Ortiz 1 iunie 2014
   Elveția Vicepreședintă Simonetta Sommaruga [10] 1 ianuarie 2018
  Emiratele Arabe Unite Vicepreședinte Mohammed bin Rashid Al Maktoum 11 februarie 2006
  Filipine Vicepresedinte Leni Robredo 30 iunie 2016
  Gabon Vicepresedinte vacant 21 mai 2019
Pierre-Claver Maganga Moussavou 21 august 2017
  Gambia Vicepreședinți
(succesivi)
Isatou Touray 15 martie 2019
Ousainou Darboe 29 iunie 2018
  Guatemala Vicepreședinte Jafeth Cabrera 14 ianuarie 2016
  Guineea Ecuatorială Vicepreședinte Teodoro Nguema Obiang Mangue [11] 22 iunie 2016
  Guyana Primul vicepreședinte Moses Nagamootoo 20 mai 2015
Al doilea vicepreședinte Khemraj Ramjattan 20 mai 2015
Al treilea vicepreședinte vacant 25 aprilie 2019
Carl Greenidge 25 mai 2015
Al patrelea vicepreședinte Sydney Allicock 25 mai 2015
  Honduras Primul vicepreședinte Ricardo Antonio Alvarez Arias 27 ianuarie 2014
Al doilea vicepreședinte Olga Margarita Alvarado Rodríguez 27 ianuarie 2018
Al treilea vicepreședinte María Antonia Rivera Rosales 27 ianuarie 2018
  India Vicepreședinte Venkaiah Naidu 11 august 2017
  Indonezia Vicepreședinți
(succesivi)
Ma'ruf Amin 20 octombrie 2019
Jusuf Kalla [12] 20 octombrie 2014
  Irak
    (vezi și : §4)
Vicepresedinte vacant 2 octombrie 2018
Vicepresedinte vacant 2 octombrie 2018
Vicepresedinte vacant 2 octombrie 2018
  Iran Prim vicepreședinte Eshaq Jahangiri 4 august 2013
Vicepreședinte pentru Afaceri Economice Mohammad Nahavandian 20 august 2017
Vicepreședinte și Șef sl Organizației pentru Plan și Buget Mohammad Bagher Nobakht [13] 2 august 2016
Vicepreședintă pentru Afaceri Legale Laaya Joneidi 9 august 2017
Vicepreședinte pentru Afaceri Parlamentare Hossein-Ali Amiri 12 iulie 2016
Vicepreședinte pentru Știință și Tehnologie și Președinte al Fundației pentru Elitele Naționale Sorena Sattari 4 octombrie 2013
Vicepreședintă pentru Afacerile Femeilor și Familiei Masoumeh Ebtekar [14] 9 august 2017
Vicepreședinte și Șef al Organizației pentru Moștenirea Culturală, Artizanat și Turism funcție desființată 21 august 2019
Ali Asghar Mounesan 13 august 2017
Vicepreședinte și Șef al Organizației pentru Energia Atomică Ali Akbar Salehi [15] 16 august 2013
Vicepreședinte și Șef al Fundației pentru Afacerile Martirilor și Veteranilor Mohammad-Ali Shahidi 15 septembrie 2013
Vicepreședinte și Șef al Organizației pentru Protecția Mediului Isa Kalantari 13 august 2017
Vicepreședinte și Șef al Organizației Administrative și de Recrutare Jamshid Ansari 2 august 2016
  Kenya Președinte adjunct William Ruto 9 aprilie 2013
  Kiribati Vicepreședinți
(succesivi)
Teuea Toatu 19 iunie 2019
Kourabi Nenem 13 martie 2016
  Laos Vicepresedinte Phankham Viphavan 19 aprilie 2016
  Liberia Vicepreședinte Jewel Taylor 22 ianuarie 2018
  Libia
    (vezi și : §5)
Vicepreședinte al Consiliului Prezidențial Abdulsalam Kajman [16]
(corevendicator din 12 martie 2016)
12 martie 2016
Vicepreședinte al Consiliului Prezidențial Ahmed Maiteeq [16]
(corevendicator din 12 martie 2016)
12 martie 2016
Vicepreședinte al Consiliului Prezidențial funcție desființată 8 aprilie 2019
Ali Faraj Qatrani [16]
(corevendicator din 12 martie 2016 până în 8 aprilie 2019)
12 martie 2016
  Malawi Vicepreședinți
(succesivi)
Everton Chimulirenji (de facto) 28 mai 2019
Saulos Chilima 31 mai 2014
  Maldive Vicepreședinte Faisal Naseem 17 noiembrie 2018
  Mauritius Vicepreședinți
(succesivi)
Eddy Boissézon 2 decembrie 2019
vacant 26 noiembrie 2019
Barlen Vyapoory 29 martie 2016
  Micronezia Vicepreședinte Yosiwo George 11 mai 2015
  Namibia Vicepreședinte Nangolo Mbumba 12 februarie 2018
    Nepal Vicepresedinte Nanda Kishor Pun 31 octombrie 2015
  Nicaragua Vicepreședintă Rosario Murillo 10 ianuarie 2017
  Nigeria Vicepreședinte Yemi Osinbajo 29 mai 2015
  Palau Vicepreședinte Raynold Oilouch 19 ianuarie 2017
  Panama Vicepreședinți
(succesivi)
Jose Gabriel Carrizo 1 iulie 2019
Isabel Saint Malo 1 iulie 2014
  Paraguay Vicepreședinte Hugo Velázquez Moreno 15 august 2018
  Peru Primul vicepreședinte Mercedes Aráoz [17] 23 martie 2018
Al doilea vicepreședinte vacant 23 martie 2018
  Samoa Membru în Consiliul Deputaților [18] vacant 21 iulie 2017
Membru în Consiliul Deputaților vacant 2 aprilie 2018
Membru în Consiliul Deputaților Le Mamea Ropati 28 ianuarie 2016
  Seychelles Vicepreședinte Vincent Meriton 28 octombrie 2016
  Sierra Leone Vicepreședinte Mohamed Juldeh Jalloh 4 aprilie 2018
  Siria
    (vezi și : §5)
Vicepreședintă Najah al-Attar 23 martie 2006
Vicepreședinte Ali Mamlouk 7 iulie 2019
  Statele Unite ale Americii Vicepreședinte Mike Pence 20 ianuarie 2017
  Sudan Vicepreședinte al Consiliului suveranității Mohamed Hamdan Dagalo [19] 21 august 2019
Vicepresedinți ai Consiliului militar de tranziție (succesivi) funcție înlocuită 21 august 2019
Mohamed Hamdan Dagalo 13 aprilie 2019
Kamal Abdel-Marouf al-Mahdi 11 aprilie 2019
Primul vicepresedinte
(succesivi)
funcție înlocuită 11 aprilie 2019
Ahmed Awad Ibn Auf 23 februarie 2019
Bakri Hassan Saleh 8 decembrie 2013
Al doilea vicepresedinte funcție înlocuită 11 aprilie 2019
Osman Kebir 10 septembrie 2018
  Sudanul de Sud Primul vicepreședinte Taban Deng Gai 23 iulie 2016
Vicepreședinte James Wani Igga 25 august 2013
  Surinam Vicepreședinte Ashwin Adhin 1 februarie 2016
  Tanzania
    (vezi și : §4)
Vicepreședinte Samia Suluhu 5 noiembrie 2015
  Turcia Vicepreședinte Fuat Oktay 9 iulie 2018
  Uganda Vicepresedinte Edward Ssekandi 24 mai 2011
  Uruguay Vicepreședintă Lucía Topolansky 13 septembrie 2017
  Venezuela Vicepreședintă executivă Delcy Rodríguez 14 iunie 2018
  Vietnam Vicepreședinte Đặng Thị Ngọc Thịnh 8 aprilie 2016
  Yemen
    (vezi și : §5)
Vicepreședinte Ali Mohsen al-Ahmar [20]
(corevendicator din 4 aprilie 2016)
4 aprilie 2016
  Zambia Vicepreședinte Inonge Wina 26 ianuarie 2015
  Zimbabwe Prim vicepreședinte Constantino Chiwenga 28 decembrie 2017
Al doilea vicepreședinte Kembo Mohadi 28 decembrie 2017

State independente recunoscute parțial modificare

Statul și statutul Separat din Funcția Numele Începând cu
  Abhazia   Georgia Vicepreședinte Aslan Bartsits 9 octombrie 2019
vacant 22 august 2018
  Taiwan   China Vicepreședinte Chen Chien-jen 20 mai 2016

State independente nerecunoscute modificare

Statul și statutul Separat din Funcția Numele Începând cu
  Somaliland   Somalia Vicepreședinte Abdirahman Saylici 27 iulie 2010

Teritorii nesuverane modificare

Teritoriu Suveranitate Funcția Numele Începând cu
  Bougainville, Insulele   Papua Noua Guinee Vicepreședinte Raymond Masono 22 februarie 2017
 , Galmudug   Somalia Vicepreședinte Mohamed Hashi Abdi 4 iulie 2015
  Hirshabeelle   Somalia Vicepreședinte Ali Abdullahi Hussein octombrie 2016
  Jubaland   Somalia Vicepreședinte Mahmoud Sayid Adan 15 mai 2016
Vicepreședinte Abdulkadir Haji Mohamed Luga-Dhere [21] 16 august 2015 ?
  Kurdistanul Irakian   Irak Prim vicepreședinte Mustafa Said Qadir iulie 2019
Al doilea vicepreședinte Jaafar Sheikh Mustafa iulie 2019
Vicepreședinte funcție înlocuită iulie 2019
vacant 1 noiembrie 2017
  Puntland   Somalia Vicepreședinți
(succesivi)
Ahmed Elmi Osman 8 ianuarie 2019
Abdihakim Amey 8 ianuarie 2014
  Zanzibar, Arhipelagul   Tanzania Vicepreședinte vacant 18 martie 2019
Seif Sharif Hamad 9 noiembrie 2010
Vicepreședinte Seif Ali Iddi noiembrie 2010

Guverne în exil și / sau alterantive modificare

Teritoriu Suveranitate și statut Funcția Numele Începând cu
  Republica Autonemă Abhazia   Georgia
  Abhazia
Guvernul Republicii Autoneme Abhazia
Președinți adjuncți ai Consliului Suprem (succesivi) Elguja Gvazava 8 aprilie 2019
Tamaz Khubua aprilie 2009
  Khatumo   Somalia
(Stat autonom nerecunoscut în cadrul Somaliei)
Vicepreședinte Mahomed Caano Nuug august? 2017
  Guvernul provizoriu al Libiei   Libia
(Guvern sub controlui Camerei Reprezentanților din Libia)
Președinte Adjunct al Camerei Reprezentanțlor Imhemed Shaib [22]
(corevendicator din august 2014)
5 august 2014
Președinte Adjunct al Camerei Reprezentanțlor Ahmed Huma [22]
(corevendicator din august 2014)
5 august 2014
  Guvernul Sirian Interimar
(Guvern alternativ al opoziției siriene)
  Siria Vicepreședinți ai Coaliției Naționale a Forțelor de Opoziție și a Revoluției din Siria (succesivi) Okab Yahya 30 iunie 2019
Abdul Basset Hamou 6 mai 2018
Vicepreședinți ai Coaliției Naționale a Forțelor de Opoziție și a Revoluției din Siria (succesivi) Abdel Hakim Bashar [23] 30 iunie 2019
Badr Jamous 6 mai 2018
Vicepreședintă a Coaliției Naționale a Forțelor de Opoziție și a Revoluției din Siria Dima Moussa 6 mai 2018
    Consiliul Politic Suprem al Yemenului   Yemen
(Guvernul Consiliului Politic Suprem al Yemenului)
Președinte Adjunct al Consiliului Revoluționar Suprem Naef Ahmed al-Qanis [24]
(corevendicator din aprilie 2015)
aprilie 2015
Președinte Adjunct al Consiliului Politic Suprem Qassem Labozah [25]
(corevendicator din 14 august 2016)
14 august 2016
  Consiliul de Trnaziție al Sudului Yemenului   Yemen
Guvernul Consiliului de Tranaziție al Sudului Yemenului
Vicepreședintele Comisiei Prezidențiale Hani Bin Breiki 11 mai 2017

Note modificare

  1. ^ Un stat sau un vicepreședinte (sau echivalent), apărut sau dispărut în cursul anului 2019 va fi deci menționat în listă.
  2. ^ Presedinte. interimar din 21 până în 30 martie 2018.
  3. ^ Conform Constituției din 1960 postul este atribuit unui cipriot de etnie turcă ales prin vot direct de comunitatea turcă. De la invazia turcă în Cipru și separarea de facto a comuntății turce postul nu a mai fost ocupat.
  4. ^ a b c Vicepreședinte ‘’de facto’’
  5. ^ Anterior vicepreședinte al Comisiei Afacerilor de Stat din 26 iunie 2016 până în 11 aprilie 2019 și vicepreședinte al Comisiei Apărării Naționale din 9 aprilie până în 25 septembrie 2014.
  6. ^ Prim vicepreședinte al Comisiei Afacerilor de Stat din 11 aprilie 2019. Anterior Vicepreședinte al Comisiei Apărării Naționale din 9 aprilie până în 25 septembrie 2014.
  7. ^ a b c d Vicepreședinte ‘’de jure’’
  8. ^ Anterior prim vicepreședinte al Consiliului de Stat din 18 aprilie 2018 până în 10 octombrie 2019.
  9. ^ Vicepreședinte din 10 octombrie 2019.
  10. ^ Anterior vicepreședinte din 1 ianuarie până în 31 decembrie 2014.
  11. ^ Anterior vicepreședinte însărcinat cu apărarea națională și securitatea din 22 mai 2012 până în 22 iunie 2016.
  12. ^ Anterior vicepreședinte din 20 octobrie 2004 până în 20 octobrie 2009.
  13. ^ Anterior vicepreședinte pentru Management și Planificare din 10 noiembrie 2014 până în 1 august 2016 și vicepreședinte pentru Planificare Strategică și Monitorizare și Vicepreședinte interimar pentru Managementul și Dezvoltarea Resurselor Umane din 1 septembrie 2013 până în 10 noiembrie 2014.
  14. ^ Anterior Vicepreședintă și Șefă a Organizației pentru Protecția Mediului din 10 septembrie 2013 până în 9 august 2017 și din 2 august 1997 până în 3 august 2005.
  15. ^ Anterior Vicepreședinte și Șef al Organizației pentru Energia Atomică din 16 iulie 2009 până în 13 decembrie 2010.
  16. ^ a b c În exil la Tunis până în 30 martie 2016. În concurență din 12 martie 2016 cu Imhemed Shaib și Ahmed Huma, președinți adjuncți ai Camerei Reprezentanților din 5 august 2014 și din 12 martie 2016 până în 5 aprilie 2016 cu Mohammad Awad Abdul-Sadiq primul președinte adjunct al Noului Congres Național General din februarie 2015 până în 5 aprilie 2016 și cu Saleh Makzoon, al doilea președinte adjunct al Noului Congres Național General din februarie 2015 până în 5 aprilie 2016, al doilea vicepreședinte al Congresului Național General din 2016 până în 5 august 2014 și președinte adjunct al Noului Congres Național General din august 2014 până în februarie 2015.
  17. ^ Anterior al doilea vicepreședinte din 26 iulie 2016 până în 23 martie 2018.
  18. ^ Consiliul Deputaților tripartit este șeful de stat (O le Ao o le Malo) adjunct colectiv.
  19. ^ Anterior vicepreședinte al Consiliului militar de tranziție din 13 aprilie 2019 până în 21 august 2019.
  20. ^ În concurență cu Qassem Labozah, Președinte Adjunct al Consiliului Politic Suprem din 14 august 2016 și cu Naef Ahmed al-Qanis, Președintele Adjunct al Consiliului Revoluționar suprem din aprilie 2015.
  21. ^ Vicepreședinte al Consililui Executiv al Administrației Interimare din 20 ianuarie 2014 până în 16 august 2015.
  22. ^ a b În exil la Tobruk din 23 august 2014. În concurență din 12 martie 2016 până în 2 ianuarie 2017 cu Musa Al-Koni vicepreședinte al Consiliului Prezidențial din 12 martie 2016 până în 2 ianuarie 2017, din 12 martie 2016 până în 18 iulie 2018 cu Fathi Al-Majbari vicepreședinte al Consiliului Prezidențial din 12 martie 2016până în 18 iulie 2018, din 12 martie 2016 până în 8 aprilie 2019 cu Ali Faraj Qatrani vicepreședinte al Consiliului Prezidențial din 12 martie 2016 până în 8 aprilie 2019, din 12 martie 2016 cu Abdulsalam Kajman vicepreședinte al Consiliului Prezidențial din 12 martie 2016 și cu Ahmed Maiteeq vicepreședinte al Consiliului Prezidențial din 12 martie 2016, din februarie 2015 până în 5 aprilie 2016 cu Mohammad Awad Abdul-Sadiq, primul președinte adjunct al Noului Congres Național General din februarie 2015 până în 5 aprilie 2016 și din august 2014 până în 5 aprilie 2016 cu Saleh Makhzoum, președinte adjunct al Noului Congres Național General din 5 august 2014 până în 5 aprilie 2016 și al doilea președinte adjunct al Noului Congres Național General din februarie 2015 până în 5 aprilie 2016.
  23. ^ Anterior vicepreședinte din 5 martie 2016 până în 5 mai 2017.
  24. ^ În concurență din aprilie 2015 până în 4 aprilie 2016 cu Khaled Bahah vicepreședinte din 13 aprilie 2015 până în 4 aprilie 2016 și din 4 aprilie 2016 cu Ali Mohsen al-Ahmar, vicepreședinte din 4 aprilie 2016.
  25. ^ În concurență din 14 august 2016 cu Ali Mohsen al-Ahmar, vicepreședinte din 4 aprilie 2016.

Vezi și modificare

Legături externe modificare